Autostrada A3 București-Borș

Started by Ionut, September 14, 2011, 08:14:47 AM

Previous topic - Next topic

1 Member and 45 Guests are viewing this topic.

horatiu.cosma

Lucrurile sunt ceva mai nuanțate decât "ori e albă, ori e neagră". În comunitatea de aici e mult mai natural să ne punem în ghetele pasionatului de infrastructură care vrea autostrăzi repede repede. Însă în situația de față nu strică (măcar din empatie) să încercăm să ne punem și în ghetele sătenilor.

Au auzit prima dată că o să le treacă autostrada pe lângă sat la începutul anilor 2000. Și apoi au tot auzit și iar auzit că vine autostrada. Prin 2015 au auzit că s-a semnat contractul de lucrări, acuma gata, chiar vine autostrada, au fost unii pe acolo prin terenurile lor cu foreze geo, au făcut ceva găuri pentru arheologie, după care iar pauză.

Apoi, în 2021, chiar a venit peste ei autostrada, cum nu și-ar fi imaginat, cu zeci de utilaje în spatele satului care lucrau de zor zi și noapte. Și lucrurile au început să nu mai arate chiar așa de bine. Zgomot noaptea, la fiecare ploaie noroi scurs de pe deal direct în curți, apoi ditai alunecarea de teren, povești că vine dealul peste sat.

Apoi că nu e bun traseul ăla, că nu stă dealul, trebuie schimbat, o să vină autostrada și mai aproape, prin cimitir. Și la ei nu a venit nimeni să bată la poartă să zică un "bună ziua, ne scuzați, noi suntem ăia cu autostrada, am vrea să discutăm 5 minute, uitați care e situația, avem nevoie de înțelegerea dumneavoastră etc". Nimic, doar zvonurile, conspirațiile și bârfele au ajuns la ei și e absolut normal să fie speriați. Nici CNAIR și nici UMB nu sunt niște fanioane ale transparenței și grijii față de cetățean, așa că oamenii au acumulat tensiune, frică, supărare, zero informații și era previzibil că mai devreme sau mai târziu va exploda.

Până la urmă se va construi viaductul ăla deasupra cimitirului, dar e important și cum ajungi acolo. Cu forța și "tancul", sau cu păsare, transparență, înțelegere și interes și față de cei pentru care teoretic se construiesc autostrăzile astea.

L.E. pentru ultimul mesaj: nu ar strica o vizită în astfel de țări, poate se mai schimbă opinia. Dacă te lasă să mai ieși de acolo.

raulbogdan23


EugenRo

Ce se mai aude cu A3 care ar urma sa treaca la 30m prin spatele Castelului Cantacuzino din Busteni?

mirceaeliade

Literalmente e un NIMBY, chiar daca de data asta e unul legitim.  Din video pare o singura casa 'rezemata' de traseul nou.  Ma gandesc ca nu e chiar asa de mult sa puna CNAIR sa cumpere toata casa astfel incat omul sa isi faca un mini-palat la cateva sute de metri distanta, si nu m-as mira daca chiar pe asta pariaza.  Parca si la A10 tin minte un privat sa fi stat in tribunale cu CNAIR pana a primit trecere cam dedicata pe sub autostrada.  Pana la urma e dreptul individului sa isi ceara drepturile, si nu m-as mira daca se ajunge pe la TV cu asta.

cfdp

Totusi, de ce nu se studiaza si solutia mentinerii traseului. stiu eu coloane secante pe doua randuri amonte legate cu radiea si coloane aval cu legaturi cadru?

AdrianRO

@misiekwas parerea mea e ca protectia respectivelor animale este ridicata la un rang mult prea ridicat fata de necesitatea de dezvoltare a unei tari. Unde se poate, ok, se face. Unde este rezervatie naturala, ok, se evita. Dar sa protejam fiecare cm2 din tara in mod draconic pentru animale..

Poate e nepopular, dar eu sunt total impotriva curentului de a pune animalele pe primul loc in fata oamenilor si bunastarii rezonabile a acestora. Pana la urma nu intri in padure sa faci complex de spa, intri sa faci o autostrada care e primordiala pentru bunastarea fiecaruia dintre noi. Regulile acestea de mediu au fost facute si promovate de tari care au deja demult toate autostrazile necesare. Sunt curios cand s-au facut zecile de mii de km de autostrazi din vest cata importanta s-a dat mentinerii biotopului gandacului de stejar sau ursului.

