[B] Parcarile din Bucuresti

Started by Ionut, October 17, 2011, 06:17:45 AM

Previous topic - Next topic

0 Members and 4 Guests are viewing this topic.

Fred

Ce inseamna abuzuri? Sa ridice ilegal masini sau sa ridice legal masini? Toata lumea ar cam vrea sa se ridice, dar nu a lor, parcata "normal" pe trotuar in fata blocului.

irirat

Abuzuri in sensul de exces de zel, cine vrea sa priceapă înțelege.
Am oarece tangenta cu sect. 6 și mi-aduc aminte de anii in care ridicau preponderent mașini din diverse zone foarte apropiate de locul de depozitare, mașini care in mod sigur nu încurcau circulația dar erau in zona de acțiune a indicatoarelor de interzicere a opririi sau staționării și le ignorau pe cele care îngreunau traficul, de ex. cele de pe Iuliu Maniu, intersecția de la Cora.
Da, legal sunt acoperiți sa ridice mașinile parcate neregulamentar, dar trebuie se se concentreze pe cele care încurca traficul pietonal sau rutier și prin asta aduc beneficii locuitorilor, altfel va fi doar o sursa de frustrare pentru toți. Restul care parchează aiurea pot fi amendați, e mult mai rapid.
Nu mai aduc aminte aici ca Bucureștiul e in minus cu sute de mii de locuri de parcare așa ca sa ridici pe toate e o utopie.

carutasul

un scenariu ipotetic, dar plauzibil în lumina unei experiențe pe care am descris-o în trecut: lângă o zonă aglomerată, o piață, o clădire de birouri etc există niște buticuri construite ilegal. Primăria le demolează, aduce un excavator, nivelează terenul. În scurt timp terenul viran devine loc de parcare neautorizat. Printr-o hotărâre de consiliu zona devine spațiu verde, dar nu se plantează iarbă, nu se amplasează indicatoare ( nici măcar parcarea interzisă). Astfel, locul devine un fel de "cultură" de mașini bune de ridicat. ( desigur, cine citește hotărârile de consiliu știe, sunt curios câți ar face-o)  O dată pe săptămână se ridică "recolta". Ridicarea e perfect legală, dar e în același timp un abuz ( mașinile de pe carosabil care încurcă traficul sunt lăsate în pace). Dl Ciucu cred că nu va face așa, din câte știu are ambiții mari, poate chiar la primărie, dar nu putem fi siguri de nimic, și mai avem și celelalte sectoare plus localitățile din jur unde scenariul e perfect plauzibil, mai ales că s-a mai întâmplat. Unde cred eu că ar trebui să se umble: precizarea mai clară a condițiilor, eventual obligativitatea instalării de indicatoare "parcarea interzisă" ( sau cel cu semnul de ridicare auto) acolo unde mașinile sunt ridicate; în toate celelalte zone ar trebui să fie suficientă amenda. În cazul ipotetic prezentat de mine amenda ar trebui să fie suficientă. Eventual se poate mări. O a doua condiție ar fi ca ridicările să se facă cu mijloacele primăriei. În general nu sunt adeptul proprietății publice asupra  a tot felul de utilaje, dar în condițiile în care o firmă privată câștigă 80% și primăria 20% ( așa erau repartizate cheltuielile în trecut, 200 amenda și 800 cheltuieli de ridicare) îți dai seama cât de mare e presiunea "lucrativă" asupra instituției publice...

panzer

Nici nu ajungeau pana la Cora ca era trafic. Dezrobirii, Dreptatii erau primele la 7:30 dimineata. In fiecare dimineata.
Pentru ca toate masinile sunt parcate ilegal in zona: ba nu ramane 1m de trotuar, etc.

Ajunsesem sa ma trezesc la 6:30 sa mut masina in zona dintre blocuri. Acolo nu puteau intra "hingherii!". Sau pur si simplu ma invarteam in trafic pana se potoleau.

Dupa ce mutam masina plimbam cainele, imi beam cafeaua si ma uitam la ei. Eficienta nu gluma. Veneau 4-5 utilitare odata cu o singura masina de politie. Nu le luau la rand. Cele mai scumpe mai intai. Utilitarele plecau politia ramanea. In nici 5 minute venea alt grup de utilitare.
Nu iesea niciodata scandal. Daca aparea proprietarul masinii il lasau sa plece. Politistul stergea pozele din aparat. Am vazut si momente in care masina era impachetata, a venit proprietarul si l-au lasat sa o mute.
Nu luau niciodata o masina nefolosita. Era un Oltcit de cand lumea in jurul caruia ne parcam toti. Cati ani a durat campania nu s-au atins de Oltcit-ul ala. Abia apoi cu rabla a disparut Oltcit-ul.
Erau atenti sa nu le zgarie. De 4 ori mi-au ridicat-o si niciodata nu a avut nici cea mai mica urma de zgarietura.
Politistul era seful. Urla la muncitori si aia il ascultau smeriti.

