[BH] Ce-am mai vazut din mers in Oradea

Started by Goldmund, December 22, 2015, 05:24:18 PM

Previous topic - Next topic

0 Members and 2 Guests are viewing this topic.

Harry

5 sa fie :))) se face cate un lidl la fiecare colt de strada, de la un anumit punct incepi sa le pierzi numarul :)))

Harry

                                                                                                                                                                                                 

Regulament privind sustinerea constructiei de apartamente in municipiul Oradea

CAP.1. GENERALITATI   
Art.1.   OBIECTIVUL PRINCIPAL AL PREZENTULUI REGULAMENT il constituie incurajarea construirii de locuinte noi in perimetrul municipiului Oradea pentru atingerea urmatoarelor tinte :
•   stimularea pietei imobiliare si cresterea patrimoniului imobiliar rezidential
•   reglementarea functiunilor de dotari publice comune
•   cresterea densitatii urbane
•   atragerea de forta de munca in municipiul Oradea

Art.2.   OBIECTUL REGULAMENTULUI il constituie stabilirea conditiilor in care municipiul Oradea susține construcția de apartamente prin realizarea infrastructurii edilitare a noilor cartiere de blocuri precum si obligatiile pe care trebuie sa le indeplineasca dezvoltatorii imobiliari in acest scop.

Art.3.   CADRUL LEGAL
- Legea nr.114/ 1996 republicata a locuintei cu modificarile şi completarile ulterioare
- Normele metodologice de aplicare ale legii nr.114/ 1996 a locuintei
- Legea 215 /2001 - Legea administratiei publice locale republicata,actualizata.

Art.4.   DEFINITII - Termenii utilizati în cuprinsul prezentului regulament au urmatorul inteles:
- INFRASTRUCTURA  EDILITARA – lucrarile de echipare cu retele de utilitati adiacente imobilelor, cum sunt : apa, canal menajer, canal pluvial, energie termica, iluminat stradal, precum si cele de realizare ale drumurilor interioare de incinta (incluzand partea carosabila, trotuare, plantatii de aliniament, locuri de parcare situate in afara amprentei cladirii, etc.), platforme pentru depozitare a gunoiului, spatii verzi, locuri de joaca.

- DEZVOLTATOR IMOBILIAR – Persoana juridică care efectuează toate operaţiunile imobiliare în vederea construirii, finalizării şi predării către beneficiari a unor locuinţe, precum şi coordonarea surselor de finanţare necesare realizării acestor operaţiuni.

CAP.2 ARIA DE APLICABILITATE

Art.5.   Aria de aplicabilitate a acestui regulament este delimitata:
- la sud - de Centura Municipiului Oradea – Calea Ogorului si Calea Santandreiului,
- la vest - de str. Ovid Densusianu si str. Podului
- la nord și est – de calea ferata.

CAP.3 CONDITII DE APLICABILITATE

Art.6.   Prezentul regulament se aplica dezvoltatorilor imobiliari care indeplinesc urmatoarele conditii cumulativ:
a)   proiectul de dezvoltare imobiliară este amplasat în aria de aplicabilitate menționată la art. 5;
b)   Se vor realiza minim 150 apartamente pe un amplasament, pe baza unei documentatii de urbanism aprobate si a unui proiect imobiliar unitar;
c)   Regimul de inaltime al blocurilor va fi mai mare sau egal cu -  Subsol (Demisol) + Parter + 3 Etaje;
d)   Durata de executie a blocurilor de locuinte (avand cel putin 150 apartamente) este de cel mult 3 ani, de la data semnarii acordului prevazut la art.11.
e)   Cedarea cu titlu gratuit catre municipiul Oradea a tuturor terenurilor destinate infrastructurii edilitare.

Art.7.   Prezentul regulament se va aplica dezvoltatorilor imobiliari care vor realiza proiecte de ansambluri de apartamente, inclusiv celor care au, în prezent, proiectele in curs de elaborare, fiind realizata etapa de aprobare prin HCL a Planului Urbanistic Zonal, fără ca acesta să producă efecte. (adică, se găsește în oricare din etapele anterioare emiterii autorizației de construire).
CAP.3. PREVEDERI SPECIFICE
Art.8.   (1) Municipiul Oradea va realiza urmatoarele lucrari de echipare a infrastructurii edilitare adiacente imobilelor, partial/ integral, dupa caz, in functie de complexitatea solutiilor tehnice adoptate, in cel mult 3 ani de la data semnarii acordului prevazut la art.10:
-   retele de apa
-   retele de canal menajer si canal pluvial
-   retele de termoficare
-   retele de iluminat stradal
-   drumurile interioare de incinta (incluzand partea carosabila, trotuare, plantatii de aliniament, locuri de parcare etc.) care se leaga cu reteaua stradala
-   platforme pentru depozitare a gunoiului, spatii verzi, locuri de joaca
(2) Municipiul Oradea va asigura realizarea infrastructurii edilitare în limita a 2.500 euro/apartament. In cazul în care valoarea lucărilor de infrastructură edilitară depășește suma limită menționată anterior, dezvoltatorul imobiliar va suporta diferența de valoarea/lucrările neacoperite de Municipiul Oradea.

Art.9.   (1) Dezvoltatorii imobiliari, prin documentatia de urbanism aprobata, vor ceda municipiului Oradea terenurile destinate realizării infrastructurii edilitare aferente ansamblurilor de locuințe edificate (drumuri de circulatie interioara, parcari din afara amprentei construcțiilor, zone verzi, locuri de joaca, dupa caz).
(2) Terenurile care urmeaza sa fie cedate, vor fi libere de sarcini, libere de eventuale constructii vechi  existente pe amplasament, urmand sa fie incheiat in acest sens un act autentic intre dezvoltatorul imobiliar si municipiul Oradea.

