Coridorul Feroviar Orient/Est-Mediteranean | Curtici-Craiova-Calafat

Started by NGC, January 20, 2016, 10:42:59 AM

Previous topic - Next topic

0 Members and 1 Guest are viewing this topic.

thenoizz

Pe 10 octombrie a avut loc o nouă ședință CTATU Timișoara, în cadrul căreia proiectantul WeBuild a prezentat o variantă nouă pentru pasajul Baader. Se pare că s-a decis renunțarea la soluția anterioară de giratoriu suspendat în favoarea unei soluții mai simple, un pasaj direct de la nord la sud, cu scopul de a conecta zona Iulius Mall cu Take Ionescu. Din păcate în timpul ședinței arhitecții din comisie au observat că traseul propus intersectează un bloc nou aflat în construcție, proiectantul omițând să coreleze cu CF-uri și alte proiecte din zonă. Practic au trântit pasajul după imagini din google earth.

Mai jos înregistrarea ședinței începând cu minutul 23:30

https://fb.watch/nB_K0ge0_U/

În rest e cam trist, in SF nu sunt deloc specificate piste și trotuare la pasje și dorința primăriei este destul de clară în a rezolva aceste probleme.

Câteva screenshoturi din propuneri, e clar că multe dintre ele nu sunt finale.

Detaliu girație propusă pe strada Dunărea


Pasaj Baader


Pasaj Baader


Pasaj Baader



Powered by API/PUM imgur uploader

Vlad94

Pasajul Baader arata bine. Cu ajutorul acestui pasaj, se va putea construi o linie de tramvai intre Calea Torontalului si Gara de Est.
P.S. Acum am vazut pasarela pietonala si faptul ca nu exista trotuare pe pasaj. :headbash: . Poate reusesc sa faca un pasaj pietonal subteran in locul pasarelei

thenoizz

^
In zona de nord - Bdul. Antenei este in desfășurare un Master Plan de sistematizare derulat de primărie. Cred că se așteaptă finalizarea proiectării pasajului încât cele 2 proiecte să se coreleze.

Hotărâre PTm

thenoizz

Pasajul Baader vine fix peste blocul Vivalia V8, aflat in construire:



Stadiu construcție aprilie 2023 (via http://1.stpt.ro/forum/index.php?showtopic=2207&view=findpost&p=193228)


PUZ aprobat:



Powered by API/PUM imgur uploader

Vlad94

De ce nu or fi trasat inelul astfel? Sunt minime demolările.




Powered by API/PUM imgur uploader


dargauda

Modernizarea liniei de tren București-Timișoara: Încep lucrările pe lotul 2 Lugoj-Timișoara, contract de 400 de milioane Euro finanțat prin PNRR. Ministerul Transporturilor a emis Autorizația de Construire

Constructorul spaniol FCC poate începe lucrările pentru modernizarea tronsonului Lugoj-Timișoara, lotul 2 al secțiunii Caransebeș-Timișoara-Arad, unul dintre cele două mari proiecte de investiții feroviare finanțat prin PNRR. La un an de la semnarea contractului (nov. 2022) Ministerul Transporturilor a emis Autorizația de Construire, Etapa I și a avizat lucrări de 1,66 miliarde lei, contractul fiind semnat pe 1,9 miliarde (380 milioane Euro). Durata lucrărilor de execuție este de 3 ani. Este al doilea lot feroviar unde pot începe lucrări de modernizare/electrificare, primul lot fiind avizat pe Magistrala 300 Cluj Napoca-Oradea-Episcopia Bihor unde Arcada-Alstom a primit AC luna trecută pentru lotul 2 Aghireș-Poieni.

Lucrările pe M 100 Caransebeș-Timișoara-Arad se fac pentru reabilitarea liniei și viteza maximă de 160 km/h. la trenurile de călători. ,,Durata de implementare a contractului, în valoare de 1,91 miliarde lei, fără TVA, este de 42 de luni, din care 6 luni pentru proiectare și 36 de luni pentru execuția lucrărilor. FCC CONSTRUCCION va elabora proiectul tehnic și va executa lucrările de modernizare a infrastructurii şi suprastructurii feroviare pentru viteza maximă de 160 km/h pe secțiunea LUGOJ – TIMIȘOARA EST (lotul 2), în lungime de 54,13 km,  lucrări civile în stațiile Lugoj, Belint, Topolovăț, Recaș și Remetea Mare, în 5 halte de călători, lucrări de modernizare a lucrărilor de artă – 14 poduri și 39 podețe, sisteme automate de semnalizare la 17 de treceri la nivel cu calea ferată,  lucrări specifice de exploatare feroviară, precum și lucrări de semnalizare prin implementarea sistemului ERTMS (ETCS nivel 2 și GSM-R) pe întregul traseu." a transmis pe 28 noiembrie 2022, la semnarea contractului, CFR Infrastructură. Contractul pentru supervizarea lucrărilor este semnat cu TPF Inginerie.



