Infrastructura electorala in Romania: discutii tehnice

Started by cristi5, May 27, 2019, 12:29:44 PM

Previous topic - Next topic

0 Members and 2 Guests are viewing this topic.

cristi5

Infrastructura electorala din Romania, mai ales in ce priveste votul in diaspora, este la pamant. Votul in diaspora nu este scalabil: au votat cam 10% din oameni dar nu stim care sectii sa le marim de 20 de ori si care numai de 5 ori.

Cauzele acestui esec sunt structurale, adica sunt necesare imbunatatiri ale intregului sistem, nu numai in diaspora. Registrul electoral care nu corespunde realitatii, lista suplimentara care este neverificabila si nu ar trebui sa existe, declaratia pe proprie raspundere, toate acestea nu exista in tarile civilizate.

Problema infrastructurii electorale este mai mare decat la rutier de exemplu pentru ca
- inapoierea e mult mai mare
- oamenii nu pot calatori in Occident sa voteze acolo, asa cum pot merge pe autostrazi sa conduca. Nu exista un "model de urmat". Oamenii nu stiu cat suntem de inapoiati in acesti domeniu, stampila si lista suplimentara par idei firesti. Atat pt partide cat si pt alegatori, votul este de neconceput in afara zilei scrutinului si in afara sectiei de votare etc.
- formele moderne de vot (electronic si prin corespondenta)  nu pot fi aplicate pe infrastructura subreda de la noi. Asta iar nu se intelege.

Propun sa discutam aici strict tehnic, non-politic si sa venim cu propuneri. Discutia asta este vazuta ca fiind apanajul partidelor politice, eu cred ca e de fapt o discutie tehnica pentru societatea civila.

nenea_hartia

^ Și totuși s-a votat o dată prin corespondență, există pe undeva o analiză, ce a mers și ce nu?

Legat de votul electronic, eu cred că România are două probleme mult mai mari decât lipsa autostrăzilor*, și anume lipsa unui cadastru general pus la punct și adus la zi și lipsa unui sistem electronic centralizat. Mi se pare criminal că fiecare guvern pasează aceste probleme următorului și nimeni nu ia taurul de coarne. Trebuie făcută de urgență o licitație serioasă pentru un sistem național integrat de evidență a persoanei care să-ți permită să-ți plătești taxele, să faci plăți, să semnezi documente electronice sau să votezi de la distanță cu ajutorul actului de identitate. Mi se pare ridicol că pașaportul mi-a fost scanat la secția de votare, însă că a trebuit să mă duc până acolo și să stau 6 ore și 20 de minute la coadă ca să-mi fie scanat, în loc să o pot face eu însumi de acasă, din fotoliu (în paranteză fie spus, mi se pare și mai grotesc faptul că acum am o ștampilă ,,Votat" pe fila unui pașaport biometric). Înțeleg că guvernele au tot protejat armata supradimensionată de funcționari publici obligându-te să te deplasezi la ghișeu și pentru cele mai banale operațiuni și justificându-le astfel prezența, dar sincer, așa nu se mai poate.

@cristi5: ai dreptate că pe infrastructura asta, în momentul ăsta, nu se poate, de aceea de urgență trebuie făcuți pașii pentru îmbunătățirea ei, nu putem contempla de 20 de ani că nu merge. Aș vrea să văd că se pune presiune și din mediul politic pe rezolvarea problemei, aș vrea de exemplu să văd că cei votați de diaspora (oricare ar fi aceia), acum cu sacii în căruță, nu vor uita totuși condițiile în care au fost votați și se vor strădui să rezolve această situație umilitoare și ilegală. Nu cred că ar fi anormal să încercăm să facem și noi ca americanii, să îi scriem deputatului nostru (oricare ar fi ăla de pe listă :lol:) și să-i cerem să miște ceva în direcția informatizării României. Orice petiție care să pună presiune pe autorități, orice declarație publică, comunicat sau scrisoare a oricărei persoane, oricărui grup, partid sau organizație mi se par binevenite.
Dar pe termen scurt mă tem că nu știu ce se poate face, spre exemplu la alegerile prezidențiale. Cineva a sugerat două zile de votare (și s-a putut atunci când Biserica Ortodoxă și-a vârât coada), dar e evident că n-ar fi suficient. Presupunând că alegătorii din diaspora s-ar distribui uniform pe cele două zile (foarte improbabil, realitatea e că majoritatea va veni la vot tot duminica) și tot ar sta enorm la coadă. În cazul meu, pe care l-am citat mai sus, timpul de așteptare mi s-ar reduce la 3 ore și 10 minute, dar prin Spania sau Marea Britanie, unde oamenii au stat peste 9 ore la coadă, ar dura și mai mult.