Art.10.   Conditiile, atributiile, obligatiile si termenele de realizare ale fiecarui partener vor fi consemnate intr-un acord de parteneriat incheiat in forma autentica. Acesta va contine prevederi obligatorii fiecarui partener referitoare la:
a)   durata acordului;
b)   termenul pentru realizarea cedării cu titlu gratuit catre municipiul Oradea a tuturor terenurilor destinate infrastructurii edilitare;
c)   detalierea si etapizarea obiectivelor de investitii asumate de catre fiecare partener. Obiectivele de investitii asumate de catre fiecare partener vor putea fi etapizate, iar dezvoltarile consecutive vor fi efectuate astfel incat investitiile initiate de catre un partener sa nu fie afectate intr-o etapa ulterioara de catre celalalt partener;
d)   obligatiile partenerilor:
o   obtinerea tuturor avizelor, acordurilor necesare realizării investiţiilor asumate ;
o   obtinerea Autorizaţiilor de construire a ansamblului de apartamente în termen de cel mult 12 (douăsprezece) luni de la data intrării în vigoare a acordului de colaborare;
o   finalizarea ansamblului de apartamente în cel mult 36 (treizeci si sase) luni de la obţinerea Autorizaţiilor de construire.
o   realizarea obiectivelor de investitii în conformitate cu prevederile P.U.Z.- lui şi ale Autorizaţiilor de construire;
o   realizarea lucrărilor de infrastructură edilitară la termenele asumate prin acord.
d) raspunderea asumata, in sensul ca, in situatia in care nu se vor îndeplini sau se vor îndeplini cu întârziere sau necorespunzător obligatiile asumate, partea în culpă datorează celeilalte părţi:
1) penalităţi: cuantum 0,1% din valoarea investitiei /zi de intarziere;
2) daune interese, dacă e cazul.

Art.11.   În vederea incheierii acordului de parteneriat, dezvoltatorul imobiliar se va adresa Primariei Municipiului Oradea cu o scrisoare de intentie însoțită de documente care atestă incadrarea in conditiile stabilite la art.6, inclusiv promisiunea de cedarea cu titlu gratuit a terenului destinat de către Municipiul Oradea a realizării infrastructurii edilitare.
Art.12.   La nivelul Primăriei Municipiului Oradea va fi constituită o structură de specialitatea care va avea următoarele atribuții principale:
a.   primirea scrisorii de intenție și a documentele depuse de dezvoltatorii imobiliari.
b.   Verificarea îndeplinirii condițiilor pentru încheierea Acordului de colaborare între Municipiul Oradea și dezvoltatorii imobiliari.
c.   Evaluarea lucrărilor de infrastructură edilitară și definitarea formei Acordului de colaborare.
d.   Urmărirea execuției prevederilor Acordului de colaborare.
e.   Coordonarea lucrărilor de infrastructură edilitară aflate în sarcina Municipiului Oradea.
f.   Orice alte atribuții referitoare la implementarea prezentului regulament.
Art.13.   Acordurile de colaborare se vor supune aprobării Consiliului Local al Municipiului Oradea.



Oradea, 09.08.2018                   
      
   

Harry

Unul dintre cele mai importante monumente arhitecturale din Oradea, Palatul Episcopal Greco-Catolic, emblemă a orașului, a fost distrus în mare măsură de un incendiu devastator în această seară. Întreg orașul este emoțional afectat de pierderea acestei clădiri impresionante.
Primăria Oradea împreună cu Episcopia Greco-Catolică va deschide luni un cont pentru strângerea de fonduri în vederea refacerii acestui monument simbol al orașului. Primăria Oradea se va implica financiar în acest efort de reconstrucție a Palatului Episcopal Greco-Catolic.
Mulțumim pompierilor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Crișana care au acționat în forță și cetățenilor pentru implicare.
- se precizeaza intr-un comunicat al municipaltiatii

Cladirea a fost ridicata in perioaa 1903-1905 dupa planurile arhitectului Kálmán Rimanóczy. Parterul cladirii era dedicat spatiilor de birouri si bibliotecii, iar etajul saloanelor episcopale.

In urma incendiului de ieri, din cladire nu au mai ramas decat peretii exteriori.


Harry

^^
Primarul Ilie Bolojan, împreună cu reprezentantul Episcopiei Greco-Catolice Oradea, episcopul Virgil Bercea, a susținut azi, 28 august 2018, o declarație de presă comună în curtea Palatului Episcopal Greco-Catolic din Oradea, cu privire la măsurile care se vor lua ca urmare a incediului de vineri, 25 august,  care a afectat grav unul dintre cele mai importante monumente arhitecturale din Oradea.

"Este foarte greu să îmi adun gândurile, este o dramă pentru Episcopie, pentru că e adevărat, e proprietatea noastră, dar este și o dramă care s-a întâmplat orașului Oradea", a spus episcopul Virgil Bercea în deschiderea declarației de presă. "D-voastră știți cât de greu s-a lucrat aici, cu ce eforturi am reușit să facem acest edificiu să strălucească în mijlocul orașului. Îl rog pe Bunul Dumnezeu să ne ajute să nu îngenunchem, ci să mergem înainte, să putem să îl reconstruim. Va fi un efort extraordinar de greu, dar am văzut multă disponibilitate din partea orădenilor, din partea întregii țări", a spus, vizibil afectat, episcopul.

