News:

API te vrea în echipa din București!

Main Menu

Transportul rutier de persoane

Started by dragos76, December 12, 2016, 02:40:20 PM

Previous topic - Next topic

0 Members and 1 Guest are viewing this topic.

Ionut

Ministrul Lucian Șova, despre protestul Transportatorilor: Nu există conceptul de grevă făcută de companii. Ceea ce se întâmplă astăzi este un boicot organizat care vizează menținerea unor monopoluri în piață

Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, spune, despre protestele de joi ale companiilor de transport persoane, că suntem în față unui boicot care dorește menținerea unor monopoluri în piață. El spune că proeictul care a stârnit nemulțumirea în piață a fost discutat pe larg și oferă mai multă libertate de alegere clienților. Federația Operatorilor Români de Transport (FORT) a protestat joi în 19 județe, unde a fost oprită câteva ore circulația mașinilor de transport persoane.

Detalii pe Hotnews

Ionut

Greva transportatorilor. 10.000 de curse de autobuze şi microbuze anulate

Zece mii de curse de autobuze şi microbuze au fost anulate în semn de protest faţă de o decizie a ministrului Transporturilor, care vrea să elimine monopolul unor firme de transport. Patronii care s-au simţit ameninţaţi au dat ordin şoferilor să nu plece în curse, fără să anunţe însă şi călătorii. Aproape 500.000 de pasageri au rămas astăzi cu bagajele în drum.



Digi24

Ionut

Chirițoiu: Acțiunile concertate ale transportatorilor, precum un boicot al mai multor companii, pot intra sub incidența Legii Concurenței

Fiecare companie de transport rutier trebuie să își stabilească independent politica comercială, iar înțelegerile și/sau acțiunile concertate, privind comportamentul pe piață, cum ar fi un boicot al mai multor companii, pot intra sub incidența Legii Concurenței, a declarat, pentru Agerpres, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu. Potrivit acestuia, menținerea criteriului privind vechimea pe traseu în cadrul licitațiilor creează un avantaj operatorului de transport ce a mai activat deja pe acea rută și, în același timp, închide, practic, piața pentru alte companii care oferă condiții tehnice, de siguranță și de confort mai bune.

Profit.ro

TibiV

Credeti sau nu, dar Chiritou este un tip "cu creierii la el".
M-ar bucura sa le-o poata da "prin gura" acestor "transportatori istorici"....

Quote from: neobluenet on October 10, 2018, 08:25:09 AM
Daca va uitati la imaginile de pe ProTV vedeti niste oameni disperati ca li se ia ceva ce au castigat candva.

Daca va mai uitati o data, veti vedea ca "oamenii disperati" sunt toti niste "arieni" get-beget...
Blonzi, cu fruntea larga....
:D
Mama proștilor este mereu gravidă... :)

Ionut

Ministrul transporturilor, Lucian Şova, despre firmele de transport persoane. ,,Transportatorii vor monopol pe trasee, folosesc maşini necorespunzătoare, nu eliberează bilete şi circulă cu mai multe persoane decât prevede clasificarea"

Transportatorii nu admit competiţia în activitate, folosesc maşini necorespunzătoare, nu eliberează bilete şi circulă cu mai multe persoane decât prevede clasificarea, iar protestul este un boicot organizat, a declarat joi ministerul transporturilor, Lucian Şova, ca reacţie la protestul FORT. ,,Ceea ce se întâmplă astăzi este un boicot organizat, care vizează menţinerea unor monopoluri în piaţa de transport interjudeţean de pasageri din România. Conceptul de grevă nu este aplicabil unor asociaţii de transportatori", a declarat ministrul Lucian Şova, care spune că asociaţiile transportatorilor au şi vor avea ocazia să dezbată cu oficialii ministerului orice subiect care vizează domeniul lor de activitate.

,,Niciun alt transportator nu ar putea astăzi să efectueze curse pe acest traseu şi în viziunea celor care combat proiectul pe care l-am propus, acest lucru nici nu ar trebui să se petreacă vreodată", a spus Şova. Ministrul a preccizat că Inspectoratul de Control în domeniul Transporturilor Rutiere a elaborat 730 de procese verbale de constatare a contravenţiei cu specific pe activităţile de transport rutier de pasageri curse regulate interjudeţene, cu o valoare de aproximativ 2 milioane de lei.

