[B] Trenurile de metrou

Started by Ionut, September 16, 2011, 03:59:13 PM

Previous topic - Next topic

0 Members and 6 Guests are viewing this topic.

TibiV

Marţi, 24 martie 2015 / 16:34:40

Astra Vagoane şi Alstom au contestat la CNSC licitaţia pentru trenurile de metrou, adjudecată de CAF
BUCUREŞTI (MEDIAFAX) - Astra Vagoane Călători, deţinută de omul de afaceri Valer Blidar, şi Alstom Transport, parte a grupului francez Alstom, au contestat la CNSC licitaţia organizată de Metrorex pentru cumpărare a 51 trenuri noi pentru Magistrala 5, atribuită, potrivit mai multor surse din piaţă, companiei spaniole CAF.

Contestaţiile au fost depuse vineri şi luni, iar cele două cereri au fost conexate.

Licitaţia vizează achiziţia a minim 43 şi maxim 51 de trenuri pentru Magistrala 5 Drumul Taberei - Pantelimon, cu 258, respectiv 306 vagoane, printr-un acord-cadru cu până la patru contracte subsecvente.
Pentru acest contract, cu o valoare estimată de aproximativ 440 milioane euro, cu TVA, Metrorex a primit oferte din partea Astra Vagoane, Alstom, CAF, CSR (China) şi Pesa (Polonia).
Metrorex anunţa în decembrie că amână până cel târziu în luna martie desemnarea câştigătorului contractului, din cauza "complexităţii ofertelor".
La 10 martie, administratorul metroului bucureştean a comunicat că a finalizat etapa de evaluare a ofertelor, dar rezultatele finale, stabilirea câştigătorilor şi atribuirea contractelor de achiziţie publică vor fi comunicate printr-un anunţ de atribuire, publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice şi în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, după expirarea termenelor de contestare sau soluţionare la CNSC.
Contractul estimat la 1,556 miliarde lei fără TVA, va fi finanţat dintr-un credit extern de la BEI, garantat de stat, şi bani de la buget, potrivit anunţului de participare lansat la jumătatea anului trecut de Metrorex.
Luând în calcul valoarea estimată, contractul ar fi cel mai mare de acest tip încheiat până în prezent de Metrorex.
Metrorex a mai atribuit companiei spaniole Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles (CAF), în anul 2011, un contract în valoare de 97 milioane euro, pentru livrarea a 16 garnituri. Acordul a fost extins la finele anului trecut cu încă opt trenuri, cu un cost de 47 milioane de euro.
Mama proștilor este mereu gravidă... :)

Telvanni

Am si eu o intrebare de nepriceputeanu, cum au fost aduse din Spania noile garnituri de metrou? Multumesc!

frunzaverde

#32
Quote from: Telvanni on August 21, 2015, 03:29:22 PM
Am si eu o intrebare de nepriceputeanu, cum au fost aduse din Spania noile garnituri de metrou? Multumesc!

Pe calea ferata, tractate pe propriile roti. Metroul are ecartament standard, putand circula (tractate) pe orice cale ferata ecartament standard din Europa.

Uite-le aici la Budapesta (Kobanya-Kispest) : https://www.youtube.com/watch?t=75&v=OO3kavmyg3c
Uite-le aici la Radoiesti H.: https://www.youtube.com/watch?t=43&v=MESqpjmOKmA
si uite-aici cand le baga in depou prima oara:

P.S. Daca va intrebati cum a circulat prin Spania care nu are ecartament standard, raspunsul e ca nu a circulat. Fabrica CAF in care se asambleaza final toate vehiculele pentru export este in Irun, la granita cu Franta. Fabrica are acces direct atat la ecartament standard (sunt doar 2 km din poarta fabricii pana in Franta) cat si ecartament iberic.
Cand esti amenintat cu ban permanent pentru ca ai criticat pozitia publica a unui politician, nu se mai poate numi conversatie sau forum, ci campanie electorala. Imi pare rau, dar din pacate, sunt nevoit va urez la revedere!

TibiV

Interesant...

Quote
Comunicat de presă - Metrorex
miercuri, 30 Sep 2015, 14:46 
•  Comunicate
45 afişări

                          Drept la replică

     Referitor la articolul cu titlul inițial 'Trenurile spaniole CAF ale Metrorex au probleme mari la suspensie și intră mereu în reparații: 'Se pot sparge pernele de aer' publicat pe site-ul Economica.net în data de 29 septembrie a.c. ora 00:06 (http://www.economica.net/trenurile-spaniole-caf-ale-metrorex-au-probleme-mari-la-suspensie-si-vin-mereu-la-reparatii-se-pot-sparge-pernele-de-aer_107650.html):

Pentru informarea corectă a cetățenilor care utilizează pentru deplasare sistemul de transport cu metroul, în contextul în care în articolul publicat pe site-ul economica.net cu titlul actual 'Trenurile CAF cumpărate de Metrorex cu 100 de milioane de euro au probleme mari la suspensie și intră mereu în reparații', preluat și de către alte site-uri de informare online, precizăm următoarele:

1. Din evidențele tehnice ale furnizorului de mentenanță (Alstom Transport) a trenurilor furnizate de către CAF până la data de 30.09.2015, dintr-un total de 384 de perne de aer, au fost înlocuite un număr de 3 (trei) perne de aer din cadrul sistemului de suspensie secundară a trenurilor de tip BM3.

