[MS] Centura Sighișoara

Started by tom_sawyer, September 18, 2020, 01:28:51 AM

Previous topic - Next topic

0 Members and 2 Guests are viewing this topic.

gicu

În condițiile de participare se cerea ca ofertele sa fie valabile până în 18.02.2022. Dacă nu selectează câștigătorul până atunci probabil se va anula, pentru că prețurile de acum diferă mult de cele din vara trecută de când au fost depuse ofertele. Nu știu dacă vreun ofertant va vrea să își prelungească oferta în condițiile astea.

horatiu.cosma

Prețurile se actualizează la zi, există formule de actualizare în contract.

Fred

Deci traseul ramane cel super-criticat?

NGC

"Proiectare si Executie ,,Varianta de Ocolire Sighisoara"- DRDP Brasov"

Niste cocosi de munte au transmis ca aici castigatorul initial este asocierea CLEAN PREST ACTIV + SC PROIECT-CONSTRUCT REGIUNEA TRANSILVANIA + ILCI INSAAT SANAYI VE TICARET ANONIM SIRKETI + T DANCOR ROMCONSTRUCT.

pentium10

ceva update recent? cred ca trebuia sa se intample ceva vinerea ce a trecut
Waze advocate, Google Developer Expert, In Mures

NGC

Din ce spun cocosii de munte, trebuie sa se anunte zilele astea castigatorul initial.

pentium10

🔵DRDP Brașov a desemnat câștigătorul care va proiecta și construi Varianta de ocolire #Sighișoara.

https://www.facebook.com/drdpbv/posts/1619191291775561

🔵Ofertantul declarat câștigător este ,,ASOCIEREA S.C. CLEAN PREST ACTIV S.R.L – S.C. T DANCOR ROMCONSTRUCT S.R.L. – ILCI INSAAT SANAYI VE TICARET A.Ș. –  S.C. PROIECT-CONSTRUCT REGIUNEA TRANSILVANIA S.R.L".
🔵Durata de execuție a contractului este de 38 luni (14 luni pentru proiectare și 24 luni pentru execuție). Perioada de garanție oferită de antreprenor este de 60 de luni. Pentru această lucrare #DRDPBrașov a primit în total 8 oferte.
🔵Varianta de ocolire Sighișoara este localizată are o lungime de 13,057 km și va avea câte o bandă pe sens. Traseul ocolitoarei se desprinde din DN13 la km 108+600 (kilometraj pe DN 13) în partea de est a municipiului, în apropierea localității Albești, după care se îndreaptă către nord-est revenind în DN 13 la km 123+120 (kilometraj pe DN 13) în apropierea localității Hetiur.
Structurile mai importante de pe traseu sunt următoarele:
- la km 0+423 (în zona Albești) este prevăzut un pasaj de 74,12 m pentru traversarea căii ferate și a drumului național DN13;
- la km 1+870 traversarea râului Târnava Mare și a pârâului Satului se va face printr-un pod de 134,20 m;
- la km 12+760 (în zona Hetiur) înainte de intersecția cu DN13, Varianta de ocolitoare Sighișoara traversează o vale adâncă fără curs de apa, pentru traversarea acesteia fiind prevăzut un viaduct cu 6 deschideri, lung de 150 m.
#CNAIR #totpedrum
Waze advocate, Google Developer Expert, In Mures

Ionut

Ar trebui să monitorizăm lucrările aici, cred că e un proiect important și din câte țin minte relieful nu este foarte ușor.

elus84

De pe grupul din Sighișoara: "Dacă urmăriți cursul Târnavei, este cel din anii 70. Proiectul ocolește meandre ale râului, inexistente de zeci de ani și străbate zone care acum sunt construite!"

dr4qul4

Iar au facut traseul de pe harti sovietice din anii 70?
Sigur avea Parkinson cel care a desenat traseul
Pariu cu Radu_A. 200 lei  (la API). El zice ca UMB pana la sfarsit de 2025 termina: A7 pana la Bacau, Dx6, A0 si DX12 T4. Eu sunt mai pesimist

elus84

Și înca o veste "bună" vine din acest link: https://investigatoria.ro/2022/04/28/romania-aberanta-constructia-centurii-sighisoarei-castigata-de-asocierea-teldrum-de-olt-cu-o-firma-de-curatenie/?fbclid=IwAR1WemnFX0aQl1BwY61U7jjPQMOptWZOUhMi9cy7K1O3aJk0XQH1KRjBDE8

ROMÂNIA ABERANTĂ: Construcția centurii Sighișoarei, câștigată de asocierea ,,Teldrum de Olt" cu o firmă de curățenie

A fost nevoie de timp pentru ca lucrarea de construire a centurii ocolitoare a Sighișoarei să fie atribuită cuiva. Dar, în sfârșit, a câștigat cine trebuie: o firmă a fraților Ciocan din Caracal, cunoscută în mediile de specialitate drept ,,Teldrum de Olt", în asociere cu o firmă al cărei obiect de activitate e curățenia clădirilor.