,,Au fost înregistrate 954 de reclamaţii doar cu privire la transportul inter­judeţean şi cele mai multe vizau urmă­toarele aspecte: starea tehnică a maşinilor, numărul de persoane transportate peste numărul de locuri înscris în certificatul de clasificare eliberat de RAR, nerespectarea graficului de circulaţie, neeliberarea biletelor de călătorie", a spus Lucian Şova.

Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) a protestat în 19 judeţe, unde a fost oprită circulaţia maşinilor de transport persoane. Protestul FORT s-a încheiat la ora 14.00. Transportatorii sunt nemulţumiţi de un ordin al ministrului transporturilor Lucian Şova care liberalizează transportul judeţean de persoane. Mai multe întâlniri au avut loc la Ministerul Transporturilor. Ulterior, Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) a anunţat că a anulat protestul programat joi dimineaţa în toată ţara şi i-a solicitat o întrevedere premierului Viorica Dăncilă în care să îi prezinte situaţia.

ZF

Ionut

Dumitru Costin: Sunt de acord cu liberalizarea serviciilor în transportul rutier. Firmele de transport local care au pus mâna pe nişte trasee sunt susţinute politic

Preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, este de acord cu liberalizarea serviciilor în zona transportului rutier, considerând binevenită iniţiativa ministrului Transporturilor de a crea un mediu concurenţial. El a precizat că firmele de transport local sunt susţinute politic şi activate de câte ori este nevoie, în special în campaniile electorale. "Transportatorii nu sunt la mine, însă ca principiu sunt întru totul de acord cu liberalizarea serviciilor şi crearea unui mediu concurenţial autentic în serviciile de transport rutier. Din păcate, România a rămas încă încremenită în acest format toxic pentru cetăţeni, monopoluri, multe dintre ele sunt controlate politic. Ştiţi bine, firmele astea de transport local care au pus mâna pe nişte trasee sunt susţinute politic şi sunt activate ori de câte ori este nevoie. Cel puţin în perioadele electorale îşi fac treaba în folosul stăpânilor politici. Nu de multe ori, în ultimii ani de zile, am fost sau am luat act de tot felul de războaie locale între diverse firme cu diverşi sprijinitori politici", a declarat Dumitru Costin, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Mamaia.

News.ro

Ionut

Microbuzele Bucureşti-Ilfov vor fi suspendate. STB va prelua călătorii

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România(C.O.T.A.R.) a notificat Consiliul Judeţean Ilfov că începând cu 1 noiembrie 2018 operatorii de maxi-taxi care fac legătura între Capitală şi zona metropolitană vor trage maşinile pe dreapta. Principalul motiv, susţin aceştia, îl reprezintă investiţiile nerecuperate în autobuzele urbane achiziţionate în 2014. Vehiculele ar fi trebuit să circule în urma unei noi licitaţii pentru licenţele de transport. De la 1 ianuarie, Primaria Generală şi Consiliul Judeţean Ilfov au anunţat că vor introduce un sistem public de transport integrat dar şi un bilet unic pe 67 de noi linii preorăşeneşti.

,,În 2013 s-a discutat despre înlocuirea sistemului maxi-taxi cu autobuze urbane, urmând să se facă o licitaţie. Am investit în autobuzele urbane şi cu două zile înainte licitaţia a fost suspendată prin instanţa de judecată. De atunci, noi cu maşinile cumpărate, plătim leasingul fără să încasăm bani,,, explică pentru Libertatea reprezentatul COTAR, Gabriel Otet. Preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Marian Petrache, susţine că de la 1 noiembrie Societatea de Transport Public Bucureşti este capabilă să preia liniile de transport preorăşeneşti, însă ,,în condiţii mai grele".

