News:

.

Main Menu

Caile ferate ale Europei

Started by ciprebbe, May 28, 2015, 11:03:03 PM

Previous topic - Next topic

0 Members and 2 Guests are viewing this topic.

Ionut

Marea Britanie va investi 53 de miliarde de euro in urmatorii cinci ani

Planul administratorului de infrastructura din Marea Britanie, Network Rail, de a imbunatati sistemul de transport feroviar din Marea Britanie in perioada 2019-2024 (Perioada de Control 6) contine investitii record de pana la 47 de miliarde de lire (52,7 miliarde de euro), o crestere de 25% comparativ cu perioada anterioara (CP5). In plus, la aceasta suma se adauga 10 miliarde de lire (11 miliarde de euro), fondul de imbunatatire a sistemului feroviar, pe care guvernul l-a pus la dispozitia proiectelor feroviare care pot fi realizate de Network Rail sau de catre alte companii.

ClubFeroviar.ro

Ionut

Rusia si Austria semneaza un acord istoric pentru transport

Ministrul rus al Transportului, Maxim Sokolov, alaturi de omologul sau austriac, Norbert Hofer, au semnat un acord de cooperare pentru dezvoltarea sectorului de transport in ambele tari. Acordul a fost semnat in cadrul evenimentului ,,Parteneriatul Strategic 1520" care are loc pe 21-22 februarie 2018 in Viena. ,,Acesta este un acord istoric pentru ambele tari cu o importanta deosebita pentru sistemul de transport eurasiatic. Vom aduce ecartamentul larg in Austria si, deoarece Viena se afla in centrul Drumului Matasii si al TEN-T, aceasta este o oportunitate imensa pentru dezvoltarea sistemelor noastre de transport", a declarat Ministrul Transportului din Austria.

,,Acordul are o importanta strategica pentru tranzitul feroviar din Eurasia. Fluxul de marfuri este in crestere si trebuie sa raspundem cererilor viitoare", a declarat Sokolov. ,,Cooperarea va face sistemul feroviar mai atractiv pentru transportul calatorilor si serviciile de marfa", a declarat Matthä, in timpul ceremoniei de semnare a acordului.

Acordul contine cinci aspecte in care ÖBB si Caile Ferate Ruse vor coopera intens in viitor. Acestea includ transportul de marfa si calatori, dezvoltarea tehnologiilor orientate catre viitor, promovarea tinerilor profesionisti prin sustinerea unor cursuri comune de instruire si a unor programe de dezvoltare, eforturi reciproce pentru extinderea liniei de cale ferata rusesti cu ecartament larg in regiunea Vienei.

ClubFeroviar.ro

Morosanu

Aici nu inteleg o chestie! Cum adica, vor parasuta trenurile cu ecartament larg din Rusia in regiunea Vienei??? Pentru ca altfel nu inteleg aceasta miscare a austriecilor, sau tin cu tot dinadinsul sa treaca din UE in Eurasia.
Politica distruge tot ce atinge.


cristi5

^ Foarte interesant, se pare ca Rusia investeste in linia Kosice-Viena. De-acolo pana la Paris, nu mai e mult, comparativ cu Viena-Vladivostok :) :)

http://forum.peundemerg.ro/index.php?topic=585.msg183383#msg183383

Ionut

DB inaugureaza depoul fara emisii de carbon pentru trenurile ICE

La 23 februarie, Berthold Huber, reprezentant al Consiliului de Administratie al Deutsche Bahn AG pentru Trafic si Hendrik Wüst, Ministrul de Transport al Statului Renania de Nord – Westfalia, au inaugurat oficial un depou fara emisii de carbon pentru trenurile de mare distanta ale companiei. Depoul, cu emisii de carbon zero, se afla in Nippes, la nord-vest de Koln, si este dedicat trenurilor ICE. Acesta are o suprafata de 23 de hectare si este cel mai modern si mai ecologic depou din Europa care a necesitat o investitie de 220 de milioane de euro. Pe durata operarii, depoul, care are emisii zero de dioxid de carbon, va reduce emisiile de CO2 generate anual cu 1000 de tone si va creste capacitatea de intretinere a trenurilor cu 12%.

Operarea depoului ICE se bazeaza pe energie geotermala si solara, iar sistemul de aer conditionat se bazeaza pe utilizarea geotermala a apei subterane. In cadrul acestui proiect, a fost construita o centrala fotovoltaica cu o capacitate instalata de 300 de kilovwati (KWh) pe o suprafata de aprox. 2,100 metri patrati. DB a angajat 170 de oameni pentru acest proiect, iar in urmatorii ani, va infiinta alte 400 de posturi.