Primarul Ile Bolojan a precizat că, având în vedere distrugerile masive pe care incendiul de sâmbătă le-a provocat, Primăria Oradea a căutat împreună cu Episcopia Greco-Catolică soluții pentru reabilitarea acestei clădiri emblematice, dar și pentru redarea ei orădenilor, așa cum a fost și proiectul inițial al Episcopiei de o transforma într-un centru cultural. "Am convenit să realizăm un parteneriat în urma căruia această clădire, într-un termen cât mai scurt posibil, să fie pe de o parte reabilitată, iar pe de altă parte să aibă o funcțiune publică, să fie un centru cultural pentru orădeni. În acest sens, Primăria Oradea va urma să ia în administrare această clădire, să parcurgem procedurile necesare pentru reabilitarea ei. Am convenit de principiu, ca acest proces de preluare în administrare să se facă pe 20 de ani, să realizăm împreună etapa de colectare de fonduri în așa fel încât cei care doresc să participe la reabilitarea acestei clădiri - și fac pe acestă cale un apel către toți orădenii și către toți cei care doresc să sprijine reabilitarea acestei clădiri - să o facă prin conturile care deja au fost anunțate de către Episcopie. Având în vedere suma mare de bani care va fi necesară, ținând cont de distrugerile mari care se văd, e foarte probabil să fie nevoie de un sprijin financiar mai consistent, iar acest sprijin va fi asigurat de către Consiliul Local Oradea, după ce se termină perioada de colectare", a spus primarul Ilie Bolojan.

Palatul Episcopiei va deveni Centru Cultural

Pentru perioada următoare, primarul Ilie Bolojan a estimat următorul parcurs: după finalizarea cercetărilor pe care le desfășoară Poliția și Parchetul privind cauzele acestui incendiu, se va trece la prima etapă, care va consta în curățarea molozului din interior și în realizarea unei expertize de rezistență care va arăta ce trebuie făcut în continuare, se va trece apoi la etapa a II-a, care presupune punerea în siguranță a clădirii pentru acestă iarnă - lucrare care va viza acoperișul, planșeele și care se va realiza în regim de urgență. În a treia etapă, în baza unui proiect de reabilitare se va trece la reabilitarea propriu-zisă a clădirii, cu tot ce înseamnă partea de interioare și toate celălalte spații (spații de conferințe, zonă de muzeu, bibliotecă), astfel încât clădirea să fie redată orădenilor sub forma unui Centru Cultural.

"Mulțumesc anticipat tuturor celor care și-au manifestat sprijinul, îi mulțumesc d-lui ministru al Culturii, dl George Ivașcu, pentru că a sunat duminică și ne-a asigurat de sprijinul Guvernului prin Ministerul Culturii, dar și celorlalte autorități publice și companii care și-au manifestat disponibilitatea de a susține prin fonduri sau prin alte intervenții reabilitarea clădirii", a încheiat primarul Ilie Bolojan



Conturi speciale pentru reconstruirea Palatului Episcopal Greco-Catolic din Oradea

Primăria municipiului Oradea, prin Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor, și Episcopia Greco-Catolică de Oradea au deschis conturi speciale pentru reconstruirea Palatului Episcopal Greco-Catolic din Oradea. Cei care vor să facă donaţii au la dispoziţie următoarele conturi la Banca Transilvania, Sucursala Oradea:



FUNDAȚIA DE PROTEJARE A MONUMENTELOR ISTORICE DIN JUDEȚUL BIHOR

EURO - RO57BTRLEURCRT0078504002

USD - RO88BTRLUSDCRT0078504001

RON - RO69BTRLRONCRT0078504007

SWIFT: BTRLRO22



EPISCOPIA ROMÂNĂ UNITĂ CU ROMA GRECO-CATOLICĂ DE ORADEA

EURO - RO78BTRLEURCRT0463151401

RON - RO31BTRLRONCRT0463151401

USD - RO82BTRLUSDCRT0463151401

CHF - RO57BTRLCHFCRT0463151401

GBP - RO36BTRLGBPCRT0463151401

HUF - RO91BTRLHUFCRT0463151401

SWIFT: BTRLRO22




Harry

Viceprimarul Florin Birta  a susținut azi, 28 august, o conferință de presă în teren cu ocazia finalizării lucrărilor la Parcul Salca III. Acesta se va deschide pentru public luni, 3 septembrie, accesul fiind liber.

În cadrul obiectivului de investiții ,,Amenajare Parc Sportiv Salca III", a fost amenajată o suprafață de aproximativ 13.000 mp situată între str. Meiului și Centrul de Afaceri Trade Center. "Aici a fost înainte un loc viran, un loc în care unii dintre cetățeni își depozitau deșeurile. Acum, în urma acestei investiții de aproape 1 milion de euro cu TVA inclus, locul s-a transformat într-un parc sportiv, un parc care va sta la dispoziția locuitorilor ca o zonă de recreere, de relaxare, ca o zonă dedicată sportului, respectiv baschetului, tenisului sau fotbalului. Astfel, parcul are trei terenuri de tenis, două terenuri de baschet, un teren de minifotbal și în plus trei mese destinate tenisului de masă. Baza sportivă va fi administrată de Primăria Oradea, accesul fiind liber. De întreținerea parcului se va ocupa RER Ecologic Service - operator de servicii selectat prin licitație publică. Urmează ca de luni să fie montate și camerele video și sperăm să nu avem nici un fel de incidente neplăcute, distrugeri", a spus viceprimarul Florin Birta în deschiderea conferinței de presă.

Prin lucrările efectuate s-a urmărit realizarea unui parc destinat atât loisirului cât și activităților sportive, suprafața fiind plantată cu arbori și arbuști preponderent foioase, care să ofere protecție sonoră, acustică și împotriva radiațiilor solare.  Accesul în parc se va face dinspre strada Meiului și strada Lotus, fiind realizate parcări adiacente fiecărei străzi.