2. Afirmația din conținutul articolului, referitoare la '[...] cu riscurile aferente asupra siguranței călătorilor' este neadevărată și, totodată, tendențioasă, în contextul în care în perioada efectuării probelor de omologare a tipului de tren de către Autoritatea Feroviară Română (AFER), această situație ipotetică a fost testată în condiții reale de circulație (viteza trenului de 80 km/h și încărcarea acestuia la capacitatea de 10 călători/m2) fără a se constata riscuri aferente siguranței călătorilor, materialului rulant sau infrastructurii de metrou.

3. Încadrarea acestui tip de defect ca endemic, conform practicii internaționale specifice, se face în cazul în care numărul defectelor pentru un sistem/subsistem al trenului depășește 5% din numărul total al sistemelor trenurilor de același tip. Așa cum s-a precizat la punctul 1, până la acest moment, s-au înlocuit un număr de 3 perne de aer dintr-un total de 384, ceea ce reprezintă 0,78%.

    Față de situația prezentată asigurăm cetățenii care utilizează pentru deplasare sistemul de transport cu metroul că Metrorex, împreună cu furnizorul serviciilor de mentenanță Alstom Transport, respectă în totalitate specificațiile tehnice de mentenanță ale furnizorilor de material rulant și își asumă responsabilitatea punerii în circulație pentru transportul călătorilor, de trenuri de metrou apte din punct de vedere al siguranței feroviare.
    De asemenea, ne manifestăm în continuare disponibilitatea de a oferi prompt informații corecte referitoare la activitatea Metrorex, informații care să ajungă prin intermediul dumneavoastră la cetățeni.

Cu stimă,

pentru DIRECTOR GENERAL,
ing. Cătălin HOMOR


Biroul Comunicare și Relații cu Presa
Tel.: 021.319.36.01/5398
Fax: 021.312.51.49
contact@metrorex.ro
S.C. METROREX S.A.B-dul Dinicu Golescu, nr. 38, BUCURESTI
Mama proștilor este mereu gravidă... :)

anacronox

Sunt acum în trenul de metrou 2309 Caf. Unul dintre pasageri aproape a rămas cu o bara de susținere ( ultima ușa, lângă postul de conducere spate). La o frână bara a ieșit din suport

TibiV

http://www.caf.net/en/sala-prensa/nota-prensa-detalle.php?e=181

Recunosc ca nu ma pricep la trenuri, asa ca vreau sa-i intreb pe cunoscatori: pana la urma cum sunt spaniolii astia de la CAF ?

Pe MetrouUsor este multa disputa pe subiectul asta, unii ii critica foarte tare, altii ii apara la fel de tare...
Mama proștilor este mereu gravidă... :)

anacronox

Am mers ieri prima oara cu un CAF din noua serie ( trenul nr 16). E mai silentios decat primele 15. Poate au invatat cate ceva din primul contract

Gendan

Quote from: anacronox on January 23, 2016, 01:42:49 PM
Am mers ieri prima oara cu un CAF din noua serie ( trenul nr 16). E mai silentios decat primele 15. Poate au invatat cate ceva din primul contract

16 e Suceava si e din ultimul din prima serie de 16. 17 e primul din noua serie si e denumit Trotus.

@TibiV: Probleme au avut toate si le-au cam rezolvat pe parcurs. Sunt ok ca si trenuri. Se misca bine, au acceleratia mai mare, mai multe locuri (just, mai ingramadite), cand pleci dimineata e o bucurie se te inghesui cu alte 7-8 persoane in spatiul pentru fotolii rulante, ai barele din mijloc de care poti sa te tii, unii vor zice ca sunt prea inflorite si tot asa. Isi fac treaba.

JohannDB

Quote from: Telvanni on August 21, 2015, 03:29:22 PM
............., cum au fost aduse din Spania noile garnituri de metrou? Multumesc!

   Așa cum ți-a răspuns și frunzăverde, în 21.08.2015, pe șine........ 

Quote from: frunzaverde on August 21, 2015, 04:15:12 PM
Pe calea ferata, tractate pe propriile roti. Metroul are ecartament standard, putand circula (tractate) pe orice cale ferata ecartament standard din Europa.

........și nu numai pe șine ci și pe treilere, începând din 2013, când au fost aduse primele bucăti.....
      Pentru exemplificare (deși răspunsul de aici este destul de târziu, față de data la care ai pus întrebarea Telvanni (mai bine mai târziu decât niciodată), poți vedea aici cum au fost aduse "pe trailer" !!



   Sus, o primă imagine cu un vagon de metrou, pe trailer, în vama Borș......



    Sus, același vagon, pe trailer, mai din lateral văzut, pentru a-i vedea mai bine dimensiunea și trenul de rulare.



   Sus, spatele trailerului și unul din capetele vagonului (nu este un vagon cap-de-tren), cu cupla de prindere dintre vagoane......



     Sus, "amănunte" pe boghiu...



   Umblând/trăgând cu ochiul pe "sub masă", eticheta de pe unul din motoarele de tracțiune....


JohannDB

#39


Ancorarea pe trailer făcută de carcasa vagonului și de boghiu. Lângă telescop se vede o pernă de aer de la suspensie, să fie pernele pe care le reclamau unii?



Boghiul din lateral; motoarele sunt la interior, între axe/osii.



  Și-o ultimă poză....umblând pe dedesubturi...În prim plan pe capătul stâng al osiei, este discul de frână, ventilat; la o privire atentă se vede și etrierul cu plăcile de frână! Pe capătul drept carcasa de pe ax/osie este a reductorului dintre axul motorului de tractiune și osie.
  La axa următoare, discul este pe dreapta, iar reductorul pe stânga.
  Cum am mai spus, la poza anterioară, motoarele sunt intre axe.
  Deoarece nu mulți au ocazia să vadă detalii de sub vagon (dacă nu lucrează în domeniu, sau "întâmplător" au ajuns inopinat între șine și-au mai avut posibilitatea ulterioară de a-și scrie "memoriile"), cu aceste imagini (ar mai fi ele, cu celelalte agregate), sper că aveți un minim despre ce este sub vagon.
Săptămâna trecută au mai sosit două-trei vagoane la Grivița, unde vor fi completate cu toate subansamblele sosite cu tirul, după care în garnitură, vor lua calea "subteranului".
  Vă doresc o călătorie plăcută cu ele !!

stangabriel

Eu le vad. Interesante poze.

Discul de frana nu e dintr-o bucata?


Gendan

Cred ca ar fi mult mai greu de demontat daca ar fi dintr-o bucata. Maintenance-wise, e mai logic sa fie astfel.
Asta, sau golurile actioneaza ca rosturi de dilatare pentru disc. Umila mea parere de inginer  :D

JohannDB

#42
Nu, discul de frână nu este dintr-o bucată; înlocuirea lui ar fi prea complicată, lucru ce ar implica demontarea completă a axei/osiei pe care este discul, de pe boghiu plus  și scoaterea unei unei roți de pe partea discului. Așa se desface pur si simplu din șuruburi, cu vagonul pe canal, fără a mai fi nevoie nici de ridicarea cel puțin a vagonului pe vinciuri/elevatoare.
Observați grosimea discului și faptul că este de tipul "autoventilat"; între suprafețele de frecare sunt acele "aripioare" perpendiculare pe interiorul suprafețelor de frecare, care au rolul de "radiatoare" de căldură. Ca și la automobile, discuri ventilate...
Operații mai laborioase sunt când trebuie rebandajate roțile, dar nemai având frâne cu saboți pe bandaj, această intervenție este mai "rară", în timp.

Horațiu 87

"CERNA" este cel de-al șaptelea tren tip BM3, pus în exploatare pe 24.06.2016.
Metrorex informează că ,,Cerna" va circula pe Magistrala 2 (Berceni – Pipera) şi face parte din pachetul de 8 trenuri care au ca termen final de punere în funcțiune 30.06.2016.







poze si informatii preluate de pe facebook-ul Ministerului Transporturilor

Ionut

În plus, şefii Metrorex să repornească licitaţia de achiziţie de trenuri, după ce licitaţia anterioară a intrat în vizorul DNA. Dacă până la finalul lui 2017 nu vor sosi noile trenuri, pe relaţia Drumul Taberei - Eroilor vor circula garniturile Bombardier cumpărate în perioada 1999 - 2008. Marin Aldea, director general al Metrorex: ,,Acuma practic avem nevoie de 26 de trenuri care să circule pe zona Eroilor-Drumul Taberei, pe tronsonul pe care vrem să-l punem în funcţiune la finele anului viitor, şi pe zona pe care urmează să o începem Eroilor-Iancului. Valoarea estimativă este de circa 150 de milioane de euro."

Digi24