Aș vrea să mai scriu ceva și sper să nu fie interpretat politic, ci drept ceea ce este, o plângere administrativă: conform legii, ,,Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exercițiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani". N-am văzut până acum pe nimeni sesizându-se din oficiu în acest caz.

*Evident, problemele se pot rezolva în paralel, există instituții separate pentru asta.

Cristi N

In momentul asta eu stiu de 3 proiecte de lege in directia asta:
- vot prin corespondenta - proiect depus in martie 2018,
- vot electronic la distanta - proiect depus in martie 2019
- proiectul de lege pentru cartea de identitate electronica - in mare parte facut in perioada Ciolos si blocat la o comisie parlamentara de mai mult de jumatate de an.

yetiman

Eu am sugerat 2 zile de votare. Nu pentru ca ar fi suficient. Ci pentru ca ar fi o masura care se poate implementa IMEDIAT, fara investitii suplimentare in aparatura, software, etc.
Evident, votul electronic si votul prin corespondenta trebuie sa fie tinta.

Inclusiv ieri, printr-o OUG se putea decide prelungirea orei de inchidere a votului. Oricum, datorita fusurilor orare, votarea s-a incheiat pe la 07:00 dimineata, pe coasta de vest a Americii. Nici macar nu se pot prevala ca aveau o ora "FIXA" pe care nu o puteau depasi... Dar e evident ca nu s-a dorit (si stim foarte bine de ce...)

,,Pe hoţii mărunţi îi trimitem la închisoare, iar pe cei mari îi numim în funcţii publice." — Esop
,,Greşelile politicianului sunt crime, căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se împiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se împiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei." — Mihai Eminescu

kitsune

Ok, 2 zile de votare. Bun. Dar ce facem cu membrii comisiei? Pentru ei, o votare normală, de o zi, este groaznică:

Mai mulţi membri ai comisiilor de votare au leşinat aşteptând să predea buletinele de vot.


Mai mulți membri ai secțiilor de votare așteaptă și luni, la ora publicării acestei știri, în prefectura din Constanța, să predea sacii cu voturi, într-o sală fără scaune și a cărei podea a fost acoperită cu folii de plastic. Articol publicat luni la 17:15!

Singura mea experiență legată de asta e din anii '90, când am fost observator din partea Ligii Studenților într-o secție de votare, nu cred că s-au schimbat multe de atunci referitor la timpul pierdut de membri. Tot cu noaptea în cap vin duminică, după ce în ziua precedentă au fost mai tot timpul ocupați, tot stau toată ziua în secție, unele din ele fiind fără un minim de dotări (școli de țară cu hazna în curte sau mult mai rău), tot așa se stă la predarea sacilor cu buletinele de vot, până dimineața (afară în curte de cele mai multe ori).
Natural stupidity is much more dangerous than artificial intelligence

nenea_hartia

^ La referendumul ,,familiei" s-a putut 2 zile, trebuie văzut cum. Am fost acum mulți ani vicepreședintele unei secții de votare, 2 zile pentru aceeași comisie electorală e absolut imposibil. Poate cu două comisii diferite?

kitsune

Probabil că există posibilitatea, dar la fel de probabil e că trebuie modificată legea. Nu am idee la momentul acesta ce prevede legea referitor la tehnicalitatea votării, cine ce trebuie să facă/sigileze/semneze/predea, etc. și nici nu cunosc prevederile legale cu privire la depășirea programul de lucru (neefectuarea orelor de odihnă), ceea ce pot să spun e că la mine la muncă nu pot depăși 14 ore pe zi iar odihna trebuie să fie de 10 ore în orice perioadă de 24 de ore, maximum împărțită în 2 perioade din care una nu mai mică de 6 ore. Orice deviere de la această regulă trebuie motivată și consemnată în scris. Excepție face forța majoră, în cazuri excepționale.