Aleile pietonale sunt concepute unitar cu cele din Parcul Salca I și Parcul Salca II. Parcul are 3 fântâni cu apă potabilă racordate la rețeaua stradală urbană, 2 toalete ecologice situate pe o platformă de beton și protejată vizual față de stradă cu un panou din lemn, bănci, coșuri de gunoi, 4 panouri de informare.

De asemenea, parcul are iluminat public. În parc au fost amenajate pergole, un foișor și peluze.

Pentru a oferi desfășurarea unor competiții amicale de tenis, a fost prevăzută o tribună cu gradene cu o capacitate de cca 180 de locuri, acoperită cu o pergolă. În spațiul construit rezultat sub tribună sunt grupuri sanitare, inclusiv vestiare și dușuri, diferențiate pe sexe, grup sanitar pentru persoanele cu handicap, spațiu pentru personalul de întreținere a curățeniei, spatiu destinat funcționării unui mini-bufet, spațiu tehnic echipat cu pompe pentru irigații, boiler pentru grupurile sanitare și dușuri, tablou electric.

Lucrările au fost efectuate de asocierea S.C. Abed Nego Com S.R.L (lider de asociere) și S.C. Sport Arena S.R.L, proiectantul lucrării fiind  S.C. Pro Arh S.R.L.

Contractul de lucrări a fost în valoare de 3.664.361,89 lei fără TVA, lucrările fiind realizate din bugetul local.

Durata de execuție inițială a fost de 6 luni. Coroborat cu condițiile meteorologice, respectiv iarna 2017/2018, precum și cu perioadele de ploi, întrucât lucrările au fost întrerupte în perioadele 10.11.2017 - 06.12.2017, 11.12.2017 - 11.01.2018, 23.01.2018 - 10.04.2018 (aproximativ 4-5 luni), termenul de execuție a fost prelungit până la 17.08.2018. Durata efectivă a lucrărilor a fost de 9 luni. Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în data de 27.06.2017.












Harry

În ședința Consiliului Local din 31 august a fost aprobată exercitarea dreptului de preemțiune pentru cumpărarea de la societatea Nidec Oradea SRL a terenului în suprafață de 94.332 mp, în baza dreptului de preemțiune convențională acordat Municipiului Oradea conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat între Municipiul Oradea și societatea Emerson Oradea SRL din anul 2014.

Prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Oradea nr. 812 din 30.10.2014, a fost aprobată vânzarea terenului în suprafață de 254.533 mp, situat în Parcul Industrial Eurobusiness I Oradea, în favoarea S.C. Emerson Oradea SRL.

Obligațiile asumate de societatea Emerson, potrivit contractului de vânzare-cumpărare, privind valoarea investiției și a numărului de angajați nu au fost îndeplinite integral, de la achiziționarea terenului din anul 2014 având loc o serie de schimbări în activitatea fabricii, cum a fost și cea privind preluarea de către societatea Nidec Corporation a unei părți din activele deținute de societatea Emerson în România, incluzând și fabrica din Oradea.

Nidec este o companie de talie mondială producătoare de motoare electrice cu sediul în Japonia. Strategia de dezvoltare a noii societăți a reconfigurat planul inițial de dezvoltare a societății Emerson, astfel că propune renunțarea la o parte din terenul deținut și concomitent modificarea proporțională a angajamentelor asumate la cumpărarea terenului de către acesta.

Prețul de achiziție al acestui teren este de 754.656 Euro (8 Euro/mp), fără TVA, și se va achita în lei, la cursul de schimb valabil la data plății, în două tranșe: 50% până cel târziu la 31.12.2020 și 50% până cel târziu la 31.12.2021.

,,Având în vedere existența unei infrastructuri realizate integral în Parcul Industrial Eurobusiness I Oradea, și a interesului manifestat de investitori privind dezvoltarea unor proiecte de anvergură pe suprafețe mari de teren și cu impact major pentru dezvoltarea Municipiului Oradea, considerăm oportun pentru atragerea de noi investitori ca Municipiului Oradea să achiziționeze terenul cu suprafața de 94.332 mp", a declarat Alina Silaghi, directorul Agenției de Dezvoltare Locală Oradea.

Imobilul achiziționat va fi înscris în domeniul privat al Municipiului Oradea și transmis în administrarea Agenției de Dezvoltare Locală Oradea în vederea atribuirii în concesiune investitorilor interesați.


Harry

În ședința Consiliului Local de vineri, 31 august, au fost aprobați noii indicatori tehnico-economici pentru lucrările de reabilitare a palatului Klobusinsky, situat pe str. Republicii nr. 31, între străzile Gheorghe Dima și Snagovului.

Primăria Oradea acordă o atenție deosebită punerii în valoare a patrimoniului istoric, cultural sau arhitectural din Ansamblul Urban - Centrul Istoric Oradea. Palatul Klobusinsky a fost selectat spre reabilitare în cadrul Programului Multianual pentru realizarea lucrărilor de protejare și intervenție asupra clădirilor cu valoare cultural-arhitecturală situate în Ansamblul Urban - Centrul Istoric Oradea, aprobat prin HCL nr. 718/2016.

Fațadele imobilului s-au degradat din cauza lipsei întreținerii constante a învelitorii și a burlanelor, acest lucru determinând infiltrații și desprinderi de tencuială. Investiția vizează reabilitarea fațadelor exterioare, a tâmplăriei și a acoperișului.

