Ministrii Transporturilor: propuneri, promisiuni, rezultate

Started by Ionut, November 19, 2018, 11:52:49 AM

Previous topic - Next topic

0 Members and 1 Guest are viewing this topic.

pasadia

In continuare se lupta facțiunile între ele? O parte din PNL o pune șefă la CNAIR, alta parte o demite, acum alta parte o pune secretar de stat...

Circ. Circ și pâine.

zone_rider

Voi ridica cateva intrebari, referitoare la activitatea MT pentru anul 2021:
1. De ce in anul 2021 nu au fost declansate concursurile pentru management profesionist in companiile de stat, conform obligatiei legale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr.109/2011). Au fost facute numiri (unele bune, altele discutabile), fara a organiza vreun concurs, desi s-a clamat dorinta de a avea management profesionist.
2. Cum au fost selectate proiectele care au fost incluse in PNRR? Exemplu concret: de unde a aparut ideea achizitiei trenurilor cu hidrogen? A fost rezultatul unei necesitati sau al unui lobby?
3. A facut cineva vreo analiza reala referitoare la oportunitatea operationalizarii CNIR (care va prelua proiectele CNAIR), obligatie asumata in PNRR? Avem o experienta anterioara negativa, care ar putea fi repetata: mutarea achizitiei de material rulant nou pe fonduri europene de la CFR Calatori la ARF (institutie infiintata in 2016). Rezultatul este ca ARF nu a fost capabila sa duca vreo licitatie pana la capat. Cine garanteaza ca nu se va intampla la fel si cu proiectele care trec la CNIR?

cutter

Quote from: zone_rider on December 31, 2021, 10:03:38 AM
Voi ridica cateva intrebari, referitoare la activitatea MT pentru anul 2021:
Răspund eu pentru activitatea din primele 8 luni ale lui 2021.

Quote
1. De ce in anul 2021 nu au fost declansate concursurile pentru management profesionist in companiile de stat, conform obligatiei legale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr.109/2011). Au fost facute numiri (unele bune, altele discutabile), fara a organiza vreun concurs, desi s-a clamat dorinta de a avea management profesionist.
Au fost declanșate concursurile la toate companiile de stat si regiile autonome. Din păcate nu au putut fi duse și la sfârșit în timpul acelui mandat de 8 luni. Procedura din OUG 109/2011 (+HG cu normele de implementare) este foarte stufoasă (și cu timpi impuși, procedurii de achiziție publică de făcut pentru consultantul obligatoriu - le-am făcut, dar a durat niște luni) și e nevoie de minim 7 luni doar pentru selecția Consiliului de Administrație (după care minim 5 luni ca CA-ul să facă selecția directorului general; apropo, nu multă lume știe că nu ministrul/autoritatea tutelară face această selecție, ci CA-ul independent). Deci toate procedurile sunt pornite (cele mai multe prin ordinul meu de ministru), mai era nevoie de cam 2-4 luni să fie finalizate. De ce nu au mai fost continuate după 8 septembrie nu pot să răspund eu, dar e o obligație în PNRR să fie duse la finalizare. Pe de altă parte, să nu ne îmbătăm cu apă rece, poți să aplici mama procedurilor formal vorbind dacă nu există dorință politică de profesionalizare pe bune (și părerea mea fermă e că nu există). În principiu și în general, procedurile și regulile nu o să-i oprească decât foarte rar pe 'bad guys' (care le vor mima sau ocoli), în schimb în mod sigur le vor lega șireturile la 'good guys' (btw, pe hârtie și după unele criterii - care teoretic sună bine la o consultanță făcută pentru elaborarea OUG 109, etc -, multe din doamnele alea și domnii faimoși din administrație cu sute de mii de euro încasate din CA-uri, arată f bine, deși sunt niște ticăloși și reprezentanți de grupuri de interese). Între timp pe procedura de numiri provizorie (mandatele 4 + 2 luni), am făcut un efort gigantic cu echipa și au fost selectați pe termen scurt pe cât am putut (e f greu de recrutat pentru domeniul public) administratori și manageri profesioniști (ex. CFAs, oamenii din banking, din audit, din management de mari compani private - OMV, Siemens, UiPath, etc). CV-urile sunt publice și se pot consulta.

