Autostrăzi în România: sinteză

Started by horatiu.cosma, January 05, 2014, 09:55:50 AM

Previous topic - Next topic

0 Members and 2 Guests are viewing this topic.

horatiu.cosma

#15
Autostrada Craiova - Pitești
(click pentru acces spre topicul dedicat)



Craiova – Balș – Slatina – Pitești




Articole web: ro | en | nl | CNAIR

Traseul autostrazii: Harta Interactiva

Status:


Craiova – Pitești (121,115 km)

  • Participanți la licitația inițială - varianta PPP:

    • Asocierea Obrascon Huarte Lain SA - OHL SA
    • Asocierea China Communications Construction Company - Dogus Insaat VE Ticaret AS - Egis Projects
    • Asocierea SPEDITION UMB SRL - TEHNOSTRADE SRL - Vectra Service SRL
    • Asocierea Strabag AG - Strabag SE - Vinci Construction Grands Projects - Vinci Construction Terassament - Aktor SA - Aktor Concessions SA
    • Salini Impregilo SpA
  • Cofinanțare: Bugetul de stat
  • Durata contractului: 29 de ani
  • Stadiul proiectului: După renunțarea la varianta PPP, a fost pornită în anul 2016 licitația pentru revizuirea studiului de fezabilitate și întocmirea proiectului tehnic conform scenariului din Masterplanul General de Transport, proiectul dorindu-se a fi implementat ca și autostradă. Ulterior, în anul 2017, această licitație a fost anulată, fiind pornită o licitație pe baza studiului de fezabilitate existent (2007) pentru proiectarea și execuția drumului expres Craiova – Pitești. Acest proiect de drum expres a fost împărțit în 4 tronsoane. Primele 2 au fost contractate în decembrie 2018, iar licitațiile pentru celelalte două au fost anulate în primăvara lui 2019, relansate în același an și contractate în septembrie 2020.

Drum Expres Craiova – Pitesti Tronsonul 1 (17,70 km între centura Craiova și Balș)

  • Constructor: Tirrena Scavi
  • Valoarea ofertată: 358,179,480.69 RON fără TVA (reprezentând 74.65% din estimarea CNAIR de 479,802,905.88 lei)
  • Sursa de finanțare: POIM în cofinanțare cu bugetul de stat al României
  • Data semnării contractului: 3 Decembrie 2018
  • Data emiterii ordinului de începere pentru proiectare: 27 Decembrie 2018
  • Data emiterii ordinului de începere pentru execuție: Noiembrie 2019 (pentru ultimii 7,7 km ai tronsonului)
  • Durata contractului: 120 luni, din care 12 luni proiectare, 24 luni execuție lucrări și 84 de luni garanția lucrărilor
  • Termen de finalizare contractual: Final 2021
  • Termen estimat de finalizare a lucrărilor: 2022
  • Proiectant: DP Consult SA
  • Consultant supervizare lucrări (inginer): DRDP Craiova
  • Stadiul proiectului: Proiectul este în etapa de execuție la un stadiu fizic de 13.6% și financiar de 19.26%, ritmul de lucru nefiind cel scontat (probleme financiare ale constructorului). S-a aprobat proiectul tehnic și s-au emis 2 autorizații de construire în mai, iulie 2019 și iulie 2020 pentru primii 1,8 km și ultimii 7,7 km din cei 17,7 km. A fost realizată în aprilie 2019 o primă serie de exproprieri (HG 204/2019), iar prin OUG 110/2020 s-a transferat o suprafață de teren al statului către acest proiect. O primă tranșă de exproprieri suplimentare au fost realizate în august 2020 prin HG 625/2020, iar altă transă de exproprieri suplimentare ce vizează sectorul de traseu modificat din cauza sondelor Romgaz de la Ghercești este pe circuitul birocratic din septembrie 2020. Pe sectorul autorizat în 2019 (ultimii 7,7 km) se lucrează din septembrie 2019 pe partea de săpături, terasamente, îmbunătățirea terenului de fundare sau fundații și elevații aferente structurilor. Mobilizarea a fost mediocră în prima parte a anului 2020, dar în ultimele luni a început să se îmbunătățească, însă fiind în continuare sub un nivel optim. Pentru aproximativ 40% din restul proiectului este necesară schimbarea traseului din cauza unui câmp de sonde Romgaz neindentificat la studiul de fezabilitate în zona Ghercești. Se pare că Tirrena Scavi a depus proiectul tehnic modificat pentru acești 8,2 km neautorizați, urmând, după aprobarea lui, să fie obținute toate avizele și autorizațiile necesare, inclusiv acordul de mediu modificat (modificare blocată momentan în lipsa măsurilor specifice pentru ariile protejate intersectate), precum și exproprieri suplimentare pe această zonă. Licitația pentru serviciile de consultantă și verificarea proiectului tehnic (aprobat parțial și pe baza căruia se lucrează deja pe sectorul autorizat) a fost lansată în martie 2019 și a fost adjudecată de Search Corporation pentru 17,558,817.97 lei abia în septembrie 2020. Licitația pentru documentații cadastrale și servicii juridice necesare transmiterii banilor către proprietari nu a fost încă lansată. Planuri de situație de la licitație aici.