Întrucât contractul de execuție a lucrărilor de reabilitare a fost reziliat, proiectul a fost revizuit, urmând a se demara procedurile de achiziție publică pentru găsirea unui nou constructor care va executa aceste lucrări.

Având în vedere prioritățile privind aplicarea programului de reabilitare a fațadelor clădirilor situate în Centrul Istoric și starea avansată de degradare a imobilului, în vederea prevenirii desprinderilor accidentale de tencuială și evitarea accidentărilor, se impune urgența demersului în vederea demarării lucrărilor de reabilitare.

Valoarea totală a investiției este de 694.893 lei fără TVA, iar durata de realizare este de 12 luni.


Harry

Primăria Oradea aduce la cunoștința publicului faptul că licitația care vizează extinderea Corpului B - Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea se află momentan în derulare, procedura licitației fiind organizată de Ministerul Sănătății.

Publicarea invitației la licitație s-a făcut în data de 22 august 2018 în cotidianul "România Liberă" și pe pagina de web a Ministerului Sănătății/Secțiunea UMP/Achiziții, termenul de depunere a  ofertelor fiind 3 octombrie 2018.

Valoarea totală a investiției este de 26.468.114,33 lei (inclusiv TVA), așa cum rezultă din indicatorii tehnico -economici aprobați prin HCL nr. 445/11.05.2018, din care 13.368.984,95 lei (conform HCL 446/11.05.2018) este contribuția financiară a Municipiului Oradea din buget local, diferența reprezentând contribuția Ministerului Sănătății.

Durata de realizare a lucrărilor va fi de 24 de luni.

În luna martie 2017, managerul Gheorghe Carp a prezentat ideea acestui proiect, care a pornit de la dezvoltarea spectaculoasă a serviciului de urgențe. Atunci când în Oradea s-a înființat UPU, se înregistrau cca 25.000-30.000 de prezentări pe an, în timp ce în anul 2016  s-au înregistrat 150.000 de prezentări. Prin urmare, volumul de muncă este mult mai mare, iar spațiile desfășurării actului medical în bune condiții ar trebui să fie mult mai mari.

În ceea ce privește suprafețele construcției, acestea vor fi: demisol (cuprinde extindere și modernizare UPU) - 1763 mp, parter (care va fi ocupat de laborator, farmacie și sterilizare) - 1684 mp și etajul I (unde va fi amenajat amfiteatrul, vestiarele și birouri UPU) - 1123 mp.


Harry

În prima parte a acestui an, Primăria Oradea a organizat un concurs pentru monemente de for public având ca obiectiv achiziția de servicii de proiectare și realizare ,,ANSAMBLU STATUAR PODUL CENTENARULUI ORADEA".

Concursul a fost câștigat de sculptorul Horia Sabău.

Contractul de prestări servicii între Municipiul Oradea și sculptorul Horia Sabău a fost semnat la data de 3 iulie 2018. Valoarea contractului de lucrări este de 945.000 lei, sumă care include: proiectare, avize, drepturi de autor, avizare tehnică, prestare servicii artistice de realizare și livrare a ansamblului statuar.

În acest moment, dosarul lucrării a fost deja trimis de Primăria Oradea la București la Ministerul Culturii în vederea avizării, urmând ca lucrarea să obțină avizul Comisiei Naționale pentru Monumente de For Public în ședința acesteia din luna septembrie.

După obținerea avizului se va emite și autorizația de construcție.

Dacă toate procedurile vor decurge fără probleme, ansamblul statuar va fi amplasat la intersecția străzilor Plevnei, Principatelor Unite și Călărașilor la intrarea pe Podul Centenarului, până la 1 decembrie 2018, dată la care România sărbătorește Centenarul Marii Uniri.

Ansamblul  statuar "Hora Centenarului"  este o compoziție cu diametrul de 5 m și înălțime de 3,5 m, fiind compusă din șase figuri antropomorfe stilizate îmbrățișate într-un dans specific românesc: hora. Figurile vor fi gravate în aceleași motive decorative întrețesute asemeni domului. Lucrarea va fi realizată din beton armat patinat. Motivele populare sunt inspirate din cele trei regiuni ale țării, iar acestea vor fi incizate cu dalta în betonul turnat.

Motivele populare incizate în polistiren (vizibile în poză) nu sunt cele definitive.

Hora Centenarului este un ansamblu sculptural realizat din șase personaje care se unesc în partea de sus într-un cerc, cercul simbolizând unirea, pefecțiunea.


Harry

Societatea SOGEFI SUSPENSIONS EASTERN EUROPE SRL. cu sediul în Oradea, companie subsidiară a holdingului SOGEFI SUSPENSIONS SA. din Franța, intenționează să construiască în Oradea, în Parcul Industrial Eurobusiness I, din str. Borșului, o nouă locație de producție în domeniul automotive, în valoare de aproximativ 50.000.000 euro, pe o suprafață de teren de 94.332 mp.



Această investiție este condiționată de aprobarea solicitării privind accesarea unui ajutor de stat partea statului român și a rezultat în urma unei negocieri directe, reprezentând pentru Agenția de Dezvoltare Locală Oradea SA., cea mai mare investiție din ultimii 5 ani.



Consiliul Local a aprobat în ședința de vineri, 7 septembrie, proiectul de hotărâre privind mandatarea ADLO SA de a încheia în numele și pe seama Municipiului Oradea Actul de constituire a dreptului de superficie, inclusiv actele adiționale ulterioare asupra terenului în suprafață totală de 94.332 mp, cu societatea Sogefi Suspensions Eastern Europe SRL.