Quote
2. Cum au fost selectate proiectele care au fost incluse in PNRR? Exemplu concret: de unde a aparut ideea achizitiei trenurilor cu hidrogen? A fost rezultatul unei necesitati sau al unui lobby?
PNRR a fost rezultatul unei negocieri în condiții ultra-strânse, unde pe rutier riscul era să nu rămână mare lucru, iar pe feroviar erau doar cele două mari proiecte pe coridor. Nu a existat niciun lobby, achiziția a rezultat din scurtul dialog cu Comisia, în care am încercat să compensăm proiectele non-green cu măsuri green și din dorința (care dacă s-ar concretiza proiectul eu cred că va fi un pariu câștigat) de a fi în prima linie a unor tehnologii noi. Dar în principal pe feroviar în PNRR ne-am luptat să corectăm ce s-a mai putut adică să scoatem 1 mld € pentru proiecte mici și mijlocii pe infrastructură: reînnoiri, electrificări, semnalizări. Timpul de negociere a fost extrem de scurt și dezamăgirea multianuală a celor din Comisie față de seriozitatea României (însăși nrul de miniștri - de ordinul 2/an) mare.

Quote
3. A facut cineva vreo analiza reala referitoare la oportunitatea operationalizarii CNIR (care va prelua proiectele CNAIR), obligatie asumata in PNRR? Avem o experienta anterioara negativa, care ar putea fi repetata: mutarea achizitiei de material rulant nou pe fonduri europene de la CFR Calatori la ARF (institutie infiintata in 2016). Rezultatul este ca ARF nu a fost capabila sa duca vreo licitatie pana la capat. Cine garanteaza ca nu se va intampla la fel si cu proiectele care trec la CNIR?
Evident că orice structură/companie/instituție va avea succesul pe măsura muncii și bunei-intenții puse în el. Nu există măsuri teoretice care să fie fool-proof la cei care le implementează. O structură nouă pornită de la zero cu profesioniști e șansa de a avea rezultate mai bune în project management-ul investițiilor mari. CNAIR este nereformabil și mult prea politizat și mult prea mare în "scope". Dacă administrația actuală va face din CNIR instituția dorită asta nu putem decât să sperăm. ARF a eșuat pentru că a fost umplut de persoane nepotrivite pentru scopul său, grupuri de interese, politizare. Dacă faci asta cu orice instituție vei avea aceleași rezultate. Și fără oameni onești și profesioniști (curajoși și pricepuți) nu obții rezultate prea grozave. Dar care ar fi alternativa? Să stăm toți pe margine și să ne plângem de milă sau să emigrăm? Eu nu cred - luptăm pentru ideile și proiectele corecte și schimbăm ce putem punând umărul, așa se schimbă o țară, și nu peste noapte.

---
Nu uitați că în cele 8 luni am fost o întreagă echipă - lucrurile bune făcute li se datorează lor și le mulțumesc că s-au alăturat și implicat în aventura asta! N-am un răspuns pe de-a întregul la întrebarea de ce s-ar mai implica cineva pe viitor (nivelul de expunere, stres și ingratitudine din job description în România de azi e colosal), dar sper ca oamenii să mai fie inspirați și pe viitor și să facă astfel de pași către implicare, că numai așa ne va fi mai bine.

Profit de ocazie să vă urez un 2022 minunat tuturor și să vă mulțumesc și pentru încurajări și pentru critici!

carutasul

Numai cine nu face nimic nu e înjurat de nimeni :)
Eu zic că deocamdată ministeriatul ăsta a fost de încălzire, sper că și partidul a tras niște concluzii, se mai uită pe unde a mai greșit, mai schimbă din oameni, că nu e ușor să faci din niște oameni fără experiență un partid și să le găsești cumva și locul potrivit, numărul oamenilor care "vor binele" e probabil cel puțin cu un ordin de mărime mai mare decât al celor care și pot să îl facă... Poate că și celelalte partide văd că un om pe care chiar îl interesează domeniul aduce inclusiv voturi și mai copiază modelul... Doar e ultima zi din an și putem spera :)

TibiV

Doi de +
(Unul acum, celalat mai tarziu, ca stii ca nu se poate mai devreme de o ora...)

