Coridorul Feroviar Orient/Est-Mediteranean | Curtici-Craiova-Calafat

Started by NGC, January 20, 2016, 10:42:59 AM

Previous topic - Next topic

0 Members and 4 Guests are viewing this topic.

cristi5

Despre cele 2 pasaje lipsa: Cand intervine Massimo, seful de proiect de la Webuild, la minutul 4h22m (singura lui interventie, deci e important!) reiese oarecum ca s-ar putea sa fie numai 3 subtraversari pietonale in contractul CFR-Webuild.

cristi5

Quote from: thenoizz on August 11, 2023, 01:25:13 PMLa consultarea publică am pus fix această intrebare, mai jos răspunsul din partea primăriei:
Quote2. Gara metropolitană propusă are legături cu transportul în comun existent (linia de autobuz 40 de pe str. Popa Șapcă și liniile de autobuz E4B, 11, 17 de pe str. Oituz), iar odată cu realizarea investițiilor propuse conform prezentului P.U.Z. se va avea în vedere extinderea liniilor de autobuz/ tramvai pe arterele reorganizate cu benzi dedicate transportului în comun (str. Oituz, str. Popa Șapcă, str. Aristide Demetriade), dar și introducerea unei linii de autobuz care să lege Calea A.I.Cuza și str. Popa Șapcă prin Intrarea Doinei-segmentul de strada ocazional carosabilă-strada propusă F.N.2.

"Ilustrarea de tema"

Strada Oituz e jos (f departe de PO), Popa Sapca in dreapta (departe de PO), Al I Cuza in stanga (departe de PO), Demetriade sus, PO "Gara" in mijloc sus. Sper ca Gara nu va avea nicio cladire (asa cum e desenat), nu se mai practica cladiri la gari. Eventual zone comerciale etc.

Deci in continuare nu inteleg ideea. Ei vor sa lege PO de o zona verde la sud, si de Iulius Mall (care nici macar nu e aproape) la nord. Eu stiu ca trenurile metropolitane se fac pt oamenii care merg zilnic cu trenul la lucru si nu au timp de plimbari prin parcuri sau de shopping. Ei vor sa se dea jos dint-un mijloc de transport (care circula de obicei pe o strada perpendiculara pe CF), sa mearga max 100m si sa urce in tren. De obicei gara are numele strazii respective (Al.I.Cuza in proiectul initial).

In fine, sunt alte probleme mai mari.


cristi5

Quote from: cristi5 on August 11, 2023, 12:34:31 PM- 574+086 Timisoara Nord, pasarela noua cu lift (si scari rulante?) care pleaca din interiorul cladirii actuale de calatori pana la o "cladire de calatori 2" aflata in nordul CF, de unde continua (inclusiv pe 2 trotuare rulante cred) la o noua parcare etajata in nordul garii (legaturi la parcare din str Nera si Hasdeu, care nu sunt inca proiectate conform cererilor primariei). Din strazile Nera si Hasdeu pe pasarela se urca pe scari rulante.

Am pus plansa cu nordul in sus...

Jos e gara actuala (cu care sunt ceva probleme pt ca suprafata de expertizat a crescut mult fata de SF, gara fiind "lipita" de cladirile adiacente). Din interiorul ei pleaca pasarela (probabil ca la Arad)

Sus se vede noua "cladire de calatori 2" (CC2) si o parcare supraetajata. Pasarela trece peste cladirea de calatori 2 (exista acces din cladire la pasarela?) apoi "prin" parcare si ajunge la Nera/Hasdeu.

Pt rolul CC2 vedeti postarea de mai jos.

Daca bine inteleg Timisoara Nord (si Timisoara Est?) va fi la standardele garii Arad (cu scari rulante si lifturi). STI, Interoperabilitate Europeana.



Din ce-am vazut pe video, copertinele peroanelor sunt simple si urate (orizontale) dar vor avea panouri solare deasupra :)

Cu negru sunt liniile vechi, care se vor desfiinta. Se reduce mult din ampriza statiei Timisoara Nord, ramane statie in principal pt calatori din cate vad.


cristi5

In continuarea postarii precedente, specificatia cladirilor Timisoara Nord este in memoriul SF la paginile 518-528

https://pum.project-online.se/doclic/Feroviar/Craiova-Arad/1.%20Timisoara-Arad%20%28CF218%29/Memoriu%20SF.pdf

