[B] Incidente si accidente la metrou

Started by TibiV, July 23, 2018, 10:03:05 PM

Previous topic - Next topic

0 Members and 1 Guest are viewing this topic.

ghrt

Interesant că ai răspuns tocmai dumneata... COLREGul e un exemplu de regulament care ține cont de natura asta umană.
Cont (aproape) inactiv.

kitsune

#106
 :lol: COLREG-ul da. Dar eu mă refeream la regulamente în sensul de "proceduri", nu de legislație. Procedurile sunt scrise de specialiști. Legislația e de cele mai multe ori scrisă de politicieni sau de birocrați, uneori de către specialiști.
Eu așa înțeleg accidentul ăsta (din prisma inginerului), din motive de "soft" rama a accelerat în loc să frâneze (lipsă informație senzor de sens în anumite condiții, motorul electric a accelerat în loc să frâneze). Persoana din cabină a preferat să anuleze sistemul care dădea alarme în loc să apese pe butonul de stop de urgență cum ar fi trebuit să facă dacă respecta procedura.
Scuze de limbajul simplist, nu știu termenii exacți de la feroviar.
Cert este că am trecut printr-o situație aproximativ similară, pentru care nu existau proceduri și a trebuit să improvizez contrar cumva manualului. Aveam opțiunea opririi de urgență, dar nu era potrivită.

LE: ce mă nedumirește pe mine din toată chestia asta e modul de frânare electrodinamică. Să înțeleg că nu e pe principiul regenerativ, când motorul electric se transformă în generator și opune o forță (indiferent de sensul de rotație) ci este pe principiul creării unui cuplu prin funcționarea ca motor, doar că de sens opus sensului de mers (sens care e decis de către software pe baza unor condiții gen cabină activă, etc.). Nu e fezabilă sau nu e posibilă recuperarea energiei de frânare prin regenerare?
Natural stupidity is much more dangerous than artificial intelligence

v.ghiorghica

Doua chestiuni am de mentionat:
1. Pornirea motoarelor a fost independenta de modul de operationare. Un tren nu are voie sa comute automat atunci cand sunt izolate franele!!
Izolarea franelor nu trebuie sa aibe ca si consecinta comutarea necomandata!
2. In raport este stipulat faptul ca nu exista proceduri pentru operatiunile respective. De aici deriva 2 intrebari:
     1. De ce CAF nu le-a furnizat?
     2. De ce MREX nu le-a cerut?
O singura propozitie era suficient sa fie scrisa: la remorcarea vehiculului pe un sector de linie, sina a 3-a trebuie scoasa de sub tensiune pe acel sector.
Dar acestea sunt situatii imposibil de prevazut....

kitsune

#108
Acum am reușit și eu să citesc raportul. Mi se pare aberant (indiferent de condiții, sens de mers, etc.) ca un buton cu descrierea "Izolare Tracțiune/Frână" să facă exact opusul, adică să permită tracțiunea ("Traction Enable ON"). În cazul ăsta e logic ca operatorul să fie luat prin surprindere, știind că el a izolat (oprit/decuplat) tracțiunea.
PS: mie mi se pare greșită descrierea de la pagina 25 în tabel:

Traction_Enable = Semnal logic care arată starea cererii de tracțiune, inactivă dacă are starea "0";

descrierea asta se potrivește mai degrabă parametrului Tr_Demand.

Enable = permitere
Demand = cerere
Natural stupidity is much more dangerous than artificial intelligence

TibiV

#109
Ca sa nu credem ca suntem singurii care stiu sa bage ramele prin pereti...