Quote from: carutasul on December 31, 2021, 02:03:31 PM
Numai cine nu face nimic nu e înjurat de nimeni :)
Corect. Institutiile astea de stat sunt pline de oameni "pe care nu ii injura nimeni". Rezultatele le vedem cu totii...

Dar....

Quote from: carutasul link=top\ic=1498.msg373390#msg373390 date=1640952211
... numărul oamenilor care "vor binele" e probabil cel puțin cu un ordin de mărime mai mare decât al celor care și pot să îl facă...
Si eu vreau binele lamantinilor. Daca nu stiti ce sunt, este vorba despre o specie de "mamifere cetacee, asemanatoare cu foca" (conform DEX) cunoscute sub numele de "vaci de mare". Am aflat si eu chestiile asta in noaptea care a trecut, ca asta este fisa postului, sa aflu tot felul de "traznai"...
    Dar faptul ca "vreau" nu inseamna ca as fi in stare sa fac ceva pentru lamantini (in afara de a dona niste bani), pentru ca de fapt habar nu am cum "functioneaza" si cum traiesc lamantinii...

    Problema precedentei conduceri a MT a fost (cred eu) ca nu a inteles ca nu sunt suficiente bunele intentii ale celui mai bun "hairdresser" pentru a-l numi "designer sef la o casa de moda", si asta doar pentru ca ambele sunt despre "cum arati".

Nu are rost sa reiau discutia. Unele cazuri au facut "furori" in mass-media, si li s-a facut "autopsia" si pe forum...

Vorba unui coleg de facultate, in urma cu cateva decenii: daca il intreba cineva "Ce pregatire ai?", el raspundea "invariabil" ceva de genul "Sunt cel mai bun lacatus-cofetar din cartier!"....

Dar asta macar era onest si isi recunostea limitele...
Mama proștilor este mereu gravidă... :)

carutasul

eu nu număr "plusurile" și "minusurile" , din același motiv :)
Sincer ( o să o dau în politică, dar pe thread-ul ăsta nu prea ai cum altfel) îmi pare rău că au ieșit de la guvern ( cu tot cu înghițit broasca râioasă) tocmai pentru că așa aveau ocazia să își rodeze oamenii, ca partid nou, să vadă cine e și competent și cine e doar ... bine intenționat. Așa, în opoziție, prosperă tot cei cu gură mare. Evident, e doar părerea mea.

dobrogean

Din partea mea un mare +cu destinatia @cutter pentru modul in care l-a aparat pe Ovidiu Vizante dupa noaptea nebuna din 28/29 iulie, cand presa s-a intrecut in a-l ataca pentru o vina inexistenta: aceea ca nu a transbordat cu autobuze un grup de copii. Ideea de transbordare a unor calatori noaptea (adica pe intuneric), in linie curenta (si in padure) a fost o simpla prostie. Nu este posibil asa ceva, din cauza riscurilor enorme ca sa se accidenteze calatorii (intre scara vagonului si terenul denivelat din linie curenta este cel putin 1 metru).
Iar putinele locomotive Diesel erau utilizate atat la Fetesti (unde se petrecuse o deraiere si circulatia era deviata prin Slobozia) cat si intre Chitila si Ploiesti (unde din cauza furtunii era scoasa de sub tensiune linia de contact).
Ce am apreciat eu este modul in care si-a aparat un membru al echipei, intr-un moment in care era facil sa il sacrifice, in conditiile in care toata presa era ostila, iar primul ministru de trista amintire...
Iti trebuie caracter sa procedezi asa, si asta apreciez eu in primul rand. Cred ca putem sa numaram pe degete demnitarii competenti si cu caracter din perioada post comunista, iar @cutter este cu siguranta unul dintre ei.
Inevitabil a facut si greseli, ceea ce demonstreaza ca a muncit. Dar daca punem in balanta bune si rele cu certitudine balanta se inclina spre cele bune.

