News:

.

Main Menu

Poduri, pasaje și viaducte

Started by davyl, October 13, 2011, 04:39:05 PM

Previous topic - Next topic

0 Members and 10 Guests are viewing this topic.

Horațiu 87

Podul peste Prut de la Ungheni va avea 1,14 km

Acesta va înjumătăţi practic distanţa actuală dintre Iaşi şi oraşul basarabean Ungheni, de la 47 km acum (prin Sculeni) la 22 km prin comuna ieşeană Ungheni.
Se fac primii paşi pentru construcţia podului care va înjumătăţi distanţa dintre Iaşi şi oraşul basarabean Ungheni, micşorând-o cu aproape 25 kilometri, de la 47 la 22 kilometri. Cons­trucţia podului peste Prut de la Ungheni este estimat că va costa 31,5 milioane euro (inclusiv TVA), iar cea mai mare parte a fondurilor va fi asigurată prin finanţări nerambursabile. Podul va avea o lungime de 1,14 km, iar Guvernul va aproba, într-o şedinţă viitoare, indicatorii tehnico-economici ai investiţiei. Deocamdată, studiul de fezabilitate a fost avizat în Consiliul Tehnico - Economic al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Întocmirea documentaţiei tehnice a costat aproape 800.000 lei, contractul fiind derulat în perioada 2015 - 2017.
Sursa de finanţare pentru lucrările de execuţie, care a fost identificată de Ministerul Transporturilor (MT), face referire la Programul Operaţional de Infrastructură Mare 2014 - 2020. În prezent, MT a demarat procedurile de licitaţie pentru proiectarea şi execuţia obiectivului, iar în paralel a făcut demersuri pentru obţi­nerea acordului de mediu.

http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/podul-peste-prut-de-la-ungheni-va-avea-1-14-km--164206.html

TibiV

Dupa "hobanate spectaculoase" indraznesc sa "ma bag in seama" cu pod amarat, pe un drum judetean...
Dar in ce judet, si ce rau !...
Ambele se numesc... Teleorman ! :D
(Dar promit ca asta este ultima "contributie" legata de excursia facuta in week-end in judetul Teleorman.)

De data asta vorbim despre podul peste raul Teleroman pe DJ504, in localitatea Orbeasca de Jos, aflat aici .
Pana in decembrie 2016 arata asa:


Acum marea mea nedumerire este: cum se poate largi un pod fara sa largesti intai culeele ?!?!?!...

Sper foarte mult ca acei colegi ai nostri care sunt de meserie (drumari/podari) sa ne explice ce anume am fotografiat eu si daca este ceva in neregula... ;)

Vedem imediat despre ce este vorba...

Poze de duminica, 2 iulie 2017.

Comparati cu prima poza, cea din StreetView.
Eu cred ca nu exista nici un dubiu ca este vorba de o largire a podului cu vreo 2,5 metri...



In dreapta se vede ca avem o armatura mult mai "adanca". Capacul sticlei de apa minerala ajunge fix la "randul de sus" al armaturii de fier beton...

Detaliu din axul drumului

Oare vor sa desparta sensurile printr-un parapete de beton ?!...


Ei, si am ajuns la problema "fundamentala" (caci nu este "centrala", este "laterala"...)

Pe ce se va sprijini tablierul "latit" ?!...


Mama proștilor este mereu gravidă... :)

TibiV

Poate bunul-simt ingineresc a inceput sa ma lase, asa ca purced la o verificare mai meticuloasa...

O fi Teleormanul la putere, dar incape si prin niste tuburi... ;)

Sunt pe malul stang, fix sub zona de "largire"...

... in stanga este vechiul pod, si se vede prima pila (podul are doua, cate una pe fiecare mal).

Ma rasucesc cu 180 de grade si vad "culeea veche"...

... in schimb sub "largire" nu vad nici o culee, doar un "mal de pamant"

Inaintez spre raul Teleorman, si ma apropii de pila de pe malul stang.
Se vede ca a fost consolidata la baza...

... dar a fost "sparta" pe partea spre "largire", in vederea prelungirii ei - cel putin asa presupun...