Drum Expres Craiova – Pitesti Tronsonul 2 (39,85 km între limitade județ Dolj-Olt și Slatina)


  • Lotul 1 (18,50 km)

    • Constructor: SA&PE Construct - Spedition UMB - Tehnostrade - Consitrans
    • Valoarea ofertată: 661,452,009.54 RON fără TVA (reprezentând 98.51% din estimarea CNAIR de 671,388,626.66 lei)
    • Sursa de finanțare: POIM în cofinanțare cu bugetul de stat al României
    • Data semnării contractului: 3 Decembrie 2018
    • Durata contractului: 120 luni, din care 12 luni proiectare, 24 luni execuție lucrări și 84 de luni garanția lucrărilor
    • Data emiterii ordinului de începere pentru proiectare: 21 Decembrie 2018
    • Data emiterii ordinului de începere pentru execuție: Noiembrie 2019
    • Termen de finalizare contractual: Noiembrie 2021
    • Termen estimat de finalizare a lucrărilor: Final 2021
    • Proiectant: Consitrans
    • Consultant supervizare lucrări (inginer): DRDP Craiova
    • Stadiul proiectului: Proiectul este în etapa de execuție la un stadiu fizic de 26,98% și financiar de 18,51%. S-a aprobat proiectul tehnic și s-au emis 4 autorizații de construire în mai, iunie, august și noiembrie 2019 care acoperă întreg lotul de 18.5 de km. A mai fost emisă o autorizație de construire în septembrie 2020 ce vizează relocarea unor utilități. Au fost aprobate în aprilie (HG 217/2019), iulie (HG 537/2019) și august 2019 (HG 622/2019) prin Hotărâre de Guvern cea mai mare parte a exproprierilor necesare proiectului. Se lucrează într-un ritm bun pe lot la elevațiile structurilor, săpături, terasamente. Există în câteva puncte ale șantierului imobile pe traseu ce trebuie demolate (se pare că sunt niște erori în HG-ul de expropriere, fiind necesară o nouă Hotărâre de Guvern care să corecteze suprafețele expropriate inițial, problemă rezolvată prin HG 626/2020) sau utilități ce trebuie relocate. În plus, este necesar transferul unor suprafețe de teren de la MAI, Ministerul Agriculturii și Romsilva la CNAIR pentru realizarea proiectului, cele 3 proiecte de Hotărâre de Guvern (aici, aici și aici) fiind pe circuitul birocratic. În martie 2020 prin HG 220/2020 s-au scos din circuitul forestier suprafețele împădurite afectate de proiect. Licitația pentru serviciile de consultantă și pentru verificarea proiectului tehnic (aprobat deja și pe baza căruia se lucrează în teren) a fost lansată în martie 2019 și adjudecată de ARTERA PROIECT-3TI PROGETTI ITALIA-SALFO în septembrie 2020. Licitația pentru documentații cadastrale și servicii juridice necesare transmiterii banilor către proprietari nu a fost încă lansată. Planuri de situație de la licitație aici.