,,Nu e important dacă au achiziţionat sau nu aceste autobuze noi. Ei ştiau care este poziţia Consiliul Judeţean din 2014 cu privire la acest serviciu de transport public unic. Nu e o nouate. Nu au fost luaţi prin surprindere. (...) Ei dacă faceau un transport public civilizat poate că nu se ajungea aici. Depindem de cât de repede vin maşinile cumpărate de Primaria Capitalei. În mod normal noi trebuia să fim gata şi la 1 ianuarie să le avem pe toate. Trebuia o perioadă să circulam în paralel şi noi si liniile private până la 1 ianuarie", a explicat Petrache.

B365

Ionut

Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au scăzut

Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au scăzut cu 10,7% în trimestrul al patrulea al anului trecut, față de aceeași perioadă a anului anterior, până la 154.087 de unități, potrivit datelor trimise miercuri de Institutul Național de Statistică (INS). În al treilea trimestru al anului trecut, înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au crescut cu 0,3%, față de aceeași perioadă a anului anterior, până la 162.626 de unități, scrie News.ro.

Profit.ro

Ionut

Bombele cu patru roți de pe șoselele României și acei kamikaze de la volan. Ce au descoperit polițiștii la o razie făcută dimineața

Șoferii români nu au învățat nimic în urma tragediei de săptămâna trecută din Ialomița, atunci când 10 oameni au murit după ce un tir s-a izbit de un microbuz. Este concluzia pe care o trag polițiștii de la Rutieră. Agenții au început să verifice toți transportatorii, iar concluziile nu sunt deloc bune. În doar câteva ore, polițiștii au dat zeci de amenzi și au reținut certificate de înmatriculare. Cei mai mulți dintre șoferi conduceau adevărate bombe pe patru roți, în timp ce alții s-au urcat dis-de-dimineață băuți la volan.

Digi24

tom_sawyer

#24
Sper să se dea o dată drumul la concurența reală pe rutele interjudețene. A mai încercat ministrul Lucian Șova ceva, fără sorți de izbândă. Vedeți postările de mai sus. Poate actualul ministru are mai mult succes.

,,Uberul autocarelor" vrea ca România să elimine actualul sistem de concesionare a rutelor de transport interjudețean

Aplicația germană FlixBus, supranumită și ,,Uber-ul autocarelor", prezentă și pe piața românească, vrea ca România să renunțe la actulaul său sistem prin care statul atribuie rute de transport interjudețean de călători unor operatori privați, prin licitații pentru concesiuni.

    ,,O piață competitivă oferă mai multe opțiuni și va conduce la  alternative de mobilitate mai sustenabile, cât și la călătorii accesibile. Din momentul în care am fondat FlixBus, multe țări din Europa au făcut acest pas important și au îmbunătățit oferta de servicii de mobilitate pentru pasageri. Sperăm ca țările care încă nu au făcut acest pas, cum sunt Spania, Grecia sau România, vor recunoaște în curând potențialul deschiderii pieței pentru a atrage mai mulți pasageri să folosească transportului public și sustenabil", a declarat, într-un comunicat transmis StartupCafe.ro, André Schwämmlein, fondator și CEO FlixBus.

Ce ar vrea de fapt startup-ul german de la statul român? Chestionat de StartupCafe.ro, FlixBus a explicat că își dorește modificarea actualului sistem românesc prin care companiile private de transport de călători obțin licențe pentru diversele rute pe care operează.

,,Piața de transport rutier de persoane din România este încă una restricționată, accesul operatorilor privați de transport efectuându-se doar pe bază de concesiuni, stabilite prin proceduri de licitație  care se desfășoară o dată la 5 ani organizate de către Autoritatea Rutieră Română (ARR)" - susține FlixBus, într-un mail transmis StartupCafe.ro.

Compania germană vrea ,,eliminarea procedurilor de licitație", astfel încât să nu câștige un singrur operator de transport.

FlixBus susține că astfel se va ajunge la ,,un mediu concurențial și echitabil pentru toți operatorii de transport", iar ,,consumatorul va avea mai multe opțiuni de transport".

,,Vor fi mai mulți operatori pe anumite rute care astăzi nu sunt acoperite eficient. Calitatea transportului ar crește considerabil, ținând cont de faptul că într-un mediu competitiv operatorii și-ar îmbunătăți oferta și flota pentru a câștiga noi clienți" - își mai justifică FlixBus doleanțele.