QuoteTIMIŞOARA NORD
Clădirea de călători existentă
Reabilitarea clădirilor existente include lucrări de consolidare recomandate de expertul tehnic şi
rezultate în urma modificărilor de compartimentări interioare şi de reconfigurare a golurilor în pereţi şi
planşee, lucrări concepute în scopul refuncţionalizării şi modernizării clădirilor şi refacerii instalaţiilor.
Lucrările prevăzute la clădirea stației vor fi complementare cu lucrările incluse în proiectul aflat în de
derulare: "Reabilitare fațadă, reparații platforme, iluminat, acces intrări în clădirea de călători stația CF
Timișoara Nord și reparații acces peron linia 1+acces tunel pietonal".
Cele două proiecte vor trata aspecte diferite în ceea ce privește reabilitarea clădirii și nu vor propune
lucrări redundante sau în contradictoriu.
Conform concluziilor din Auditul Energetic se vor executa lucrări de intervenţie care să aducă în
parametrii normali de funcţionare si exploatare clădirea expertizată.
Prin reabilitarea termică a clădirii existente s-a urmărit eficientizarea acesteia din punct de vedere al
consumului de energie.
Lucrările de reabilitare termică cuprind:
� Izolarea termică a plăcii de pe sol sau a subsolului;
� Înlocuirea tâmplariei interioare;
Lucrările de finisaje cuprind numai finisaje interioare ce constau din înlocuirea tâmplăriei interioare.
Pereţi şi tavane:
- placaje uscate din gips-carton şi vopsitorii lavabile;
- placaje uscate din gips-carton şi placari ceramice în spaţiile umede şi vopsitorii lavabile;
- placaje HPL la pereti şi placaje uscate din gips-carton la tavane în holul central şi circulaţii aferente
călătorilor şi vopsitorii lavabile;
- tencuieli simple şi vopsitorii lavabile în spaţiile tehnice;
Pardoseli:
- parchet stratificat şi PVC la birouri şi case de bilete;
- placari ceramice în holul central şi circulaţii călători, vopsitorii epoxidice în grupuri sanitare, oficii,
bucătării, vestiare, circulaţii etc.;
- ciment sclivisit în spaţiile tehnice;
Clădirile vor fi dotate cu utilitaţi noi şi se prevăd modernizări ale instalaţiilor existente.
� S-au prevăzut facilitaţi pentru călători şi pentru persoanele cu dizabilitaţi: grupuri sanitare interioare,
lucrări de racordare interior+exterior, lifturi, rampe;
� Vor fi amenajate zone de parcare pentru autoturisme si pentru biciclete, inclusiv facilităţi de parcare
pentru persoanele cu dizabilităţi;
� S-au prevăzut sisteme de rezervare şi de plată a tichetelor de călătorie şi eliberarea acestora prin
case de bilete, automate de vânzare, telefon sau internet, sau altă tehnologie informaţională.
� Mers de trenuri electronic, ceasuri şi sisteme de sonorizare pentru a informa în mod adecvat
călătorii;
� Se prevăd sisteme de alarmă împotriva incendiilor, instalaţii de stingere a incendiilor şi marcarea
zonelor de evacuare pentru protecţia călătorilor şi a bunurilor;
Se propun spaţii verzi amenajate noi şi refaceri ale spaţiilor verzi amenajate existente în staţii. Acestea
vor fi amplasate în imediata apropiere a Clădirilor de Călători.
În timpul lucrărilor de reabilitare se prevăd lucrări de provizorat constând în amplasarea de containere
complet echipate în care se vor amplasa casele de bilete, birou şef de staţie şi birou informaţii.
Platformă betonată adiacentă Clădirii de Călători
Platforma betonată adiacentă Clădirii de Călători cuprinde amenajarea zonei de acces în staţie, rampe
şi platforme betonate incluzând facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi.
Aceste lucrări sunt prevazute în imediata apropiere a Clădirilor de Călători.
Platforma betonată carosabilă adiacentă Clădirii de Călători este legată de aleea pietonală adiacentă
peroanelor.
Clădire de mentenanţă
Clădirea de mentenanţă cuprinde hala de mentenanţă, zone de lucru şi ateliere, corpuri de clădire ce
conţin ateliere, vestiare, birouri, magazii, arhive, săli de instruire, de ședințe, săli de mese, spații de lucru,
încăperi tehnice și desigur grupuri sanitare.
În incinta clădirii de mentenanță vor funcționa următoarele unități feroviare:
� Centrul operațional de control Timișoara (incluzând un CMT);
� O secție de linii;
� O secție de întreținere mecanizată a căii;
� Un district LAT;
� Un district ATM;
� Un district de exploatare utilaje;
� Regulatorul de Circulație Timișoara și Regulatorul de Circulație Regional;
� O secție de întreținere a instalațiilor de semnalizare;
� O secție (centru) de electrificare;
� Dispecerul Energetic Feroviar Timișoara.
Clădirea de mentenanță va avea următoarele corpuri funcționale:
� Hala de mentenanţă
Hala de mentenanţă se va utila cu pod rulant.
Se vor amplasa canale de revizie cu buzunare laterale.
Se prevăd accese cu porţi pentru trenurile care intră in hală.