nicolaem

@carutasul, si mie si cred ca si lor le pare rau ca au iesit din guvern (formal ei au iesit nu au fost dati afara). Nu vom mai avea din pacate prea curand sansa sa ii vedem inapoi.

elphax


hvm

@Horatiu.cosma

O sa incep prin a spune ca am scris acest mesaj aseara, dar am stat si m-am gandit daca sa il postez sau nu pentru a nu risca sa fie considerat o critica sau ca as face politica. Eu as vrea sa fie vazut mai mult ca o recomandare pentru actualii si viitorii de la minister.

Am postat aici ca sa nu fiu offtopic prin celelalte parti. Nu ma intelegeti gresit, chiar ma bucur ca apar aceste postari si stiu ca acum apar fiindca cel mai probabil abia acum e mai mult timp liber, si inainte pe langa faptul ca nu era timp liber se dorea sa se evite aratatul cu degetul.

Quote from: horatiu.cosma on January 05, 2022, 11:48:28 AM
Mi se pare fascinant acest paradox psihologic al unor cetățeni care militează activ în ultimii ani pentru autostrăzile din Moldova și în particular A8. Pe de o parte o bucurie exuberantă atunci când nu s-a primit nimic la modul concret vs o continuă nemulțumire și revoltă atunci când chiar s-au făcut pași concreți spre realizarea proiectelor.

Sunt deacord ca s-a făcut o treaba buna și consider ca la fel s-a făcut in perioada Bode in ce priveste infrasctructura rutiera. Și îmi plac aceste mesaje care oferă explicații referitor la ce și cum s-a făcut si mai ales de ce nu s-a facut, însă, din păcate, exact asta simt ca a lipsit cât ati fost la minister.

Si sunt deacord cu tine legat de faptul ca in unele cazuri s-a facut prea mult tam tam pentru nimic, iar in altele doar asa mai mult de forma...

Quote from: RaduG on January 05, 2022, 07:15:12 PM
Mulțumesc Horațiu pentru inside story, e important de știut public și lucrurile de bucătărie internă.

Deacord cu RaduG, dar as fi preferat sa fie si pe perioada mandatului cateva astfel de comunicate. Sunt deacord ca aveam acele întâlniri publice săptămânale si comunicate pe facebook cand se mai intampla ceva, dar atât, sau aproape atât. Apărea câte un comunicat pe facebook la Cutter cu ce s-a facut. Mai existau niste interviuri in care se faceau promisiuni care de multe ori nu s-au îndeplinit la timp, ci cu oarecare intarziere(mai mica sau mai mare) fara nici un fel de explicatii legat de motivele intarzierilor (si care eram sigur ca au fost cu totul altele decat faptul ca nu s-a dorit sa se faca nimic cum spuneau unii, ci blocaje birocratice sau de alta natura asa cum ne-ai impartasit acum in cateva postari). Apoi daca ceva nu mergea conform planului era liniste totala pana in momentul in care se realiza si era bifat ca o realizare. Asta daca nu aparea vreo asociatie care sa critice faptul ca nu se face nimic... Abia acum dupa ce nu mai sunteti la minister au inceput sa apara explicatii care sa prezinte motivele care ne faceau pe cei din afara sa avem impresia ca nu se face nimic. Cum ziceam mai sus, e posibil sa se fi procedat asa pentru ca s-a dorit evitarea ideii ca se arata cu degetul fie pe cei din ograda proprie, fie cei din ograda partenerilor de guvernare (atat din partea PNL cat si a USR), ceea ce ar fi fost relativ corect atat timp cat aratat-ul cu degentul nu s-ar fi relizat prin alte tipuri de iesiri la rampa. Ar mai fi ideea de a evita afirmatiile care sa arate ca nu s-a facut ceva, insa astfel de presentari pot fi facute si evitand folosirea cuvintelor care reprezinta negatii....