LE: citesc acum că în Bihor nu se poate valida un rezultat din cauza unor neconcordanțe în procesul verbal și sacii de vot trebuie duși de la Oradea înapoi într-un sat la 80 km, unde se va întruni biroul local, renumără voturile, un nou proces verbal, etc.
Natural stupidity is much more dangerous than artificial intelligence

dr4qul4

Vin si eu cu o idee.... cei care intentioneaza sa voteze pe liste suplimentare sa se inregistreze (pe internet) cu o luna inainte. In felul acesta s-ar putea organiza mai multe sectii de votare in acele localitati. Bineinteles, sa se poata vota si fara inregistrare, dar doar acestia vor sta la coada. Cam cum merge cu programarea la inmatriculari.
Noi romanii avem o retinere in a ne schimba domiciliul si nici autoritatile nu exceleaza la acest capitol. Parca mai ieri avem conationali care locuiau si munceau in Italia, dar aveau masinile inmatriculate pe Romania. Si sunt multi altii care lucreaza fara forme legale. Sau soferi de TIR (pb cateva mii) care oficial sunt angajati pe firme din Romania si sunt doar in delegatie prin vest.
Pentru cei fara acte, votul prin corepondenta nu este o solutie. Votul online este mult mai greu de implementat, pentru ca nu poate ramane singura forma de vot. SI daca trebuie sa amesteci online+urne.....nu stiu daca iese bine.
Ar mai fi o varianta.....instalam si in urne PC-uri....dar cati pensionari stiu sa dea swipe si sa apese pe buton? Ca nu au voie insotiti in cabina.

PS. Cu bune si rele, sistemul actual cu hartie si verificarea cnp-ului, este unul care previne fraudarea decisiva.
Pariu cu Radu_A. 200 lei  (la API). El zice ca UMB pana la sfarsit de 2025 termina: A7 pana la Bacau, Dx6, A0 si DX12 T4. Eu sunt mai pesimist

cristi5

Cred ca votul prin corespondenta din 2016 a suferit prin
- lipsa de promovare
- lipsa de intelegere de catre alegatori a sistemului proportional d'Hondt. Cei mai multi au spus "nu ma duc sa votez cand diaspora are 3 parlamentari". Ce nu au inteles e ca votul lor ajuta partidul respectiv in tara, exact ca un vot din tara
- oamenii s-au temut ca votul nu le va fi numarat. Cumva oamenii se simt ceva mai siguri daca merg personal, ceea ce e usor naiv.
- poate multi nu aveau actele necesare (desi conditiile nu erau foarte stricte daca imi amintesc bine, eu avand domiciliu in strainatate am trimis o poza cu mobilul dupa pasaportul suedez)

Mecanismul de vot a fost asa
- alegatorul isi trimitea (electronic) actul din tara respectiva si un formular (electronic) prin care cere mutarea in registrul electoral al cetatenilor din strainatate. Asta insemna se muta temporar cu votul in diaspora. Daca cumva ar fi plecat acasa in tara si ar fi vrut sa voteze acolo, teoretic nu ar fi putut
- peste doua zile a venit (e-mail) o confirmare ca cererea a fost aprobata
- cu cateva saptamani inaintea votului a venit plicul cu cele necesare votului. Buletin de vot, plic interior, exterior, si in loc de stampila un sticker. Practic asta inseamna ca ca tehnica de vot era diferita in diaspora. Se putea vota teoretic si cu "fluturas in plic" ca in Suedia, atat timp cat nu se amesteca voturile
- plicul exterior continea, pe langa cel interior cu votul, un certificat nominal... Ceva care la primirea votului, ducea la "bifarea" alegatorului in lista electotala. Apoi plicul interior mergea spre urna (separat de identitate), unde se scotea probabil buletinul de vot din plic

Cum arata acea mega-sectie de votare prin corespondenta, nu stie nimeni. Cred ca asta a fost o greseala, trebuia pusa live TV pe internet

frunzaverde

Nu putem duce votul la un nivel decent de infrastructura fara schimbari legislative. Ceea ce nu e deloc dificil, dat fiind ca o mare parte din infrastructura de vot este data pentru fiecare scrutin printr-o lege speciala, care e valabila pentru un scrutin si doar pentru unul singur.