  • Lotul 2 (21,35 km)

    • Constructor: SA&PE Construct - Spedition UMB - Tehnostrade - Consitrans
    • Valoarea ofertată: 792,189,981.56 RON fără TVA (reprezentând 98.41% din estimarea CNAIR de 804,960,957.23 lei)
    • Sursa de finanțare: POIM în cofinanțare cu bugetul de stat al României
    • Data semnării contractului: 3 Decembrie 2018
    • Durata contractului: 120 luni, din care 12 luni proiectare, 24 luni execuție lucrări și 84 de luni garanția lucrărilor
    • Data emiterii ordinului de începere pentru proiectare: 21 Decembrie 2018
    • Data emiterii ordinului de începere pentru execuție: Noiembrie 2019
    • Termen de finalizare contractual: Noiembrie 2021
    • Termen estimat de finalizare a lucrărilor: Final 2021
    • Proiectant: Consitrans
    • Consultant supervizare lucrări (inginer): DRDP Craiova
    • Stadiul proiectului: Proiectul este în etapa de execuție la un stadiu fizic de 23,37% și financiar de 19,41%. S-a aprobat proiectul tehnic și s-au emis 4 autorizații de construire în mai, iunie, august și noiembrie 2019 care acoperă întreg lotul de 21.35 de km. A mai fost emisă o autorizație de construire în septembrie 2020 ce vizează relocarea unor utilități. Au fost aprobate în aprilie (HG 217/2019), iulie (HG 537/2019) și august 2019 (HG 622/2019) prin Hotărâre de Guvern cea mai mare parte a exproprierilor necesare proiectului. Se lucrează într-un ritm bun pe lot la elevațiile structurilor, săpături, terasamente. Există în câteva puncte ale șantierului imobile pe traseu ce trebuie demolate (se pare că sunt niște erori în HG-ul de expropriere, fiind necesară o nouă Hotărâre de Guvern care să corecteze suprafețele expropriate inițial, problemă rezolvată prin HG 626/2020) sau utilități ce trebuie relocate. În plus, este necesar transferul unor suprafețe de teren de la MAI, Ministerul Agriculturii și Romsilva la CNAIR pentru realizarea proiectului, cele 3 proiecte de Hotărâre de Guvern (aici, aici și aici) fiind pe circuitul birocratic. În martie 2020 prin HG 220/2020 s-au scos din circuitul forestier suprafețele împădurite afectate de proiect. Licitația pentru serviciile de consultantă și pentru verificarea proiectului tehnic (aprobat deja și pe baza căruia se lucrează în teren) a fost lansată în martie 2019 și adjudecată de TPF INGINERIE-SEPTEMBRIE CONSULTING în septembrie 2020. Licitația pentru documentații cadastrale și servicii juridice necesare transmiterii banilor către proprietari nu a fost încă lansată. Planuri de situație de la licitație aici.

Drum Expres Craiova – Pitesti Tronsonul 3 (31,750 km între Slatina și limita de județ dintre Olt și Argeș)

  • Constructor: ASOCIEREA S.C. SA&PE CONSTRUCT S.R.L. – S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L.
  • Valoarea ofertată: 670,717,330.94 RON fără TVA (reprezentând 67.11% din estimarea CNAIR de 999,410,536.00 lei)
  • Sursa de finanțare: POIM în cofinanțare cu bugetul de stat al României
  • Data semnării contractului: 16.09.2020
  • Durata contractului: 156 luni, din care 12 luni proiectare, 24 luni execuție lucrări și 120 de luni perioada de garanție lucrări
  • Data emiterii ordinului de începere a lucrărilor: -
  • Termen estimat de finalizare a lucrărilor: Final 2023
  • Proiectant: ASOCIEREA S.C. SA&PE CONSTRUCT S.R.L. – S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L.
  • Consultant supervizare lucrări (inginer): DRDP Craiova
  • Stadiul proiectului: Proiectul este în etapa de proiectare la un stadiu fizic de 0% și financiar de 0%. După prima licitație lansată de CNAIR în iulie 2017 și anulată în martie în urma erorilor Companiei de Drumuri, licitația de proiectare și execuție a fost relansată pe 30 septembrie 2019, au fost depuse 11 oferte în februarie 2020, iar în iunie 2020 UMB a fost desemnat câștigător cu o ofertă de 670 de milioane de lei fără TVA. Au fost depuse o serie de contestații la CNSC, o analiză a lor aici. CNSC a respins aceste contestații, însă contestatarii au făcut apel la CAB. CNAIR a semnat în premieră acest contract de proiectare și execuție pe 16.09.2020 fără să mai aștepte decizia CAB, incluzând în contract o clauză prin care contractul devine nul dacă CAB întoarce decizia CNSC. Încă nu a fost lansată licitația pentru documentații cadastrale și servicii juridice necesare transmiterii banilor către proprietari. Proiectul de Hotărâre de Guvern pentru realizarea exproprierilor a fost lansat în consultare publică pe 25.06.2020 (ar trebui să intre în ședința de Guvern de la finalul lui septembrie 2020). Planuri de situație de la licitație aici.