� Corp clădire – Ateliere, spaţii tehnice
Atelierele de lucru şi spaţiile tehnice cu regimul de înălţime P vor fi dispuse lângă hala de mentenanţă,
în legătură directă cu zona de lucru din hală. Zona de ateliere va cuprinde: atelier sudură, atelier electric,
atelier montaj, atelier maşini unelte. Zona de spaţii tehnice va cuprinde: grup electrogen, staţie
compresoare, staţie pompare, încărcare acumulatori, reparaţii acumulatori, vestiar, hol tehnic, grup sanitar.
Spaţiile tehnice vor avea acces către exterior.
� Corp clădire – Ateliere
Corpul de clădire cu regimul de înălţime de P se află alipit de corpul clădire P+1 (birouri, laborator
PRAM, arhivă) şi este separat de hala de mentenanţă printr-o zonă de lucru aflată în aer liber şi acoperită
cu o structură metalică, învelitoare din panouri sandwich şi plăci policarbonat tranparente.
Atelierele vor fi accesate doar din exterior. Pe una din laturi va fi amplasată o incintă depozit materiale
feroase, laminate si table.
� Corp clădire – Vestiare, dușuri, birouri, dormitoare, sală de mese, centrală termică, arhivă
Corpul de clădire cu regimul de înălţime de P+2 se află alipit pe lungime de hala de mentenanţă şi corpul
de clădire cu ateliere şi spaţii tehnice şi pe lăţime de corpul de clădire cu birouri, vestiare, dormitoare,
arhivă.
La parter vor fi amplasate vestiarele, grupuri sanitare şi duşurile, sălile de mese, centrala termică. La
etaje se vor afla birourile dormitoarele şi grupuri sanitare.
� Corp clădire – Birouri, arhivă, magazii, dormitoare
Corpul de clădire cu regimul de înălţime de P+2 se află alipit de corpul clădire P+2 descris anterior, de
corpul de clădire P (ateliere) şi de corpul clădire P+3.
La parter vor fi amplasate ateliere, arhivă, centrala termică. La etaj se vor afla birourile, vestiarele,
dormitoarele, sălile de ședințe.
� Corp clădire – Birouri, magazii, grupuri sanitare, arhive, centrală termică, regulator de circulație,
centru de electrificare, regulator de circulație regional
Corpul de clădire cu regim de înălţime de P+3 se află alipit de corp de clădire P+2 (birouri, arhivă,
magazii, dormitoare) și corpul de clădire P+3 (regulatorul de circulație, CMT, DEF).
La parter şi etaje vor fi amplasate birouri, magazii, grupuri sanitare, arhive, centrala termică. La etajul 3
se află amplasat Centrul de electrificare care cuprinde următoarele spaţii: birou şef CE, birou tehnic I, birou
tehnic II, arhivă financiar-contabilitate şi serviciu tehnic, birou şef district EAELF şi magazie district, atelier
EAELF, birou şef district PRAM-TM şi magazie district, birou financiar-contabil, cameră de înaltă tensiune
şi măsurători PRAMşi atelier PRAM-TM. Tot la etaje se vor afla și regulatorul de circulație, regulatorul de
circulație regional și centrul de electrificare.
Spaţiile vor beneficia de goluri vitrate pentru utilizarea luminii naturale.
La interior fiecare nod de circulaţie verticală cuprinde o scară şi un lift.
Pereţii exteriori vor fi realizaţi din blocuri de BCA. Pereţii interiori vor fi din gipscarton de diferite grosimi.
Se subliniază faptul că, în conformitate cu reglementările specifice, birourile operatorilor, din cadrul
regulatorului de circulație vor avea pereții și ușile izolate fonic.
� Corpul de clădire - regulatorul de circulație, CMT, DEF
Corpul de clădire cu regimul de înălțime P+3 se află alipit pe latura scurtă de celălalt corp de clădire
P+3.
La parter va avea spațiile tehnice aferente CMT. La etajul 1 se vor afla spațiile de exploatare ale CMT
(dispeceri, tehnic, diagnoză), la etajul 2 va funcționa regulatorul de circulație iar la etajul 3 va fi DEF.
Fiind clădire cu birouri, pentru persoanele cu dizabilităti s-au prevăzut racordări interior-exterior.
Peroane
Peron linia 1
Se execută un peron nou la linia 1 (peron gară) cu o înălţime de +0,55m faţă de NSS proiectat având
lungime de 300,00m şi lăţime de la 3,00 -12,75m. Distanţa de la marginea peronului la axa căii ferate va fi
de 1725mm.
Peroane liniile 1-2, 3-4, 5-6, 7-8
Se execută peroane noi cu o înălţime de +0,55m faţă de NSS proiectat având lungimi de 400,00m (cel
dintre liniile 7 și 8 va fi de 300,00m) şi lăţimi medii de 7,05m. Distanţa de la marginea peronului la axa căii
ferate va fi de 1725mm.
Peron linia 1-2 Reşiţa
Se execută un peron nou cu o înălţime de +0,55m faţă de NSS proiectat având lungimea de 150,00m
şi lăţimea de 7,05m. Distanţa de la marginea peronului la axa căii ferate va fi de 1725mm.
Peroane liniile 3-4 Reşiţa
Se execută peron nou cu o înălţime de +0,55m faţă de NSS proiectat având lungimi de 151,00m şi lăţimi
de 7,05m. Distanţa de la marginea peronului la axa căii ferate va fi de 1725mm.
Peron linia 5 Reşiţa