De exemplu, daca vrem sa renuntam la stampila, si sa trecem la o alta formula - de exemplu "pix" sau "buletin volant in plic" sau "cu inregistrare electronica" nu trebuie facuta o alta procedura legislativa decat cea necesara pentru a pastra stampila.

Plus ca sper ca am invatat pana acum ca daca vrem sa schimbam ceva pentru mai mult de trei zile, trebuie facut cu cap si din temelii. Nu carpeli legislative.

O sa discut problema cu problema si prezint cate o solutie:

1. Problema identitatii. Romania are un sistem extraordinar de sofisticat de identitate, cu cheie unica pentru fiecare cetatean (CNP) - multe tari ca Germania, UK sau Ungaria nu au asa ceva, si cu cod variabil temporal (seria si numarul CI/BI/Pasaport), astfel incat persoanele sa fie radiate rapid daca dispar/mor. Sistemul e cumparat din Danemarca, e o adaptare a sistemului danez, care functioneaza excelent.

De ce nu merge in Romania? Pentru ca am legat identitatea de "glie", contopind identitatea personala de o adresa fixa in anii '70, cand am cumparat sistemul. Motivul era simplu - comunistii doreau sa continue sistemul de restrictionare a migratiei interne (propisca / hukuou / flotant), si asta a fost solutia lor - domiciliul scris in buletin. Ideea era tocmai limitarea oricarei forme de mutare in teritoriu - restrictionarea circulatiei.

Astfel, orice mutare cere schimbat buletinul, si orice schimbare de buletin cere o serie lunga de acte doveditoare pentru chestia asta, in multe cazuri extrem de complexe (procuri, acte de vanzare cumparare ), care vin la pachet cu raspunderi legale pentru cei care te iau "in spatiu". Si, ca mostenire comunista, daca iti muti "domiciliul" in strainatate (CRDS), iti pierzi buletinul (ramasita din epoca vizelor de iesire-inapoiere) si primesti mentiune speciala in pasaport (din epoca in care ca CRDS nu iti permitea sa te intorci decat ca turist).

Rezultatul, in lumea mobila de azi, nu in cea totalitara cu repartitii si orase inchise din 1985? Vreo 30-50% din populatia Romaniei are un domiciliu fictiv. Nu are nici un rost sa treci prin durerile de a-ti schimba actele daca te muti din Brasov altundeva in Brasov. Sau chiar din Cluj in Oradea. Iar din Cluj in Frankfurt? Incercarea de a iti face CRDS iti aduce o serie lunga de dezavantaje si atat, asa ca iti vei pastra domiciliul in Romania oricat poti.

Solutie - eliminam cuplajul "domiciliu" - "identitate". De fapt, eliminam complet sistemul de "domiciliu" si il inlocuim cu sistemul "rezidenta curenta". Adica:

1. Domiciliul sau orice referinta dispare de pe CI. Nu mai trebuie sa-ti faci CI nou la fiecare mutare.

2. Oricarui cetatean i se cere sa se inregistreze in baza de date de resedinta, pentru contact intre el si autoritati. Cum baza de date nu presupune vreo obligatie legala (gen "luat in spatiu" cu reguli de evacuare), nu mai e nevoie de atatea acte pentru determinarea chestiei asteia. Fiecare cetatean poate sa-si schimbe rezidenta printr-un simplu click online (de exemplu in SPV) sau formular depus la posta, politie, banci etc..

Dovada ca locuieste acolo unde zice ca locuieste este facuta printr-un formular de control trimis de autoritate, cu un cod unic, la care trebuie raspuns inapoi, ori printr-un sistem online  securizat cu o identitate digitala (cand o sa existe buletine electronice), ori printr-un sistem online in care iti uploadezi o copie de buletin, ori ducandu-te o data si o singura data cu buletinul si hartia aia la cea mai apropiata banca sau posta.

