News:

API te vrea în echipa din București!

Main Menu

[B] Troleibuze STB

Started by RaduC, July 01, 2017, 04:18:27 PM

Previous topic - Next topic

0 Members and 1 Guest are viewing this topic.

Cristi N

Pun si aici postul userului Solaris de pe MetrouUsor in care explica de ce nu au participat la licitatia organizata de STB. Din punctul meu de vedere este de apreciat deschiderea companiei. link

QuoteSolaris nu a participat datorita:
- caietului de sarcini exacerbat in ceea ce priveste conditiile de participare. Toate drepturile sunt ale achizitorului si toate obligatiile ale ofertantului. Filozofia Solaris este de a stabili parteneriate cu parteneri egali in drepturi si obligatii. Un exemplu de disproportionalitate: daca se intarzie livrarea unui troleibuz, se plateste o penalitate zilnica aplicata la valoarea intregului contract si nu la valoarea troleibuzului intarziat. Asta in mare poate fi undeva la 18.000 Euro/zi. Daca autoritatea intarzie plata unui lot livrat, plateste penalitati aplicate doar valorii intarziate.
- bugetul alocat este prea mic fata de ce se doreste a fi cuprins in pret. Se cer 8 ani de asistenta integrala cu revizii si consumabile incluse. Trebuie detasati tehnicieni permanent in locatiile troleibuzelor etc. Trebuie sa aveti in vedere ca la Cluj si la Baia Mare pretentiile erau mult mai mici
- un grafic de livrare care era greu de respectat si asumat in conditiile de mai sus

Trebuie avut in vedere ca aceste probleme le-au avut si alti producatori (inclusiv la tramvaie) si asa se face ca PMB s-a trezit doar cu un ofertant si acela nu dintre cei de referinta.

In masura in care licitatia va fi anulata si se va reorganiza si in conditiile in care caietul de sarcini va fi modificat in sensul de a putea stabili o relatie de parteneriat cu autoritatea, Solaris cu certitudine va participa.

matei_vasilescu

De ce nu functioneaza instalatia de aer conditionat pe majoritatea troleibuzelor Irisbus Citelis desi o au instalata? Nu-mi dau seama de ce soferul ar tine-o inchisa si asta nu ma duce cu gandul decat la ceva probleme tehnice.

dinumar78

Acel troleibuz are problema tehnica la sistemul de aer conditionat sau din motiv ca are un consum mai mare.
Anvelope iarna ieftine orice autovehicul.

nirolf

@matei_vasilescu Din ce am citit pe metrouușor este o problemă tehnică, sursele troleibuzelor nu fac față la consumul crescut; în plus există și niște inconveniente pentru șoferi care aparent trebuie să decupleze aerul condiționat la trecerea peste separatori. Deci un alt chix marca STB.

Oricum, dacă are aceiași calitate ca cel de pe autobuze, e degeaba, am mers chiar dimineața asta cu un autobuz în care aerul condiționat nu făcea nimic, mergea dar nu băga aer rece, era mai cald ca afară - dacă nici la 24 grade nu face față înseamnă că au fost montate doar ca să-și ia cineva un comision.

frunzaverde

Bagatul de aer cald este cauzat, de obicei, de lipsa de intretinere. Aparatele de aer conditionat au nevoie de mentenanta - curatat filtre, inlocuit si incarcat cu gaz frigorific, etc. etc.. Daca nu se face, oricat de buna e instalatia, cand ramane fara gaz n-o sa mai raceasca nimic.
Cand esti amenintat cu ban permanent pentru ca ai criticat pozitia publica a unui politician, nu se mai poate numi conversatie sau forum, ci campanie electorala. Imi pare rau, dar din pacate, sunt nevoit va urez la revedere!

nirolf

#20
Aparatele alea sunt montate în cursul anului trecut (pe cele care nu au venit cu el din fabrică), nu poate fi vorba de mentenanță, probabil montaj defectuos sau sunt subdimensionate.


matei_vasilescu

Am auzit si eu ca doar anumite troleibuze sunt autorizate sa circule cu AC pornit. Si AC pe troleibuzele Irisbus Citelis funcționează perfect. Am prins câteva pe care era pornita instalația si era ger înăuntru deși nu cred ca funcționa la maxim. Sper sa rezolve repede cu toate, sa prindem vara asta ca lumea.

razvan96

O veste buna aici:licitatia "Achizitionarea a 100 de troleibuze" a intrat in evaluarea financiara, ceea ce inseamna ca oferta SILEO a fost acceptata si nu a fost considerat prototip modelul de 12 m derivat din autobuzul electric Sileo E-Bus.

razvan96

^ A aparut in SICAP si avizul conform neconditionat pentru evaluarea financiara, e de asteptat sa fie desemnati castigatori ai licitatiei Bozankaya-Sileo si sa avem primele troleibuze cu autonomie la anul.  :cheers:

voicul

Criză de troleibuze în București. Ce planuri are STB - VIDEO

Un troleibuz nou costă aproximativ 400.000 de euro. Cu tot cu garanție extinsă pe cel puţin trei ani. În acest moment, parcul auto al STB numără aproximativ 250 de autobuze vechi, Euro 3, funcționale.

Pai si cat costa transformare unei autobuz in troleibuze? Merita?

https://www.digi24.ro/stiri/economie/transporturi/criza-de-troleibuze-in-bucuresti-ce-planuri-are-stb-1182038

SPECTR-2

Conform SEAP, licitația a intrat în deliberare pe 31 octombrie, câștigătorul fiind selectat ziua următoare. Însă Bozankaya nu a luat contractul încă: Solaris a depus o contestație la Tribunalul București:
QuoteSituaţie incredibilă la Bucureşti: deşi nu au depus ofertă, polonezii contestă câştigarea licitaţiei pentru 100 de troleibuze de către turci. Polonezii de la Solaris Bus&Coach contestă la Tribunalul Bucureşti câştigarea contractului pentru 100 de troleibuze de către turcii de la Bozankaya, care au depus şi singura ofertă la licitaţia Primăriei Capitalei. Dacă vor avea câştig de cauză polonezii, licitaţia va fi anulată, astfel că noile troleibuze nu vor sosi prea curând în Bucureşti.

"Solicităm anularea actelor emise de autoritatea contractantă prin care a fost declarat câştigător asocierea Bozankaya Otomotiv – Sileo Gmbh", se arată în contestaţia depusă la Tribunalul Bucureşti de către producătorul polonez Solaris Bus&Coach.

Polonezii susţin că oferta turcilor este neconformă şi trebuie respinsă. Acest lucru ar atrage după sine anularea licitaţiei pentru cele 100 de troleibuze noi pentru Bucureşti.

Amintim că Primăria Capitalei a lansat pe 5 februarie 2019 licitaţia pentru achiziţia a 100 de troleibuze, valoarea estimată a contractului fiind de 214,49 milioane de lei.

Până la termenul limită din 15 aprilie a depus ofertă doar asocierea turco – germană Bozankaya – Sileo. De asemenea, conform datelor din platforma de achiziţii publice SICAP, comisia de evaluare a primit aviz confom necondiţionat din partea Agenţiei Naţionale de Achiziţii Publice (ANAP) pentru fiecare etapă de evaluare a singurei oferte depuse în cadrul licitaţiei, semn că oferta producătorului din Turcia ar fi conformă.

Mai mult, nu este clar de ce polonezii au aşteptat până la declararea ofertei câştigătoare să depună contestaţie.

Cele 100 de troleibuze noi care ar trebui să ajungă în Bucureşti vor avea 12 metri şi podea complet coborâtă pe toată lungimea vehiculului, conform cerințelor din caietul de sarcini. Un troleibuz va avea capacitate de transport de minimum 96 persoane din care minimum 24 pe scaune. Pentru o capacitate de transport ofertata mai mica decat cea solicitata prin caietul de sarcini oferta devine neconforma. De asemenea, construcţia caroseriei troleibuzului trebuie să fie realizată în conformitate cu regulamentele CEE-ONU în vigoare.

Garanția pentru troileibuze va fi de minim 240.000 km sau patru ani de funcționare. De asemenea, ulterior primilor patru ani, se va aplica garanția extinsă pentru încă minim patru ani sau 240.000 km, fiind asigurate toate piesele ce țin de uzură normală și defecte.

De asemenea, troleibuzele vor avea un sistem de stocare a energiei electrice, garantat 480.000 km sau opt ani de circulație. Autonomia va fi de 20 km pentru fiecare cursă, cu posibilitatea de încărcare rapidă și lentă a bateriilor de stocare. Captatorii vor avea sistem de retragere automată cu acționare pneumatică și repunere pe fir cu frânghii.

SPECTR-2

Contestația Solaris a fost respinsă. Un articol de pe Economica:
QuoteTroleibuze noi în Capitală: Tribunalul Bucureşti a respins contestaţia polonezilor de la Solaris la licitaţia câştigată de turcii de la Bozankaya

Tribunalul București a respins pe 2 decembrie contestația formulată de producătorul polonez Solaris la licitația Primăriei Capitalei pentru achiziția a 100 de troleibuze, câștigată de turcii de la Bozankaya. Decizia poate fi atacată însă de polonezi. În caz contrar, contractul pentru troleibuze va putea fi semnat cu turcii.

Polonezii de la Solaris Bus&Coach au depus pe 12 noiembrie contestaţie la Tribunalul Bucureşti împotriva câştigării contractului pentru 100 de troleibuze de către turcii de la Bozankaya, singurii care au depus ofertă la licitaţia Primăriei Capitalei. Dacă aveau câştig de cauză polonezii, licitaţia urma să fie anulată. În dosarul iniţiat de polonezi, au vrut să intervină şi cehii de la Skoda, dar instanţa le-a respins solicitarea.

"Respinge acţiunea ca lipsită de interes. Respinge cererea de intervenţie accesorie formulată de SKODA ELECTRIC A. S. Admite cererea de intervenţie accesorie formulată de Asocierea BOZANKAYA OTOMOTIV MAKINA IMALAT ITHALAT VE IHRACAT A.Ş. (lider) - SILEO GMBH. Ia act că pârâta solicită cheltuieli de judecată pe cale separată. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare", se arată în decizia Tribunalului Bucureşti.

Amintim că Primăria Capitalei a lansat pe 5 februarie 2019 licitaţia pentru achiziţia a 100 de troleibuze, valoarea estimată a contractului fiind de 214,49 milioane de lei. Până la termenul limită din 15 aprilie a depus ofertă doar asocierea turco – germană Bozankaya – Sileo.   

De asemenea, conform datelor din platforma de achiziţii publice SICAP, comisia de evaluare a primit aviz confom necondiţionat din partea Agenţiei Naţionale de Achiziţii Publice (ANAP) pentru fiecare etapă de evaluare a singurei oferte depuse în cadrul licitaţiei, semn că oferta producătorului din Turcia ar fi conformă.   

Cele 100 de troleibuze noi care ar trebui să ajungă în Bucureşti vor avea 12 metri şi podea complet coborâtă pe toată lungimea vehiculului, conform cerințelor din caietul de sarcini. Un troleibuz va avea capacitate de transport de minimum 96 persoane din care minimum 24 pe scaune. Pentru o capacitate de transport ofertata mai mica decat cea solicitata prin caietul de sarcini oferta devine neconforma. De asemenea, construcţia caroseriei troleibuzului trebuie să fie realizată în conformitate cu regulamentele CEE-ONU în vigoare.
Garanția pentru troileibuze va fi de minim 240.000 km sau patru ani de funcționare. De asemenea, ulterior primilor patru ani, se va aplica garanția extinsă pentru încă minim patru ani sau 240.000 km, fiind asigurate toate piesele ce țin de uzură normală și defecte. De asemenea, troleibuzele vor avea un sistem de stocare a energiei electrice, garantat 480.000 km sau opt ani de circulație. Autonomia va fi de 20 km pentru fiecare cursă, cu posibilitatea de încărcare rapidă și lentă a bateriilor de stocare. Captatorii vor avea sistem de retragere automată cu acționare pneumatică și repunere pe fir cu frânghii.

razvan96

Acum a fost respins si recursul de la CAB.Se poate semna cu Bozankaya pentru cele 100 de troleibuze.

Ionut

Din ce-am inteles, promisiunea e ca in noiembrie ajung primele bucati.