Se execută un peron nou cu o înălţime de +0,55m faţă de NSS proiectat având lungimea de 151,00m
şi lăţimea de 5,00m. Distanţa de la marginea peronului la axa căii ferate va fi de 1725mm.
S-au prevăzut rampe pentru persoanele cu dizabilităţi şi scări de acces la peronul din faţa gării. Adiacent
peronului de la linia 1 se prevede o alee pietonală pe toată lungimea acestuia.
Pentru preluarea diferenţelor de înălţime între cota peroanelor şi cota terenului amenajat se vor monta
balustrade. Balustrade se prevăd şi la capetele peroanelor.
Pentru persoanele nevăzătoare se vor amplasa pe peroane benzi de ghidaj tactil.
Finisajul peroanelor se va realiza din mixturi asfaltice. Protecţia muchiilor peroanelor se va face cu
corniere metalice.
Alee pietonală adiacentă peronului
Aleea pietonală se află pe toată lungimea peronului de la linia 1 şi face legătura între scările de acces
pe peroane, rampele pentru persoane cu dizabilitaţi şi platforma betonată a Clădirii de Călători sau cel mai
apropiat drum de acces din zonă.
Alei tehnologice
Se vor executa alei tehnologice peste linii pentru personalul de exploatare feroviară. Acestea vor fi
realizate in dreptul liniilor din sistem de treceri la nivel cu calea ferată din platforme betonate acoperite cu
mixturi asfaltice şi încadrate de borduri.
Copertina
Pe peroane se prevăd copertine cu rolul de protecţie a călătorilor împotriva intemperiilor.
Copertinele peroanelor intermediare vor fi prevăzute cu acoperiș "fotovoltaic", iar copertina de la peronul
1 va fi acoperită cu tablă cutată zincată. Se prevăd jgheaburi şi burlane pentru preluarea apelor pluviale.
Lateralele şi capetele copertinei se vor acoperi cu tablă zincată prevopsită.
Toate elementele metalice ale copertinelor vor fi prevopsite si grunduite.
Copertinele vor fi prevăzute cu instalaţii electrice pentru iluminatul peroanelor pe timpul nopţii.
Pasarela Depou
Pasarela Depou va fi închisă şi va avea 4 accese formate din scări fixe. Închiderile laterale şi acoperisul
se prevăd din panouri din tablă cu miez termoizolant.
Pasarela Depou va asigura accesul pietonilor, peste liniile de cale ferată, dintr-o zona a orasului în alta.
Pasarelă peroane
Deoarece pasajul pietonal subteran care face legătura cu toate peroanele se va demola parțial, datorită
configuraţiei noi a dispozitivului de linii, se va construi o pasarelă centrală de acces între holul clădirii de
călători și peroanele intermediare proiectate.
Totodată, pentru atragerea publicului către transportul feroviar de călători, se propune asigurarea
accesului direct la terminalul de transport feroviar de pasageri şi dinspre partea de Nord a municipiului
Timişoara, prin prelungirea acestei pasarele şi realizarea concomitent cu aceasta a unei clădiri de călători
de dimensiuni mai reduse şi a unei parcări supraterane.
Motivele care stau la baza acestei soluţii tehnice sunt următoarele:
� Spaţiul din holul actualei clădiri de călători, este relativ limitat (cca.386mp), dar prin realizarea pasarelei
centrale acest neajuns va fi compensat datorită faptului că o parte importantă a fluxului de călători va fi
preluată de pasarela centrală, deoarece publicul provenit din partea de nord a municipiului nu este
nevoit să tranziteze prin clădirea existentă;
� Nu există o piaţă în spatele actualei clădiri de călători, prin urmare posibilităţile de acces cu autovehicule
la gară sunt relativ scăzute şi limitate (în afara celor de transport în comun), din acest motiv neexistând
nici o staţie de taxi propriu-zisă, ci numai o zonă amenajată pentru oprirea autovehiculelor de acest tip,
fără staţionare, pentru preluarea călătorilor proveniţi de la trenurile sosite în staţie (staţia de taxi se află
pe partea opusă a bulevardului Republicii, faţă de clădirea de călători);
� Amplasamentul gării în interiorul municipiului Timişoara este apropiat faţă de centrul acestuia, generând
spor de trafic într-o zonă cu trafic rutier deja aglomerat;
� Având în vedere faptul că linia ferată străbate aproape diametral municipiul Timişoara, este important
să se creeze o simbioză între proiectul de modernizare a tronsonului feroviar şi planul de mobilitate
urbană al municipalităţii, respectiv necesităţile de dezvoltare ale municipiului Timişoara, impunându-se
realizarea unui terminal de transport feroviar integrat într-o anumită schemă de circulaţie urbană,
promovată de autorităţile locale.
Pe lângă aspectele menţionate mai sus, este important de subliniat că la momentul actual, accesul
publicului la gara (clădirea de călători) Timişoara Nord se face prin intermediul transportului urban,
semnificativ mai dezvoltat în zona de Sud a municipiului.
În lipsa parcărilor în zona staţiei de cale ferată, accesul utilizatorilor la gară, cu autovehicule de mici