Avantajul la un sistem de tipul asta (voluntar) e ca nu exista reguli ridicole de acte doveditoare, nu exista reguli ridicole de schimbat acte, si nu exista discriminari pentru CRDS (pierderea dreptului la buletin).

Cetateanul va face chestia asta pentru ca e usor de facut, usureaza comunicarea cu statul (statul va sti unde sa trimita plicurile pentru taxe, de exemplu), si, daca baza de date e destept facuta, toate firmele carora le-ai dat dreptul sa iti stie adresa (banci, utilitati etc.) via procedura compatibila GDPR, vor putea avea acces la adresa prin respectivul sistem. De exemplu, nu va mai trebui sa alergi la banci sa iti schimbi adresa de fiecare data cand te muti, si contractul la gaz sau eon se va schimba automat (in sistemul curent, bancile si utilitatile nu sunt interesate de asta, pentru ca sistemul de schimbat adresa e atat de greoi incat n-are sens ca bancile sau utilitatile sa incerce sa acceseze sistemul).

Asa, va exista o lista mult mai buna si de identitati (sunt multi romani fara acte pentru ca n-au proprietati legale - mai ales la tara e o problema cu "oamenii fara buletine", mai ales in comunitati rome), si o lista mai buna de adrese.
Cand esti amenintat cu ban permanent pentru ca ai criticat pozitia publica a unui politician, nu se mai poate numi conversatie sau forum, ci campanie electorala. Imi pare rau, dar din pacate, sunt nevoit va urez la revedere!

cristi5

Quote from: dr4qul4 on May 27, 2019, 08:35:28 PM
Vin si eu cu o idee.... cei care intentioneaza sa voteze pe liste suplimentare sa se inregistreze (pe internet) cu o luna inainte.
...
PS. Cu bune si rele, sistemul actual cu hartie si verificarea cnp-ului, este unul care previne fraudarea decisiva.

Din pacate nu, sistemul actual este praf si lista suplimentara este una din cele mai mari probleme. Nu trebuie verificari mai bune la lista suplimentara, trebuie eliminata lista suplimentara.


Practic avem o serie de carpeli:
1. Statul a pierdut controlul asupra domiciliului cetatenilor. E asa de greu sa declari ca te-ai mutat ca multi nu mai declara. Unul din 8 voturi de ieri in tara(!) a fost pe lista suplimentara. Adica unul din 8 romani din cei 50% care voteaza nu locuiesc acolo unde stie statul. Cine stie cati din aia care nu voteaza. De notat aici ca sunt multe state care nu au registrul electoral legat de evidenta populatiei (cum arata si frunzaverde mai sus). In UK (care nu are CI!), cand te muti, esti obligat sa te duci sa te inregistrezi electoral in noul colegiu.
2. In loc sa rezolve problema (1), statul a carpit-o cu lista suplimentara. A aparut turismul electoral, si a urmat alta carpeala, declaratia pe proprie raspundere (adica statul zice "ma dau batut, declara tu ca esti OK ca eu nu pot verifica")
3. In loc sa elimine lista suplimentara, dupa ce Republica Moldova a introdus un soft pt evitarea votului multiplu, Romania a implementat propria varianta

Care sunt problemele aici? Procesele de vot trebuie sa fie verificabile. Adica eu ca reprezentant de partid intr-o camera trebuie sa ma pot asigura ca tot ce se intampla acolo e OK fara sa am incredere in vreun alt om de acolo. Stim cine e pe lista electorala, ii cam stim pe cei din cartier, vedem cine a venit, cine nu a venit, numarul de voturi din urna trebuie sa "puste" cu numarul celor bifati pe lista electorala ca prezenti. Totul se poate verifica cu informatii disponbile in incapere. Mai departe, sacii cu voturi se transporta la nivel electoral superior, si pot fi verificati acolo de reprezentantii oricarui partid, strict cu informatii disponibile local. Mai mult, daca sacul si procesul-verbal primit de la o sectie de votare nu "pusca", se pot trimite inapoi (s-a si intamplat azi), sa re-numere oamenii de acolo corecteze oamenii de acolo procesul verbal. Totul cu informatii locale.

