La cheu

[kitsune]

Just in case, aveam pregătită artileria grea:





Cheie inelară de 120  , se potrivește cu M85

[Ionut]

Ce fixeaza surubelele astea pe nava? Motorul?

[kitsune]

Vei fi surprins de cât de mici sunt șuruburile care fixează motorul de corpul navei. Mici și multe. Bine, "mici" e un fel de a spune, sunt pe la M30 pe undeva.
M85 sunt prezoanele (sau mai degrabă tiranții) care țin chiulasa pe bloc (de fapt chiulasa stă pe cămașă, cămașa intră în bloc, dar You got my point). Pentru forțele care sunt acolo o simplă strângere cu cheia nu merge. Pe vremuri, la motoarele din flota noastră se strângea chiulasa la baros, cu cheia până nu mai mergea și apoi cu barosul încă 60°. Astăzi se folosesc jack-uri hidraulice care alungesc tirantul (1500 bar) și piulița se strânge la mână. După ce scoți jack-ul, nu se mai mișcă piulița aia în veci.

Și totuși, cât de masive sunt lucrurile pe aici (am încercat să sugerez asta cu ajutorul șuruburilor), totul e în tone sau zeci de metri, uneori "buturuga mică răstoarnă..."
Că tot s-au făcut aluzii de povești marinărești, uite una:

Disclaimer: cele de mai jos mi s-au întâmplat personal, unele nume sunt schimbate totuși, dar asta nu afectează cu nimic povestea. Vor fi paranteze uneori, pentru a explica lucruri, dar sper să iasă ceva cursiv.


