[CJ] Centura Metropolitana Cluj-Napoca

Started by alexV, September 23, 2015, 11:09:33 PM

Previous topic - Next topic

0 Members and 1 Guest are viewing this topic.

yetiman

#825
QuoteViceprimarul Dan Tarcea a anunțat că Primăria a lansat la finalul săptămânii trecute licitația pentru proiectarea și execuția primului tronson din centura ocolitoare a Clujului, tronson cu o lungime de 2 km.

,,Știm situația, drumul de la Florești la Cluj-Napoca e cel mai aglomerat drum din România, peste 75000 de mașini tranzitează în fiecare zi în ambele sensuri acest drum.

Tocmai de aceea am început cu primul tronson al centurii metropolitane, a fost lansat vineri, urmează să fie vizibil în SICAP (programul național de gestionare a licitațiilor) în următoarele zile, fiind încă în procedurile administrative a celor de la SICAP.

Anunțul va fi vizibil în cîteva zile. Noi l-am încărcat în platformă vineri, adică săptămâna trecută.

Este vorba de un tronson de aproximativ 2 km, în care vom lărgi drumul la șase benzi, unde vor fi piste pentru biciclete și, de asemenea, vor fi benzi dedicate pentru mijloacele de transport în comun și pentru urgențele de la Spitalul Regional.

Acest drum de legătură va face mai facil accesul și la Spitalul Regional de Urgență Cluj.

Practic, cu această licitație, noi rezolvăm și accesul la Spitalul Regional, cu o pasarelă peste drumul național.

Este primul tronson de centură metropolitană pe care l-am lansat, cu o valoare de 20,7 de milioane de euro", a declarat joi viceprimarul Dan Tarcea în cadrul unei intervenții la un post local de radio.

Centura Metropolitană, proiect cu indicativ ,,Drum TransRegio Feleac T 35″, va avea în total 42 de kilometri și o durată de realizare de 4 ani (fiecare etapă).

Sursa: Monitorulcj.ro
,,Pe hoţii mărunţi îi trimitem la închisoare, iar pe cei mari îi numim în funcţii publice." — Esop
,,Greşelile politicianului sunt crime, căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se împiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se împiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei." — Mihai Eminescu

nicolaem

nu prea are legatura cu metropolitana, dar e f important sectorul, mai ales pasajul peste DN

GIV

pai de ce sa nu fortezi un lucru in asa fel incat sa dea bine? :lol:

ovicor

Groaznic se circula in zona montarii panourilor fonoabsorbante de pe Centura Apahida. Azi la ora 16 ma deplasam in zona. Constructorii ocupasera o banda si se circula "la semafor". Kilometri buni de coloane pe toate directiile. Cand traversam eu zona restrictionata a sosit un echipaj de politie si, presupun, i-a somat sa elibereze banda. Nu stiu cat de necesara era lucrarea, tinand cont ca acel tronson face parte din etapa a II-a a Centurii Metropolitane!

tom_sawyer

^^^^

[CN1051520] Servicii de proiectare si executie ,,Drum TransRegio Feleac TR 35- Etapa I Centura Metropolitană TR 35 și Drumuri de Legătură "Faza I – Centura Metropolitană TR 35 şi Drumuri de legătură Tronson 1 – Drum B4.1- Modernizare DN1 de la km la 481+500 km 483+655 "

RobertH

E vorba doar de largirea pe DN. Am crezut ca au scos la licitatie un tronson din centura ...

RobertH

Dar is cateva chestii interesante in documentatie. In primul rand, aflam si noi cum vor impartii pe tronsoane.


Pentru o imagine mai clara, folositi :
https://pum.project-online.se/doclic/Rutier/Variante%20Ocolitoare/Cluj/Plan%20incadrare%20Centura%20metropolitana.pdf

Largire DN:









Profil transversal DN:



Powered by API/PUM imgur uploader

nicolaem

ma uit si nu pot sa ma abtin sa ii transmit lui Tise niste cuvinte urate.

Tot tronsonul de la vest de gilau pana in zona Cora putea fi facut de  el (CJ) in ultimii 10 ani.
de acolo intradevar costurile is ff mari si e nevoie de implicare CNAIR/Guvern.

horatiu.cosma

#833
Formidabil: caietul de sarcini pentru această lărgire de 2km are nu mai puțin de 223 de pagini. Cuprinsul e trecut de două ori, ca să se înțeleagă bine  :D .

Din caietul de sarcini aflăm că Spitalul Regional e în etapa de proiectare ȘI EXECUȚIE. Probabil în viitorul caiet de sarcini pentru centura Cluj (aia adevărată) o să aflăm că spitalul e jumătate gata.

Mai departe, primăria s-a gândit în cele 223 de pagini să ne dea și un test de verificare a cunoștințelor la limba română.

Următoarea frază e din caietul de sarcini. Se cere completarea cuvintelor lipsă: "Modernizarea drumului DN1 de la km la 481+500 km 483+655 cu extinderea la trei benzi pe sens , dintre una destinată special transportului public de persoane și vehiculelor speciale -poliție, salvare, pompieri cu lățimea de 3,25m și două benzi de 3,0m destinate autovehiculelor."

În următoarea frază se cere eliminarea cuvintelor în plus: "S-au prevăzut pene de racord înainte și după cele această zonă cu lungimea de 10m."

Corectați următoarele formulări: "intersecție giratoriu", sașe", "cârtii tehnice a construcției", "datele pus la dispoziție", "documentația va fi depus", "se vor demararea servici de expropriere", "Pe sectorul studiate s-au prevazut lucrari".

Identificați erorile, în condițiile în care proiectul se referă la aproximativ intervalul kilometric al DN1 481,5 - 483,6: "Se aplica de la 481+850 la 428+395". Sau "Podul are o trei deschideri de 24.7m, iar lungimea totală a podului este de 139,7m."

Nu mai zic de nenumăratele fonturi, spațieri, aranjare în pagină, propoziții începute cu literă mică, diacritice pe sărite, fraze încheiate cu virgulă, jenant.

La structura rutieră unele straturi rutiere vor avea grosime "variabilă". Păi atunci cum vor putea oferta constructorii, câți cm de asfalt? Plus că pe un sector de câteva sute de metri nu e precizată structura rutieră deloc, aia o fi complet variabilă  :D .

Grav: traficul rutier pe perioada lucrărilor se va restricționa pe o bandă pe sens în etapele cele mai complexe. Este incredibil, tot proiectul (asfalt + piste de biciclete + trotuare) are 29 de metri lățime, trebuia să fie cerință expres din partea primăriei pentru proiectant să gândească de așa natură etapele de execuție încât să se asigure 4 benzi de circulație (12 metri) pentru traficul rutier pe toată perioada șantierului.

Caietul de sarcini pare preluat cu copy paste de la CNAIR și modificat pe ici pe colo. E o varză cu de toate în ceea ce privește gestionarul lucrării, nu e deloc clar cu ce se ocupă primăria, cu ce se ocupă CNAIR, de multe ori pare că "beneficiarul" se referă la CNAIR, nu la primărie, CNAIR având responsabilitatea de a aproba proiectul pentru AC, proiectul tehnic și detaliile de execuție, proiectul pentru semnalizare, marcaje etc. Proiectul pentru AC și proiectul tehnic ar trebui să fie verificate și aprobate la 15 zile de la predare. Sunt zero șanse să se predea la inginer, să fie verificat, apoi la primărie, verificat, apoi la CNAIR, verificat și aprobat, totul în 15 zile.

Au lăsat în caietul de sarcini tot felul de prevederi aplicabile la CNAIR pe alte tipuri de drumuri, gen arheologie, muniții neexplodate, poduri lungi cu senzori anti-polei, garduri permanente, bazine de retenție/dispersie, scoatere din fond forestier și alte asemenea care nu există pe proiectul de față. Gen "Beneficiarul va verifica integritatea gardurilor de Împrejmuire a autostrăzi la jumatatea perioadei de garanție...". Cu search găsesc 18 referință la "autostrazi", nu s-au obosit nici măcar pe astea clare să le modifice.

qionescu1


doodoo

#835
Sa ne fereasca Dumnezeu...Echipa de incompetenti din Primarie loveste din nou !!!