dimensiuni se realizează într-o foarte mică măsură.
În aceste condiţii, pentru locuitorii din zona de Nord-Vest a municipiului (cuprinsă în perimetrul mărginit
de strada Dunării, strada Bogdan Petriceicu Haşdeu, Bulevardul Cetăţii, strada Cloşca şi DN59A) accesul
la gară se face foarte dificil nefiind dezvoltat nici transportul urban în zona respectivă.
Situaţia nu se prezintă cu mult mai îmbunătăţită nici pentru locuitorii din celelalte zone ale municipiului,
situate la Nord de calea ferată Bucureşti – Jimbolia, având în vedere că accesul acestora la terminalul de
transport Timişoara Nord se face pe trei artere ce subtraversează calea ferată, dintre care una este
aglomerată la orele de vârf, iar celelalte două străbat chiar centrul municipiului, unde în cea mai mare parte
a zilelor lucrătoare se produc ambuteiaje.
În plus, cei trei curenţi de trafic se suprapun pe bulevardul Republicii, producând aglomerări şi pe ultimul
segment al rutelor de deplasare către gară, din cadrul reţelei urbane de transport.
Cele trei străzi de pe care se face accesul la gară, din zona de nord a municipiului sunt:
� Calea Circumvalaţiunii, prin pasajul inferior Jiul, la km CF ex. 573+674 (cel mai apropiat de gară,
însă şi cel mai aglomerat);
� Strada Gheorghe Lazăr (rută tangenţială cu centrul municipiului);
� Calea Alexandru Ioan Cuza (rută străbate centrul municipiului).
Ţinând seama de toate aspectele formulate mai sus, prin proiect se asigură accesul la terminalul de
transport feroviar de pe ambele părţi ale staţiei.
Pasarela peroane - extindere Clădire de Călători va fi formată din 4 corpuri:
� Corpul 1 (acces pasarelă) – va fi situat în holul central al clădirii de călători existente, iar accesul la
acesta, se va face prin intermediul scărilor fixe, scărilor rulante şi al unui lift;
� Corpul 2 (distribuţie peroane) – va fi situat deasupra celor 4 peroane intermediare dintre liniile 1-8,
accesul la fiecare peron realizându-se prin intermediul scărilor fixe, scărilor rulante şi al lifturilor;
� Corpul 3 (zonă de tranzit, aşteptare şi mic comerţ) – va fi situat deasupra liniilor 1T – 6T şi va face
legătura cu clădirea de călători 2. Acest segment va fi destinat următoarelor funcţionalităţi:
� deplasarea utilizatorilor terminalului de transport şi personalului de exploatare;
� spațiu de așteptare a trenurilor (de către călători şi eventuali însoţitori ai acestora, atât la plecare, cât şi
la sosire);
� spaţii de mic comerţ;
� spaţii tehnice – va putea fi prevăzut cu un birou de mişcare, pentru IDM exterior, în vederea accesului
facil al acestui agent la peroane, pentru expedierea trenurilor de călători, pentru defilarea trenurilor de
marfă, pentru avizarea cu ordin de circulaţie a mecanicilor de locomotivă, pentru semnarea foilor de
parcurs la trenurile de călători îndrumate din staţie);
� Corpul 4 (distribuţie spre strada Nera) – va traversa clădirea de călători 2 fiind reprezentat de o pasarelă
închisă, cu acces din clădirea de călători 2, cu rol de distribuţie a publicului către strada Nera şi către
parcarea supraterană. Pentru confortul călătorilor, având în vedere distanţa între capetele acestui
tronson, pe pasarelă se va monta şi o bandă rulantă (trotuar rulant). Accesul din strada Nera, la pasarelă
se va face prin intermediul unor scări rulante, scărilor fixe şi al unui lift.
Deoarece pe strada Nera nu există spaţiu suficient pentru amenajarea unei pieţe, pentru accesul auto
la clădirea de călători 2, se va realiza lângă aceasta, o parcare supraterană cu 180 de locuri, construită pe
trei niveluri, parcare ce va fi dotată cu un sistem inteligent de contorizare a locurilor de parcare disponibile,
pentru a evita blocajele în interiorul acesteia.
Accesul carosabil (inclusiv al autospecialelor de pompieri, ori ambulanţelor), la parcarea supraterană
se va face printr-un pasaj inferior dinspre strada Nera, pe sub liniile CF (nr.28 şi Groapă), pasaj ce va avea
înălţimea liberă limitată la 3,50 metri. Acest pasaj subteran va debuşa în parcarea supraterană.
Clădirea de călători 2 va funcţiona complementar cu clădirea de călători existentă şi va fi amenajată pe
două niveluri (parter+etaj), urmând să dispună de spaţii cu următoarele destinaţii:
� La parter:
� Sală de aşteptare;
� Spaţiu/spaţii comerciale (de tipul "shop and go", pentru distribuţie presă şi suveniruri);
� Birouri (două birouri pentru personal de exploatare);
� Vestiar;
� Grupuri sanitare;
� Căi de acces;
� La etaj:
� Case de bilete (sau automate pentru vânzarea de bilete);
� Spaţii comerciale (de tip cafenea, bar, fastfood, distribuţie presă);
� Grupuri sanitare;
� Căi de acces.
Corpurile (tronsoanele) 1, 3, 4 ale pasarelei vor fi iluminate şi încălzite. Corpul 2 (tronsonul) va fi doar iluminat.