Toti erau mexicani. Politistul, toti cei care lucrau, soferul utilitarei, paznicul de pe Manastirea Varatec (asta avea peste 2m si 200kg!), politista care iti lua banii, toti. Incercau sa fie politicosi, dar nu prea le iesea.

Bine ca sunt vremuri apuse!

Fred

Deci respectarea legii e un abuz; daca parcarea e interzisa, e doar un semn de circulatie sau un trotuar sau o trecere de pietoni sau (etc...), dar sunt optionale si in mare parte ignorabile. Faptul ca iti ridica masina de 4 ori nu iti spune nimic, doar cauti metode de a reduce inconventienta, nu sa rezolvi problema.

O sa mai dureze mult pana la civilizatie si normalitate. Poate cand nu doar le ridica, ci le compacteaza. Altfel civilizatia ne place, dar cand e respectata de altii.

panzer

Atat ai inteles tu din ce am spus eu? Din tot sectorul 6 numai 2 stradute trebuie sa fie sfinte? Eventual cu masinile compactate!

Am fost in mari metropole: in zonele de locuit exista trotuar doar pe o parte (la Paris de ex). Nu se pun semne de parcare interzisa pe stradutele dintre blocuri.

Ce faceau hingherii era clar abuz. Chiar daca tie ti se pare ca era respectarea legii. Daca le luau pe toate din tot sectorul poate ai fi avut dreptate.

Intre timp primaria si politia au rezolvat problema in zona in interesul cetatenilor: s-au facut sensuri unice, semnele de parcare interzisa au fost schimbate cu semne de parcare.

Fred

E o interpretare foarte auto-compatimitoare a abuzului. Postura de victima nu ti se potriveste, argumentele gen Jean Valjean or avea romantismul lor, dar nu mai mult.

panzer

Cred ca e cel mai haois post al tau.  :lol:

Iti raspund la fel. Nu e din Balzac dar fie:
Quote
Dar fie, ultimul vers toti ar trebui sa-l stie
Imi doresc ce-mi doresti tu mine si sa ti se-ntample tie.

irirat

#878
@Fred - ca să fim constructivi și sa nu polemizam "pe forma", poate vrei sa ne prezinti argumentele tale și ne împărtășești ceva propuneri concrete referitoare la cum poate fi abordat acest subiect ? Factuale, bazate pe numărul de mașini din sector/ numarul de locuri de parcare existente/ capacitatea de ridicare și transport, impactul asupra fluentei și siguranței traficului, samd.

Bănuiesc ca le știi și ai ceva idei, dacă ne spui ca trebuie procedat altfel, poate noua ne scapa ceva ce e evident pentru tine.

carutasul

compactarea pare a fi o soluție viabilă, crește capacitatea parcărilor existente :)

rt25

@Fred, cam superficial si agresiv raspunsul.
Eu si jumatate din Bucuresti suntem intr-o situatie ingrata. Ne dorim din tot sufletul sa respectam legea si sa parcam legal, dar pe de alta parte avem nevoie de caruta cu 4 roti si un volan.

Alti colegi de forum au propus (si chiar si eu am reluat) ideea renuntarii la rezervarea locurilor de parcare coroborata cu parcarea oriunde intr-o zona/cvartal, combinat cu marirea preturilor (70 de lei pe an este orice dar nu descurajarea detinerii de masini care doar ocupa spatiul degeaba).

E usor sa zici sa se ridice toate masinile si sa se duca la compactat. Din pacate, Bucurestiul a trecut cu multi ani de momentul in care solutia de tip amendam tot ce e parcat ilegal sa functioneze, pentru ca jumatate din Bucuresti este parcat ilegal....

Asa ca, hai sa acceptam ca asta e situatia de la care plecam, si sa vedem ce putem face de acum incolo.



Fred

Nu, sa acceptam situatia nu e deloc civilizat. Situatia e creata de unii si altii care si-au cumparat masini stiind ca nu au loc de parcare, nu au nici o scuza decat cea de genul Jean Valjean "avem nevoie". Nu, exista o lege si incalcarea ei pentru ca ai nevoie nu e normala si nu e civilizata: daca voi credeti ca trebuie sa acceptam situatia atunci cereti schimbarea legii si permiterea parcarii absolut peste tot, macar cand parcati pe trotuar ca un bo$$ sa fie si legal.

