News:

.

Main Menu

Poduri, pasaje și viaducte

Started by davyl, October 13, 2011, 04:39:05 PM

Previous topic - Next topic

0 Members and 3 Guests are viewing this topic.

cezar-mario2012

#1185
 În primul rând este vorba de construcția a DOUA poduri Dunarene, SIMULTAN sau la distanță de timp redusa între ele. Principalul factor fiind cel financiar, momentan nu exista finanțare sigura, se dorește folosirea fondurilor UE de cooperare transfrontaliera. Bulgarii s-au mișcat mai repede și au accesat deja fondurile respective pentru SF-ul podului de la Silistra. La ședința comuna, a guvernelor Romaniei și Bulgariei desfășurată săptămână trecuta, parte română a afirmat ca doresc să acceseza aceleași fonduri pentru cel de al doilea pod de la Targu Măgurele.
Parte bulgară dorea de mult podul de la Silistra, dar nu au avut nici înțelegere din partea guvernului PDL, dupa venirea lui Ponta la guvernare, premierul bulgar de la vremea respectiva socialistul Stanishev, a început formarea unui grup de lucru ce avea ca misiune stabilirea celor mai bune locații pentru încă doua poduri Dunărene. De ce două? Parte bulgară avea în cap doar podul de la Silistra și știa că pentru parte română acest pod nu reprezinta o prioritate, atunci au venit cu idea a doua poduri. Locațiile alese de grupul comun de lucru au fost Silistra-Călărași, Giurgiu-Ruse, Zimnicea-Shvistov si Nicopole-Turnu Magurele. dupa discuții ce au durat aproape doi ani, grupul de lucru a stabilit ca locațiile  cele mai bune sunt Silistra-Călărași și Turnul Magurele-Nicopole. Apropo prima idee nu a fost de pod, ci de hidrocentrala, dar dupa scandalul cu hidrocentrala din Slovacia s-a renunțat la idee. Ecologistii din Bulgaria sunt foarte influenți.
  De ce Silistra, ce leaga? În primul rând nu vedem ansamblul. Ce trebuie să lege sau să asigure un pod? O legatura facila între comunități, adică oameni și un  tranport rapid, eficient de mărfuri. Silistra și Călărași sunt orașe mari, dar oarecum izolate, Călărașiul arată mult mai rău decât Silistra. Ce leaga? Podul de la Silistra va asigura o legatura Nord-Sud mai scurta și mai facila, Moldova-Turcia. Drumul DN7 din Bulgaria a fost reabilitat de curand, mai departe A2 Hemus-DN73(reabilitat)-A1 Trakia-A4 Maritsa sau se poate merge pe Burgas-Malko Tarnovo. Dacă bulgarii au sa reabiliteze DN7 și pe porțiunea Shumen-Yambol ar fi și mai bine. Un alt interes este cel turistic, turismul aduce în Bulgaria 10% din PIB. 
De ce vrem noi la Turnu Magurele? Pentru ca vrem sa ajungem mai repede în Grecia la mare? Alceva? Dacă sunt din București și vreau sa merg la greci, o sa merg pe acolo? NUUU! Până acel pod va fi facut, sigur va fi terminată A8 Ruse-Veliko Tarnovo și A2 Veliko Tarnovo-Yablanitsa. Nimeni din estul Romaniei nu va folosi acel pod, inclusiv bazinul Arges, Dâmbovița, Prahova, Brașov... Craiova va folosi tot Vidinul. Poate daca vei avea drumuri decente între Pitești-Turnu Magure(DX) și București-Turnu Magurele(A sau DX) o sa mai atraga trafic. Drumul între Nicopole și Plevna este bun, Plevna are centură pe direcția Est-Vest, dar nu pe direcția Nord-Sud, dacă nu se va face acea centura v-a trebui sa traversezi orașul ca să ajungi la autostradă, cea ce nu va recomand, drumul prin oraș este un labirint.