Contractul privind investiția a fost semnat azi, 07.09.2018, de către reprezentanții Primăriei Municipiului Oradea, reprezentanții Societății ADLO SA, respectiv reprezentanții francezi ai Societății SOGEFI SUSPENSIONS EASTERN EUROPE SRL, urmând ca ulterior să se depună un dosar în vederea obținerii ajutorului de stat.



Compania activează în domeniul automotive și și-a exprimat intenția de a desfășura în Parcul Industrial EBP I activitățile specifice domeniului de activitate și a oricăror altor activități conforme cu Regulamentul de funcționare al parcului industrial, urmând a genera un număr total de peste 200 de locuri de muncă.



Această investiție reprezintă o dovadă a efortului depus de municipalitate în dezvoltarea infrastructurii orașului și a facilităților oferite, acesta fiind un factor decisiv pentru investitori, atât în ceea ce privește serviciile oferite, precum și proiectele dezvoltate de către ADLO din ultimi ani.

Harry

Primăria municipiului Oradea a inițiat realizarea studiilor de fezabilitate pentru regenerarea și refuncționalizarea a două spații urbane din Oradea: fosta piață agroalimentară Velența, la intersecția dintre străzile Eftimie Murgu și Someșului, respectiv în cartierul Rogerius, zona delimitată de străzile Fagului, Slatinei, Lisabonei și Sovata, folosind conceptul de dezvoltare co-urbană.

Ce este conceptul de dezvoltare co-urbană?

Dezvoltarea co-urbană este un proces de design participativ care combină caracteristici cohousing (mini-cartiere rezidențiale în care locuitori sunt implicați în toate aspectele cheie ale dezvoltării și organizării acestora; și care sunt formate din locuințe private plus spații/clădiri cu varii funcțiuni folosite la comun) cu cele de sustenabilitate urbană.

Conceptul de dezvoltare co-urbană prevede refacerea spaţiilor urbane neglijate împreună cu locuitorii, folosind funcţiuni alese de aceştia dintr-un număr de categorii propuse. Rezultatul este că spațiile respective vor fi reamenajate ca și spații verzi cu funcțiuni multifuncționale ce vor deveni un centru al comunităților locale adiacente. Astfel se asigură că proiectul va corespunde nevoilor și dorințelor locatarilor și va contribui la îmbunătățirea calității vieții acestora.

Cum se pot implica cetățenii?

Un număr de seminarii de design participative stau la baza acestui proiect. Acestea vor include prezentări, discuții, teme de grup și ședințe de mediere. În cadrul seminariilor se vor folosi mijloace tehnice precum machete de lucru și proiecții utilizând un soft de modelare 3D, pentru o vizualizare interactivă, în timp real, a soluțiilor dezbătute. Seminariile vor fi moderate de către dr. arh. Horațiu-Cristian Cojan, participarea fiind gratuită.

Întâlnirile cu cetăţenii pentru cartierul Velenţa vor avea loc, după cum urmează:

- sâmbătă, 22 septembrie (dimineața);

- miercuri, 26 septembrie şi joi, 27 septembrie (după-amiaza);

- sâmbătă, 29 septembrie (dimineața).

Întâlnirile cu cetăţenii pentru cartierul Rogerius vor avea loc, după cum urmează:

- miercuri, 3 octombrie şi joi, 4 octombrie (după-amiaza);

- sâmbătă, 6 octombrie (dimineața);

- miercuri, 10 octombrie (după-amiaza).

Ora şi locația exactă a acestor întâlniri vor fi anunțate ulterior. Toți locuitorii din zonele respective, dar și cei care sunt interesați de regenerarea urbană și procese participative, sunt invitați la aceste seminarii. O prezentare a concluziilor rezultate din aceste seminarii participative va fi făcută în intervalul 11-16 octombrie.

Rezultatul final va fi compus din studii de fezabilitate și proiecte tehnice de arhitectură care vor conține soluțiile alese în urma seminariilor și care vor fi folosite de autoritățile locale în vederea lucrărilor de implementare.

Studiile de fezabilitate și proiectele tehnice de arhitectură în valoare de 120.000 lei vor fi realizate de către firma Urban Ascension din București. Mai multe informații despre dezvoltarea urbană sustenabilă prin design participativ, despre cele două amplasamente, dar și despre autorul proiectului puteți găsi la adresa de web:

www.urban-ascension.com








Harry

A fost semnat contractul de finanțare privind ,,Construirea Creșei si Grădiniței din Parcul Industrial 1, cu echiparea infrastructurii educaționale pentru educația timpurie antepreșcolară și preșcolară în Municipiul Oradea''. Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creșterea calității infrastructurii la nivelul educației antepreșcolare și preșcolare în Municipiul Oradea, în vederea asigurării accesului sporit la educație timpurie și sprijinirea participării părinților pe piața forței de muncă.

Cererea de finanțare pentru proiectul ,,Construirea creșei și grădiniței din Parcul Industrial nr. 1, cu echiparea infrastructurii educaționale pentru educația timpurie antepreșcolară și preșcolară în Municipiul Oradea" a fost depusă la ADR Nord -Vest în luna aprilie 2018, în cadrul Programului Operațional Regional 2014 - 2020, Axa 4 - Sprijinirea dezvoltării urbane durabile. Întrucât proiectul a fost admis în urma etapelor de verificare a conformității administrative și a evaluării tehnico-financiare, s-a trecut la întocmirea Proiectului de Hotărâre și aprobarea acestuia în ședința Consiliului Local din luna iulie.

Proiectul va fi finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014 - 2020.