Dpmdv toti cei care sunt in MT ar trebui sa traga in aceeasi directie si la bine si la rau si nu sunt sigur ca asa era in spatele usilor inchise. Spun aceasta fiindca din ceea ce se vedea in public, toate declaratiile date fie de membrii USR fie de cei PNL din acest minister aratau doar ce a facut acea tabara mai bine decat toti ceilalti.

In perioada Bode aveam acele interviuri la 2-3 luni facute de Mariana care prezenta ce s-a facut, ce nu s-a facut si unde sunt unele blocaje si ce se incearca in urmatoarea perioada. Nu stiu daca a fost a fost initiativa dumneaei sau a ministrului, dar l-am apreciat si, personal, am fost dezamagit ca nu au continuat si in perioada lui Catalin. Mi-ar fi placut sa continue... si cred ca nu sunt singurul...

Ce m-a uimit la un moment dat a fost la deplasare (nu mai tin minte unde) in care ati fost inclusiv cu Ionel, insa pe facebook a aparut un comunicat la Catalin in care mentiona doar pe cei din USR, iar Ionel nu mentiona nimic de ministru sau colegii secretari de stat din USR, ci a facut o postare in care parea ca era singur (chiar daca nu o spunea in mod direct). Atunci a fost momentul in care mi-am dat seama ca aceasta coalitie nu o sa tina prea mult. La scurt timp a fost primul "scandal". Intr-o echipa liderul ar trebui sa incerce sa evite astfel de comportamente si sa aseze pe toata lumea la aceeasi masa si sa le recunoasca meritele la toti.


Din pacate observ exact acelasi comportament si din partea guvernului de acum care doreste sa arate ca inainte nu s-a facut nimic si acum se face totul, insa e mult mai pe fata si se vede mult mai clar ca multe declaratii sunt doar politica fara baza. Deocamdata nu stiu ce se intampla in spatele usilor inchise fiindca nu a trecut suficient timp. Eu sper sa se faca la fel de multe lucruri ca si in cazul ultimilor 2 MT (indiferent daca e transparent sau mai putin transparent - as prefera sa ramana acea transparenta inceputa in perioada Bode si continuata intr-o forma diferita in perioada Drula). Dar nu imi fac foarte mari sperante. Sperantele sunt mult mai mici decat acum un an, cand avem sperante mult mai mari care totusi nu s-au concretizat in ce priveste transparenta si colaborarea.

Sper din tot sufletul sa se accelereze si sa se puna presiune pe toate proiectele din PNNR fiindca ar fi foarte mare pacat sa pierdem acele fonduri. Si daca se implementeaza aceste proiecte eu consider ca este in egala masura meritul ambelor echipe, atat cea care a negociat PNNR-ul cat si cea care l-a dus la indeplinire... In momentul de fata viitorul nu suna si nici nu se vede deloc bine. Dar hei, cine stie, poate avem noroc. Ce putem face e sa continuam sa punem presiune din societatea civila si sa speram ca e doar lipsa de transparenta....   O:-)

In rest ma opresc aici fiindca deja s-ar putea sa se considere ca aduc critici sau fac politica si nu e cazul. Sper ca cei din MT citesc si pe aici pe forum si extrag lucrurile pe care le considera utile. La urma urmei vocea noastra a populatiei ar trebui sa conteze si ea.... Iar aceasta voce se face auzita in general pe forumuri.
Pariuri: A3-UMB-5 alunecari>20m - 1000ron Ciprebbe - aici

panzer

+1 hvm pentru efort si opinii. Parca ai fi scris cu tastatura mea.  :thumbsup:
Sper ca Horatiu si mai ales Cutter sa isi faca timp sa citeasca. Feedback-ul gratuit livrat fara vreo rautate este valoros.