ClubFeroviar.ro

Ionut

Slovacia inaugureaza o noua sectiune modernizata a liniei Bratislava – Žilina

Ministrul de Transport din Slovacia, Arpád Érsek, a lansat oficial sectiunea de cale ferata modernizata Považská Teplá – Žilina, parte a liniei principale Bratislava – Žilina. In 2020, cand vor fi finalizate lucrarile de modernizare, trenurile vor circula pe linia Bratislava – Žilina cu o viteza de 160 km/h. Lucrarile de modernizare pe sectiunea de 23 km au inceput in 2014 si necesita o co-finantare de 120 de milioane de euro din partea Comisiei Europene.

Intreaga sectiune a fost modernizata in cadrul a doua proiecte separate si a primit finantare europeana separata. Primul proiect, pe segmentul Považská Teplá – Dolný Hričov, a primit fonduri prin Programul Operational Transport, iar lucrarile la cea ce-a doua subsectiune, care leaga Dolný Hričov de Žilina, a primit cofinantare prin Programul Operational Infrastructura Integrata. Modernizarea liniei include lucrarile de reconstructie, instalarea sistemelor de tehnologie moderna si securitate, dar si instalarea sistemului ERTMS, care vor imbunatati calitatea serviciilor de transport. In plus, garile aflate pe linie au fost modernizate, peroanele au fost ridicate si au fost construite pasaje subterane in cinci gari.

ClubFeroviar.ro

cristi5

Lucrari de reconstructie? Deci nu RK?

Ionut

ÖBB anunta noi investitii in Austria Superioara

ÖBB va investi 269 de milioane de euro in Austria Superioara pentru proiecte feroviare care includ modernizarea garilor Braunau si Wernstein, lucrari tehnice pe rutele regionale, inclusiv la sistemele de semnalizare, modernizarea infrastructurii si constructia de facilitati park & ride. De asemenea, conform strategiei companiei, planurile de extindere a liniei Linz-Marchtrenk sunt in desfasurare, lucrarile de constructie fiind programate sa inceapa in 2020. Proiectul include extinderea pe patru linii a sectiunii Linz-Marchtrenk care necesita o investitie de 700 de milioane de euro. Constructia extensiei pe patru linii a garii centrale din Linz va necesita o investitie de 250 de milioane de euro, iar lucrarile vor incepe in 2019. Toate lucrarile de constructii vor fi realizate de ÖBB-Infrastruktur AG.

Austria Superioara are o retea feroviara de 862 km reprezentand 18% din reteaua nationala deservita de 223 de gari.

ClubFeroviar.ro

Ionut

Căile ferate franceze, cea mai mare provocare a lui Macron de până acum: datoria operatorului feroviar este egală cu datoria naţională a Noii Zeelande. Sistemul feroviar francez a ajuns în insolvenţă, fiind ţinut în viaţă cu resursele statului: 14 mld. euro pe an

Sistemul a ajuns în insolvenţă, fiind ţinut în viaţă cu resursele statului. Operatorul feroviat SNCF are un deficit anual de 3 miliarde de euro deşi beneficiază de subvenţii publice de 14 miliarde de euro anual, puţin sub jumătate din bugetul pentru apărare. Datoria acestuia, de 45 miliarde de euro, este egală cu datoria naţională a Noii Zeelande. Mai rău, datele privitoare la trafic sugerează că trenurile pierd cotă de piaţă în faţa companiilor aeriene şi autobuzelor, în timp ce incidentele din transportul feroviar se înmulţesc.

,,Timp de 30 de ani, am ezitat să punem în aplicare reformele necesare la SNCF şi timp de 30 de ani am văzut cum serviciile se deteriorează", declara ministrul francez de finanţe Bruno Le Maire recent. ,,Nu putem continua aşa." De-a lungul mai multor decenii, liderii francezi s-au luptat să rezolve problemele SNCF, creat în 1938. Preşedintele Emmanuel Macron a promis că va reuşi acolo unde alţii au eşuat. Şi totuşi, reformarea sectorului feroviar s-ar putea dovedi pentru Macron cea mai mare provocare pe care a avut-o în faţă până acum. Succesul în acest domeniu va reprezenta un test pentru atingerea şi celorlalte obiective de pe agenda sa.

Problemele SNCF au legătură cu oameni, locuri şi politică. Angajaţii săi înclinaţi către greve au un statul special, putându-se pensiona chiar şi la 52 de ani, iar slujbele acestora sunt pe viaţă. Decenii la rând, politicienii au ezitat să le ia privilegiile acestor angajaţi ai sectorului public. TGV-urile sunt un obiect de mândrie naţională. Politicienii s-au opus unor eventuale închideri de linii, spunând că o astfel de infrastructură reprezintă un serviciu public valoros, susţine dezvoltarea economică şi meriăt să fie susţinută financiar. Simţind că subiectul este unul delicat din punct de vedere politic, premierul Edouard Philippe a exclus din discuţie o rundă majoră de închideri de rute.