Acum câțiva ani eram pe o navă soră cu asta de acum, deci mineralier de 180000 tdw, aproape identică (am avut 10 bucăți luate deodată, am fost pe multe din ele, uneori le încurc - dar asta e altă poveste).
După câteva luni în Atlanticul de Nord, cu porturi în Canada, Germania, etc. charter-ul a decis că e mai profitabil să care marfă în est, așa că ne-a găsit un navlu din Norvegia în golful Persic. Asta înseamnă o rută prin Gibraltar, Mediterană, Suez, Marea Roșie, Bab-el Mandeb, golful Aden, Hormuz. Nu tocmai niște locuri unde m-aș duce în vacanță (ultimele 3).
Așadar, ajungem la Suez, ancorăm și începe hărmălaia, barcagii, electricieni, piloți, etc. În dulcele stil egiptean, țară supranumită în breasla noastră Marlboro Country, pentru că totul se rezumă la numărul de cartoane de țigări date sau cerute.
Fac o paranteză aici, astăzi nu mai e ce a fost, când la așteptarea convoiului nava devenea un bazar, veneau negustorii cu de toate, blugi, geci de piele ("Orijinal my friend"), mii de alte lucruri. Iar ai noștri vindeau rulmenții, pompele de injecție de tractor UTB, ce se mai găsea prin România și se căuta în Egipt. Vorbeau egiptenii românește de la atâta comerț. Nu Eminescu sau Creangă, ci "Vasili, ci faci, ai bomba (pompa să nu înțelegeți altceva, arabii au o problemă cu "p"), sugi b*la mare", în fine, politețuri învățate de la marinarii noștri. O foarte palidă ecranizare au încercat în "Un echipaj pentru Singapore", Jean Constantin face un rol bun, dar din povești auzite. Azi ai noroc dacă vreunul din barcagii pune pe un covoraș niște piramide și sfincși "made in China", alături de obișnuitele ace, brice și carice din boccelele lor. Tot "made in China".
Paranteza gata. Deci, barcagii, cu bărcile lor pe care le luăm cu macaraua și le ținem la bordaj (orice navă trebuie să aibă "Suez crane", SWL 4 t, al cărui scop e ăsta, să țină bărcile pe durata traversării, bărci care în caz de ceva duc parâme la mal și amarează nava). Apoi electricianul, care vrea o cabină doar pentru el, nu poate dormi cu barcagii pe punte, e persoană importantă. Rolul lui e să verifice existența unui reflector mare la prova dimpreună cu becul de rezervă și să ceară țigări. Dacă nu ai reflector sau bec atunci trebuie să ai muuulte țigări, altfel închiriezi de la el un reflector de Suez cu 5000$ (de fapt o găleată îndoită, cu cel mai chior bec pe care l-am văzut vreodată).
Comandantul e român, la vreo 60 ani, din fosta flotă de mineraliere, trecut cu tot cu navă de la Petromin la Petroklav (pentru cine nu știe, Petrominul a făcut un Joint venture cu Klaveness după Revoluție, noi am venit cu navele, ei cu managerierea și navlosirea, pentru a face asta Petrominul a creat societăți de navă unică, transferul asset-ului către societățile respective făcându-se pe suma simbolică de un dolar, de unde mitul apărut mai apoi că "am vândut flota pe un dolar". Noua societate a preluat atunci navele cu tot cu echipaje, așa ajungând românii să lucreze afară. Unii din ei).
Deci comandantul român, să-i spunem Gică, nea Gică (nu e numele lui adevărat). Om trecut prin multe, cu experiență enormă dar rămas cu o frică viscerală că ceva va merge rău. Atât de puternică încât devii superstițios și mai că-ți vine să crezi că cobește. Paranoie alimentată de tutun, la o manevră mai cu probleme (4-6 ore) sparge un pachet, două, vai de cei din jur, nefumători.
Pe la 1 noaptea se pornește convoiul, pe rând navele ridică ancora și intră în canal, mai întâi premianții, port-containerele alea mari și rapide (been there, done that), apoi restul până la ultimii. Noi suntem ultimii. De ce, nu știu, cred că ajunsesem ultimii la ancoră. Înaintea noastră niște ruși (inconfundabil accentul rusesc în VHF, la fel ca cel grecesc sau filipinez, chinezesc, arab, chiar și român). VTS-ul îi chema prin radio, "ați ridicat ancora?", ei răspundeau "Da, da, acuma", noi vedeam că nu li se mișcă lanțul de ancoră pe vinci, deci loads of BS. În fine, au reparat ceva probabil, dar au ridicat ancora, cu vreo 30 minute întârziere, noi după ei, e deja 3:30 dimineața. Pe drum tot așa, abia reușeau să țină viteza, fum peste tot, mergeam doar cu Dead Slow în urma lor (pe vremuri, la containerele alea mișto, mergeam mai mult cu Stop, Dead Slow câteodată, viteza minimă fiind mai mare decât viteza convoiului  ).
Povestea se petrece când deja se dublase canalul de sud, deci convoiul nu mai oprește în Bitter Lake (înainte de asta, convoaiele plecau de la Port Suez și Port Said, convoiul de nord ancora în Bitter lake și lăsa convoiul de sud să treacă, apoi ridică ancora și pleca iar).
Pe la coada Bitter Lake, noi tot cu rușii în față, tot întârziați, vedeam cum vin vapoarele din convoiul de sud și mă întrebam dacă apucăm să intrăm pe canal până să ne ciocnim cu ei. Dar am trecut, nea Gică al meu cu vreo două pachete de țigări în minus, probabil și cu ceva culoare schimbată la lenjerie (nu e o imagine frumoasă să vezi ditamai barabafta că apare din ceață.

Fac o pauză aici, că mă dor degetele, dar revin...

[Earthchild]

  Doamne, aș citi la nesfârșit povestirile tale!

[carutasul]

da, la ultimul șurub trebuie să mă recunosc învins Și bunicul avusese un atelier întreg, doar că în copilăria mea doar bancul de lucru mai rămăsese ( și câte o obadă pierdută pe ici-colo). Dar când mai ajungeam pe la el ne mai punea să meșterim câte un scăunel din ăla pe care stai la masa rotundă să mănânci lubenița, probabil ca să nu se piardă de tot meseria

[kitsune]

Nu știu câtă legătură cu infrastructura are toată povestea asta, dar cred că totuși pe undeva se leagă.
Deci, să revenim:

Restul manevrei pe Suez se termină fără evenimente majore, am lăsat barcagii, piloții, am ieșit de pe canal. La sudul canalului, chiar de la ieșire, e o aglomerație mai ceva ca în Cairo (am stat odată în Cairo jumătate de oră ca să trec strada și era să mă ia o Dacie 1300 din plin, erau taxiuri multe Dacii la ei). Așa că pe la 19:20, sună tata-mare și zice "șefu', hai că nu mai am.nevoie de voi jos, băgam pe "unmanned", BOSP la 19:30, dar lasă două generatoare în tablou, că e aglomerație mare și poate reduc".
Să explic: pe perioada manevrei de traversare a canalului (de fapt la orice manevră), în compartimentul mașină e obligatorie prezența șefului mecanic, cu un ofițer și un motorist. Echipa asta are grijă că totul sa meargă bine, manevra e un regim de funcționare cu parametri variabili, în spații înguste sau restricționate, în fine, cineva trebuie să fie acolo, stand-by. La navele noi nu se mai fac carturi la mașină, nava are o notație de clasă de "Unmanned" ( sau Unattended Machinery Spaces"), după ora 17:00 se trec alarmele pe cabina ofițerului mecanic de serviciu (sistemul e mai complex, sunt extensii în mai multe locuri, dar în fine, pentru simplificarea poveștii, e de ajuns faptul că o eventuală alarmă va trezi "duty engineer" și dacă ăla nu e jos în 5 minute ne sună la toți la baracă).
Tata-mare e bine-înțeles comandantul. "Captain" în limba engleză (la noi căpitanul e secundul comandantului, ofițerul I punte). Englezii îl alintă "Old Man", croații și italienii îi zic "Barba", filipinezii ii spun "tatay", rușii tot așa, diadia - дядя sau ateț - отец, cert e că toate echipajele numesc omul în mod respectuos ca pe un om bătrân, cu experiență. Noi românii mai avem și denumirea de "jupân", pentru cei ce se poartă ca arendașii pe moșie (rușii le spun "împărați"), cei ce se cred cu drepturi de dumnezeu.
BOSP este unul din momentele unui voiaj (Beginning of Sea Passage), teoretic acum începe voiajul, până acum a fost manevră. Și pentru că a fost manevră, s-au folosit două generatoare cu toate că bilanțul energetic cere doar unul, dar pentru siguranța manevrei se țin două în tablou (pornirea unui generator, ajungerea în parametrii de funcționare, sincronizarea și  cuplarea în tablou durează în ziua de azi sub un minut, poate vreo 30 de secunde, dar cutuma s-a păstrat). La navele mai mari, cu consum mare am avut nevoie de 4 generatoare în tablou, pentru că un idiot se juca cu Bowthruster-ul cum mă joc eu Diablo.
Faptul că am lăsat două generatoare în tablou îi dă comandantului (sau cine e pe comandă) posibilitatea de a face mai multe manevre decât în mod obișnuit, să reducă viteza, să vireze mai brusc, etc.
Deci 8 seara, în sfârșit plecăm pe la barăci la somn (suntem pe baricade de pe la 2, nu e simplu). Tata-mare rămâne la comandă, nu are încredere în ofițerul trei. Nici eu nu aș avea, e totuși circulație din toate direcțiile și el nu e experimentat, poate greși sau nu vede. Plus că un mare dezavantaj la noi e faptul că nu avem frâne.
O masă, un duș, somn bine-meritat până la.... 22:00. Sună telefonul: "șefu', hai până pe comandă că nu pot reduce". Se simte panică în glas. Ok, hai sus. Noapte, întuneric, toate ecranele și luminile date pe minim cu dimmer-ul, logic pentru ei, că sunt în cart de la apus, au ochii obișnuiți. "Uite, am crescut la 80 de ture (de la 78) că mergeam în paralel cu ăsta din dreapta și vroiam să îl depășesc. Și acum dau de telegraf și nu se reduce."
În mintea mea (trezit după o oră de somn în ultimele 48 de ore și venit de la neoanele din baracă) "unde plm e maneta aia că nu văd nimic. Ce dracu' or fi făcut ăștia de nu mai știu să reducă un principal". În fine, se obișnuiesc ochii, văd în sfârșit maneta telegrafului și mă uit ce e pe acolo. Nu e pe "fine tuning", deci nu e de acolo, ok, hai să trag și eu de manetă. Dă-i un pic în jos, nimic. Dă-i pe "Full Ahead", nimic. "Half". NADA!!. Hopa. "Nea Gică, îl opresc, vedem ce face". "Nuuu, că uite, vine ăla din dreapta, ălălalt din stânga, nu mai știu care traversează"... mă uit pe geam - luminițe, albe, roșii, verzi, peste tot. Ăștia, puntiștii, știu dinastea, unde merge ăla, verde'n verde și roșu'n roș, io' văd luminițe și atât. Mă uit pe radar, acolo au și vectorii de mișcare, e altceva. Mda. E groasă. Zic "nea Gică, fă slalom printre ei cu 80 de ture că eu mă duc jos să văd ce e".
8 etaje am până jos, ajung în 2 minute, am timp să chem și electricianul și secundul mecanic, o fi el paralel, dar măcar îl pun la telefon cât umblu eu prin mașină, mă disperă obiceiul ăsta cu sunat din 2 în două minute "ce merge și ce nu merge?" "ți-aș spune dacă m-ai lăsa să mă uit și nu ar trebui să tot urc 4 etaje să răspund la telefon!".
Deci secundul rus e telefonist, eu cu electricianul ucrainean bântuim peste tot să vedem ce are măgăoaia. Nimic, totul pare ok. Hai înapoi în PCC (Punctul de Comandă și Control, ECR pe englezește, Engine Control Room). Sun sus la comandant, trec comanda mașinii la noi, în ECR. Ok. Am comanda. Dau de manete în toate direcțiile, nimic. Băi, dar nimic! Totul e ok, totul e pe verde, nu am nicio alarmă dar dau de maneta de combustibil și nu se întâmplă nimic, pisicii lui de motor cu cine l-a făcut. Am butonul roșu de oprire de avarie, îmi face cu ochiul, dar știu că afară nu e mare liberă, e ca pe bulevard, fără motor suntem în aer, cârma nu guvernează, nu te poți feri, ne băgăm unii în alții ca la biliard. Rusul e încă telefonist, electricosul se uită prin calculator la niște scheme, pisici, ce facem?
Toată chestia asta e spusă la 0,25x, în realitate nu cred că au trecut 4-5 minute, dar timpul se dilată în situații dinastea.

Și iar mă dor degetele...

[kitsune]

Zice electricianul, "cred că știu ce are, e bateria de back-up de la regulatorul digital". Bine, nu a spus-o cu cuvintele astea. Bun electricianul, ucrainean, de modă veche, la vreo 50 și ceva de ani, dar bine pus la punct totuși, cu tehnica mai modernă. Mai greu cu engleza, dar ne descurcăm, bleati, 2 - 3 cuvinte pa ruski, 2 - 3 pe engleză, e un pidgin care numai la noi se găsește. Nu mai spun că noi am adunat de-a lungul secolelor o grămadă de cuvinte de prin toată lumea și le-am popularizat pe toată planeta. Oriunde ai merge pe vreo navă vei spune vira și maina când dirijezi o macara (uneori mai spui aria în loc de maina, pronunțat a-ree-a). Filipacii spun babor și estribor și tot așa. Rușii mai umblați (cei care au lucrat în echipaje mixte, că aia de la flota lor sunt încuiați rău) au și ei multe neologisme marinărești intrate în uz, dacă nu ar insista să pronunțe "g" orice "h" ar fi și mai bine.
"Ok, deci bateria, o schimbăm, dă-o dracu', dar hai să facem ceva acum să putem controla motorul". "Niet, nu se poate. Dacă o scot acum se șterge tot softul de la regulator, trebuie oprit". "Păi pisici, nu pot schimba bateria că trebuie oprit motorul, nu pot opri că nu am baterie!".
Și pică fisa: bag picioarele în el de regulator de turație, cu bateria lui cu tot! Hai jos! Și am decuplat mecanic regulatorul de pompele de injecție. Gata, no more electronics, back to lo-tech. Ca pe vremuri, înainte de toată automatizarea asta. Generația nouă de "butonari" nu mai știe să facă asta. Să bifeze căsuțe într-un "checklist" da, să apese pe buton și să pună un sistem pe automat da, să plimbe mouse-ul pe ecran da. Dar să pornească un motor la manivelă, nu. Asta nu.
Am redus motorul manual, am mers așa vreo 2 zile până când am putut opri. Am scos bateria aia (3,6 V, litiu, jumătate de baterie AA ca mărime), am pus două baterii AA în serie și am pornit motorul iar. A durat 10 de minute, că a trebuit să lipim niște fire. În timpul ăsta am încărcat 4 gărzi cu armele de rigoare, undeva în sudul Mării Roșii, pentru că urma golful Aden, unde și somalezii și yemeniții și mai știu eu care miliții au boală să ne viziteze cu kalajnicoavele lor în căutare de ceva fonduri pentru jihadul lor.
Acuma întrebarea e, dacă ceda bateria aia cu câteva ore înainte, pe Suez. Păi nu ne înfigeam în rusul ăla puturos din față? Sau ceda prin golful Aden, cu pirații după noi? Cine dracu' a avut ideea asta, să handicapeze ditamai barabafta dacă o baterie cât degetul meu mic se consumă și mai ales și să ai de rezervă, să nu o poți schimba fără să oprești, că altfel pierzi firmware-ul de la regulator?