La lista suplimentara acest principiu e incalcat pt ca pentru a ma asigura ca cei de pe lista nu au votat in alta parte, trebuie sa compar lista cu tot restul registrului electoral si cu toate celelalte liste suplimentare. Ceea ce e imposibil. Lista suplimentara nu este verificabila.

De ce nu e ok sa se rezolve aceasta comparatie cu software? Pai cati dintre noi stim sa verificam software, mai ales in formatul binar care ruleaza pe tableta aia? Guvernul/organizatorul alegerilor poate oricand sa falsifice acel soft. O sa spuneti ca atunci tot ce e vot electronic cade. In Germania da, Curtea constitutionala a hotarat ca nu se poate folosi nimic electronic pt ca sistemele digitale nu pot fi intelese de toti cei prezenti in camera, spre deosebire de sistemele pe hartie! Dar exista sisteme electronice verificabile, care, indiferent de codul sursa si de masina pe care ruleaza, pot fi verificate cu niste intrebari special concepute. Dar ele sunt extrem de complexe, si fara un sistem pe hartie solid, asemenea solutii electronice nu au niciun sens.. E ca si cum ai vrea sa pui ABS sau ESP la o caruta. Estonia nu are vot electronic verificabil (e haios, se aduce un calculator nou, se baga un CD cu softul in el, si toate partidele filmeaza, sa nu fie vreo neregula, dar fireste ca neregula poate fi deja in BIOS sau pe CD), dar are un sistem pe hartie solid, verificabil, si vot anticipat (adica votezi la un oficiu postal dupa ce ti-a verificat un functionar identitatea, bagi votul in plic si functionarul il trimite la sectia de votare de acasa!). Votul electronic din Estonia este exclusiv anticipat: nu se poate vota electronic in ziua alegerilor.

OK si cum rezolva tarile avansate problema votului la distanta?
- unele pur si simplu nu permit asa ceva. Votezi acasa si la revedere. Dar:
- in unele tari "acasa" nu inseamna evidenta populatiei (US, UK). Inseamna ultimul loc in care te-ai inregistrat la alegeri. Aici ajungem la ceva asemanator cu sugestia din mesajul lui dr4qul4 citat mai sus. Practic asta a fost votul prin corespondenta in Romania in 2016: pre-inregistrare temporara (valabila numai pt acel scrutin) in "registrul electoral al cetatenilor din strainatate".
- in alte tari "votezi acasa" nu inseamna ca votezi fix numai in ziua aia. Canada de exemplu deschide sectiile de votare si in weekendul precedent
- alte tari au vot anticipat. Votezi in orice local amenajat (biblioteca, oficiu postal) cu pana la 2-3 saptamani inainte. In plus, poti sa refaci votul in ziua alegerilor, la sectia electorala de acasa. Suedia are prezenta la vot peste 85% din care o proportie mare este vot anticipat.
- vot prin corespondenta dar respectand principiile de mai sus! Adica votul exprimat la distanta e trimis la sectia de acasa (ceea ce rezolva implicit si votul multiplu!), fix ca cel anticipat. Suedia nu permite vot prin corespondenta decat pt diaspora, si cu un martor care certifica (cu o semnatura) identitatea omului care a bagat votul in plic. Fireste ca votul prin corespondenta este anticipat., nu se poate vota prin corespondenta in ziua alegerilor.

Tocmai acest principiu fundamental, ca votul exprimat la distanta trebuie trimis acasa, este calcat in picioare de lista suplimentara!

Odata ce acceptam ideea ca votul exprimat la distanta e trimis acasa, se poate vota prin corespondenta/anticipat inclusiv la alegerile locale!