Mi-as dori sa putem avea o discutie similara si despre Metrou (Bucuresti + Cluj). Dar tare imi e teama ca ala este subiect TABU. Adica se sterg imediat mesajele. Pacat pentru ca se castiga multa credibilitate cand vorbesti cinstit despre un subiect greu.

TibiV

panzer,
de ce ti se pare un subiect tabu?

Eu am zeci de postari (intr-o anumita masura chiar si impotriva "curentului de opinie" de pe forum) dar nu mi-a disparut nici una dintre ele...

PS
In rest de acord...
hvm a luat cu mare drag un +1 si de la mine, desi postarea lui a fost un pic "dezlânată". (Eu sunt si "cârcotaș", caci imi castig painea reformuland texte de 1000 de cuvinte in doar de 300 de cuvinte, dar fara sa se piarda esentialul...)

Dar spiritul postarii a fost de multe plusuri...
Mama proștilor este mereu gravidă... :)

hvm

^
O fi din cauza ca tu ai 15k postari si noi abia ne apropiem de 1k. Mie mi-au disparut multe postari, si cea mai interesanta a fost ca eu am postat ca "am observat ca este extrem de greu sa se taie o padure respectand legea, dar atunci cand se f... dispare aproape peste noapte". Era pe A3 la un raspuns referitor la padurea peste care UMB n-a intrat inca. A disparut mesajul si surpriza ca 3 zile mai tarziu Horatiu s-a plans cam acelasi lucru.. :))) Unele au fost ca am folosit quotes. La fel ca si in cazul acesta. din pacate tot era nevoie de ceva sa facem referire la celelalte posturi. si n-am vrut sa pun si celelalte quote tocmai pentru a nu fi prea multe....

Oricum apreciez foarte mult munca care a fost la nivel de MT in ultimii 2 ani(o sa avem ce inaugura in urmatorii ani), si in urma cu vreo 5-6 (ca de asta avem ce inaugura la anul).... si mi-as dori ca cei care reziliaza de capul lor sa fie adaugati in solidar la plata despaguririlor de zeci de milioane pe care le platim... Tot asa ar trebui si pentru cei care intarzie proiectele, dar asta este extrem de greu de dovedit...
Pariuri: A3-UMB-5 alunecari>20m - 1000ron Ciprebbe - aici

horatiu.cosma

Mersi pentru mesaj hvm, nu trebuie să îți faci probleme, cred că e foarte utilă discuția și ar trebui păstrată aici sau pe ce thread consideră Ionut ca e cel mai potrivit.

Legat de mandat, da, e loc de mai bine fără doar și poate. În interiorul lui, cu 1000 de chestiuni de gestionat în paralel într-un continuu roller coaster e  mult mai ușor să ne scape lucruri decât poate acum, când am avut timp să tragem o gură de aer și să ne uităm dintr-o perspectivă mai relaxată la ce a fost, cum a fost gestionat, ce se putea îmbunătăți. Dar oricum, mersi pentru cuvinte și pentru efortul de a scrie, apreciez.

Legat de partea de comunicare în timpul mandatului, înțeleg foarte bine perspectiva de aici de pe forum, doar de atâția ani am intrat și noi în această comunitate și de fiecare dată am așteptat cu bucurie vești bune și progrese pe proiecte. Însă trebuie luat în considerare că la minister, din rolul de ministru/secretar de stat/consilier, odată timpul devine mult mai greu de gestionat, dispare noțiunea de job 9 to 5, mai degrabă e 7 to 20+ day by day. Și doi la mână, spectrul de comunicare se lărgește spre întreaga societate și 99% din societate vrea să audă răspunsuri care pentru un pasionat pot părea triviale, de tipul "în ce an e gata o autostradă", nu "când e livrat AMC1 și cât la sută din forajele geotehnice de pe subsecțiunea x a A8 sunt finalizate".