Uite asta e, buturuga mică:





Powered by API/PUM imgur uploader

Gata, e 2 noaptea, doar nu suntem la 1001 de nopți 

[TibiV]

kitsune,
E vreo 3 noaptea/dimineata la tine, sper ca dormi, dar cand te trezesti, spune-mi te rog...

Te-ai gandit vreodata sa SCRII ?

Nu sa scrii postari pe forum, ci sa SCRII. Carti... Macar una...

Cred ca pentru primele 1000-1500 de exemplare nici nu ai nevoie de distributia editurii. "Pleaca" direct de pe forum....
(O carte cu 5000 de exemplare este considerata de edituri un succes... S-ar putea sa iei si bani, nu doar sa platesti pentru publicare... Am prieteni care au trecut prin "relatia" cu editurile... )

Daca te decizi sa faci pasul, considera postarea asta drept comanda ferma....

:GREAT JOB:   

PS
Am mai multe intrebari legate de povestirea ta (nu doar de suruburi...  ), dar le las pe mai tarziu...
Gandeste-te in primul rand la ce te-am intrebat...
(Probabil tot niste prieteni - sper sa fie valabil si pentru noi - l-au facut de Davidovici sa scrie despre oceanul de deasupra...)

[Harry]

^^Exact asta doream si eu sa postez Scrie undeva toate povestile si peste 5-6 ani scoate o carte

[TibiV]

Nttt...

Nu asa mult, ca de aia nu avem infrastructura...

Mai rapid decat la lucrarile de infrastructura:
6 luni decizia de a scrie (SF), 1 an scris (PT+lucrari in teren), 3 luni redactarea editurii (pre-receptia CNAIR), 3 luni paginare & tiparire (receptia aproape finala) si 3 luni darea in functiune (lansare+distributie...)
Doi ani si un pic...

Merge mai repede , ca nu trebuie AM, licitatie, exproprieri, AC...  

[ghrt]

Dacă vrei să compari cu fluxul CNAIR, trebuie să începi de la tăierea copacului.

[dr4qul4]

Iar pentru copac trebuie AM 

[kitsune]

Hai să rămânem la șuruburile noastre că amintiri din copilărie s-au mai scris. În ziua de azi totul e vizual, Instagram, YouTube, TikTok. Cuvântul scris e pentru obsoleți ca noi, oameni care n-au ce face pe acasă și se luptă cu morile de.vânt, stricând somnul unora care cred că l-au prins pe nenea ăla de picior și au o slujbă la căldurică.
Noi suntem golanii, "rezistenții", "măi animalule" ăia care insistă să împiedice propășirea țării către o idiocrație autentică. Pentru cine nu știe încotro ne îndreptăm:

Nurse: Uh... This goes in your mouth. This one goes in your ear. And this one goes in your butt. (Joe puts wires in, machine beeps) Shit. Hang on a second. This one... Uh... This one... this one goes in your mouth.

iar noi suntem ăia care ne încăpățânăm să punem apă pe plante.

Despre filmul ăsta e vorba, click aici

[dr4qul4]

@kitsune, atunci pune-o de un blog. 

[ghrt]

Demult erau acele povestiri scurte la ziar, cu durata de viaţă de o zi. Tudor Octavian a publicat o culegere la un moment dat.

Întâmplări hazlii sunt în cotidianul fiecăruia dintre noi. Sunt mai dificil de sesizat; iar de povestit, trebuie talent sau măcar un vinuleţ