Industria în România

Started by Ionut, November 15, 2016, 10:42:12 AM

Previous topic - Next topic

0 Members and 1 Guest are viewing this topic.

tom_sawyer

Ștefan Vuza a transmis pentru Economedia că ,,echilibrul fragil" menționat în ultimul comunicat de presă al companiei privea situația economică a țării. ,,Toți specialiștii știu că România merge sigur spre clasa C (nerecomandată investițiilor) și în mai puțin de șase luni vom fi retrogradați. Guvernanții spun altceva și este normal să mai ,,cosmetizeze" dacă poporului îi este indiferent cum merge economia, lăsându-se sedus de jocul politic care se va termina cu siguranță prost pentru România!", a transmis el.

,,Orice proiect în România nu mai este bancabil! Și aici mă refer la cele ce necesitau obținerea de credite externe, iar la un pachet investițional de 538 de milioane de euro, acesta se putea obține numai de pe piața financiară a Londrei! Or, după alegerile anulate din decembrie, toate proiectele internaționale de investiții pe România au fost suspendate pe termen nelimitat!", a declarat el.

https://economedia.ro/exclusiv-chimcomplex-renunta-la-achizitia-azomures-stefan-vuza-va-fi-preluat-de-romgaz-nu-mai-este-bancabil-romania-sta-foarte-prost-si-vine-vremea-corectiilor.html

(despre Azomureș putem discuta pe topicul de industrie)

tom_sawyer

Situație critică la Liberty Galați. Furnal oprit de 9 luni, energie scumpă, salarii plătite cu întârziere, datorii neplătite către furnizori/ 5.000 de angajați și sute de firme partenere în pericol

Soarta combinatului siderurgic Liberty Galați se va juca în următoarele luni. Deși zeci de firme i-au cerut deja insolvența, implicarea statului român în administrarea colosului siderurgic va fi esențială pentru salvarea lui.

Incertitudinea planează de peste un an asupra viitorului combinatului siderurgic Liberty de la Galați. Furnizorii colosului siderurgic au cerut cu zecile insolvența acestuia pentru că nu le-au mai fost achitate facturile, salariile celor 5.000 de angajați sunt plătite cu întârziere, iar furnalul 5, singurul care a rămas operațional, este oprit de 9 luni.

Era chiar de așteptat ca vineri, 28 februarie, combinatul siderurgic să fie deconectat de la rețeaua electrică, dar nu s-a întâmplat, pentru că asta ar fi însemnat cu siguranță falimentul Liberty Galați.

În acest context, statul român a decis zilele trecute să intre în Consiliul de Administrație al combinatului siderurgic prin numirea în funcție a lui Dan Sandu, directorul general al Băncii de Investiții și Dezvoltare, controlată de Ministerul de Finanțe.

Nu este însă clar la acest moment dacă statul va finanța sau nu compania. Rolul lui Dan Sandu va fi de ,,consiliere și supraveghere", au declarat surse din conducerea Liberty Galați pentru Europa Liberă. Atât statul român, cât și administrația combinatului siderurgic păstrează tăcerea în acest moment.

economedia.ro

tom_sawyer

Fabrica de ciorapi Ciserom din Sebeș, o companie cu o istorie de 98 de ani, se va închide de la jumătatea lunii martie (17 martie). Cei aproximativ 100 de angajați sunt în preaviz și vor intra în șomaj, au declarat surse din cadrul companiei pentru Economedia.

Noul proprietar al companiei este Mircea Alexandru Iancu, cu 70,42% din acțiuni. Preluarea afacerii a fost făcută încă din luna decembrie 2024.

Surse din mediul de afaceri din Sebeș susțin că fabrica ar fi fost cumpărată recent de o firmă din Sibiu, care are și activități de imobiliare.

Ar fi vizat potențialul imobiliar al spațiilor de producție, în condițiile în care fabrica deține o suprafață mare de teren situat aproape de zona centrală a orașului Sebeș.

economedia.ro


tom_sawyer

Combinatul Liberty Galați va furniza oțel pentru industria de apărare

Ministerul Economiei a primit de la buget, pebtru anul 2025, un miliard de lei (200 milioane de euro) în plus faţă de cheltuielile curente, pentru producţie de muniţie şi echipamente militare. Industria de apărare a căpătat o importanță și mai mare, în condițiile în care, în contextul actualelor mutații geopolitice și geostrategice internaționale, la nivelul Uniunii Europene se dorește o creștere a autonomiei strategice și consolidarea capacităților de apărare, fiind deja anunțată lansarea unui program - ReArm Europe - ce ar urma să mobilizeze, în prima fază, fonduri de 150 miliarde de euro, dintr-un plan mai amplu, în valoare de 800 miliarde de euro.

În acest context, ministrul Economiei, Bogdan Ivan, a declarat în cadrul interviurilor "one2one", la Europa Liberă, că "uzina de la Galați va fi salvată" și că există un plan concret care să ducă la acest rezultat. "În momentul de față, cei de la Liberty au primit din partea statului un credit pentru capital de lucru. În urmă cu două săptămâni a trecut memorandumul prin Guvern și urmează să primească 350 milioane de lei exclusiv pentru capital de lucru și în două-trei săptămâni o să repornească furnalul din Galați, care va asigura materie primă inclusiv pentru patru dintre fabricile noastre: Carfil Braşov, Cugir, Sadu și Dragomirești", a declarat ministrul Bogdan Ivan, în interviul pentru Europa Liberă.

Oficialul Liberty a precizat, însă, că, pentru aceasta, industria era nevoie de politici consecvente, atât la nivel comunitar cât și la nivel de țară. "În primul rând, UE trebuie să reducă decalajul dintre fondurile alocate Europei de Vest și cele alocate Europei Centrale și de Est pentru că afectează competitivitatea producătorilor de oțel est-europeni. De asemenea, este nevoie de o politică energetică clară și coerentă pentru toată Uniunea Europeană, în condițiile în care prețul energiei în România este circa 130 de euro/MWh în prezent, mult mai mare decât în alte țări vest-europene, unde s-au implementat scheme de sprijin pentru marii consumatori de energie, iar prețurile variază între 40 și 70 de euro/MWh. Aceste politici trebuie să fie puse în aplicare chiar acum", a subliniat Ajay Aggarwal.

Totodată, președintele Liberty Europa a precizat că "Steel Action Plan (ce urmează a fi prezentat în zilele următoare de Comisia Europeană - n.r.) trebuie să sprijine în mod clar industria și să fie îndrăzneț și strategic, la fel ca în țările din afara Uniunii Europene. Acest plan trebuie să ia în considerare decalajul existent în alocarea fondurilor și în prețul energiei și trebuie să fie implementat astăzi!", a explicat Ajay Aggarwal.

viata-libera.ro