Însă am încercat să comunicăm cât mai des despre stadiul real al proiectelor, poziții pe FB despre stadiu/progres aveam aproape zilnic, Cătălin Drulă a participat la multe emisiuni în care a vorbit deschis despre proiecte cu detalii despre care foarte puțini (spre niciunul) dintre foștii miniștri au vorbit, la fel și Mariana Ioniță a avut din ce țin minte numeroase reacții publice, interviuri, emisiuni (un exemplu după 2 secunde de search pe google: https://cursdeguvernare.ro/mariana-ionita-cnair-nu-cred-ca-vom-vedea-in-executie-mai-devreme-de-3-ani-autostrada-ploiesti-brasov.html). Am încurajat și CNAIR-ul să fie cât mai activ pe FB cu poziții tehnice despre stadiul proiectelor, filmări de la sol și din dronă. Am deschis site-ul ploiesti-brasov.ro și chiar am ținut să fie updatat constant cu tot ce se întâmplă pe proiect, am publicat AMC 1 pe Timișoara-Moravița (descărcat de 10 ori), am scris de câteva ori și pe forum pe anumite teme de interes, am avut n ședințe de progres la CNAIR publice (vestita ședință de lunea pe Moldova, au fost ședințe și pe proiectele din Olteania, Transilvania, Muntenia) la care au participat ONG-urile din Moldova, API, Construim România, parlamentari de la toate partidele, primari etc, am trecut personal prin sute de răspunsuri la interpelări parlamentare pe care le-am updatat cu info relevante, am avut ședințe dedicate cu CNAIR/CFR în care am ridicat problema comunicării publice, răspunsurilor în termen și cu info la subiect etc etc.

Sigur, au existat și elemente de bucătărie internă despre care am vorbit în mesajul de pe A8 și în alte mesaje despre care a fost corect să comunicăm doar după derularea procesului propriu-zis. Până la urmă și această delegare de responsabilitate din partea cetățenilor către x sau y într-o funcție de ministru/secretar de stat e o delegare de încredere că acel cineva își face treaba. Iar nivelul de transparență a acțiunilor întreprinse prin care să ne asigurăm noi cetățenii că acel mandat este respectat trebuie să fie rezonabil, că nici nu se poate să îi punem o cameră pe el să vedem fiecare pas, că pleacă de acasă spre birou, că e în ședință cu x sau că scrie documentul y, ar fi absurd. Nu e sub nicio formă ok nici în latura cealaltă, în care nu știm nimic despre ce se întâmplă. Însă eu zic că a fost un nivel de transparență mai mult decât decent în 2021. Pentru cei care urmăresc domeniul de mai mult timp, amintiți-vă cum scotea API cu cleștele de la CNAIR informații banale prin 2017-2018, procese în justiție câștigate și nici chiar atunci informațiile nu erau oferite, se mințea grotesc pe vremea lui Cuc/Ștefan Ioniță/Neaga/Scarlat, eu zic ca e o diferență ca de la cer la pământ.

Legat de partea politică, nu aș vrea să intru în foarte multe detalii fiindcă ne-am ocupat mai degrabă de zona tehnico-administrativă. Însă pot să spun că au fost secretari de stat susținuți de USR-PLUS (unii apolitici) desemnați în ministere conduse de miniștri PNL care au fost "băgați în dulap" de respectivii miniștri, adică nu li s-a dat nicio atribuție, niciun birou, nicio direcție/departament de gestionat (fiindcă ministrul e cel care își deleagă atribuțiile în minister). În schimb eu și noi la MT am avut o relație super ok cu Scrioșteanu, Foghiș (venit de la PNL Bihor) și Gabor Șandor (UDMR), fiecare dintre ei a gestionat formal pe parcursul mandatului cel puțin un domeniu și i-am încurajat să se implice și în domeniile gestionate de colegi (gen Scrioșteanu pe rutier/feroviar în zona București-Ilfov fiindcă știe foarte bine zona), fiindcă am vrut să lucrăm în echipă și să facem treabă.

Feri

Interviu cu Lucian Sova care vorbeste un pic despre culisele activitatii din MT si relatia cu alte institutii: