News:

.

Main Menu

TAROM

Started by bogdymol, September 02, 2013, 05:01:17 PM

Previous topic - Next topic

0 Members and 1 Guest are viewing this topic.

reed

"worst rating for Claim Processing (0.0 out of 10)"

Folosesc si eu AirHelp. Am luat odata bani de la TAP Portugal si odata de la WizzAir.
Deci practic spun ca Tarom nu a returat niciodata despagubiri.
Asta insa nu inseamna ca e in cele mai proaste companii aeriane din lume. Chestia asta ce face AIR help este doar in europa datorita legilor referitoare la recompensare in caz de intarziere/anulare zbor.Bineinteles ca daca o companie din afara EU zboara spre si din Europa, trebuie sa se alinieze legilor din uniune.

tom_sawyer

#1201
Compania TAROM lansează o ofertă specială în perioada 13-15 ianuarie pentru cei care doresc să călătorească pe rutele interne, punând în vânzare bilete de avion la tarife care încep de la 23 euro pentru zborurile într-un singur sens.

Oferta este valabilă pentru zborurile operate TAROM pentru călătorii începând din 10 februarie 2025.

Tariful include toate taxele, un bagaj de mână de 8 kg, iar toți pasagerii TAROM beneficiază de check-in gratuit.

profit.ro

https://flights.tarom.ro/ro/destinatii-interne-17

survola

Rute externe mai au?
Sau au anulat toate zborurile spre Beirut si Amman  :troll:

tom_sawyer

Tarom înfiinţează o nouă companie, Tarom Tehnic, care va furniza servicii de întreţinere şi reparaţii pentru aeronave civile, cu specializare pe modelele Boeing, Airbus şi ATR

"Tarom, Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române, anunţă înfiinţarea TaromTehnic, o nouă entitate dedicată furnizării de servicii de întreţinere şi reparaţii pentru aeronave civile, cu specializare pe modelele Boeing, Airbus şi ATR. Noua companie, deţinută integral de Tarom, va continua tradiţia şi expertiza echipelor tehnice ale fostei Direcţii Tehnice Tarom. Prin această transformare strategică, Tarom răspunde nevoii de modernizare şi eficientizare a operaţiunilor, dar şi cererii unei pieţe extinse de clienţi, incluzând companii aeriene internaţionale şi operatori de transport cargo", anunţă compania.

Această iniţiativă face parte din planul de restructurare a Tarom, esenţial pentru respectarea condiţiilor impuse de Comisia Europeană pentru aprobarea ajutorului de stat. Astfel, TAROM Tehnic începe activitatea cu obiectivul de a deveni un jucător de referinţă în industria regională de servicii de întreţinere şi reparaţii aeronave.

Angajaţii aferenţi diviziei tehnice actuale a Tarom vor fi integraţi în noua companie, menţinând acelaşi tip de contracte şi condiţii de muncă. Tarom Tehnic va funcţiona sub o organigramă adaptată, menţinând un flux operaţional coerent şi eficient.

Astfel, un număr de aproximativ 300 de angajaţi alocaţi activităţilor din cadrul Direcţiei Tehnice vor fi transferaţi către noua societate, Tarom Tehnic.

În ceea ce priveşte stabilitatea şi continuitatea activităţilor, Tarom Tehnic va încheia un contract de mentenanţă şi reparaţii cu TAROM, care să asigure serviciile tehnice pentru întreaga flotă.

Creşterea capacităţilor de întreţinere va fi asigurată prin modernizarea şi extinderea hangarului şi a facilităţilor curente, care să permită gestionarea unui număr mai mare de aeronave în acelaşi timp. Acest lucru va duce la reducerea timpului de aşteptare şi la crearea de oportunităţi pentru noi contracte, contribuind astfel la dezvoltarea economică a Aeroportului Internaţional Henri Coandă.

news.ro