O sa mai pun o scriere a mea de pe SSC: "...Bulgaria a vrut la Vidin si România la Turnul Măgurele. Hai sa vedem din perspectiva Bulgarie, la Turnul Măgurele, ar fi favorizat Nicopole si Plevna. Nicopole este un "sat" care nu are si nici nu va avea viitor indiferent daca are pod sau nu. Am fost pe acolo si stiu ce zic, este inclus în zonele pe cale de dispariție. Bulgaria a pierdut anul trecut 0, 6% din populație(46000 de oameni), 135 de sate au fost depopulate anul trecut. Sunt peste 1150 de sate cu mai puțini de 50 de locuitori. Tendința pe ultimii 10 ani este 0, 5% de reducere a populației. Sa revenim, Plevna nu are chiar atât de mult nevoie de pod, este un oraș are o duce binișor, are industrie proprie si legaturi bune cu Sofia. Acel pod asigura doar tranzitul mai ușor catre Grecia si poate Serbia din zona Pitești si Craiova. Deci avantaje minime pentru ei. De ce au ales Vidin? Vidin era izolat si daca s-ar fi făcut pod pa Turnu, ar fi fost si mai izolat. Vidin este un oraș maricel, avea neapărat nevoie de acel pod. Dar spre Sofia drumul mai trece prin cateva orașe mijloci, Montana, Vratsa si Botevgrad, deci le ajuta si pe ele. Podul ajuta si zonele turistice din regiune. Belogradchik a devenit din ce mai vizitat, am citit review-urile hotelurilor din Belogradchik, în mare majoritate sunt in română. Zone de interes turistic mai sunt peștera Magura de langa Belogradchik si peștera Ledenika de lângă Vratsa. Astea fiind cele mai importante, cdar mai sunt destule. Pe acestea le-am vizitat și eu, înainte de pod, sunt deosebite obiectivele turistice. Eu zic ca scopul dorit de bulgari a fost atins. Cum se zice "încetul cu încetul se face oțetul". Daca ei reușesc sa faca si DX Botevgrad-Vidin, deja va fi mult mai bine. Momentan se lucrează la centura orașului Montana, la nivel de DX, centura orașului Vratsa a fost inaugurată anul trecut, dar este la nivel de 1x1. Iar dacă noi am realiza A6, macar intre Pitești și Craiova, eu zic că traficul va mai creste.
Este supradimensionat? Da. Va fi vreodată atinsă capacitate proiectata? Poate. Va ajuta zona? Sigur. Calea ferata era necesară? Nu cred. Se putea face mai multe poduri de acei bani? Da, dar nu s-a pus problema. In contextul de atunci UE dorea o alternativa la Serbia, acum nu mai este de actualitate..."
Si o analiza, a mea,  despre ce este mai avatajos: podul Vidin sau bacul de la Rast, tot de pe SSC, " Am traversat cu bacul Dunărea la Vidin-Calafat, Silistra-Chiciu si Braila-Smardan, durata de așteptare este cuprinsă între 0 si când o vrea, asa era la Vidin. Durata efectiva este de cel puțin 30 min. sau mai mult, funcție de curenți si nivelul Dunării.
La Bechet nu am ajuns, dar trebuie să vedem ce este mai avantajos pentru cei din Craiova: punct de plecare bifurcația dintre DN55 și DN56 , Craiova-Bechet-Vratsa distanță 145km, timp 2h40min(fara bac), cost bac 12 €+1 €/persoană, frecvență bac din doua în doua ore 7-9-11....Drumul dintre Craiova și Vratsa, plin de sate... probabilitate de căruțe foarte mare, nervi mulți. Am fost pe acolo si stiu ce zic. Varianta Craiova-Vidin-Vratsa distanță 220km, timp 3h10m, taxă pod 6 €, posibilitatea căruțe, scazuta, sate mai puține, pe partea bulgărească mult mai bine.
Diferențe: cu 75km mai mult prin Vidin (conform Google Maps), cu 7 € (conform ViaMichelin) mai puțin la benzina pe Bechet, cu 30 min mai puțin prin Bechet, dar avantajul este sters de timpul de trecere a Dunării. Deci la timp egal 0, la bani egal 0 sau minus funcție de câte persoane sunt. Pe unde să o iau? Dacă sugerezi drumul 306 Oriahovo-Knezha-Lukovit, pentru că este mai scurt și ajunge mai aproape de autostrada, nu îți recomand. Astfel de drumuri in Bulgaria sunt cu roșu. Am mers pe o bucata din acel drum, multe gropi si nici un marcaj sau indicator rutier."

