Jurnalul unui călător pe 2 roți prin România

[Traveller]

Multumesc, e un hobby care imi face deosebită plăcere (și să merg cu bicicleta, și să povestesc).

[Traveller]

O tură cu ajutorul trenului are farmecul și, în același timp, inconvenientele ei. Dacă se întîmplă să fii fan trenulist, treci mai ușor peste ele. Dacă ești cu o gașcă întreagă, e și mai ușor să ignori diversele stîngăcii ale operatorilor feroviari români. În cazul de față, am stat la căldurică în tren și ne-am amuzat suficient de mult cît să nu ne strice distracția.

Nici vremea nu ne-a stricat-o, avînd în vedere că la coborîrea în gara Măneciu ploaia se oprise.



Erau vreo 3 grade, răcoare, ce mai!, dar lumea voia să dea o pedală sau chiar două, așa că am ieșit din Măneciu către drumul ce ține malul drept al Teleajenului, rîu proaspăt ieșit din chingile barajului.



E un fel de fost drum din dale de beton, acum serios erodate și acoperite cu bălți de apă și noroi. Toată lumea e călare pe MTB, doar unul pe CX, deci nu sunt probleme. Acceptăm lejer să ne stropim din cap pînă în picioare.






Din cînd în cînd, cîte o pauză, dar nu prea scurtă că simțim frigul.



După 7 km facem stînga pe DJ 100N către primul sat al comunei Drajna, Făget.



E prima cățărare a zilei, una de încălzire. În apex, ăia mai experimentați îi încurajează pe începători )



De aici coborîre și urcare spre Drajna de Sus. a_micul face pana, din cauza străvechilor Nobby-Nic, acum devenite NeNobby-Nic, că nu mai au "nobs" :P.
Veche casă boierească veche în Drajna.



Pe lîngă castrul roman de la 101 AD, din aceeași localitate, trecem repede pentru că e acum în stadiu de șantier arheologic îngrădit.
http://www.histmuseumph.ro/index.php

În Văleni coborîm iute și nu facem pauză de bere.  :-
Oprim la biserica de lemn Sf Spiridon, monument istoric de la 1726.



Plecarea de la biserică este marcată de cea mai abruptă urcare, cu un maxim de peste 20%, pe strada Eremia Grigorescu din Văleni.


A fost practic debutul a vreo 10 km de cățărare (cu cîteva văi mici) către Teișani și Piatra Verde.



Cum necesarul de pauze se înmulțea, aveam deja în vedere să luăm trenul care pleca direct spre București la 16.47 din Homorîciu, fără să ne mai întoarcem în Măneciu. Bucata de pădure care coincide cu altitudinea maximă a urcării, de 660 m.


Piatra Verde văzută din apex. Azi, datorită umezelii de peste 80%, mult mai verde ca în zilele uscate și călduroase.



Lumea își dă drumul la vale, cu încredere, pe dalele de beton în stare acceptabilă.



Cobor și eu, încheind plutonul alături de @a_mic



Din cartierul (fost sat) Groșani al Slănicului urcăm pe DJ 102, ca să închidem bucla în Homorîciu, via Schiulești. După pensiunea Fata Pădurii pierdem pavajul și continuăm pe forestier.





A fost ultimul moment de calm și luciditate, ca să zic așa, pentru că ne-a luat noroiul lipicios în primire, de nu se mai învîrteau roțile și trăgeam de biciclete ca de cai morți. Chinul a durat 1.5 km și vreo 3 sferturi de oră. Jos oblojim răniții pe 2 roți, ca să ne poată duce mai departe pînă în gară.



Pe coborîre am împroșcat cu pietre și pămînt în toate direcțiile. Am vrut inițial să fotografiez viaductul feroviar de la Crasna, acolo unde linia ferată face o buclă pronunțată pentru a putea menține o declivitate acceptabilă. Nu am mai avut timp, astfel că redau mai jos poza utilizatorului Michael de pe forumtrenuri.com (de pe vremea cînd mai opera CFR Călători):



Am ajuns la gară. Clădirea e închisă, deci nu am putut să tragem pe dreapta în sala de așteptare. Ne-am făcut comozi "pe prispă", mai erau 30 de minute pînă la sosirea trenului. Se aduna ceva lume. Ne-am dus la clasicul magazin mixt, ca să ne aprovizionăm cu mîncare și-o bere - a se remarca ora tîrzie dedicată acestei activități ) .



După care ne-am urcat în tren. Mecanicul și-a pus mîinile în cap cînd ne-a văzut pe peron , lucru de care nu ne-am sinchisit prea tare.
Cel mai mare neajuns în trenul ista era că nu avea, domne, cine să-i țină berea a_micului, în timp ce îl ajuta pe naș să calculeze costul biletelor. 
Prin urmare a trebuit să apeleze, în dinamică, la prieteni și pasageri benevolenți. 