Aplicația germană se plânge că actualul sistem românesc de conecsionare a rutelor de transport cu autobuzele i-ar favoriza pe jucătorii vechi din piață.

,,Acest sistem de concesiuni nu are la bază confortul și mobilitatea consumatorului, ci mai degrabă favorizează jucătorii vechi de pe piață. Mai mult, existența unui program de transport prestabilit nu oferă posibilitatea unei concurențe reale pe piață, consumatorul fiind obligat să accepte serviciile unui singur operator în unele regiuni din țară" - susține FlixBus. 

https://www.startupcafe.ro/afaceri/flixbus-romania-eliminare-sistem-concesionare-transport.htm

dr4qul4

asta ar fi o mare idiotenie.
Pe de o parte ne vom trezi ca oricine isi poate cumpara un microbuz second hand si se va apuca sa transporte calatori ca pe cartofi. Reviziile si repratiile le va face in fundu curtii cu piese din dezmembrari sau cu piese adaptate de catre ei. Avem aplicatii (bla bla de ex) pe care se practica deja, dar hai sa nu generalizam. Dupa fiecare accident grav, firma de ocazie da faliment si apare alta.

Pe de alta parte, multe dintre rutele actuale NU SUNT PROFITABILE! In special cele care merg prin sate. Aceste rute acum sunt bagate in pachete cu alte rute profitabile si transportatorul este obligat sa pastreze o anumita frecventa. Poate pentru unii, 2-3 curse pe saptamana nu inseamna mare lucru, dar pentru locuitorii din acele sate reprezinta singura lor legatura cu civilizatia.
Bine, exista si varianta prin care statul va subventiona acele rute (pe modelul CFR), dar de ce ai creste costurile la buget?
Cocoase inutile care ne vor afecta zeci de ani:
1. Focsani 2. Boita 3. Balcauti
"multe multumiri" proiectantilor
2. Pariu cu hefaistos: 200 lei: UMB nu deschide nimic (min 9 km, chiar si HP)  pe A7 înainte de 15 iunie 2024

tom_sawyer

E vorba de rute interjudețene. Ce spui tu e valabil mai mult pe cele județene.

carutasul

din vremea "liberei concurențe" îmi amintesc că în general dacă aveai un autobuz al tău treceai cu cinci minute înaintea "operatorului principal" la ora care îți convenea cel mai bine și îi furai clienții. Prin sate și mai ales în vremea aia oamenii veneau în stație și cu 30 de minute înainte de ora fixată, pentru că na, mersul nu era chiar precis și în plus mai stăteai la o bârfă...  Deci presupun că ăsta e principalul argument pentru care e mai bine să existe rute  , să poți să ai o predictibilitate oarecare. Acum, nu știu, ar trebui să existe și o deschidere spre flexibilitate ( de exemplu să poți face transport cu tăgârța ta - poate fi și un autobuz ultramodern de altfel - la un interval de minim o oră înainte de orice rută oficială...) așa ai avea și concurență și stabilitate. Poate că există un interval orar de care oficialii nu și-au dat seama și rămâne neacoperit...

tom_sawyer

#28
Transportul de călători, între dorințe, promisiuni și interese politice
Dragoș Anastasiu

[...]
Deschiderea pieței de transport de călători interjudețean este un subiect de interes pentru pasageri, pentru o piață concurențială, dar neinteresant pentru cei care au interes să prelungească monopolurile actuale.

În Parlamentul României avem chiar în aceste zile o decizie importantă de luat pentru noua legislație de transport de călători cu autocarul și microbuzul. Legea trebuia modificată de mult, sunt deja ani buni, dar cu argumentul pandemiei de Covid19 toate reglementările și regulile de licențiere și autorizare au fost prelungite.

A sosit vremea schimbării

A sosit vremea! Termenul de prelungire ajunge la scandență, iar parlamentarii trebuie să decidă ce fac în contextul în care și Consiliul Concurenței a cerut din 2019 încoace, în fiecare raport, o schimbare majoră a legislației privind transportul interjudeţean. Consiliul spune că e nevoie de concurență pentru a avea performanță. Iar un parc auto de autocare și microbuze nu mai vechi de 9 ani ar trebui să fie o prioritate stabilită de lege.