Conform proiectului se va construi un corp nou de clădire, în care vor funcționa o grădiniță și o creșă, având un regim de înaltime P+1, cu 2 clase de creșă și 4 clase de grădiniță, pe o suprafață construită de 1.216,15 mp și o suprafață desfășurată de 2.292,97 mp. Capacitatea va fi de 120 de copii, 40 de copii la creșă și 80 de copii la grădiniță.

Valoarea totală a proiectului este de 6.804.035 lei (inclusiv TVA), din care valoarea totală eligibilă este de 4.298.910 lei (inclusiv TVA) iar valoarea totală neeligibilă este de 2.505.125 lei (inclusiv TVA).

Contribuția proprie a Municipiului Oradea în proiect este de 2% din valoarea eligibilă a proiectului.

Durata de execuție a lucrărilor este de 23 de luni.


Harry

În ședința Consiliului Local de joi, 4 octombrie, au fost aprobate măsuri cu privire la realizarea obiectivului de investiții ,,Construire clădire parcaje supraetajate pe strada Brașovului, Oradea". Societatea Administrația Domeniului Public SA a fost mandatată în vederea realizării acestui obiectiv de investiții, Municipiul Oradea punând la dispoziția societății un teren în suprafață totală de 2176 mp pe strada Brașovului, în baza unui acord de colaborare.

Parcarea supraetajată de pe strada Brașovului va avea aproximativ 400 de locuri de parcare și va deservi perimetrul din jurul magazinului Crișul, o zonă centrală aglomerată. Parcarea urmează să aibă 5 nivele supraterane, ultimul fiind o terasă, și un seminivel demisol (Ds+P+3E+Tr) și este gândită folosind soluția palierelor decalate interconectate prin trei rampe, două amplasate la extremități cu un sens de circulație și una centrală cu dublu sens. Circulațiile interioare se vor desfășura cu sens unic. Intrarea și ieșirea din parcare se vor face din strada Brașovului, prin amenajarea a două benzi suplimentare la intrarea și ieșirea din parcare.

În construcția parcării sunt prevăzute și locuri de parcare pentru persoane cu dizabilități dar și parcare pentru biciclete.

În zona barierelor de la intrare vor fi amplasate avertizoare de gabarit maxim și panou electric cu numărul locurilor de parcare disponibile.

Accesul pietonal la parcaj se va face prin intermediul celor două circulații verticale orientate spre strada Brașovului, ambele dotate cu câte un ascensor cu capacitate de 8 persoane/630 kg. La nivelul etajului 2, circulația verticală a parcării va fi conectată printr-o pasarelă de legătură peste strada Brașovului de clădirea centrului comercial Crișul Shopping Center. Costurile pentru construcția acestei pasarele vor fi suportate de firma care administrează centrul comercial.

Valoarea estimată a investiției este de 17,2 milioane de lei fără TVA, iar durata de realizare este de 11 luni.

Plata lucrărilor se va face eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, de la recepția la terminarea lucrărilor. Pentru plata situațiilor de lucrări societatea Administrația Domeniului Public va emite bilete de ordin cu sume egale și scadente semestrial pe perioada de 5 ani. Au fost aprobate creditele de angajament pentru perioada 2021-2025 în valoare de 3.440 mii lei pe an, pentru realizarea obiectivului de investiții.

După finalizare construcția va fi integrată în domeniul public al Municipiului Oradea. 


Harry

Tribunalul Bihor a respins, ieri, 4 octombrie 2018, ca nefondat apelul civil introdus de Parohia Romano-Catolică Olosig - Oradea - Filiala Capela Sf.Ladislau, împotriva sentinței din 6 octombrie 2017 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o păstrează în totalitate ca definitivă.

Prin acțiunea înregistrată la instanță în 2015, Parohia Romano-Catolică Olosig Oradea - Filiala Capela Sf.Ladislau a solicitat instanței de judecată a constata calitatea sa de succesor în drepturi și obligații a fostei Asociațiuni pentru Cerșetori și Copii Părăsiți Sfântul Ladislau din Oradea, cu scopul de a obține retrocedarea în natură a imobilului situat în Oradea, strada Mihai Eminescu nr. 28 (unde funcționează Școala Szacsvay Imre) respectiv Roman Ciorogariu, nr. 41 (imobil ce are destinație rezidențială). Instanța a respins acțiunea Parohiei prin hotărârea dată în 2017 iar în urma apelului instanța a menținut ca definitivă hotărârea de respingere a acțiunii pronunțată de instanța de fond. Ca atare, Municipiul Oradea rămâne administratorul imobilului, în numele statului român și drept consecință poate demara investiții în acest imobil.

Având în vedere acest litigiu care durează din 2015, Primăria Oradea nu a putut realiza până în prezent lucrări de investiții la Școala Szacsvay Imre, fiind nelegală repartizarea de sume pentru finanțarea unor obiective care nu sunt în proprietatea publică sau privată a municipiului.

,,Având în vedere că s-a obținut o sentință definitivă, începând cu a doua jumătate a lunii octombrie, Primăria Oradea va demara lucrările de asfaltare a curții Școlii Szacsvay Imre, lucrare pentru care avem deja un contract în vigoare cu constructorul, dar care nu s-a pus în practică până acum deoarece așteptam clarificarea situației juridice. În paralel, Primăria Oradea va demara procedurile și etapele necesare reabilitării fațadei acestei clădiri", a declarat domnul Zatykó Gyula, consilier al primarului.


Harry

Cu ocazia finalizării lucrărilor la Sinagoga Aachvas Rein de pe str. Primăriei nr. 25, Primăria Oradea și Comunitatea Evreilor din Oradea au organizat marți, 9 octombrie 2018, de Ziua Holocaustului, un eveniment în cadrul căruia a avut loc comemorarea Primei Rugăciuni pentru pomenirea și liniștea sufletească a evreilor deportați din Oradea și județul Bihor.