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=885637818555664&set=a.105782709874516&type=3&theater

S-Bahn Hamburg

Mama proștilor este mereu gravidă... :)

v.ghiorghica

@TibiV La noi carcoteala e sport national oricum, multi nu inteleg ca accidente de genul asta se intampla. Sunt curios la ei care o fi cauza..

ghrt

Accidente se întâmplă la fel peste tot, după aia apar diferenţele. Şi la ei va dura un secol până scot rama de acolo? Hai să vedem.
Cont (aproape) inactiv.

dan tm

27/04/2020

S-a decis deschiderea investigației pentru incidentul feroviar produs la data 26.04.2020, pe raza de activitate a SC TMB ,,METROREX" SA București, secția de circulație Berceni - Pipera M2 (linie dublă electrificată), în stația Eroii Revoluției, prin lovirea elementelor de infrastructură de către o componentă desprinsă din trenul TEM 1320-2320.


https://agifer.ro/index.php/ro/

oc7avian

Surpriză pentru mine ca sursă (Reddit r/România), cică s-au apucat de scos CAF-ul din zid. Totuși nu m-aș baza pe ce aud acolo, deci există vreo confirmare că mișcă în sfârșit ceva? Pe MU au descoperit că licitația pentru scoatere ar fi fost atribuită, dar încă nimic nu e sigur legat de ce fac.



tom_sawyer

Raportul AGIFER privind accidentul de metrou din Depoul Berceni: de vină a fost softul CAF

Agenția de Investigare Feroviară Română (AGIFER) a finalizat raportul referitor la accidentul de metrou din Depoul Berceni din data de 26 ianuarie 2019, în urma căruia un mecanic al Metrorex a ajuns în spital. O garnitură produsă de spaniolii de la CAF a rămas la peste doi metri înălțime, după ce s-a înfipt într-un parapet, motiv pentru care a primit "porecla" de "metroul zburător". Raportul AGIFER este categoric: accidentul s-a produs din cauza software-ului instalat pe tren, care a reacționat defectuos.

https://clubferoviar.ro/accidentul-de-metrou-din-depoul-berceni/

rizzuh

AGIFER a publicat raportul final pe 28 ianuarie, abia acum au observat cei de la clubferoviar? :)

sab

Astazi a fost o pana de curent in Buresti care a afectat si metroul. Partea interesanta este ca statiile par a fi legate la alte linii de tensiune fata de linia propriu-zisa, pentru ca trenurile au circulat normal.
http://www.metrorex.ro/_read638-1
Quote07.08.2020
Informam publicul calator ca astazi, 07.08.2020, incepand cu ora 12:51 din cauza unei avarii in sistemul furnizorului de alimentare cu energie electrica, pe Magistralele 1, 3 si 4, in 5 statii de metrou a fost afectat iluminatul normal. Pe durata avariei, in statiile Metrorex intra automat iluminatul de siguranta.
Pentru siguranta calatorilor aflati la metrou, intrarea si iesirea trenurilor din statie se face cu deosebita atentie si se stationeaza mai mult timp la peron pentru ca urcarea si coborarea calatorilor sa se efectueze in siguranta.
Precizam ca circulatia trenurilor nu a fost afectata, iar calatorii sunt permanent informati prin sistemul de sonorizare de la peronul statiilor despre aceasta situatie.
De asemenea, au existat 3 cazuri de calatori blocati in lift din cauza avariei de energie electrica, iar echipele de interventie ale Metrorex au intervenit cu promptitudine pentru eliberarea acestora. In cazul in care avaria de energie electrica va fi de lunga durata este posibil sa fie afectat sistemul de iluminat de siguranta, situatie in care se va limita accesul calatorilor in statii, iar circulatia trenurilor va fi afectata.
Pentru reducerea consumului de energie, Metrorex a luat masura opririi serviciilor auxiliare precum lifturi si escalatoare.
Va multumim pentru intelegere si va prezentam scuze pentru disconfortul creat!
______________________________________________
Revenire:
Va informam ca incepand cu ora 14:26, alimentarea cu energie electrica a fost restabilita, circulatia trenurilor se desfasoara conform graficului de circulatie, iar toate echipamentele si instalatiile sunt in regim normal de functionare.
Va prezentam scuze pentru disconfortul creat.
!

subway

#117
Cu mici exceptii substatiile electrice de tractiune Metrorex au dubla rezervare asa ca probabil ca dispeceratul energetic din Piata Unirii a facut manevrele necesare impreuna cu Electrica pentru a nu ramane in pana, ca nu se alimenteaza metroul doar din statia Domnesti...

dimitrie

A8 (Letcani - Motca) si A7 sunt prima prioritate dupa A3, A1 finalizate.

subway

O biata flama la sina a treia. Daca vrem explozii sa bage de la Beirut din port.