Lotul 1: Caransebeș – Lugoj (Constructor desemnat Astaldi, contestație Alstom, admisă la CNSC)

Lotul 2: Lugoj – Timișoara Est (Constructor FCC)

Lotul 3: Timișoara Est – Ronaț Triaj Gr. D ( Astaldi)

Lotul 4: Ronaţ Triaj Gr. D – Arad (Astaldi)

Pe M 100 Caransebeș -Timișoara-Arad sunt contracte semnate pentru loturile 2, 3 și 4 (cu FCC și WeBuild), iar pe M 300 Cluj Napoca-Oradea-Episcopia Bihor toate cele patru mari contracte din PNRR sunt semnate cu Alstom, Arcada, FCC și WeBuild.

https://economedia.ro/modernizarea-liniei-de-tren-bucuresti-timisoara-incep-lucrarile-pe-lotul-2-lugoj-timisoara-contract-de-400-de-milioane-euro-finantat-prin-pnrr-ministerul-transporturilor-a-emis-autorizatia-de-cons.html

Vlad94

Sunt curios când vor începe lucrările pe Lugoj-Timișoara. Momentan nu am vazut mișcare.

Cetatean

Probabil din primvara. FCC a mutat deja o parte din oamenii de la Deva la Timisoara.

a.l.x

De reaprobarea indicatorilor tehnico-economici pe Craiova-Caransebeș nu se mai aude nimic? Zicea Grindeanu prin octombrie că în 2 săptămâni se rezolvă...

TRANSBALKAN461

În perioada 4-8 Decembrie 2023,  au fost descărcate în perimetrul stației Timișoara Est șinele de cale ferată necesare pentru reabilitarea lotului 3.


RobertH

Am vazut comunicatul API pentru lotul din A8 inclus in PNRR si inca nesemnat.

Nu e acelasi caz si pentru Caransebes-Lugoj sau ala are alt termen de semnare pentru a lua bani din PNRR?

horatiu.cosma


RobertH

Fain. Mi-a scapat stirea.

https://www.agerpres.ro/economic-intern/2023/12/15/contract-de-1-34-miliarde-lei-pentru-modernizarea-infrastructurii-feroviare-pe-lotul-caransebes-lugoj-semnat-vineri--1220302

QuoteCompania Naţională de Căi Ferate CFR SA a semnat, vineri, un contract de modernizare a infrastructurii feroviare, în valoare de 1,34 miliarde lei, fără TVA, pentru Lotul 1 Caransebeş - Lugoj, aferent obiectivului "Modernizarea liniei CF Caransebeş - Timişoara - Arad", potrivit unui comunicat remis AGERPRES.

Conform sursei citate, contractul prevede creşterea vitezei de circulaţie la 160 km/h pentru trenurile de călători şi 120 km/h pentru trenurile de marfă.

Finanţarea se va face din fonduri nerambursabile prevăzute în Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă (PNRR), Componenta 4 - Transport sustenabil.

"Astăzi am semnat ultimul contract, în valoare de 1,34 miliarde lei, din cadrul programului de modernizare a tronsonului Caransebeş - Timişoara - Arad (162,19 km) şi anume Lotul 1 Caransebeş - Lugoj, o secţiune care va fi proiectată inclusiv pentru dublarea liniei pe o lungime a traseului de cca 32 de km. Semnarea acestui ultim contract reprezintă practic finalizarea etapei de contractare pentru unul dintre cele mai mari proiecte de dezvoltare a infrastructurii din cadrul PNRR, pe care trenurile de călători vor circula, din anul 2027, cu o viteză maximă de 160 km/h", a declarat Ion Simu Alexandru, director general al CFR SA.
Durata contractului, în valoare de 1,34 miliarde lei, fără TVA, este de 42 de luni pentru proiectare şi execuţie, din care 6 luni pentru elaborarea proiectului tehnic şi 36 de luni pentru execuţia lucrărilor.

"Asocierea RailWorks va elabora proiectul tehnic şi va executa lucrările de modernizare a infrastructurii şi suprastructurii feroviare pentru viteza maximă de 160 km/h pe secţiunea Caransebeş - Lugoj (lotul 1), în lungime de 39,56 km, inclusiv dublarea liniei CF pe o lungime de 31,69 km, lucrări civile în 4 staţii CF, cea mai importantă fiind staţia CF Caransebeş, care va avea inclusiv o clădire de mentenanţă şi pasarela edilitară, 2 halte de călători, lucrări de modernizare a lucrărilor de artă - 12 poduri şi 49 podeţe, construirea unui pasaj superior la intrarea în Lugoj (DJ 584), montarea de sisteme automate de semnalizare la 12 treceri la nivel cu calea ferată, lucrări specifice de exploatare feroviară, dar şi lucrări de semnalizare prin implementarea sistemului ERTMS (ETCS nivel 2 şi GSM-R) pe întregul traseu de 39,56 km", se menţionează în comunicat.