Eu doar intreb atat :
1-ce treaba are acest tronson de 2km cu Centura ??? evident, nici unul !!! (nici nu facea parte din planul initial, este doar o minciuna de PR, iar lucrarea probabil o va face RADP) - o treaba extrem de penibila, cu iz de carpaceala...
2-la capete se va simti efectul de palnie, deci efect in trafic cvasiminimal
3-traficul de pe acest tronson se va descarca exclusiv spre oras si nu spre centura, nodul 7 fiind situat abia la intersectia cu str Gr Alexandrescu (in zona podului N - NU EXISTA PREVAZUT NICI UN NOD DE LEGATURA CU CENTURA, oricum nu ar avea nici un sens acolo...) - deci alta minciunica...
4-de unde a aparut atat de brusc spatiul necesar pentru extinderea in lateral ???  :o
5-restrictia timp  de 1 an la o banda/sens va pune pe butuci traficul in jumatatea vestica a Clujului + Floresti

Raman absolut siderat cand vad oameni din primarie cu cata lejeritate vorbesc despre lucruri de care efectiv nu au habar...e groznic ce ne asteapta, nu vreau sa ma gandesc ca vor incepe si megalomania cu metroul... :((  :((  :((

razvam

In stadiul actual, pentru CMC / TransRegio Feleac in ce stadiu este acum ?

Se asteapta dupa Primaria Cluj sau dupa CNAIR sa organizeze licitatia .. si se va publica in SEAP licitatia ... candva ?

alexV

Pregatesc documentatia de licitare conform lotizarii de mai sus. Om vedea cate saptamani dureaza pana chiar pornesc licitatii.

endre.kemenes

Conform Boc, toate tronsoanele au fost trimise la SEAP: https://www.zcj.ro/administratie/boc-toate-tronsoanele-centurii-metropolitane-au-fost-scoase-la-licitatie-998-milioane-euro--244410.html

QuoteBoc: ''Toate tronsoanele Centurii Metropolitane au fost scoase la licitație: 998 milioane euro"
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunţat că toate tronsoanele Centurii Metropolitane au fost scoase la licitaţie. Valoarea totală a contractelor este de 998 milioane de euro.

"Primul tronson are termen de depunere a ofertelor 9 martie. Celeltate, pe care am reușit să le scoate la licitație înainte de finalul lunii februarie, vor avea termene în martie și aprilie. Se vor vedea în SEAP în zilele următoare", a anunţat Boc, în cadrul emisiunii radio.

Centura Metropolitană:

- lungime: 42 km;

- 32 de drumuri de legătură;

- 26 km de bretele și noduri;

- 35 km de piste de biciclete.

Valoarea totală a centurii este de 1.409.270.111 euro.

Lucrarea se va executa în 2 etape.

Prima etapă a centurii metropolitane pornește cu lucrările din zona viitorului Spital Regional de Urgență Florești (zona Muzeului Apei) și merge până la conectarea cu centura Vâlcele-Apahida. Valoarea lucrărilor din prima etapă este de 998.547.901 euro.

În etapa a doua se vor realiza lucrările de la Gilău până la Florești și de la nodul cu centura Vâlcele-Apahida până la nodul 20 Câmpenești. Valoarea lucrărilor pentru acest tronson: 410.722.210 euro.

Urmează derularea procedurilor legale pentru implementarea proiectului Faza I – Centura Metropolitană TR35, cuprinzând:

1. SECTOR CENTURA METROPOLITANĂ (km 14+747/ NOD 5 – km 38+418/ NOD 18): 23,67 km;

2. SECTORIZARE DRUMURI DE LEGATURĂ PENTRU CONECTIVITATE:

- Sector prioritar: Drum de legătură B4 - Drum pentru acces la Spitalul Regional de Urgență amplasat in localitatea Florești, care se realizeaza prin nodul rutier nr. 7 (km 18+839) cu cele 3 secțiuni:

o   B4.1 modernizare DN1, L=2,155 km;

o   B4.2 drum nou de acces la Spitalul Regional de Urgență,  în lungime L=4,301 km;

o   B4.3 modernizare drum existent între DN1 si B4.2/Spitalul Regional de Urgență, în lungime L=0,332 km;

- Drum de legătură B3 - Drum de legătură TR 35 cu DN 1F în localitatea Baciu, spre Zalău, prin nodul rutier nr. 5 (km 14+847),  în lungime de L=7,18 km;

- Drum de legătură B5 - reconfigurare DN1 Calea Turzii, cu acces din nodul rutier 10, în lungime L=1,531 km;

- Drum de legătură B6 - Drum de legătură TR 35 cu Cartier nou Sopor, cu acces din nodul rutier 14, în lungime L=1,60  km;

- Drum de legătură B8 - Drum de legătură TR35 cu artera principală de circulație aferentă a două cartiere, cu populație cumulată de 160.000 locuitori, cu acces prin nodul rutier 9,  și girația de pe Strada Frunzișului, în lungime L=2,056 km;

- Centru de Întreținere și Coordonare km 24+500.

RobertH

#839
Au aparut licitatiile pe SEAP. Maine pun plansele.