Sau nu ?!?!...

Mama proștilor este mereu gravidă... :)

TibiV

Finalul acestui mini-reportaj...

Acum sunt pe malul drept, unde vad ca si aceasta pila a fost "sparta" in mod similar

Nici prea sparta, dar nici neatinsa...

Si am ajuns la culeea de pe malul drept a vechiului pod...

... spre dreapta, spre "largire"...

... se vede ca nu avem nici o culee noua, doar acelasi "mal de pamant"

Vederea "mai de ansamblu" a malului drept...

Si ne despartim de pod, nu inainte de a constata ca are "tot dreptul" sa fie largit...
Mama proștilor este mereu gravidă... :)

Harry

meanwhile la Constanta - din filme cu prosti....

După 6 ani de reparaţii, podul de la Agigea a început să cedeze, la nici o lună de la terminarea lucrărilor. O bucată de tencuială dintr-un pilon s-a prăbuşit pe asfalt, printre maşinile care circulau la acea oră. Directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Constanţa nu a putut fi contactat pentru a explica situaţia.

http://www.reporterntv.ro/stire/pericol-pe-podul-de-la-agigea-cad-bucati-de-beton-la-nici-o-luna-de-la-terminarea-lucrarilor

adiarc

^data viitoare poate il fac de la zero,la un buget similar si in 3-4 ani......fata de 6 pentru aceasta măreață reabilitare  :lol:
"Eficienta" cnair...claimuri de sute de milioane de lei,puse pe tava constructorilor pentru proiecte inexistente ( LD2 sect E ; LD 3 ; A10 )

DESFIINTATI compania Antiinfrastructura

Ciocolata cu rom

Va rog sa luati aminte ca reparatia podului vechi de la Agigea nu a fost incheiata. Nu mai raspanditi informatii fara a le verifica. Va multumesc!
"O viaţă în cuprinsul căreia întrebarea cu privire la sensul vieţii nu survine niciodată e o viaţă fără sens autonom."  - Andrei Plesu

dr4qul4

Podul peste Jiu de la Turcinesti a intrat in reabilitare. Ar tb sa fie gata in 4 luni.




Sursa: GDS.ro

Acum, sa va dati seama in ce tara traim... Desi acest pod este distrus si trebuia reparat in regim de urgenta, stiti ce au facut? O licitatie!
Norocul lor a fost ca nu au existat contestatii si au pierdut doar 1 luna. Dar cum naiba sa faci licitatie pe care sa o castige tot o firma din subordinea ta, in loc sa le dai direct contractul imediat dupa surpare.

In ce am inteles vor reconstrui cei 2 piloni din albie. Asta desi (conform unui plan de amenajare hidrotehnica a raului Jiu) podul trebuia daramat si albia mutata pe sub podul (mai) nou, aflat la cateva zeci de metri distanta de acesta. Probabil e mai rapid asa.....
Pariu cu Radu_A. 200 lei  (la API). El zice ca UMB pana la sfarsit de 2025 termina: A7 pana la Bacau, Dx6, A0 si DX12 T4. Eu sunt mai pesimist


NGC

#2214
Pun si aici de orice eventualitate.

Quote from: NGC20 on November 26, 2015, 06:02:29 PM
Noua VO Comarnic

Traseul complet il gasiti aici sau aici si a fost citat deja de un coleg mai sus, asa ca nu il mai repet.

CNADNR a lansat azi licitatia [164667] / 26.11.2015: "Proiectare si executie Varianta de Ocolire Comarnic : Obiectiv 1: km 0+000-km 2+850".
"Durata de implementare a contractului: 31 luni: Perioada de proiectare - 3 luni, Perioada de executie - 4 luni; Perioada de garantie - 24 luni."
Valoare estimata: 22,173,000.00 RON fara TVA
Deschidere oferte: 21.12.2015
Fonduri: "Alte fonduri"

[...]

Dupa cum observati, deocamdata nu se va face tot proiectul prevazut in traseul complet.

[...]



MT a publicat acum proiectul de HG pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru continuarea noii VO Comarnic cu pasaje inferioare.

"Proiectul de Hotărâre a Guvernuluipentru aprobarea indicatorilor tehnico - economici aferenţi obiectivului de investiții ,,Pasaje inferioare pe Varianta de Ocolire Comarnic la Magistrala CF 300 și la DN1", județul Prahova".

http://mt.gov.ro/web14/transparenta-decizionala/consultare-publica/acte-normative-in-avizare/1632-hg12072017dirtac

Quote
LUCRĂRI PROIECTATE

   Traseul variantei de ocolire Comarnic se desfășoară pe teritoriul Județului Prahova, oraș Comarnic: începe la intersecția cu DN1 la km 107+000, subtraversează podul existent pe un drum existent local, traseul continuă paralel cu linia de CF și DN1, traverseaza râul Bătrâioara printr-un pod,  urmând ca apoi să  subtraverseze DN1 și CF,  sfârșitul traseului realizându-se printr-o racordare la DN1.
   La proiectarea traseului în plan s-a urmărit respectarea STAS 863-85, în special amenajarea curbelor. Au fost folosite racordări cu arce de cerc dar și arce de cerc și clotoide, razele fiind cuprinse între 45m și 400m. Lungimea traseului ce face obiectul acestui proiect este de 340m și se desfășoară la vest de centrul orașului Comarnic și a DN1.
   După începutul proiectului km 2+850 cele 2 căi de circulație se despart:
      1.   Calea 1 sensul spre Brașov se desparte la dreapta de sensul spre București printr-o curbă cu raza de 80m racordată la aliniamente cu arce de clotoidă cu lungimea de 35m, iar după ieșirea din tunelul pe sub CF o curbă la stânga de rază de 45m, racordată la aliniamente cu clotoide de 35m lungime;
      2.   Calea 2 sensul spre București are o curbă la dreapta cu raza de 80m racordată la aliniamente cu arce de clotoidă cu lungimea de 35m.
   Subtraversarea CF se face prin 2 tunele cu oblicitatea de 46°.
   La km 3+000 cele două căi se unesc pe amplasamentul actual al DN1 de unde începe și rampa de racordare la existent.
   Descărcarea traficului din DN1 pe sensul spre Sinaia s-a realizat prin benzi de accelerare în lungime de 95m, fără a avea un impact major asupra construcțiilor particulare existente în vecinătate, astfel, sfârșitul  proiectului a devenit km 3+190.
   Banda de accelerare de  95m este compusă din 40m ce sunt pe lungimea unde cele două căi cu sensul spre Sinaia sunt denivelate, diferența fiind variabilă de la 1,15m până la nivelul părții carosabile a variantei de ocolire, după care banda de accelerare continuă la același nivel paralel 45m după care se va face intrarea în flux pe o pană de racordare cu lungimea de 35m.
   În construcția zidurilor de sprijin, datorită faptului că prin lărgirea DN1 cu aproximativ 5.00m spre versant, distanța între locuința particulară învecinată și zidul de sprijin s-a redus la 6.00m, obligă ca în execuție, înainte de a se demara săpătura pentru construcția zidurilor de sprijin, să se realizeze o sprijinire provizorie.

LUCRĂRI DE DRUM

Profil transversal

   Platforma drumului este de 9,00m din care:
      • 2 benzi de circulație de 3,50m
      • 2 benzi de încadrare de 0,50m
      • 2 acostamente de 0,50m
   Platforma Variantei de Ocolire și a Devierii DN1 pe bretelele unidirecționale este de 5.50 m din care:
      • 1 banda de circulație de 3,50m
      • 2 benzi de încadrare de 0,50m
      • 2 acostamente de 0,50m
   Pentru amplasarea parapeților de protecție este prevăzută lățimea de 0,65m în zonele unde este necesară poziționarea acestora, la înălțimi mai mari de 2,00m, în zona podurilor, podețelor și a rampelor acestora, precum și în curbe.

Sistem rutier

   În urma calculelor de dimensionare a sistemului rutier efectuate s-a prevăzut soluția de structură rutieră semirigidă în următoarea alcătuire:
      • 4cm uzură: mixtură asfaltică stabilizată MAS16
      • 6cm binder: beton asfaltic deschis BAD20
      • 9 cm mixtură: anrobat bituminos cu criblură AB31,5
      • 20 cm balast stabilizat cu ciment 4-6%
      • 30 cm fundație de balast
      • 20 strat de forma din balast (material granular negeliv).
   Acostamentele se prevăd a fi consolidate cu aceeași structură rutieră ca a părții carosabile acolo unde profilul drumului este încadrat de trotuare și cu pământ vegetal de 20 cm grosime în celelalte zone.
   Bordurile se vor realiza la marginea părții carosabile și la intersecții, acestea vor fi de tip 25 x 20 conform profilului transversal tip și al detaliilor. Trotuarele vor fi încadrate de borduri tip 15x10.
   Trotuarele au lațimea minimă de  1,00m și sunt aplicate pe o lungime de 347ml.

Intersecții

Intersecția la km 109+900 pe DN1, la km 3+075 pe varianta de ocolire Comarnic

   Amplasamentul intersecției este între km 109+655 până la km 109+962 ai DN1 și km 2+950 și km 3+150 ai Variantei de Ocolire Comarnic.
   Prin execuția Variantei de Ocolire Comarnic pe sensul spre Brașov va fi asigurată relația de trafic către Posada iar pe sensul spre București vor fi asigurate relația de trafic spre București prin varianta de ocolire dar și accesul spre centrul orașului Comarnic prin Banda unidirecțională a DN1.
   Toate elementele geometrice au fost proiectate cu respectarea STAS 863-85.
   Din punct de vedere geometric pe sensul spre București desprinderea din flux la dreapta a bretelei unidirecționale a DN1 se face printr-o pană de racordare cu lungimea de 45,00 m, deasemenea pe sensul spre Brașov al bretelei unidirecționale a DN1 intrarea în flux se face printr-o bandă de accelerare cu lungimea de 95m și o pană de racordare cu lungimea de 45,00 m, drumul prioritar fiind Varianta de Ocolire.
   În profil longitudinal panta de coborâre-urcare a variantei de ocolire Comarnic este de 8.00% conform pantei maxime admise pentru un drum de clasa tehnic III pe lungimea de 78m.
   Lungimea de Pasaj Inferior pe sub DN1 este de 55m iar tunelul pe sub calea ferată are lungimea de 27.00m.
   În amenajarea intersecției s-a avut în vedere asigurarea accesului riveranilor de pe strada adiacentă, pe această stradă accesul se face doar din DN1. Astfel sunt asigurate relațiile de dreapta și de stânga. Pentru relația de stânga spre centrul orașului Comarnic s-a prevăzut o lungime de stocaj de 20,00 m, pentru intrarea în fluxul de pe breteaua unidirecțională a DN1, sensul spre București.

LUCRĂRI DE PODURI/PASAJE

1) PASAJE TIP TUNEL PE SUB CF

   Din punct de vedere al tehnologiei de execuție aceste structuri subterane sunt de tip tunel,  subtraversează oblic (46˚) terasamentul căii ferate şi sunt amplasate între km 2+907 – km 2+934 pe noul traseu al variantei ocolitoare, în lungime de  L = 27 m.
   Gabaritul de trecere pentru tunelul executat va fi de 4,50m.
   Acoperirea peste structura de rezistență a tunelului este între 2.00 la intrare și 1,70 m la ieșire.
   Pentru evitarea tasărilor la nivelul căii ferate și pentru a nu afecta traficul pe calea ferată a fost adoptată soluția de execuție a structurilor cu baterea palplanșelor pe zona sliturilor corespunzătoare aripilor și țevi bătute pe conturul exterior  al viitorului tunel începând de la cheie. Excavația se realizează din interiorul  incintelor de palplanșe, treptat cu aceasta se vor monta cadrele de sprijinire a pereților palplanșelor. Captușeala exterioară se realizează din beton torcretat de 20 cm cu cintre înglobate, după care se realizează captușeala interioară din beton armat 50cm și radierul tip boltă întoarsă de 50cm grosime. Structura se prevede cu hidroizolație și sisteme de drenare și evacuare ape.