Cum arată acum lucrurile? Dacă ne uităm acum pe străzi vedem că avem peste 70% din autocare și microbuze mai vechi de un deceniu. Mai mult, multe din companiile de transport sunt mai interesate de profituri decât de condițiile oferite. La călători, în stații, ajung mașini murdare, stricate și poluante. De ce? Pentru că rutele sunt acoperite, în general, de un singur operator.

Lege doar de ochii lumii

Chiar în timp ce citiți această opinie a mea, în Parlament se discută noua lege de transport. Dar oare, discuția este una reală și bazată pe argumente?

Există o lege făcută doar pentru a bifa că subiectul a fost dezbătut. În realitate, proiectul vrea să blocheze situația actuală pentru cel puțin încă 3 ani, iar vechimea mașinilor aflate în circulație să poată ajunge la 12 ani. Această prima mențiune din lege anulează presiunea pusă pe investiții în mașini noi și nepoluante.

De asemenea, operatorii care au licențe de traseu conform vechiului program de transport vor putea cere prelungirea licențelor cu 1 oră decalaj pentru companiile de transport care ar dori să opereze pe o structură de ore asemănătoare. În contextul în care în multe orașe există doar un operator de transport, prin prevederea decalajului mare de ore, practic se va prelungi monopolul actual, din cauza imposibilității altor operatori să intre în piață.

Am operat mulți ani o companie de transport international și consider total anticoncurențială legislația actuală de transport din România, care frânează atât dezvoltarea pieței, cât și un transport eficient din punct de vedere al costurilor. Propunerea din Parlament limitează și accesul tuturor operatorilor la servicii de transport care ar putea prelua pasageri între stațiile de pe teritoriul României, atunci când au curse internaționale. Practic, un pasager poate călători cu autocarul din București până la Istanbul, dar nu poate călători în același autocar din București până la Giurgiu.

Săptămâna trecută, în comisia de transport din Parlament, cea mai relevantă în domeniu, a fost discutată oportunitatea introducerii unor amendamente în lege, care să lase o ușă deschisă pentru liberalizarea pieței de transport, chiar și etapizat.

Desi au existat mai multe opinii pentru necesitatea de a avea o piață deschisă pentru transportul de călători, votul final a fost de a respinge orice amendament care ar fi putut deschide piața în următorii 3 ani, astfel încât piața rămână și de această dată blocată la nivelul actual.

Toate-s vechi și nouă-s toate!

Nu se dorește un transport adaptat vremurilor, pentru că modernizarea înseamnă investiții, deci profituri mai mici pentru patroni. Concurența poate aduce presiune mare pe unele companii, care mai bine ar prefera să își mențină monopolul, decât să își adapteze serviciile nevoilor pe care le au călătorii.

Din experiența mea de antreprenor în zona de transport și om care a văzut evoluțiile unor astfel de initiative în alte țări, pot să spun clar că o deschidere a pieței de transport ar putea să îmbunătățească serviciile, care, la rândul lor, vor atrage mai mulți călători.
De asemenea, turismul local ar avea de câștigat prin conexiuni mai bune. Pe de altă parte, serviciile de transport cu autocarul permit persoanelor cu posibilități economice reduse și celor din zonele îndepărtate să călătorească.

Nu în ultimul rând, autocarul este cel mai sigur mijloc de transport pe șosea, potrivit celor mai recente cifre Eurostat. Autocarele și microbuzele sunt responsabile doar de 0.3% dintre decesele rutiere din UE, iar 150-200 de decese pot fi prevenite până în 2025, dacă doar 3-5% din persoanele ce călătoresc cu autoturismul ar opta pentru călătoria cu autocarul.

contributors.ro


https://cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=20606

shift2rail

Ha ha, autocarul cel mai sigur mijloc de transport...de pe sosea. chiorul imparat in tara orbilor?

Tarile cu apa calda curenta au facut deja optiunea decisiva ptr transportul in comun feroviar, ne trezim si noi?