Drum Expres Craiova – Pitesti Tronsonul 4 (31,815 km între limita de județ dintre Olt și Argeș și A1)

  • Constructor: ASOCIEREA S.C. SA&PE CONSTRUCT S.R.L. – S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L.
  • Valoarea ofertată: 617,080,915.60 RON fără TVA (reprezentând 67.83% din estimarea CNAIR de 909,669,122.00 lei)
  • Sursa de finanțare: POIM în cofinanțare cu bugetul de stat al României
  • Data semnării contractului: 16.09.2020
  • Durata contractului: 156 luni, din care 12 luni proiectare, 24 luni execuție lucrări și 120 de luni perioada de garanție lucrări
  • Data emiterii ordinului de începere a lucrărilor: -
  • Termen estimat de finalizare a lucrărilor: Final 2023
  • Proiectant: ASOCIEREA S.C. SA&PE CONSTRUCT S.R.L. – S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L.
  • Consultant supervizare lucrări (inginer): DRDP București
  • Stadiul proiectului: Proiectul este în etapa de proiectare la un stadiu fizic de 0% și financiar de 0%. După prima licitație pentru proiectare și execuție lansată în iulie 2017 și anulată în aprilie 2019 în urma erorilor Companiei de Drumuri, licitația de proiectare și execuție a fost relansată pe 21 august 2019, au fost depuse 10 oferte în februarie 2020, iar în iunie 2020 UMB a fost desemnat câștigător cu o ofertă de 617 de milioane de lei fără TVA. Au fost depuse o serie de contestații la CNSC, o analiză a lor aici. CNSC a respins aceste contestații, însă contestatarii au făcut apel la CAB. CNAIR a semnat în premieră acest contract de proiectare și execuție pe 16.09.2020 fără să mai aștepte decizia CAB, incluzând în contract o clauză prin care contractul devine nul dacă CAB întoarce decizia CNSC. Încă nu a fost lansată licitația pentru documentații cadastrale și servicii juridice necesare transmiterii banilor către proprietari. Proiectul de Hotărâre de Guvern pentru realizarea exproprierilor a fost lansat în consultare publică pe 13.05.2020 și a fost adoptat de Guvern prin HG 469/2020 pe 19.06.2020. Planuri de situație de la licitație aici.

horatiu.cosma

#16
Autostrada Sibiu - Brașov - Bacău
(click pentru acces spre topicul dedicat)



Sibiu – Făgăraș – Brașov – Onești – Bacău

Status:


Sibiu – Făgăraș (include și VO Făgăraș) (72 Km)

