Aeroportul Traian Vuia Timisoara [TSR]

Started by MHN, September 22, 2011, 02:11:12 AM

Previous topic - Next topic

0 Members and 3 Guests are viewing this topic.

MHN

TSR, in continuare cu cel mai mare trafic din afara Bucurestiului

tion.ro
QuoteAeroportul Internațional Timișoara a înregistrat în 2011, peste 1,2 milioane de pasageri, cu 5,6 la sută mai mulți decât în anul precedent. În același interval, Aeroportul Arad, pe care reprezentanții Ministerului Transportului intenţionau să îl fuzioneze cu cel timişorean, a înregistrat 623 de pasageri, adică aproximativ doi pe zi.

Aeroportul din Timişoara şi-a consolidat, anul trecut, poziţia de cel mai mare aeroport din provincie după ce a înregistrat 1.200.762 de pasageri. Primele locuri sunt ocupate de cele două aeroporturi din Bucureşti care, împreună, au înregistrat un total de peste 7,4 milioane de pasageri. În urma Timişoarei se află Aeroportul din Cluj, care a înregistrat un flux de peste un milion de pasageri. Topul este închis de aeroporturile din Arad şi Tulcea, cu 623 şi, respectiv 235 de pasageri.
În ceea ce priveşte numărul de aterizări şi decolări de pe Aeroportul din Timişoara, statisticile plasează aerogara tot pe locul doi din ţară, cu un total de peste 23.000 de mişcări de aeronave.
Din cele 16 aeroporturi aflate în România, doar zece au avut anul trecut şi transport cargo. Timişoara se află pe locul al doilea cu 1.300 de tone, după Aeroportul Bucureşti Otopeni – cu 21.800 de tone. Pe locul al treilea se află Aeroportul din Arad unde au fost debarcate sau îmbarcate 872 de tone de marfă.
,,Noi ne-am confirmat încă o dată statutul de a doua companie aeroportuară din România, înregistrând un număr mare de pasageri, mişcări de aeronave şi trafic cargo. Suntem convinşi că prin politicile noastre comerciale din acest an vom reuşi să creştem în continuare atât numărul de pasageri, cât şi traficul de marfă", a declarat Cornel Sămărtinean, directorul AIT TV.

^^
Jurnalistii sunt culmea cu denumirile acestea: macar aceasta este cea juridica!

MHN

wall-street.ro
QuotePetrov aduce in flota Carpatair prima aeronava Boeing 737-300

Carpatair, compania aeriana full-service cu hub la Timisoara, intoduce de la finalul lunii mai prima aeronava Boeing 737 cu o capacitate de 148 de locuri.
"Noul tip de aeronava Boeing 737 ne va oferi atat posibilitatea accesarii de piete noi cat si a reducerii semnificative a costurilor directe de operare. Pentru inceput vom folosi aceasta aeronava pe rutele actuale, urmand ca pana la sfarsitul anului sa lansam si rute dedicate exclusiv aeronavelor de tip Boeing 737", a declarat Nicolae Petrov, presedinte si CEO Carpatair.

Boeing 737 este o aeronava mediu curier, cel mai utilizat tip de avion la scara mondiala in aviatia comerciala si unul dintre cele mai longevive modele.
Carpatair opereaza in prezent pe 7 aeroporturi interne si 14 aeroporturi externe. Numarul total al zborurilor regulate operate de companie este de peste 200 de zboruri/saptamana spre 21 de destinatii din 5 tari. Circa 25% din vanzarile de bilete de avion Carpatair se vand online.
Infiintata in 1999, Carpatair este in prezent cea mai mare companie aeriana regionala din Europa de Sud-Est operand in principal pe piete regionale.

iuli

Veste buna si proasta in acelasi timp.
Buna pentru ca vad ca se extind si trec la un alt nivel cu aeronave mai mari si pe distante mai lungi decat ce au acum in flota.
Veste proasta pentru ca e modelul 300 care e cam invechit, ma asteptam sa opteze pentru 700 daca nu 800 ca sa nu visez la NGX-uri care sunt cele mai noi si mai rentabile din punct de vedere a costului de operare. Poate se upgradeaza mai incolo...