Pentru pasarelă s-au prevăzut următoarele soluţii de finisaje interioare:
� tâmplărie interioară din aluminiu cu geam termoizolant securizat;
� placaje uscate din gips-carton şi placări ceramice în spaţiile umede şi vopsitorii lavabile;
� placaje HPL la pereţi şi placaje uscate din gips-carton la tavane la circulaţiile aferente
călătorilor şi vopsitorii lavabile;
� tâmplărie din PVC la casele de bilete;
� vopsitorii epoxidice în grupuri sanitare şi circulaţii;
� ciment sclivisit în spaţiile tehnice;
Pentru finisajele exterioare s-au adoptat soluţiile:
� închiderile laterale şi acoperisul din panouri decorative din tablă cu miez termoizolant;
� tâmplăria exterioară va fi din Aluminiu cu geam termoizolant.
Clădire CE
Nu se vor executa lucrări de intervenţie structurale decât cele rezultate în urma modificărilor arhitecturale si
tehnologice impuse de reabilitarea clădirii.
Se propun lucrări de recompartimentare interioară.
Lucrările de finisaje in urma recompartimentarilor cuprind lucrări complete de reabilitare şi consolidare,
precum şi de finisaje complete cum ar fi: înlocuirea uşilor şi ferestrelor, pereţilor şi pardoselilor, zugrăveli şi
vopsitorii interioare şi exterioare şi placaje cu plăci ceramice.
Clădire CED
Prin reabilitarea clădirii existente s-au urmărit următorele:
Lucrările de finisaje cuprind lucrări complete de reabilitare şi consolidare, precum şi de finisaje complete
cum ar fi: înlocuirea uşilor şi ferestrelor, repararea acoperişului, pereţilor şi pardoselilor, zugrăveli şi
vopsitorii interioare şi exterioare, placaje cu plăci ceramice şi placaje uscate, lucrări de termohidroizolare
la socluri si faţade.
Parcare supraterană la clădirea de călători 2
Construcţie nouă având următoarele caracteristici tehnice :
� Regim de înălţime P+3, Hmax= cca. 7,7m;
� Structură este de tip pereţi portanţi din beton armat dispuşi pe ambele direcţii;
� Planşeele sunt decalate pe ½ de nivel;
� Închideri perimetrale din zidărie de cărămidă cu goluri;
� Acoperiş de tip terasă;
� Racordarea cu căile de acces se face prin rampe din beton armat;
� Accese în parcare (rampe auto) executate din beton armat.
� Parcarea va fi prevăzută cu scări fixe şi lift.
� Parcarea va adaposti cca. 180 automobile.
Accesul la parcarea supraterană deschisă se face printr-un acces subteran din strada Nera şi din clădirea
adiacentă respectiv Corpul 3. Accesul subteran se face pe sub liniile de cale ferată, deserveste publicul călător
şi permite accesul maşinii de pompieri.
Spaţii verzi amenajate
Zonele propuse pentru amenajare cu spaţii verzi sunt: zona clădirii de călători 2 şi zona clădirii de mentenanţă.
Cabină de intervenţie (km 576+500)
Categoria de importanţă a lucrărilor este "D", în conformitate cu Hotărârea Guvernului României Nr. 766
din 21 noiembrie 1997, Anexa Nr. 3: "Regulamentul privind stabilirea categoriei de importanţă a construcţiilor",
si conform cu P100-1/2013 clasa de importanţa este IV.
Construcţie nouă având următoarele caracteristici tehnice :
� Regim de înălţime parter, Hmax= cca. 3m;
� Structură este de tip container care include şi grup sanitar.;
� Infrastructura de tip platformă de beton armat.
Cabină acari
Această cabină se va amplasa în grupa E (conform planului de situaţie) pentru deservirea macazurilor
necentralizate din grupa respectivă.
Categoria de importanţă a lucrărilor este "C", în conformitate cu Hotărârea Guvernului României Nr. 766
din 21 noiembrie 1997, Anexa Nr. 3: "Regulamentul privind stabilirea categoriei de importanţă a
construcţiilor", şi conform cu P100-1/2013 clasa de importanţă este III.
Construcţie nouă având următoarele caracteristici tehnice :
� Regim de înălţime P;
� Structură este de tip cadre metalice, stâlpi, grinzi;
� Închiderile laterale şi acoperisul se prevăd din panouri decorative din tablă cu miez termoizolant.
Cabine acari grupa 7T-15T
Se vor construi două cabine la capetele grupei de linii 7T-15T (conform planului de situaţie) pentru
deservirea macazurilor din grupa respectivă.
Categoria de importanţă a lucrărilor este "C", în conformitate cu Hotărârea Guvernului României Nr. 766
din 21 noiembrie 1997, Anexa Nr. 3: "Regulamentul privind stabilirea categoriei de importanţă a
construcţiilor", şi conform cu P100-1/2013 clasa de importanţă este III.
Construcţie nouă având următoarele caracteristici tehnice :
� Regim de înălţime P+1;
� Închideri perimetrale din zidărie de cărămidă cu goluri;
� Acoperiş de tip terasă.
Spaţiile interioare vor fi:
� Parter:
� Vestiar
� Grup sanitar;
� Etaj 1:
� Birou agent post (acar).
Construcţia nouă va fi conformată a.î. să corespundă cerinţelor de exploatare ale personalului CF.