Astfel ne-am trecut timpul în aglomerația progresivă, maximă după Ploiești Sud, pînă acasă în gară, unde ne-am strîns mîinile și ne-am luat la revedere, cu promisoiunea că altădată o s-o facem și mai lată. Nu înainte ca a_micul să mai facă încă o pană, sub privirile îngăduitoare ale polițistului de proximitate!

Inregistrarea traseului final - https://ridewithgps.com/trips/8001453

[Traveller]

Ce ne-am zis? Ce-ar fi să ne reîntoarcem la cățărarea feroce de la Sultanu?

Numai că de data asta am decis să o abordăm pe un alt traseu, care a inclus ceea ce se numește Drumul Voievozilor din județul Prahova. Proiectul, inaugurat în 2011, este în lucru și constă într-un traseu ce conectează localitățile Ciorani, Drăgăneşti, Gherghiţa, Balta Doamnei, Gorgota, Tinosu, Brazi, Târgşoru Vechi, Ariceştii Rahtivani, Filipeştii de Târg, urmând cele mai importante zone în care au fost făcute descoperiri arheologice şi există monumente arhitecturale de interes naţional.

http://www.asociatiaturismprahova.ro/ro/idei-de-vacanta/drumuri-speciale/drumul-voievozilor.-pe-urmele-istoriei
http://www.historia.ro/exclusiv_web/timp-liber/articol/drumul-voievozilor-fost-inaugurat

Pe 20 iunie, cu vreme frumoasă în aer și la orizont, cu zi liberă de Sânziene, ne-am întâlnit pe peronul Gării de Nord la 8 jumătate. Pe lângă @MaC® și @BodoC, cu care vizitasem deja Sultanu, era și @a_mic, care aștepta cu nerăbdare să vadă cum e să-ți dea un deal cu șoseaua-n cap!


Cu biletele rezervate electronic la Regiotrans, am plecat cu personalul lor de la 8.50, care pe la 10 ne-a debarcat în gara Buda.


De aici am purces pe DJ 101i, bine asfaltat și gol, către Filipeștii de Târg. Spre norocul nostru, un plafon diafan de nori ne-a cam apărat de soare aproape toată ziua.
Înainte de a trece Prahova pe pod ne oprim să căscăm gura la maci.




Intrați în Filipeștii de Târg, ne proptim în parcul central, în primul obiectiv istoric: ruinele Palatului Constantin Cantacuzino, ridicat între anii [strike]1653[/strike] 1633-1641. În vremuri de mult apuse, conacul a adăpostit bogata şi vestita bibliotecă a lui Constantin Cantacuzino Stolnicul (fiul postelnicului cu nume identic), erudit, poliglot şi mare cărturar, cel care a renunţat la domnia Valahiei în favoarea nepotului său, Constantin Brâncoveanu.






L-am cercetat pe îndelete. Mai multe detalii despre el, aici: http://www.ziarulevenimentul.ro/stiri/turism/ruinele-palatului-cantacuzino-filipestii-de-targ--130038.html
Următorul pe listă, la 200 de metri spre nord, pe drumul spre Florești, este conacul Pană Filipescu, construit în secolul al XVII-lea, în jurul anului 1650, în satul Filipeștii de Târg (actualmente în județul Prahova), de marele logofăt Pană Filipescu, soțul Mariei Cantacuzino (fiica mare a postelnicului Constantin Cantacuzino).
Este o construcție care face trecerea la stilul brâncovenesc, cu foișor și coloane ale căror capiteluri susțin arcade semicirculare, cu un parter înalt sub care se află beciuri cu uși largi. Restaurarea sa a început în 2012 și a fost terminată în 2015, iar pe 24 mai a.c. a și fost inaugurat și reintrodus în circuitul turistic, în cadrul proiectului Drumul Voievozilor.


Ca fapt divers, în timpul regimului comunist a folosit drept depozit de cartofi al CAP locale. Noi nu ne-am putut bucura de vizitarea muzeului pe care conacul îl găzduiește acum, dat fiind că era închis din cauza zilei libere. Nu-i nimic, rămâne pentru o dată viitoare, și dacă îl veți vizita nu ezitați să scrieți despre el aici.


Am încălecat pe-o șa din nou și am continuat spre nord pe DJ 101 P. După aproape 2 km am intrat în satul Cătina din comuna Florești, unde pe partea dreaptă ne-am oprit la biserica Adormirea Maicii Domnului, ctitorie de la 1636-1646 a jupanului Tanase si sotiei sale, Tudora; ispravnicului Vasilache si sotiei sale, Maria; spatarului Mihail si sotiei sa, Dafina.