  • Proiectant: ECOM INGENIERIA SRL – CONSITRANS SRL – SEARCH CORPORATION SRL
  • Valoare ofertată: 16,313,855.49 lei fără TVA (reprezentând 69.38% din estimarea CNAIR de 23,512,585.00 lei)
  • Sursa de finanțare: POIM în cofinanțare cu bugetul de stat al României
  • Data semnării contractului de revizuire SF: 07 Aprilie 2015
  • Durata contractului: 12  luni începând de la data atribuirii contractului
  • Data emiterii ordinului de începere a lucrărilor: 11 Mai 2015
  • Termen de finalizare contractual: Mai 2017(contractul a fost suspendat 12 luni)
  • Termen estimat de finalizare a contractului de revizuire SF: 2021
  • Stadiul proiectului: Acest contract de revizuire a studiului de fezabilitate a fost suspendat între 18.11.2015 și 18.11.2016 din cauza lipsei de finanțare. După identificarea unei surse de finanțare, contractul a fost desuspendat, realizându-se primele investigații geotehnice în primăvara anului 2017 pe sectorul din apropierea orașului Făgăraș. Apoi, până la începutul anului 2019 a avut loc o dezbatere de lungă durată CNAIR-Consitrans-Jaspers cu privire la traseul și soluția tehnică câștigătoare pe sub-secțiunea dinspre Sibiu. După ce în primă fază (prima analiză multi-criterială) părea că alternativa câștigătoare va conecta proiectul la A1 în zona Veștem, în mod surprinzător la a doua analiză multicriterială a ieșit câștigătoare alternativa care se conectează la A1 în zona Boița, reprezentând un ocol de peste 10 km pe relația principală est-vest. Găsiți cele două analize multicriteriale aici și o analiză sumară pe baza lor aici. Au fost observate echipamentele pentru forajele geotehnice în zona Boița în octombrie/noiembrie 2019. Planșe cu traseul final pe la Boița găsiți aici. Procedura de mediu a fost lansată de către APM Sibiu și APM Brașov. Mai multe detalii aici .

Făgăraș – Codlea – Brașov (Ghimbav) (~56,6 km)

  • Stadiul proiectului: Sectorul Brașov – Făgăraș este inclus în Masterplanul General de Transport în cadrul proiectului Sibiu – Brașov. Costurile estimative se ridică la aproximativ 737 de milioane de euro fără TVA pentru întreg proiectul. Încă nu a fost lansată licitația pentru pregătirea proiectului. Se pare că există un litigiu în justiție între CNAIR și Poyry (proiectantul studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic din 2007-2008) pe care Poyry l-a câștigat definitiv, CNAIR fiind obligată să plătească daune și penalități. Cei din CNAIR intenționează să analizeze împreună cu actorii instituționali relevanți documentația tehnică existentă și să lanseze o nouă licitație pentru revizuire SF+PAC+PT.


Brașov - Bacău (~160 km)

  • Proiectant: Asocierea SEARCH CORPORATION S.R.L. & PRIMACONS GROUP S.R.L.
  • Valoare ofertată: 20,093,359.86 lei fără TVA (reprezentând 69.38% din estimarea CNAIR de 29,843,369.00 lei)
  • Sursa de finanțare: POIM în cofinanțare cu bugetul de stat al României
  • Data semnării contractului: 22.05.2020
  • Durata contractului: 30 de luni (18 luni SF, 8 luni PT, 4 luni pregătire documentație pentru licitația de execuție lucrări)
  • Data emiterii ordinului de începere a contractului: 10 Iulie 2020
  • Termen estimat de finalizare a contractului: Început 2023
  • Stadiul proiectului: Pe 22.05.2020 a fost semnat contractul pentru "Elaborare Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic de Execuție pentru Autostrada Brașov-Bacău". Mai multe detalii despre acest contract aici. Sunt în curs de analiză în colaborare cu autoritățile locale constrângerile din teren, urmând să fie propuse o serie de alternative de traseu în cadrul analizelor multi-criteriale necesare selectării traseului final. S-ar părea că traseul se va conecta la A7 în zona Răcăciuni.

mirceaeliade

#17



mirceaeliade


Stefania

Dar de ce nu mai este harta updatata cu ultimele progrese? ultimul update este pentru luna martie  :(

Cristian 74

#20
^
Pentru că... CNAIR  :(( Oamenii sunt prinși cu munca, pregătesc cu mare atenție proiectele pentru viitoarele autostrăzi ale patriei, iar noi le deranjăm efortul pentru niște cifre...

mirceaeliade

Situatia la inceput de Iulie 2023:


mirceaeliade

#22
Schimbari raportate pe Iulie-August-Septembrie 2023:



mirceaeliade

Sinteza pe anul 2023 (sper fara erori):




mirceaeliade

Schimbari pe trimestrul 1 2024:




mirceaeliade

Schimbari pe T2'24 comparativ cu T1'24