dan tm

https://clubferoviar.ro/dispute-la-timisoara-unde-cfr-sa-a-inventat-strada-mai-ingusta-decat-masina/

Dispute la Timișoara unde s-a inventat la modernizare feroviară strada mai îngustă decât mașina

Dispute la Timișoara între Primăria municipiului de pe Bega, pe de o parte, și ministrul Transporturilor, CFR SA și compania de modernizare a lotului 3 Timișoara Est – Ronaț Triaj, pe de altă parte. Primăria refuză avizarea unor lucrări feroviare ce ar duce la schimbări radicale ale unor străzi, dispariția unor benzi de circulație sau care ar îngusta drumurile atât de mult încât nu ar mai încăpea mașinile pe acestea.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat vineri că proiectul de modernizare a liniilor de cale ferată între Caransebeş şi Arad este blocat la Primăria Timişoara, pe tronsonul care traversează Timişoara, potrivit buletindetimisoara.ro.
Dispute la Timișoara

,,O să am întâlnire cu Primăria, cu primarul (Dominic Fritz, n.r.) şi echipa dumnealui, legată de proiectul pe feroviar care traversează Timişoara, care în acest moment nu are toate acordurile de la Primărie. Am ajuns în situaţia pe care nu mi-o doream, şi anume să fie ultimul proiect care primeşte avize. S-au primit avize pe Cluj. Sunt 2 proiecte: Episcopia Braşovului – Cluj şi Caransebeş – Arad. Rostul întâlnirii de astăzi cu domnul primar este să depăşim odată aceste obstacole şi să dăm drumul la un proiect, important, zic eu. Sper să ajungem la o înţelegere astfel încât să se primească avizele şi de la Primărie, avize pe care le-a mai dat o dată în trecut, în paranteză fie spus", spune Grindeanu.
Motivele de dispute la Timișoara

Potrivit viceprimarului USR al Timișoarei, Ruben Lațcău, unele soluții propuse de proiectant (Salcef SpA Italia) nu sunt legale.

"Autorizația de construcție pentru acest proiect o emite Ministerul Transporturilor. Primăria Timișoara și Consiliul Județean emit doar niște avize. Am avut astăzi o întâlnire extrem de bună cu dl. ministru Grindeanu, echipa de la CFR Infrastructură și firma constructoare We Build, și apreciem că dl ministru și-a luat timp să ne vedem pe acest subiect. Sunt unele soluții propuse de proiectant care sunt soluții improprii și vor crea mai multe probleme decât vor rezolva prin modul în care au fost propuse. Este un proiect mare, ne dorim să se facă, dar ele trebuie gândite ca și peste 5 ani, și peste 10 ani să ne bucurăm de ele, nu să ne fie rușine cum au fost făcute și să ne întrebăm cine a făcut investiția respectivă", spune edilul.
Două benzi pe lățime de patru metri

El a dat și câteva exemple: pe strada Gheorghe Adam în care bulevardul acesta de patru benzi se îngusta la o bandă pe sens. ,,Am fi avut o gâtuire care ar fi blocat până și intersecția de pe Calea Lugojului. Evident că noi nu putem să acceptăm așa ceva la zona UMT. Dl ministru Grindeanu este aici în întregime de acord cu noi și a cerut proiectantului să vină cu o soluție. Am mai avut o problemă pe strada Radu de la Afumați (n.r. zona Ronaț), unde Primăria, deși a dorit să mute pasajul pe CA Rosetti, am înțeles limitele pe care le are CFR-ul și am acceptat un pasaj, chiar dacă creează anumite probleme, dar pasajul, așa cum a fost propus Primăriei și Comisiei de circulație nu asigură relații de stânga-dreapta dincolo de calea ferată, și mai mult, vine cu un drum de patru metri cu două benzi pe sens. Eu nu știu cum se poate face un drum de două benzi în patru metri, pentru că două mașini mai mari nu încap una pe lângă alta (de exemplu, un Ford Explorer depășește o lățime de doi metri – n.red.). Sunt propuneri făcute de proiectant care nu respectă normativele de proiectare. În felul acesta, noi nu putem să le aprobăm. Ministrul Grindeanu a fost deschis la aceste puncte, le-am prezentat în întregime și săptămâna viitoare, joi, vom avea o ședință la București la CFR Infrastructură, iar până atunci proiectantul s-a angajat să rezolve punctele ridicate de Primăria Timișoara și pe care CFR le-a acceptat. Noi putem să înțelegem diverse compromisuri și că este mai important ca acest proiect să se facă, dar sunt câteva elemente esențiale care nu pot fi acceptate. Nu putem accepta la UMT o îngustare de o bandă pe sens. Nu putem accepta drumuri de două benzi în patru metri, nu este legal, nu că nu vor Fritz sau Lațcău, iar ministrul Grindeanu înțelege acest aspect și toată lumea așteaptă de la proiectant soluții corecte", a spus Ruben Lațcău.


Ministrul Transporturilor a explicat că în proiectul pentru acest segment este prevăzut un sens giratoriu suspendat, la intersecţia de la strada Baader din Timişoara, despre care se vorbea încă de acum câţiva ani, când au fost întocmite primele planuri. Pe lângă giraţia suspendată, mai sunt prevăzute şi alte pasaje peste calea ferată.

Gara de Nord din Timişoara va deveni cea mai frumoasă din vestul României, spune ministrul, iar în cadrul proiectului 20 de staţii CFR din Timiş vor fi modernizate. Este vorba despre staţiile: Timişoara Est, Timişoara Nord, Ronaţ Triaj, Sânandrei, Băile Călacea, Orţişoara, Sacu, Jena, Chizatau, Tapia, Jabar, Şuştra, Izvin, Ghiroda, Găvojdia, Lugoj, Belinţ, Topolovăţ, Recaş, Remetea Mare.