Nu e nimic superficial si nimic agresiv in asta. Nu ai loc de parcare? muta-te intr-un bloc cu parcari, ca sunt destule, sau renunta la masina. Fii legal, fii cinstit si civilizat, altfel esti doar un altfel de borfas. Nu e nici agresiv, ca nu sunt politist si nu ridic masini, legile sunt votate de oamenii alesi de cetatenii acestei tari si politistii platiti din taxele noastre si fac treaba pentru care au fost angajati: sa aplice legea, sa mentina ordinea. E destul de alb sau negru ca sa nu ramana loc de interpretari. M-a intrebat cineva cat as fi dispus sa platesc pentru parcare: nu mai stiu cat e parcarea la Universitate, ca nu am fost de peste 1 an, dar am platit-o de fiecare data la ora, atat cat a costat. Daca nu eram dispus sa o platesc, mergeam cu Uber sau, daca nu mi-as fi permis, cu autobuzul. Parcarea de domiciliu nu am platit-o separat, sunt 8 locuri la 4 apartamente si au intrat in pret. La birou, cand ajung din an in Paste cu masina, am loc de parcare asigurat. La hypermarket e loc de parcare liber sau merg la cumparaturi in alta parte. Cam la asta se rezuma toata circulatia mea cu masina in Bucuresti, in rest Uber, metrou, autobuz sau mers pe jos pe distante de 2-3km. Nu cred ca am parcat neregulamentar in ultimii 10 ani si nu am luat niciodata o amenda de parcare in peste 30 de ani si peste 50 de tari si 4 continente pe unde am mers. Nu sunt un sfant, sunt doar un tip onest care respecta legile, nu fura cand ii e foame, nu violeaza cand are pofte, nu isi bate nevasta si copiii cand se imbata. Daca asta e superficialitate sau agresivitate, vorbim limbi diferite si e nevoie de traducere.

carutasul

nici nu voiam să mai duc mai departe discuția, că nu are rost. Dar merită precizat: regulamentul auto zice că parcarea e interzisă în unele locuri ( se presupune că le știm, devreme ce avem permis de conducere). Partea cu ridicarea nu ține de regulamentul auto și nici de legislația națională, care nu precizează când , unde și de ce se ridică mașinile. În cele mai multe cazuri o amendă pentru parcare interzisă ar funcționa la fel de bine. Motivul pentru care se folosește ridicarea în unele situații este destul de străveziu: o firmă privată câștigă niște bani ușor. Eu am dat un scenariu care e relevant: nu e nici un motiv practic pentru care să ridici o mașină care nu încurcă traficul. Dimpotrivă, poți mări amenda de 2, 4 sau 8 ori , cât crezi tu că e destul să te simți răzbunat, și banii merg la primărie, deci măcar ajung într-un buget al comunității, la panseluțe sau la borduri, nu la "văru Vasile ridicări auto SRL". Poți ridica mașina dacă nu se plătește amenda de pildă. Dar în practică mașinile se ridică totdeauna, amenda simplă pentru parcare interzisă e ca și inexistentă (știi pe cineva care a luat o astfel de amendă în ultimii 10 ani? Eu nu).  E ca și cum ai zice că e ilegal să arunci gunoi pe jos ( este!) așa că ți s-ar părea normal ca primăria să angajeze un pistolar care să îi împuște pe ăia care aruncă gunoi pe jos.  Nu cred că vreunul de aici a vorbit despre încurajarea ilegalității, ci de ajustarea legislației la nevoile cetățeanului și, în general, la realitate. Eu unul am plecat din orașul ăsta, așa că din partea mea puteți să le compactați, de fapt nu îmi pasă :), dar cinstit vorbind asta nu e o atitudine constructivă :)

TibiV

Asta este unul dintre putinele subiecte unde NU sunt absolut deloc de acord cu tine.

1. Amenzi: pot fi date (puse in parbriz) si contestate pana uita si naiba de ele... Iar cei cu "cojones" mari sunt dispusi sa plateasca unui avocat de 10 ori valoarea amenzii, doar ca sa se poata lauda ca "le-au dat ...uie gaborilor".
Amenzile sunt fix pishu....