ghrt

Votul de 2 zile la referendumul bisericesc a fost posibil fizic pentru un membru al comisiei de votare deoarece nu a fost activitate. Puteai să te ridici, să ieşi în recreaţie şi să stai cât vrei tu. Spre comparaţie, duminica trecută, în a doua parte a zilei aerul devenise greu respirabil. Sesizau şi votanţii dar membrii comisiei nu veneau şi plecau, ci stăteau acolo. Iar în condiţii de prezenţă de 50%, deja nu prea mai aveai timp să iei o pauză - stăteam în scurte pauze la uşa secţiei, pe culoar aerul era mai ok. Operatorul de la tabletă a avut o reală problemă, fiind şi fumător (am râs de el că a trăit cea mai sănătoasă zi din viaţa lui). Deci infrastructura actuala cu un singur operator de tabletă şi doar 150 alegători per membru este la limită în cazul particular al celor 2 liste de prezenţă (necesita două căutări, semnături etc, practic dubla timpul alocat de comisie unui alegător). Să zicem că sare la 300 cu o singură listă. Au apărut des bottleneckuri: la tabletă, la membrul comisiei care avea listele cu cele 3-4 persoane intrate succesiv (fiind ordonate alfabetic, toată familia mergea la o singură persoană), chiar şi la cele 5 ştampile disponibile per secţie (mai rar).

Membrii comisiei (reprezentanţi şi delegaţi) verifică două chestiuni distincte: identitatea alegătorului şi voturile exprimate. La ultima pot participa şi observatorii prezenţi în secţie la numărare.

Însă membrii din comisii sunt doar reprezentanţii partidelor în secţia de votare. Pentru alt tip de vot decât cel din secţie, se pot face alte proceduri cu alţi reprezentanţi, de exemplu Autoritatea Electorală să aibă un board compus din reprezentanţii tuturor partidelor, care să le asigure acestora certitudinea că procesul electoral este corect. Accentul se deplasează de la alegător la organizaţie (partid), în sensul că nu alegătorul trebuit să fie convins că a votat şi a fost înregistrat corect ci partidul. Cred că se poate implementa tehnic o tranzacţie de vot care să implice şi partidul, în sensul că la momentul exprimării unui vot electronic să se genereze o cheie şi de la un al doilea server, astfel încât votul să fie generat tripartit: autoritatea electorală, partid şi alegător. Cam cum funcţionează sistemele de plăţi online cu cardul (3D secure etc) care implică nu numai procesatorul de plăţi şi clientul, ci şi banca. În felul acesta alegătorul ştie că partidul votat a aflat de votul lui (identitatea este anonimizată), iar:
- adăugarea de voturi inexistente presupune falsificarea identităţii votantului şi complicitatea dintre autoritate şi partidul beneficiar plus emitentul semnăturii electronice; este echivalentul morţilor de pe listele electorale, numai că dosarul penal este la centru pentru nivelul naţional. Poate fi combătut în mod real doar printr-o autoritate electorala independentă şi separat printr-o rată semnificativă de participare la vot (acel nu pot ei fura cât puteţi voi vota).
- modificarea votului va modifica totalurile per partid iar în baza de date nu se vor regăsi o parte din cheile generate de serverul partidului afectat, deşi tranzacţiile există în log. Se poate combate prin verificarea bazei de date.

Cred că dacă vrem, ca votanţi, să ne asigurăm 99,99% că votul exprimat se regăseşte în numărătoare finală va trebui să mergem personal la secţia de vot şi să votăm pe hârtie. 100% nu există, deoarece votul se poate număra greşit, anula greşit etc. Orice altceva introduce un intermediar care poate schimba informaţia transportată, şi orice măsuri ar urmări asigurarea conţinutului mesajului ar complica fără a oferi certitudine, la fel cum orice măsuri ar pedepsi fraudele ar fi în mod firesc frecţie.
Cât despre identitatea atestată de martor sau de funcţionarul poştal, nu pot decât să râd raportând la RO aşa ceva.
Cont (aproape) inactiv.

ghrt

Quote from: frunzaverde on May 27, 2019, 11:28:31 PM
1. Problema identitatii. Romania are un sistem extraordinar de sofisticat de identitate, cu cheie unica pentru fiecare cetatean (CNP) - multe tari ca Germania, UK sau Ungaria nu au asa ceva, si cu cod variabil temporal (seria si numarul CI/BI/Pasaport), astfel incat persoanele sa fie radiate rapid daca dispar/mor. Sistemul e cumparat din Danemarca, e o adaptare a sistemului danez, care functioneaza excelent.