ZF

TibiV

Quote from: Ionut on March 06, 2018, 07:01:38 AM
Problemele SNCF au legătură cu oameni, locuri şi politică. Angajaţii săi înclinaţi către greve au un statul special, putându-se pensiona chiar şi la 52 de ani, iar slujbele acestora sunt pe viaţă.
Poate nu ai citat tu corect linkul si de fapt este vorba despre caile ferate din Grecia ?!?!....  O:-)
Mama proștilor este mereu gravidă... :)

Ionut

Faza a doua a HS2 va sustine hub-ul Crewe

Secretarul britanic de transport, Chris Grayling, a confirmat ca planurile pentru Faza a II-a a HS2 care leaga West Midlands de Crewe va fi modificata pentru a include prelungirea peroanelor si o intersectie reproiectata la Crewe pentru a permite accesul mai multor persoane la linia HS2. modificarile includ extensia peronului 5 la Crewe cu 400 de metri, un design mai eficient pentru peronul propus pentru liniile independente din Manchester, o schimbare a designului legaturii sudice de la HS2 astfel incat HS2 sa se uneasca si sa preia cele 2 linii centrale de pe reteaua existenta.

Aceste modificari vor aduce beneficii importante pentru Crewe si Stoke-on-Trent, permitand accesul mai multor persoane la transportul de mare viteza pe distante lungi. Combinat cu o intersectie HS2 la nord de Crewe (parte a Fazei a II-ab), aceste modificari vor permite circulatia a 5 pana la 7 trenuri HS2 pe ora care vor trece prin Crewe, precum si imbunatatirea legaturilor pe liniile care leaga Crewe de Shrewsbury, Chester de Stoke-on-Trent (unde se vor face si alte investitii).

ClubFeroviar.ro

Ionut

Alstom si Siemens au castigat contractele pentru ERTMS in Norvegia

Consiliul de Administratie al companiei de infrastructura feroviara din Norvegia, Bane NOR, a decis sa atribuie companiilor Alstom si Siemens doua contracte pentru instalarea sistemului ETCS Nivel 2 Standard 3 (ETCS Level 2 Baseline 3). Astfel, potrivit programului ERTMS demarat de Norvegia, pana in 2034 sistemul va fi instalat pe aproximativ toata reteaua feroviara, in lungime de 4.114 kilometri. Contractul atribuit companiei Siemens  are o valoare de 5,5 miliarde coroane norvegiene (579 milioane de euro) si prevede instalarea sistemului la nivelul caii ferate. De cealalta parte, compania Alstom va furniza echipamentul onboard, contractul semnat in acest sens avand o valoare de  2 miliarde coroane norvegiene (201,6 milioane de euro).

In consecinta, Alstom va livra sistemul ETCS pentru 400 de vehicule feroviare, apartinand unui numar de 14 operatori diferiti precum Norke Tog (o subsidiara detinuta in totalitate de catre Caile Ferate Norvegiene NSB), Cargonet, Flytoget precum si alti operatori de dimensiuni mai mici. In urmatoarea decada, potrivit Planului National de Implementare a ERTMS demarat de catre Bane NOR, se vor investi 20 de miliarde coroane norvegiene (2 miliarde de euro) in vederea modernizarii sistemului de semnalizare prin instalarea ETCS Nivel 2 Standard 3.

ClubFeroviar.ro

perfidus

Nu avem pe feroviar un topic cu proiecte din afara, asa ca postez aici aceasta simulare draguța cu proiectul HS2 London - West Midlands (Birmingham). Mi-a placut mult adaugarea CGI peste materialul filmat aerian!

Autostrada Pitesti - Craiova (A12) e ingropata. Se prefigureaza Drumul Expres CrPit (DEx12).; Contract semnat Tr.1 12.2018 - Tirrena Scavi ; Tr.2/L1&L2 finalizat - Spedition UMB ; Semnare contract Tr.3 si Tr.4 16.09.2020  - Spedition UMB ; Licitația pentru ,,Centura de ocolire Craiova Varianta Sud DN 56- DN 55- DN 6" - contract semnat 14.01.2022 - Rizzani de Eccher; "Constructia Variantei de Ocolire Targu Jiu – Finalizare Lucrari" - contract semnat 22.09.2020 - S.E.C.O.L. - stadiu lucrari 60%; "Reabilitare DN 6, Alexandria – Craiova, Lot 2: km 132+435 – km 185+230 – Relicitare" - contract semnat in 08.03.2022 - Ozaltin Inșaat

rizzuh

#179
Quote from: perfidus on March 25, 2018, 05:21:31 PM
Nu avem pe feroviar un topic cu proiecte din afara

Pai... UK este in Europa, chiar daca in curand n-o sa mai fie in UE ;)

Imi place cat de detaliat sunt prezentate masurile pentru reducerea impactului asupra mediului (creare noi lacuri, impadurire, infrumusetare teren afectat de sapaturi, creare habitat pentru animale, etc.).