E vorba de aceasta aeronava:


sursa
-------------------

Watch my roadtrips
MyBlog

MHN

Ma gandesc ca acel model ar costa mai mult iar cei de la Carpatair aplica metoda "pasilor marunti" :)

iuli

Costa comparabil mai mult dar pe perioada mai lunga isi amortizeaza mai repede costul.
Ma gandeam ca daca tot alegea varianta 300 mai bine luau leasing mai multe ca sa fie rentabil, nu sa il cumpere. Poate e doar de testare a pietei si sa nu se avante cu o cheltuiala prea mare.
Oricum, cel mai rentabil e sa ai o flota unitara, daca nu acelasi model macar acelasi producator.
-------------------

Watch my roadtrips
MyBlog

MHN

Pana acum, parca toate avioanele din flota apartineau unui singur producator.

iuli

Flota Carpatir este de la doi producatori: Saab si Fokker.


  • 9 Saab 2000
  • 3 Fokker 70
  • 3 Fokker 100

Probabil vor sa renunte la Fokker pentru ca producatorul a dat faliment acum cativa ani si sunt probleme cu mentenanta (desi ma indoiesc) dar e posibil sa le si pastreze pentru ca Fokker-urile nu intra in aceasi categorie cu 737-urile fiind mult mai mici si costurile de exploatare fiind si ele mult mai mici.
Chiar sunt curios ce strategie au baietii de la Carpatair...
-------------------

Watch my roadtrips
MyBlog

MHN

Am uitat de cele 6 Fokker-uri  :lol:
Da, si eu sunt curios ce strategie au.
Poate urmaresc sa lanseze si ei ceva curse la costuri mai reduse.

MHN

#53
Quote from: iuli on May 24, 2012, 08:28:22 PM
Veste buna si proasta in acelasi timp.
Buna pentru ca vad ca se extind si trec la un alt nivel cu aeronave mai mari si pe distante mai lungi decat ce au acum in flota.
Veste proasta pentru ca e modelul 300 care e cam invechit, ma asteptam sa opteze pentru 700 daca nu 800 ca sa nu visez la NGX-uri care sunt cele mai noi si mai rentabile din punct de vedere a costului de operare. Poate se upgradeaza mai incolo...

E vorba de aceasta aeronava:


sursa

Inteleg ca aceasta este o aeronava folosita, luata la mana a doua, denumirea fiindu-i schimbata:

QuoteYR-ADB, Boeing-ul 737-300 al Carpatair a ajuns la Timisoara

[...]



airbuzz.ro

iuli

Merci de poze!

Cum adica denumirea schimbata? Eu cred ca e aceasi aeronava, dar nu are acelasi numar de inregistrare pentru ca parea ca e scoasa de la vopsit de curand iar procedurile de inregistrare nefiind finalizate. E ca si la masini cand esti inca pe numere rosii ;) YR-ADB fiind inregistrarea definitiva. Ce ma mira insa ca s-a inregistrat cu ADB si nu au continuat inregistrarea de la Tarom cu BG, probabil o fii o dorinta proprie de a avea propriile coduri.
-------------------

Watch my roadtrips
MyBlog

MHN

#55
Recunosc ca nu ma pricep la acest domeniu, insa in imaginea postata de catre tine vad inscris pe aeronava OK-CCA iar apoi YR-ADB.

iuli

#56
Tocmai aia ziceam, inca nu a fost inregistrata la Autoritatea Aeronautica Civila Romana. De aia dadeam exemplul mai usor de inteles cu masina cand o cumperi, e a ta, dar trebuie sa o inmatriculezi, perioada pana la facut hartogariei pentru a fi in final pe numele tau la RAR porti numere rosii sau numerele vechi, asa e si aici. ;)

Later Edit:

Asa arata avionul inainte de a fi revopsit pentru Carpatair:




Dupa cateva scormoniri prin arhive am gasit istoricul aeronavei. M-am inselat in privinta vechimii fiind fabricat in 1997, deci e relativ nou chiar daca e un model foarte vechi. A fost cumparat de catre Deutsche BA in 04-11-1997.
Apoi a fost inchiriat catre DBA la 13-03-2002.