Cat despre oameni si casele acestora, atat timp cat mi-ar pune panouri antifonice eu chiar as fi fericit sa treaca autostrada pe langa mine asa cum trece pe la Nadaselu. Pana la urma daca nu iti convine si te simti pagubit poti obliga in instanta statul sa te exproprieze. Pe principiul eu stau aici si trebuie sa ramana asa cum a fost si pana acum nu se mai face nimic nicaieri, fiind un argument ce poate fi adus de orice așezare omenească.

dr4qul4

Dar e chiar asa tabu daca mutam 30 de morminte ca sa mutam autostrada 70m mai la dreapta?
Nu ai nevoie nici de viaduct, sta si dealul si esti si departe de case. Le faci oamenilor un cimitir nou si de 2 ori mai multe locuri de veci.
Platesti si preotul pt slujba, si pomana, si iesi cat te costa o deschidere la viaduct.
Pariu cu Radu_A. 200 lei  (la API). El zice ca UMB pana la sfarsit de 2025 termina: A7 pana la Bacau, Dx6, A0 si DX12 T4. Eu sunt mai pesimist

Hercule

Problema cred ca e faptul ca nu se actioneaza unitar si asta provoaca frustrare. De ce la Focsani s-a acceptat o cocoasa hidoasa (o bubă chiar) pentru a nu deranja orasul in timp ce prin alte parti si-au bagat picioarele in ofurile localnicilor. A se vedea cazul Bogata de Mures unde A3 trece prin mijlocul satului sau la cel cu casa langa A10 la Sancrai. Si mai recent lipsa accesului cat de cat rezonabil la terenurile agricole din Hadareni pe A3. La asta se adauga bineinteles lipsa comunicarii si desconsiderarea localnicilor.
Parerea mea.

Apropo de Bogata, localnicii sunt disperati din cauza zgomotului infernal, in special de la rosturile de dilatare.
Deșteaptă-te române!

misiekwas

@dr4qul4 pai, probabil s-ar putea, dar mai întâi bănuiesc ca CNAIR ar trebui sa se intereseze de ce oamenii din Nadaselu au de spus. Pentru ca noi aici nu suntem în poziția sa ne pronunțam.

@AdrianRO as răspunde cu o poza și o explicație:



Aceasta structura deasupra S8 în Polonia este pentru lilieci ca să treacă ușor deasupra drumului fără sa fie lovite de mașini. Astfel de masuri nu sunt deloc rare și în Polonia restricții privind protecția de mediu sunt mai aspre decât în România. În acelasi timp într-o perioada comparabila Polonia a construit cam 5000 km, iar România 1000 km. Cumva restricții aia nu prea au avut impact dăunător asupra investițiilor.
Impactul de mediu este o prevedere elementara în proiecte de investiții. Întra în fisa postului; faptul ca CNAIR și glorios care fac SFuri nu se descurca cu asta și proiecte se blochează, nu-i problema de biotopul gandacului ci de neglijenta.

cmd

#33564
Dar oare sutelor de locuitori din Gilau de exemplu la care le trece tot traficul spre Oradea literalmente pe sub geam, cu poluarea si vibratiile de rigoare, cum s-or simti stiind ca A3 trebuia sa fie gata de cel putin 10 ani deja si iar s-a impotmolit la Nadaselu. Sau locuitorii din alte localitati cu aceeasi problema. Nemaivorbind de atatea si atatea accidente de pe E60. #NIMBY?

raulbogdan23

Dar oare locuitorii din Hadareni (A3 Chetani - Campia Turzii), Sanpaul, Sardu si Mihaiesti, Sutor (A3 Nadaselu-Zimbor) oare ei ce zic?

A3 trece la vreo max 10-20 de metri de case, poate chiar mai putin.

misiekwas

#33566
^Sunt multe cazuri. Și problema nu-i de a trata pe cei din Nadaselu mai bine sau mai rău decât pe cei din Gilau. Asa cum arata asta, e mai degrabă problema de diplomatie: CNAIR sa trimită pe cineva acolo și sa vorbească cu ei. Uitați-vă din perspectiva unei femei 60+,care a auzit ca "vor baga autostrada prin cimitir", trebuie explicat, discutat etc. Dar pe CNAIR aparent l-a durut în cot.

BTW. Pe ea aceasta autostrada va afecta mult mai mult decât pe oricare dintre noi, pentru ca o vom folosi din când în când, iar ea va trai pe lângă el.

danvoicu

Atatea probleme si complicatii din cauza unui singur motiv : fobia maniaca a CNAIR fata de tuneluri. Tunel de oricare tip ar fi. Vor fi repercusiuni mult timp de acum incolo.Insa ei nu au mustrari de constiinta. Asa ceva este imposibil pentru unii care au IQ negativ.In los sa se uite inainte ei privesc inapoi. Cu o mandrie mizerabila.

Liviu M

Oameni buni, nu mai justificați niște rele cu alte rele (eventual mai mari). Militați pentru evitarea (minimizarea, acolo unde nu se poate a) relelor. Chiar dacă costă mai mult.

Gio

Imi amintesc ca si la pasajul Basarab era aceeasi circoteca din partea unor locuitori din zona, ca le trece prea aproape de balcoane, ca sa nu se mai faca.. Sunt discutii inerente, daca stai dupa fiecare nemultumit de pe traseu nu mai faci niciodata nimic, pana la urma exista norme, distante minime, solutia panourilor antifonice si nu in ultimul rand expropierea pentru utilitate publica (care btw se aplica si in tari democratice si nu doar in alea din care nu mai iesi). Daca n-au considerat necesare expropieri inseamna ca se respecta distantele minime fata de case iar faptul ca trece pe deasupra unui colt de cimitir nu vad problema. Dar, ok, hai sa nu se mai faca autostrada daca nu vor localnicii.