Și încă ceva, cred că trebuie să vedem mai departe,  dacă Serbia va intra în UE, plus Shengen,  cred că podul de la Vidin v-a asigura o legătură ușoară a sudului României cu Croația,  Slovenia,  sudul Austriei, Italia, sudul Franței, Spania si Portugalia. Bineînțeles ar trebui și noi să facem ceva, A sau DX până la pod, iar bulgarii sigur vor upgrada drumul către Kula, de partea sârbesca până în autostradă,  nu cunosc nimic. Dar cred că și ei vor fi interesați de această conexiune.

Danny550394

QuoteDiferențe: cu 75km mai mult prin Vidin (conform Google Maps), cu 7 € (conform ViaMichelin) mai puțin la benzina pe Bechet, cu 30 min mai puțin prin Bechet, dar avantajul este sters de timpul de trecere a Dunării. Deci la timp egal 0, la bani egal 0 sau minus funcție de câte persoane sunt. Pe unde să o iau? Dacă sugerezi drumul 306 Oriahovo-Knezha-Lukovit, pentru că este mai scurt și ajunge mai aproape de autostrada, nu îți recomand. Astfel de drumuri in Bulgaria sunt cu roșu. Am mers pe o bucata din acel drum, multe gropi si nici un marcaj sau indicator rutier.

Pe vremea cand podul de la Vidin era in constructie (2008) am folosit 2 luni drumul Sibiu-Caracal-Bechet-Oriahovo-Borovan-Vratsa-Botevgrad (luni dus - vineri intors).
Drumul prin Bulgaria era perfect (parcari din Km in KM) doar Caracal-Dabuleni era praf. Daca maine ar trebui sa merg la Sofia as folosi acelasi drum.
Dar binenteles este doar optiunea mea.
Din Craiova probabil pe la Calafat este mai OK. Drumul spre Bechet DN55 din cate imi aduc aminte era ingust si prost si ma indoiesc ca sa schimbat ceva.

cezar-mario2012

#1187
Și ce faci cu programul de bac, cum iti creezi ruta. Prin România este destul de greu sa faci un program.  Trebuie să prinzi ora de plecare a bacului, ori ajungi  mai devreme si stai acolo sau ajungi după si stai doua ore.Eu nu m-as stresa atâta. În momentul când va fi finalizata centura orașului Montana de 12.5km în varianta de DX va deveni și mai avantajoasă. O să o finalizeze anul acesta.

doryan93

 Podul Mareșal Constantin Prezan din Oradea, început în 2010, a fost finalizat.





Sursa

StanciuV

Pasaj Gara de Vest , Ploiesti









Dan74

O stire interesanta despre podul vechi peste Crisul Repede de pe Centura Oradea, ca va fi reabilitat pana la sfarsitul anului. Daca reprezentantul firmei declara asta inclin sa cred ca se va finaliza.
Pe prefectul Pop nu ai cum sa-l crezi, abereaza de fiecare data, exemplu:el a declarat prin martie parca ca sectorul Oradea - Beius de pe DN76 va fi gata in acest an.  :lol:
http://www.bihon.ro/reincep-lucrarile-la-podul-densusianu/1532033

NGC

#1191
Quote from: NGC20 on March 18, 2015, 08:18:27 AM
Pasaj suprateran pe DJ602 Centura Bucuresti - Domnesti.

Deschiderea ofertelor s-a amanat din nou, de data aceasta pana in 08.06.2015.