Celor două li s-au alăturat ILCI Insaar Sanayi VE Ticaret A.Ș. și SC Proiect-Construct Regiunea Transilvania SRL, valoarea ofertei depuse ridicându-se la 257.772.291,56 lei, fără TVA.
Asocierea Clean Prest Activ și T Dancor Romconstruct este extrem de interesantă. În primul rând, cele două firme sunt înregistrate la aceeași adresă din București, pe strada Nicolae Teclu.
Clean Prest Activ este o societate comercială cu răspundere limitată, al cărei obiect de activitate este curățenia clădirilor.
Greu de înțeles, așadar, cum poate ea să contribuie efectiv la construirea de drumuri. Probabil asta se va întâmpla cu sprijinul firmei cu care împarte sediul, cunoscută drept  ,,TelDrum de Olt".
T Dancor Construct este botezată după numele lui Dan și Cornel (așa cum au fost botezați frații Ciocan din Olt). Prieteni buni cu Paul Stănescu, frații Ciocan controlează de ani întregi zona Caracalului. Dan Ciocan a fost președintele al PSD Caracal  și deputat până în anul 2020. În toată legislatura 2016-2020 a avut o singură declarație scrisă și 3 moțiuni.
El a rămas, totuși, cunoscut în mediul public de la noi, după ce a fost exclus de Marcel Ciolacu din PSD în anul 2020, pentru că a lipsit de la votarea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Orban. Dan Ciocan s-a reorientat repede și în 2021 devenea președintele PMP Olt.
Cornel Ciocan, fratele care s-a ocupat de afacerile familiei, este personajul din spatele T Dancor Romconstruct, acum fericitul câștigător al licitației pentru construirea variantei ocolitoare a Sighișoarei. N-a fost, însă, mereu fericit. În 2015, Cornel Ciocan a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare pentru evaziune fiscală de aproape 6 milioane de lei.
Compania are în spate o istorie întreagă a contractelor cu statul. În 2019, valoarea totală a lucrărilor publice primite de T Dancor Romconstruct SRL se ridica la 77,4 milioane de euro, multe dintre ele fiind atribuiri prin proceduri simplificate.
Revenind la lucrarea nou câștigată, menționăm că durata de execuție a centurii Sighișoarei este de 38 luni (14 luni pentru proiectare și 24 luni pentru execuție), iar perioada de garanție oferită de antreprenor este de 60 de luni. Pentru această lucrare DRDP Brașov a primit în total 8 oferte. Drumul ce urmează a fi construit va avea o lungime de 13,057 km și va avea câte o bandă pe sens. Traseul ocolitoarei se desprinde din DN13 la km 108+600 (kilometraj pe DN 13) în partea de est a municipiului, în apropierea localității Albești, după care se îndreaptă către nord-est revenind în DN 13 la km 123+120 (kilometraj pe DN 13) în apropierea localității Hetiur.
Ca atare, vorbim despre o sarcină destul de complicată, pe care, însă, suntem siguri că o va putea rezolva cu brio compania de curățenie în parteneriat cu firma care a produs ani la rând bani pentru PSD-ul din Caracal. Nu de alta, dar atunci când licitațiile pentru lucrări publice sunt câștigate de cine trebuie, nu poți decât să fii sigur că succesul e garantat. Și există o întreagă istorie a succesului de acest fel în România.

NGC

Dupa anuntarea castigatorului initial, STRABAG a depus contestatie si ea a fost admisa partial. Acum CNAIR trebuie sa reevalueze oferta asocierii CLEAN PREST ACTIV + SC PROIECT-CONSTRUCT REGIUNEA TRANSILVANIA + ILCI INSAAT SANAYI VE TICARET ANONIM SIRKETI + T DANCOR ROMCONSTRUCT.

NGC

Vrabiutele spun ca dupa reevaluare vom avea tot acelasi castigator.

NGC

Am uitat sa va spun ca STRABAG nu a fost multumita de decizia CNSC si a facut recurs.

NGC

STRABAG a pierdut recursul si va ramane castigator dupa reevaluare asocierea CLEAN PREST ACTIV + SC PROIECT-CONSTRUCT REGIUNEA TRANSILVANIA + ILCI INSAAT SANAYI VE TICARET ANONIM SIRKETI + T DANCOR ROMCONSTRUCT.