Din 22-04-2005 a fost inchiriat de catre Thomsonfly si i s-a schimbat configuratia scaunelor de la 136 trecand la 148 la clasa economica, varianta pastrata pana acum. Din 01-05-2009 a fost mutat leasing-ul catre Thomson Airways, o alta firma a vechiului utilizator care a facut un rebranding.
Exact cum banuiam inainte din data de 20-11-2009 a fost returnata firmei de leasing (Deutsche Structured Finance) care i-a facut mentenanta si overhaull-ul.
Din 07-04-2010 a fost revopsita pentru CCA-Central Charter Airlines si a fost livrata operatorului ceh la 07-05-2010. Din 28-12-2010 CCA - Czech Connect Airlines a preluat leasing-ul. Practic aceasi manevra ca si la Thompson cand s-au schimbat firmele dar de fapt e aceasi.
Din 23-05-2012 a fost livrata la Carpatair. Datele contractuale nu au fost aflate, inca...

Inregistrari:


  • D-ADBN - Deutsche BA si DBA
  • G-THOH - Thomsonfly si Thomson Airways
  • OK-CCA - CCA (amandoi utilizatorii)
  • YR-ADB - Carpatair
-------------------

Watch my roadtrips
MyBlog

MHN

Multam pentru sinteza.
Se vede ca aeronava are ceva istorie...

Sper ca noii proprietari sa nu aiba niciun fel de probleme cu ea, astfel incat sa decida achizitionarea altor modele de capacitate asemanantoare.

iuli

#58
Pentru o aeronava 15 ani e relativ noua, dupa 20 de ani poti sa spui ca e durata medie de viata. Se si vede ca nu a fost folosita intens pentru ca in 15 ani are doar un singur overhaul. Un alt avantaj al ei e ca a fost folosita doar de catre doi operatori ceea ce inseamna ca a fost pastrata in conditii foarte bune.
Am uitat sa mentionez prima data, asa cum banuiam avionul a fost modificat la overhaul, probabil i s-au schimbat motoarele complet ca model nu doar schimbate cu acelasi model si din cate vad e schimbata complet cabina, ceea ce inseamna ca are la bord printre cele mai noi generatii de avionica.
Nu e o alegere rea!  :2c:
-------------------

Watch my roadtrips
MyBlog

MHN

Organizarea activitatii de taximetrie pe TSR

QuoteCu 1,2 milioane de pasageri anual, aeroportul internaţional Traian Vuia din Timişoara a acreditat 30 de taximetrişti pentru serviciile de transfer, care au un tarif de 2,59 de lei pe kilometru, faţă de 1,69 de lei pe kilometru al taximetriştilor din oraş. Maşinile care ajung însă la comandă, care au un tarif mai mic, sunt lăsate să staţioneze în faţa aeroportului circa 15 minute pentru a aştepta clientul...

[...]

"În momentul de faţă, activitatea de taximetrie este reglementată şi gestionată de Direcţia de Securitate din cadrul Aeroportului Internaţional Timişoara, în colaborare cu Poliţia de Frontieră şi Poliţia Transporturilor. Taximetriştii sunt bine organizaţi, supravegheaţi şi verificaţi în permanenţă de agenţii de securitate", a transmis Nicoleta Trifan, purtătorul de cuvânt al aeroportului internaţional Traian Vuia (Timişoara).

Pe acest aeroport aterizează curse ale companiilor aeriene Carpatair, Tarom, Austrian Airlines, Lufthansa şi Wizz Air.

Ea a mai spus că în total sunt 30 de persoane acreditate să facă transport în regim de taxi pe aeroport, acesta fiind şi numărul maxim admis de conducerea aeroportului.
"Aceştia au dosarele depuse la Direcţia de Securitate, direcţie care îi şi supraveghează. Aeroportul nu a impus în prezent un tarif maximal, însă taximetriştii sunt obligaţi să îşi afişeze tarifele pe maşină, astfel pasagerii să poată alege în cunoştinţă de cauză", a mai spus ea.
Nicoleta Trifan a precizat că aeroportul nu s-a confruntat cu probleme legate de acostarea pasagerilor, existând riscul ca aceia care o fac să îşi piardă acreditarea.
Ea mai spune că problemele cu taximetriştii pirat au fost rezolvate prin controale repetate, dar şi cu sprijinul taximetriştilor acreditaţi, care au anunţat imediat agenţii de securitate.

[...]
sursa