Dan74

In week-end am vizitat lucrarile de la pasajul de pe centura Oradea cu DN76, am facut ceva poze care insa nu sunt prea reusite (acum m-am convins ca Lenovo A328 nu se pricepe la asa ceva).
Lucrarile la bretelele de acces sunt avansate, acolo unde sunt utilajele mai e putin de lucru la terasament

Aici nu s-a finalizat asfaltarea

In schimb la pasaj mai e mult de lucru



La rampe nu s-a lucrat, material pentru ele exista, de pe gramada de pamant am facut poza (tot ce s-a excavat s-a depozitat)

Avand in vedere ca lucrarea trebuie terminata pana in decembrie va trebui lucrat in ritm alert, deoarece mai este mult de lucru.

horatiu.cosma

Multumim de update, se vad diferente vizibile de la ultimele poze. Daca trebuie sa termine pana la finalul anului o vor face, am vazut destule exemple de lucrat la foc automat zi si noapte. In cativa ani Bihorul o sa arate foarte bine din pct de vedere al infrastructurii: spre Arad, Carei(Satu Mare) si Cluj DN-urile sunt foarte bune, se face si spre Deva DN76, se face A3 cu drum de legatura in centura, centura care se apropie tot mai mult de un DX.

ciprebbe

Oradea:
Reîncep lucrările la Podul Densuşianu

Reîncep lucrările la Podul Densuşianu I, închis la scurtă vreme după ce în 8 octombrie 2011 fusese deschis circulaţiei noul pod. Acesta, denumit Densuşianu II, a fost construit în paralel cu podul închis azi, pe şoseaua de centură a Oradiei. Astfel, de trei ani şi jumătate încoace, circulaţia pe Centură este obturată în zona podului, de la patru benzi la două benzi.

http://www.bihon.ro/reincep-lucrarile-la-podul-densusianu/1532033
Mai bine sa ratacesti in padure decat fara padure!
E-republik

A3-UMB-5 alunecari>20m - 1000ron Ciprebbe

sebba

de foarte mult timp tresar usor la fiecare postare noua aparuta pe acest topic: astept si tot astept, sau ma degraba sper sa aud/vad ceva vesti noi despre santierul abandonat a nu stiu cata oara... adica lucrarile de la pasajul de pe centura Aradului... si inca nimic, totul e in ceata... totul e lasat balta...
chiar nu au de gand sa-l termine? cat o mai lalaie? ce motive mai invoca acum?
Sailing away! S/Y Haimana

mariansb

azi dimineata la ora 8.30 la podul de la Soimus












"Un popor care alege politicieni corupti, impostori, hoti, tradatori , nu este victima, ci complice." - George Orwell

user201

Din păcate nu văd nimic nou la pod în afară de acele prelate, comparativ cu acum 2 săptămâni. :((

istvan78

Va mai dura... Proiectul tehnic pt. reabilitare s-a putut elabora (cel putin in detaliu) doar dupa decopertarea structurii, ca nimeni nu stia exact in ce stare se afla. Apoi proiectul trebuie avizat de CNADNR, apoi se poate executa.

Daca reabilitarea necesita interventii complexe (consolidarea grinzilor, elevatiilor), executia poate dura 1 an. Am vazut asta la podul (mult mai mic!!) peste Timis de pe DJ592 (Albina).

alecu26

acest pod se afla in proiectul lui Selina. Si banuiesc ca acolo e cu expertiza, masuri concrete, etc, etc. Doar ca eu nu m-as apuca de el pana ce UMB da in folosinta pana ceva mai departe....oric, chiar si o improvizatie cu descarcare in judetean si dupa aia in DN 7 la Mintia.

Problema e ca imediat dupa nod....e cheia întregului proiect....cu doua viaducte mare neincepute, un versant foarte greu de consolidat, o pestera de lilieci care speram sa se poata muta. Si asta inainte de a incepe lucrul in acel versant, care cine stie cat de migaloasa e.
Drumurile noastre POATE....
(100 Euro ca tronsonul Holdea Margina din A1 nu se va deschide complet la trafic in acest deceniu).