2. Subiectul nu este ridicarea masinilor care nu incurca traficul. Si eu, si nevasta-mea, parcam pe strada, in fata portii.
In fata portii noastre. Poarta care da la noi in curte, unde averm loc de 3 masini. Dar de regula nu le mai bagam in curte, pentru ca
a) operatiunea este de durata
b) de cateva ori nu am putut sa le scoatem din curte pentru ca parcase cate un idiot pentru "doar 5 minute, boss!").
Asa ca preferam sa le lasam pe strada. Este drept, NU exista semn de parcare interzisa.

3. Incurcarea traficului.
Este plin netul (vezi la colegii de la metrouusor) de cazuri cu tramvaie/trolee/autobuze blocate cate 30-45-60 de minute de cate un bizon (sau a lui iubita bizonita) care "a intrat doar 5 minute sa isi ia o cafea". Si prapaditii de la politia locala dadeau roata masinii, asteptand sa se intoarca proprietarul - caci nu mai au voie sa afle "online" cine este proprietarul ala.... Timp in care sute de oameni au fost nevoiti sa coboare din tram/bus si sa o ia pe jos...

Ca sa ne intelegem: bizonul / cocalarul care parcheaza "unde vrea muschii lui" nu poate fi civilizat cu nici un fel de amenda. Il doare fix in pix de amenda, si de aia va parca unde va dori, oricand va dori...
Va lua amenda din parbriz si (daca hartia e moale) o va folosi la prima "pauza de ajustare".
Daca insa nu isi va gasi masina mult-iubita decat dupa ore de alergatura si stres, abia atunci va incepe sa se gandeasca daca este bine sau nu ceea ce face...

De regula, cocalarul ii ia la bataie pe cei care ii spun ca trotuarul nu este loc de parcare: https://stirileprotv.ro/stiri/socant/un-pensionar-lovit-pe-o-strada-din-iasi-agresiunea-surprinsa-de-o-camera-de-supraveghere.html

Deci da, masina ridicata si dusa undeva de unde doar cu vaporul poate fi recuperata.

Mama proștilor este mereu gravidă... :)

irirat

#884
@Fred, e ok, am inteles ai posibilitati materiale (pe care ai tinut sa ni le expui), asa ca ai unde sa parchezi pe locul tau cumparat sau pe cel care ti l-a asigurat firma, prin urmare e greu sa te pui in papucii altora care nu-s ca tine si stau la un bloc vechi unde nu mai poti sa inchiriezi loc de parcare ca le-au inchiriat unii pe viata sau in ultimii ani s-a interzis parcarea pe stradutele adicente. Nu-i nici o problema, am inteles pozitia ta, nu mai e nevoie sa continuam pentru ca discutia era alta, respectiv ce fac aia care daca se aplica legea ad-literam chiar nu au unde parca (groso modo cam doua treimi sau jumatate din cei care detin masini in Bucuresti).
In schimb nu pot sa nu remarc agresivitatea raspunsurilor tale si lipsa ta de respect fata de cei cu care dialoghezi pe forum (ma refer la comparatia cu borfasi sau $Boss$)

@TibiV, sunt total de acord cu tine, pentru blocarea accesului auto sau a traficului trebuie ridicata masina, dar pentru a le ridica pe toate care savarsesc contraventii cam de ce flota si loc de depozitare ar trebui sa dispuna primaria ? (intreb pe bune pentru ca in 99% din cazuri cred ca parchez regulamentar, fiind asigurat si eu cu locurile de parcare atat acasa si la birou).

@carutasul - chiar se mai dau amenzi, acum 3 ani si-a luat sotia amenda pentru parcare, cica a blocat accesul intr-o curte. Un baiat destept ce locuieste pe o straduta in sectorul 1, ca sa-si asigure 3-4 locuri de parcare pe strada, si-a facut tot gardul din fata din panouri bordurate, si si-a pus pe fiecare panou inscriptia "Nu parca, Acces Auto". In caz ca parca cineva in dreptul gardului, facea scandal si chema politia. Te certai cu politia si le aratai ca nu e nici un acces auto acolo, ca in spatele gardului erau copaci la 1m distanta, dar nexam, politistii vigilenti dadeau amenda, probabil satui si ei de cate ori ii chema proprietarul.   

Am uitat sa precizez ca in proiectul de hotarare a CL Sect 6 se spune ca se vor ridica masinile parcate neregulamentar doar pe strazile (si spatiile) din administrarea primariei sect. 6, asa ca efectul ei asupra traficului va fi limitat pentru ca principalele artere (de ex. Iuliu Maniu, Uverturii, Dezdrobirii, Dreptatii, Virtutii samd) sunt in administrarea PMB.