De ce nu merge in Romania? Pentru ca am legat identitatea de "glie", contopind identitatea personala de o adresa fixa in anii '70, cand am cumparat sistemul. Motivul era simplu - comunistii doreau sa continue sistemul de restrictionare a migratiei interne (propisca / hukuou / flotant), si asta a fost solutia lor - domiciliul scris in buletin. Ideea era tocmai limitarea oricarei forme de mutare in teritoriu - restrictionarea circulatiei.

Problema e reală dar, aşa cum am răspuns atunci pe Contributors, problemele sunt mult mai întinse şi complexe. Chiar şi motivaţie e diferită: sistemul Codului civil identifică persoana prin nume, prenume şi domiciliu (capitolul III - identificarea persoanei fizice, art 82 si următoarele), iar această dispoziţie preia reglementarea anterioară. Totuşi (deja) permite existenţa unui domiciliu ales în scopul exerciţiului drepturilor electorale.

Chestia asta nu ţine de lege, adică nu prea poţi să schimbi pur şi simplu legea. E invers. Aşa e societatea. Nicu de la Brăila este doar un exemplu caricatural al identităţii. Şi ca urmare, toate procedurile de securizare juridică a circuitului civil sunt construite în sensul ăsta. Prevederea din lege este cel puţin astăzi doar rezultatul modului în care funcţionăm în RO.
Cont (aproape) inactiv.

cristi5

In ce priveste votul de 2 zile, si alte multiplicari are a numarului de sectii si cabine de votare, adica alte cresteri de capacitate. Tocmai vad ca in Germania s-a trecut de la 5 la 25 de sectii. Ati vazut cozile...

Cum am zis la inceput, in diaspora au votat cam 10%. Nu ajung dublari sau triplari. Trebuie marita capacitatea de 10 ori acolo unde trebuie, sau de 20-30 de ori daca nu stim unde trebuie.. Adica trebuie spus clar: Romania este o tara cu o proportie mare de emigranti si luate masuri clare in sensul asta. Nu de alta dar multi voteaza pt ca vor sa se intoarca acasa.

Care este marea gatuitura a capacitatii? Trecerea datelor manual pe lista suplimentara (neverficiabila oricum), si verificarea cu un soft neverificabil a votului multiplu, declaratia pe proprie raspundere (adica apa de ploaie ca nu le verifica nimeni). Astea trebuie eliminate.

Dar si dupa eliminarea lor, un local de votare nu va permite mai mult de un votant la 10-20 secunde din cauza restului procedurilor. Asa ca in loc sa ne chinuim cu votul co-locat si limitat in timp, mai bine pregatim vot la distanta si anticipat. Dar acestea trebuie promovate, intelese, creat incredere in ele, incurajat romanul sa se pregateasca/inregistreze din timp, sa voteze cu cateva zile inainte, etc etc. E necesara educatie... Daca ne hotaram cu cateva luni inainte de alegeri va fi prea tarziu.

In acest proces si cetatenii vor trebui sa inteleaga ca nu te duci la alegeri neanuntat, ca la miting. Daca permitem asta, votul respectiv va fi numarat peste cateva zile cand ajunge la destinatie.

Se poate relaxa regula "votul se intoarce acasa" cu "votul se intoarce acasa sau la un nivel ierarhic superior". Adica la biroul electoral judetean sau chiar national (la prezidentiale sau europarlamentare). Dar asta introduce complicatii de verificare, lista electorala a respectivului judet devine prea lunga sa poata fi verificata pe hartie. Deci cumva informatia ca "X a votat" trebuie sa ajunga in sectia de acasa.

elphax

este clar ca 4 milioane de romani nu pot vota in 441 de sectii. s-a vazut ca nici 400.000 nu pot, au ramas mii si mii in fata usilor inchise. ar trebui 10 zile nu 2 :)
pe de alta parte autoritatile spun ca lumea nu s-a inregistrat inainte. deci e clar ca acest mecanism de estimare si control nu e destul de cunoscut si nu functioneaza. e si natura umana, nu iti bati capul sa te inregistrezi, sa prevezi, dar in ziua votului te hotarasti sa mergi.
daca ar exista vot prin corespondenta si electronic nici nu ar mai fi nevoie de toate 441 de sectii - ar ramane utile pentru turisti si cei neinregistrati.