De asemenea, va fi amenajată o staţie CFR la Timişoara, aproape de centrul oraşului, lângă cel mai mare mall din oraş şi care va asigura şi o legătură rapidă cu Aeroportul Timişoara

Calea ferată Caransebeş – Lugoj – Timişoara – Arad are o lungime de 162 kilometri, iar în proiectul de modernizare prin PNRR este împărţită în 4 loturi.

cristi5

Quote from: thenoizz on August 10, 2023, 02:57:04 PMUn mic show in CTATU Timisoara intre arhitectul sef al orasului si reprezentantii Webuild 

Stii cumva (sau stie cineva) cand e urmatorul show CTATU la primarie? Ca se plange Grinda simplu-rezemata ca nu are avize...

Vlad94



CDV07

S-au anulat toate licitațiile pentru reabilitarea liniei Craiova-Caransebeș... Motiv invocat pe SEAP:
QuoteAceasta procedura a fost anulata automat deoarece la data limita de depunere a ofertelor nici unul din ofertantii inscrisi nu a criptat oferta financiara/sau nu a raspuns la toti factorii de evaluare electronici, dupa caz.
Sursa: https://e-licitatie.ro/pub/procedure/view/100227890/


tom_sawyer

^

În doar câteva zile, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a decis soarta contestației depuse de FCC la lotul 6 Poarta – Caransebeș, parte a sectorului de magistrala Drobeta Turnu Severin – Caransebeș.

Decizia CNSC a fost de respingere a contestației. ,,Respinge contestatia cf. art 61 ind 1 din Legea nr. 101/2016", a decis CNSC. Articolul invocat cere depunerea unei cauțiuni în maximum 5 zile de la sesizarea Consiliului în sumă de 2% din valoarea estimativă, adică aproximativ 26 de milioane de lei, până în data de 22 septembrie.

Reamintim că FCC a depus pe 18 septembrie (luni, data înregistrării) la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor o reclamație privind calitatea slabă a documentației CFR SA pentru lotul 6 din Craiova – Caransebeș și a solicitat suspendarea procedurii la care ofertele trebuie depuse până pe 25 septembrie.

În contestația depusă, FCC reclamă faptul că, deși CFR SA susține că a pus la dispoziție anumite planșe în format DWG (AutoCAD), acestea lipsesc, singurele disponibile fiind în banalul format PDF, care nu e de ajutor în cazul de față.

Ar fi vorba de planșe necesare lucrărilor la tunelurile vechi Feneș și Tâmpa și la două tuneluri noi, numite Poarta II și Poarta III.

Dar de ce sunt absolut necesare planșele în format DWG? FCC afirma că aceasta ar permite ,,coordonarea eventualelor neconcordanțe între discipline prin detectarea diferențelor cu ajutorul CAD, cuantificarea soluțiilor prin simplificarea măsurătorilor în CAD, utilizarea informațiilor grafice din CAD pentru a pregăti desenele proiectului, reducând timpul de pregătire".

În consecință, FCC solicită suspendarea procedurii până la soluționarea contestației, anularea ca nelegală a răspunsurilor primite privind aceste aspecte, dispunerea măsurilor de remediere.

https://clubferoviar.ro/cnsc-a-decis-soarta-contestatiei-depuse-de-fcc-la-lotul-6-poarta-caransebes/

a.l.x

QuoteValorile prevăzute la licitațiile pentru modernizarea Craiova – Caransebeș, respectiv șase sectoare de cale ferată, sunt cu mult sub sumele necesare, fapt pentru care există riscul blocării proiectului. Acesta a fost avertismentul trimis CFR SA și Ministerului Transporturilor de către reprezentanți ai asociației, potrivit documentelor consultate de Club Feroviar.

Asociația a făcut o comparație între prețurile estimative ofertate pentru electrificarea Cluj Napoca – Episcopia Bihor și cele pentru modernizarea Craiova – Caransebeș.

Astfel, dacă pentru electrificarea și modernizarea liniei menționate, la partea de suprastructură prețurile în euro pe km variază între 1,2 și 2,2 milioane de euro, la Cluj-Napoca – Episcopia Bihor, la ramura sudică a Coridorului 4 Feroviar, prețul estimativ este situat în intervalul 600 de mii de euro și 1,4 milioane de euro, deci mult mai puțin.
Sursa

Bravo CFR! Sper să se miște repede cu lansarea din nou a licitațiilor cu prețurile majorate și documentația completată, dar cred,că sper degeaba.

Cetatean

Fusesem apostrofat de cineva pentru durata scurta intre lansarea licitatiei si depunerea ofertelor.
Oricum,avem 2 aspecte de discutat despre aceste posibile oferte.
1. Ofertanti oarecum aceeasi care lucreaza si pe coridor,care isi stiu cheltuielile,costurile aproximative pe km,indirectele si profitul. Plus taxa de concern!
2. Lipsa de experienta a beneficiarului in administrarea de contracte de acest gen. Vezi coridor .

Am sperat ca aceat proiect o sa fie mai bine facut,administrat si implementat.  Din pacate,inteleg ca s-ar putea sa ramana la stadiul de proiect...


horatiu.cosma

Parcă zicea motorzh că firmele fac profit de 300% pe contractele astea de modernizare. Chiar nu o fi vrut nimeni să vine cu profit de "doar" 200% la licitațiile astea  :D ? A mai căzut răpusă o conspirație din repertoriul CFR. Încet încet trebuie găsite altele  :lol: .