Magistrale feroviare in Romania: discutii diverse si proiecte

Started by nenea_hartia, July 01, 2014, 01:36:56 PM

Previous topic - Next topic

0 Members and 2 Guests are viewing this topic.

corrado

Articolul urmator nu are legatura directa cu planurile sau proiectele din Romania dar e un exemplu concret de bune practici. Cel mai mare proiect de infrastructura din Europa, calea ferata de mare viteza Londra - Brimingham - Leeds, e pe cale sa inceapa.
Faza initiala tronsonul Londra - Birmingham e impartit in 7 loturi. O lista de constructori sunt invitati sa liciteze : fiecare poate licita pana la 4 loturi si poate castiga maxim 2. Nume clasice in lista.
Pana se face licitatia si incepe proiectarea si lucrarile alte planuri se executa. Tronsonul initial e impartit in 3 loturi pe care se face o nou licitatie. Lucrarile licitate includ: descarcari arheologice, mutat utilitati, cu alte cuvinte pregatirea terenului pentru constructie ca atunci cand vin constructorii principali nimic sa nu le mai stea in cale.

http://www.globalrailnews.com/2016/03/23/hs2-contractors-named/

alecu26

Exact pe acest contract am dat și eu ca exemplu și niște idei care pot fi preluate.
Drumurile noastre POATE....
(100 Euro ca tronsonul Holdea Margina din A1 nu se va deschide complet la trafic in acest deceniu).

daniel_avram

Daca imi aduc bine aminte cam acum un an si jumatate aproximativ a fost si un scandal in UK pe tema costurilor acestei investiti, s-a pus problema daca merita sa se investeasca asa mult.

Daca ciferele din acest articol sunt reale cred ca e destul de mult chiar si pentru UK.

http://www.dailybusiness.ro/stiri-companii/cea-mai-scumpa-cale-ferata-din-lume-va-avea-564-km-vezi-cat-va-costa-109491/
http://www.expressandstar.com/news/2015/11/24/hs2-is-most-expensive-line-in-world-42-6bn-and-budget-10-times-that-of-others/

frunzaverde

Quote from: daniel_avram on March 28, 2016, 12:52:42 PM
Daca imi aduc bine aminte cam acum un an si jumatate aproximativ a fost si un scandal in UK pe tema costurilor acestei investiti, s-a pus problema daca merita sa se investeasca asa mult.

Din nefericire, UK are cea mai activa comunitate NIMBY din lume; o gramada de proiecte, chiar si foarte rezonabile, chiar si extrem de urgente, si cu beneficii la toate nivelurile, inclusiv ecologice (gen pista 3 la LHR) au fost blocate de diverse organizatii pe diverse motive chiar si decenii la rand. In plus, in UK exista o politicizare extrema a proiectelor mari; asa a fost din anii '50 pana azi, lungind foarte mult proiectele, crescand mult costurile, si ducand la situatii in care ai giratorii cu MZA de 30.000+ masini in zone rurale (in loc de autostrada) si linii ferate pe care se circula cu 160-200 km/h fara un sistem de autostop in cale.

Costul este mare (~80 mGBP/km), dar este cost complet de proiect, incluzand trenuri, semnalizare, comanda si control, planificare de proiect de la idee la punere in functiune, exproprieri, etc. Si asta in una din cele mai dense si scumpe zone din Europa, unde constructiile sunt extrem de problematice din lipsa de loc.

Si asta pentru cea mai mare viteza comerciala si cea mai mare viteza maxima in trafic regulat din lume. HS2 va fi apta de trafic comercial la 250 mph, adica 400 km/h; practic cea mai scumpa si avansata tehnologie existenta in domeniu in momentul de fata - fiind prima linie care va avea in trafic regulat 400 km/h (v.max. comerciala curenta este 330). Bineinteles ca va costa o avere!
Cand esti amenintat cu ban permanent pentru ca ai criticat pozitia publica a unui politician, nu se mai poate numi conversatie sau forum, ci campanie electorala. Imi pare rau, dar din pacate, sunt nevoit va urez la revedere!

JohannDB

Quote from: cristi5 on March 16, 2016, 09:23:29 PM
Scuzati intrebarea naiva, apropo de CF Otopeni, s-a discutat vreodata o CF Ploiesti-Otopeni-Gara de Nord? Adica nu legat numai de Bucuresti ci si de restul sistemului CF?...............

    Acum vreo trei ani s-a pus această problemă pe "tapet" și din ce-mi aduc aminte chiar s-a pus în circulație o ramă "Desiro" pe ruta Gara de Nord - Otopeni (P.O."H. Coandă")..... Acest tren pleca din Gara de Nord - Chitila - Mogoșoaia - Odăile, după face o curbă dreapta, trece peste DN1 la ieșirea de nord din Otopeni - P.O. "H.Coandă" (amenaja cu-o o copertină, vizibilă și-n poza Google Earth și de unde pe străduțele din Otopeni sunt 1,5 km până la "Plecări/Sosiri" ale aeroportului) - Balotești (cu o ramificație spre sud, ce duce linia până la 200m de pista nordică a aeroportuluil la "stația de combustibili" de la aerodrom) - Dimieni - Căciulați - Moara Vlăsiei - Greci - Fierbinți - Dridu - Moldoveni - Armășești (aici se unește cu linia ce vine de la Ploiești spre Urziceni) - Bărbulești - Urziceni..... 
   Astăzi, nu mai știu care-i situația acestui tren.

cristi5

Inca mai figureaza in mersul trenurilor, inclusiv acel microbuz are mers de tren. Dar legaturile  sunt proaste, deci chiar daca pare o legatura a OTP cu M700 in ambele directii, mai e mult pana departe.

Dar eu ma refer la o legatura la M1000, linia dubla electrificata (din)spre Ploiesti, Moldova, valea Prahovei si Ardeal sa treaca prin OTP, eventual preluand de acolo si M700.

(am schitat aici un articol pe aceasta tema, incerc pe contributors cand am timp... Sunt binevenite comentarii, direct la google docs, sa nu incarcam forumul)

frunzaverde

Singura utilitate a microbuzului in momentul asta este o legatura intre Galati/Braila si Otopeni. Dar CFR este absurd la modul in care construieste legaturi; legaturile intre tren si microbuz sunt puse la 15-20 de minute diferenta... Cum fiecare tren are propriul microbuz dedicat, nu era mai simplu sa le puna la 5 minute distanta, cu mentiunea "microbuzul asteapta totdeauna trenul intarziat"?

In momentul asta, linia directa Bucuresti - Mogosoaia e inchisa pentru refacerea podului peste DN1A; trenurile circula deviat via Chitila - Buciumeni, cu timp suplimentar.

Au existat mai multe idei de legare a OTP la 1000 pe diverse forumuri. Semi-oficial sau oficial, singura idee de legatura de care am auzit apare atunci cand se vorbeste de "vaporware"-ul HSR Constanta - Bucuresti - Budapesta.
Cand esti amenintat cu ban permanent pentru ca ai criticat pozitia publica a unui politician, nu se mai poate numi conversatie sau forum, ci campanie electorala. Imi pare rau, dar din pacate, sunt nevoit va urez la revedere!

cristi5

Degeaba discutam noi pe forumuri daca ideea nu e plantata in imaginarul colectiv :) Mi se pare aberant ca se discuta doar de legarea Bucuresti cu OTP si sunt in stare sa proiecteze tot fara macar sa prevada o legatura viitoare spre Ploiesti.

Daca adunam populatia judetelor deservite de 1000 si 700: Brasov, Prahova, Buzau, Vrancea, Braila, obtinem o valoare comparabila cu populatia capitalei. Chiar daca disponibilitatile pt zbor sunt mai mici, e totusi inechitabil si centralist faptul ca se proiecteaza CF doar din Bucuresti. E inacceptabil sa le ceri celor ce vin dinspre Ploiesti sa intre in Gara de Nord cu 20 la ora si sa schimbe trenul, ceea ce ar adauga aproape o ora la calatorie...

nenea_hartia

#218
Quote from: cristi5 on March 30, 2016, 09:32:21 PM
E inacceptabil sa le ceri celor ce vin dinspre Ploiesti sa intre in Gara de Nord cu 20 la ora si sa schimbe trenul, ceea ce ar adauga aproape o ora la calatorie...
Unul din ăștia sunt eu. Aterizez în iulie și apoi merg spre Ploiești și chiar mai departe, așa că aveți grijă ce faceți până atunci! :lol:

Ultima (și singura dată) când am luat autobuzul spre Gara de Nord, apoi trenul spre Ploiești, am regretat amarnic. RATB este o companie mizerabilă, cu manageri mizerabili și uneori cu angajați și mai mizerabili. Sper că managerii mai citesc aici, pentru că angajații la care mă refer sigur nu știu să citească.
Obișnuit cu ăștia*, am zis să încerc și RATB. Să explic: printr-un proiect al Guvernului Flamand, principalul aeroport belgian e deservit de autobuze cu o frecvență uneori aberantă, către aproape toate direcțiile rezonabile posibile. Atenție, în afară de societatea de transport flamandă De Lijn, aeroportul Zaventem mai este operat de societatea de transport bruxelloază STIB/MIVB și de societatea feroviară SNCB/NMBS, despre care am vorbit deja mai sus. Autobuzele circulă uneori goale, însă aceasta doar ca o consecință a faptului că se supun conceptului mobilității de bază*, care e stipulat prin lege în Regiunea Flamandă.

Buuuun, revin la RATB. Autobuze cu o frecvență mai mult decât discutabilă, fără să conteze prea mult programul avioanelor, compania, sau destinația. Nu vă așteptați la autobuze dese la cursele Blue Air de Milano, Torino, Roma, Madrid sau mai știu eu ce. Nu. Aceleași autobuze ca la cursele LOT de Varșovia. Vehicule cu burduf măcar? Hm, ce e aia?
Am aterizat de la Bruxelles și am găsit stația RATB deja plină (50-60 de persoane), semn că aproape concomitent sosiseră și alte curse. Am așteptat cu toții aproape 45 de minute, timp în care peronul a devenit neîncăpător. Autobuzul liniei 780, care a sosit primul (de la Otopeni RATB mai operează direct doar linia 783), a fost unul simplu, în care au încăput la limita sufocării circa 30% din cei de pe peron, plus bagajele lor. Șoferul, un cocalar borât, a început să zbiere într-o română aproximativă, deși aproape 25% din călători erau străini, să nu se mai înghesuie toată lumea în rabla lui, că mai vine imediat una. Mulți l-au crezut pe cuvânt sau poate doar s-au speriat de el, așa că au rămas în stație ignorând programul afișat. Spre exemplu, prietenii unor fete simpatice din Statele Unite le-au cedat locul și au rămas pe peron, în timp ce ele (mi-au povestit că totuși e mai bine ca la Delhi) au reușit să se strecoare în janghină, sperând să ajungă în 10 minute la Gara de Nord. Nț, nici vorbă! Cocalarul a oprit în absolut toate stațiile, chiar dacă oamenii atârnau și pe scări, iar rabla RATB s-a târât vreo 40 de minute până la Gara de Nord. Tot respectul pentru șatra de controlori civili ai RATB care a înotat în cele 40 de minute prin marea de oameni și trollere doar ca să le amendeze pe americance. Acestea, blocate încă de la plecare pe prima treaptă a scării, nu reușiseră să avanseze cei trei pași necesari pentru validarea la singurul aparat funcțional a cartelei de 2 călătorii/zi. À propos, cui îi trebuie așa ceva? Cei care decolați de două ori în aceeași zi de pe Otopeni vă rog să ridicați mâna! Vă fac cinste cu o bere Bucegi la nisip.

Despre continuarea - la fel de neplăcută -  a drumului de la Gara de Nord, în alt episod. :lol:

(*Articolele sunt traduse de mine din Wiki.nl. Dacă aveți observații, critici sau înjurături, vă rog pe pm.  :))

cristi5

Servicii anti-calator si infrastructura anti-sofer se vad la tot pasul...

Intr-o vreme luam taxi (comandam la telefon spunand dispecerului unde ma duc) de la OTP spre Ploiesti Vest, si de acolo trenul. Pretul interurban pe km e chiar ok. Pt drumul spre OTP am reusit odata sa comandam un microbuz privat care ne-a asteptat la Ploiesti Vest. Acuma inchiriem un van direct de la Brasov la OTP...

Deci uite un proiect simplu pentru CFR: un autocar intre OTP si Ploiesti Sud si Vest pt conexiune cu magistralele 500 si 300. Cu frecventa dependenta de a trenurilor, si bilete IR sau IC de ex Otopeni-Brasov la pret similar cu Bucuresti Nord-Brasov...

alecu26

Pai nu a zis Basescu ca pentru turism nu ai nevoie de autostrazi? Ca oricum oamenii zboara pe Otopeni si dupa aia se descurca ei cum sa viziteze Branul si Valea Prahovei. Apropo....aeroportul din Brasov ce mai face?

http://www.zf.ro/zf-24/basescu-despre-cum-se-face-turism-fara-autostrazi-e-un-cliseu-70-din-turism-se-face-cu-avionul-4908216/
Drumurile noastre POATE....
(100 Euro ca tronsonul Holdea Margina din A1 nu se va deschide complet la trafic in acest deceniu).

TibiV

http://www.cfr.ro/index.php/comunicate-de-presa/comunicate-de-presa-2016/2784-06-04-2016-deschidere-oferte-revizuire-sf-craiova-calafat
Quote
COMUNICAT DE PRESĂ

Marţi, 05 aprilie 2016, la sediul Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, a avut loc deschiderea ofertelor pentru lucrarea Revizuirea Studiului de Fezabilitate pentru reabilitarea liniei de cale ferată Craiova-Calafat.

Reabilitatrea liniei de cale ferată Craiova – Calafat este parte a proiectului global de modernizare a tronsonului feroviar Arad – Timisoara – Caransebes – Craiova – Calafat, parte componentă a Coridorului Orient/Est-Mediteranean pe teritoriul României.

La licitaţia deschisă au depus documentaţie următoarele 6 asocieri/firme româneşti şi străine:

- Asocierea Italferr S.p.A. – S.C. Italrom Inginerie Internationala S.R.L.,
- Asocierea SYSTRA S.A. – S.C. IRIMAT CONS S.R.L.,
- Asocierea ACCIONA Ingenieria S.A. – Ardanuy Ingenieria S.A.,
- Asocierea CONSIS PROIECT S.R.L. – BAICONS IMPEX S.R.L.,
- Asocierea SC OBERMEYER Proiectare Bucuresti S.R.L. – SC OBERMEYER Planen + Beraten GmbH Munchen Germania,
- Egis Rail S.A.

Obiectivul general al proiectului este modernizarea liniei de cale ferată ca linie simplă, electrificată în sistem de alimentare de 25 kV, controlată de un sistem care sa asigure cerințele de interoperabilitate specificate în normele STI permițând viteze de circulaţie cuprinse între 100 - 120 km/h (pentru trenurile de marfă) și 120 - 160 km/h (pentru trenurile de călători), respectiv introducerea instalațíilor de centralizare electronica/electrodinamica, noi sau reabilitate, după caz, în stațíi șí linie curentă și introducerea sistemului de siguranță ETCS Nivel 1/ETCS Nivel 1+GSM-R/ETCS Nivel 2+GSM-R în conformitate cu Specificațiile Tehnice de Interoperabilitate (STI) şi cu previziunile cererii de trafic de călători şi de marfă naţional şi internațional.

Sursa de finanţare va fi asigurată din fonduri nerambursabile CEF, în proporţie de 85% şi 15% fonduri de la bugetul de stat, beneficiarul contractului fiind Compania Naţională de Căi Ferate CNCF "CFR" S.A. Valoarea totală estimată a contractului este de 6.539.900 lei (fără TVA), iar durata de valabilitate va fi de 20 de luni de la data atribuirii.

În perioada următoare, comisia de evaluare va analiza documentele de calificare şi propunerile tehnice şi financiare.
Mama proștilor este mereu gravidă... :)

alecu26

ofertele financiare? cineva? oricine?

PS: au febra CFR de au inceput si ei cu comunicatele de presa? le e ciuda pe CNADNR?
Drumurile noastre POATE....
(100 Euro ca tronsonul Holdea Margina din A1 nu se va deschide complet la trafic in acest deceniu).


TibiV

http://www.agerpres.ro/economie/2016/04/12/ministerul-transporturilor-pregateste-lansarea-unui-mare-proiect-de-infrastructura-ce-include-metrou-si-tren-pana-la-otopeni-13-30-52

Quote
Ministerul Transporturilor va lansa, în perioada următoare, un mare proiect de infrastructură de regenerare urbană, ce va include Magistrala 6 de metrou care va uni Aeroportul Internațional Henri Coandă cu Gara de Nord, precum și definitivarea căii ferate ce va ajunge direct la cel mai important aeroport al României, a anunțat, marți, Mariana Ioniță, director general în ministerul de resort, la conferința 'Mecanisme pentru o piață în dezvoltare', organizată de Federația Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC).

   'Avem o rețea de cale ferată extraordinar de mare și care, cândva, asigura condiții foarte bune de transport. Acum ministerul și-a propus să revitalizeze calea ferată. Să mutăm transportul de marfă pe calea ferată. În sensul acesta, vom lansa un mare proiect care va implica și regenerare urbană și care va avea în centru dezvoltarea căii ferate.
   Pe lângă calea ferată, veți vedea, se vor lansa și proiectele de dezvoltare a metroului — Magistrala 6 se apropie și ea de implementare. Este linia care va uni Aeroportul Otopeni cu Gara de Nord, apoi linia de cale ferată până la Aeroportul Otopeni și la care se face o reparație capitală ce va include o prelungire până la aeroport. Măsurile pe care noi le avem în plan, multe dintre ele administrative, își vor da roadele, cu siguranță în perioada următoare'
, a declarat Ioniță.

Potrivit reprezentantului Ministerului Transporturilor, la nivel național este nevoie de simplificarea procesului de implementare a investițiilor, în acest sens fiind constituit un Grup de Infrastructură aflat sub conducerea directă a Cancelariei prim-ministrului, Dacian Cioloș.

'Sub conducerea directă a Cancelariei premierului s-a constituit un Grup pentru Infrastructură, în care sunt incluse toate ministerele decidente în domeniul investițiilor, în așa fel încât să luăm măsurile necesare simplificării procesului de implementare a investițiilor. Alte măsuri pe care le vom lua pentru următoarea perioadă sunt cele legate de modificarea normativelor de proiectare a drumurilor și a căilor ferate, și aici vorbim despre simplificarea lor, de un amalgam de normative. Avem nevoie nu de studii de fezabilitate orientative, ci de unele foarte detaliate. Noi sperăm ca aceste măsuri și urmărirea proiectelor vor conduce, în final, la o rețea de autostrăzi. În același timp, vreau să să anunț că Ministerul Transporturilor se axează foarte mult și pe dezvoltarea celorlalte moduri de transport', a susținut Mariana Ioniță.
Mama proștilor este mereu gravidă... :)