2) PASAJE KM 2+970, PE SUB DN1

   Drumul traversează sensul spre București al DN1 prin pasaje inferioare independente pentru cele două sensuri ale Variantei de Ocolire. Ambele pasaje sunt amplasate în curbe, cea de pe rampa de urcare spre Brașov cu raza de 45m, iar cea de pe rampa de coborare spre București cu raza de 45m. Oblicitatea fată de DN1 este la intrarea în pasaje de aproximativ 33°. Ieșirea din pasaje se face paralel cu axul DN.
   Pasajele sunt de tip casetat, fundat direct. Lumina casetelor este de 9.00m, iar gabaritul de liberă trecere este 5.00 m.
   Caseta din beton armat se va executa în situ. Pereții casetei au grosimea de 1.00m, iar dalele, inferioară și superioară, au înălțimea de 1,10m.
   Lățimea părții carosabile în pasaj este de 7,65m, incluzând supralărgirea. Partea carosabilă este încadrată de 2 zone pentru instalarea parapetelor direcționale, de 65cm.
   Racordarea cu terasamentele se realizează prin ziduri de sprijin monolite, în lungul rampelor și plăci de racordare.

LUCRĂRI DE CONSOLIDARE

   Se vor prevedea lucrări de consolidări constând în:
-   ziduri de debleu din beton armat, cu înălțime de 2 și 5m, cu o lungime totală de 130ml, cu tiranți ancorați de 9m de la km 3+045 – km 3+175;
-   ziduri din blocuri saltele de gabioane, pe o lungime totală de 280ml, prevăzuți la piciorul taluzului pe sensul spre București al variantei ocolitoare de la km 2+850 la km 2+910;
-   fundație adâncită tip L pentru parapete, H=2,0m, pe o lungime totală de 88m, H=2,5m, pe o lungime totală de 190m, prevăzută a se executa pe breteaua de relocare a DN1, sensul spre București către calea ferată, dar și pe zona unde breteaua de relocare a DN1 sensul spre Brașov este apropiată de proprietățile private.



TibiV

Mai frate, astia citesc ce scriu ?!?!?!....

Quote from: NGC20 on July 14, 2017, 06:17:19 PM

http://mt.gov.ro/web14/transparenta-decizionala/consultare-publica/acte-normative-in-avizare/1632-hg12072017dirtac

Quote
LUCRĂRI PROIECTATE

   Traseul variantei de ocolire Comarnic se desfășoară pe teritoriul Județului Prahova, oraș Comarnic: începe la intersecția cu DN1 la km 107+000...
(...)
Lungimea traseului ce face obiectul acestui proiect este de 340m și se desfășoară la vest de centrul orașului Comarnic și a DN1.
(...)
Adica in curtea scolii..
In fundul curtii scolii... :lol:
Mama proștilor este mereu gravidă... :)

vancouver

Ma tem ca este corecta valoarea de 340m. Este vorba de lungimea structurilor ce fac obiectul acestei licitatii. Restul variantei de ocolire Comarnic este licitata separat.
Feroviar: inadmisibil că ramâne 1 fir pe unele porțiuni după reabilitare pe Craiova-Caransebeș și Cluj-Oradea. Da pentru extinderea programului Quick Wins. Limitare instalare ETCS doar pe coridorul IV, pana cand va deveni pe deplin functional si isi dovedeste eficienta. Autostrazi: DA pentru 4 treceri montane: A1, A3, A6 si A8. NU deocamdata pentru A13 montan si A Nordului partea montana.

AUT_XY

Hello everybody !

I want to ask if there are anywhere photos of the new repaired border bridge from Giurgiu (Romania) to Ruse (Bulgaria) ?

The repairing has been completed in 9.December.2017 or?


voicul

From 2.50 you will see the Romanian part of the bridge.



Frumos video.

AUT_XY

#2219
thats a cool informativ video :)

Thank you very much !

Did they also repair the "asphalt" through Giurgiu-out until the Romanian border?
This part had also a catastrophy asphalt.