La inaugurarea sinagogii a participat o numeroasă audiență: Felix Koppelman - președintele Comunității Evreilor din Oradea, Dacian Palladi - city-managerul municipiului Oradea, Angela Lupșea - directorul executiv al Fundației pentru Protejarea Monumentelor Istorice, Anamaria Sava - directorul adjunct al Direcției Patrimoniu Imobiliar din cadrul Primăriei Oardea, Cristian Pușcaș - arhitectul și proiectantul lucrării, Beniamin Rus - patronul firmei Selina care a realizat lucrările de reabilitare a sinagogii, episcopul orthodox Sofronie Drincec, fostul ministru de externe și fost ministru al educației Andrei Marga, precum și numeroși alți invitați.

În deschiderea evenimentului, Felix Koppelman, președintele Comunității Evreilor din Oradea, și-a exprimat mulțumirea, recunoștința și bucuria de a se afla azi în Sinagoga Aachvas Rein. "E un moment extraordinar în viața comunității evreilor din Oradea și pentru municipiul Oradea faptul că într-un timp foarte scurt, într-un timp record a luat viață această clădire distrusă, profanată, incendiată. Azi, printr-un context fericit de împrejurări, s-a putut realiza prima întâlnire atât socială, cât și ecumenică în această sinagogă de rit ortodox, una din cele 29 de sinagogi și lăcașuri de cult care au existat înainte de război și unde cei 30.000 de evrei își desfășurau activitatea", a spus dl. Felix Koppelman.

City-managerul municipiului Oradea, Dacian Palladi, s-a adresat celor prezenți astfel:  "În Oradea, evreii și comunitatea evreiască au scris istorie. La începutul anului 1940, Oradea avea o populație de aproximativ 90.000 locuitori, dintre care mai bine de 30.000 erau evrei, mai bine de 33,3% din populația orașului. Aceștia au cunoscut multă suferință, dar au cunoscut și multă creștere și speranță, iar mai apoi au fost nevoiți să emigreze. Cu bucurie constatăm că după comunitatea evreilor din București, comunitatea evreilor din Oradea este a doua ca mărime, deși numărul de 600 de persoane este mult mai mic decât al celor care au fost înregistrați după tristele evenimente de la începutul anului 1940. Dacă în 1940, în Oradea erau 30.000 de evrei, în anul 1946 de abia mai puteau fi numărați vreo 6.000 de evrei. Parte au murit pe frontul austro-ungar, parte au murit de foame, o parte s-au sinucis, o parte au încercat să supraviețuiască, puțini au reușit. Aceste lucruri nu trebuie uitate, aceste lucruri nu trebuie să se mai întâmple. Motiv pentru care, dincolo de inaugurarea acestei clădiri, cred că e mult mai important să cunoaștem istoria, să ne-o asumăm, să o respectăm și să o sporim spre bine. Comunității evreiești, reprezentanților săi și membrilor săi, din partea primarului Ilie Bolojan, din partea Primăriei Oradea primiți întreaga noastră considerațiune, regretul pentru suferințele  pe care le-ați trăit în această perioadă și speranța că atât cât depinde de noi, cu sprijinul și prin excelenta colaborare cu d-voastră, vom crește și vom spori împreună."

La finalul întâlnirii, singurul supraviețuitor din Oradea al Holocaustului,  dl. Blum Zoltan a aprins șase lumânări în memoria celor șase milioane de evrei care au pierit în al doilea război mondial.

Muzeu dedicat comunității evreiești

Directorul executiv al Fundației pentru Protejarea Monumentelor Istorice, Angela Lupșea a vorbit despre modul în care spațiul din sinagogă va deveni în curând un spațiu expozițional dedicat comunității evreilor din Oradea și victimelor Holocaustului.  "În memoria celor plecați, ne dorim ca această sinagogă să devină un spațiu expozițional, un spațiu cultural. Spațiul de la mezanin va fi dedicat în exclusivitate Holocaustului și celor deportați la Auschwitz. Deja aici se lucrează la pictarea numelor evreilor deportați, iar acest lucru va continua atât cât spațiul de aici ne va permite. Spațiul de la parter va fi tot un spațiu expozițional în care vor predomina culorile Statului Israel: alb și albastru. Sperăm ca cel mai probabil la începutul lunii decembrie, în preajma sărbătorii de Sf. Nicolae, să putem deschide secția Muzeului dedicată istoriei și contribuției evreilor în orașul nostru", a precizat d-na Angela Lupșea.

Lucrările de reabilitare a Sinagogii Aachvas Rein au început în luna mai a acestui an și au fost finalizate săptămâna trecută, la data de 5 octombrie. Acestea au fost realizate de Primăria Oradea prin bugetul local, iar valoarea lor se ridică la cca 380.000 de lei.

Reabilitarea Sinagogii Aachvas Rein a vizat atât interiorul, cât și exteriorul clădirii. Asfel, lucrările interioare au constat în: reparații tencuială și zugrăveli, reparații ornamente, înlocuirea ușilor din lemn, reparații ale ferestrelor, încălzire în pardoseală, pardoseală din marmură, refacerea instalațiilor electrice și a instalațiilor de iluminat, instalarea rețelei IT de uz intern, montarea sistemului de supraveghere video și antiefracție, repararea acoperișului, montarea de jgheaburi și burlane.

Reparațiile exterioare au constat în tencuieli și zugrăveli la fațadă și în refacerea elementelor decorative ale fațadei. În continuare, vor urma lucrările de rafacere a  gardului, lucrările de amenajări exterioare și realizarea racordului termic.