Biserica este zidită în formă de cruce, cu o singură turlă, așezată pe pronaos. Ea prezintă o arhitectură mai puțin comună bisericilor ortodoxe de zid, avînd clopotnița pe pronaos. În anul 1850, de o parte și de alta a turlei s-au adaugat doua turle mai mici. În turlă se urcă pe o scară circulară.
În secolul al XVIII-lea, turnul-clopotniță s-a dărâmat, iar refacerea acestuia a dat bisericii o înfățișare originală. Clopotnita a fost refăcută pe o bază pătrată, având dimensiuni mult reduse față de baza fostului turn. Fatadele bisericii sunt împărțite în două registre, printr-un brîu compus dintr-un profil median și două rânduri de zimți.
Specialiștii apreciază ca biserica a fost pictată în frescă de catre ucenicii zugravului Pîrvu Mutu, in anul 1692.

În aceeași localitate se află și "Ansamblul Curţii boiereşti Mavros - Cantacuzino" – monument istoric de categorie A, datând din anii 1840-1842 este situat în satul Cătina, comuna Floreşti şi este compus din Conacul Mavros – Cantacuzino, Capela Romano-Catolică, Turn de apă, parc şi Monumentul funerar al Mariei Suţu. În prezent conacul găzduieşte un spital de psihiatrie pentru pacienți cronici, astfel încât nu am putut fotografia obiectivul.

Fostul conac Mavros-Cantacuzino, amplasat în mijlocul unui parc natural cu o suprafată de 6 ha, a fost construit de generalul Nicolae Mavros (consilier de stat al ţarului Rusiei), a cărui fiică s-a căsătorit în 1845 cu Ioan C. Cantacuzino-Măgureanu. Se zice că în acest conac s-ar fi adăpostit Nicolae Bălcescu în preajma revoluţiei de la 1848, când era urmărit de armata țaristă. In parcul vechiului conac se află un grup statuar din marmură albă(Fata pansand un ranit), operă din 1878 a sculptorului rus Mark Antokolski (1843-1902) (sursa: http://www.colineleprahovei.ro/index.php/floresti).
Interesant este că, deși a fost construit cu peste 50 de ani înaintea Micului Trianon de la Florești, conacul Mavros rezistă și azi, fiind chiar folosit ca spital, după cum spuneam.
O imagine preluată de pe monumenteprahova.ro:


Pe la Micul Trianon nu ne-am mai abătut. Aici se încheie prima parte a excursiei, cea cu tentă cultural-istorică. Urmează, bineînțeles, partea sportivă, cu 3 cățărări sănătoase.
Prima se începe după ieșirea din satul Măgureni, după traversarea rîului Provița. Se urcă prin pădure, pe DC 115B, asfaltat. Se urcă vreo 140 m în 3.5 km, cu rampă maximă de 8%. Sus, în apex, unde se trece în județul Dîmbovița, drumul e rupt de o alunecare de teren.










Din apex se coboară pe un forestier cu șleauri, ceva mai abrupt decât versantul pe care am urcat. Era și nițel noroi, cel mai solicitat a fost MaC, care avea bicicleta încălțată cu slickuri de 1 inch.
Jos în comuna Iedera am luat un prînz improvizat (salam, banana, bere, sucuri) la magazinul mixt de vizavi de terenul de fotbal. Terasa era destul de animată, cee ace nu ne-a deranjat, mai ales că eram deja pe jumătate cu gîndul la Sultan.
 

[Traveller]

După necesara realimentare și rehidratare, am continuat prin decorul pastoral, de-a lungul râului Cricov, până la intrarea în Sultanu.




Drumul prin sat e valonat bine de tot, și nu doar succesiunea de urcări și coborâri, ci și peisajul deosebit, ne ține permanent în priză









Băjeții se apropie încrezători de Marele Zid :P


De aici încolo ne-am luptat fiecare cum puteam cu rampa mereu crescândă. Am încercat un fel de "mers șerpuit", care a ținut până la primul ac de păr. De aici am împins cam 150 de metri, după care am reușit să mă sui la loc în șa. Ajuns la foișorul din vîrf, m-am suit pe zidul de sprijin, de unde perspectiva era mai interesantă, și mi-am așteptat prietenii, care nu au întârziat să apară, în ordinea numerelor de pe tricou:














Fix pe Sultanu stratul ăla de nori dispăruse și ne lăsase... cu ochii-n soare!
Nu mai aveam apă, astfel că o bere jos în... Provița de Sus se impunea. Am băut-o pe bordură, după care, cu antenele de pe dealul ce ne despărțea de Provița de Jos, mereu înaintea ochilor, am terminat și a treia cățărare a zilei.








În gara Câmpina am ajuns imediat, cu viteze generoase pe coborâre.


Aveam de asemenea bilete rezervate online la personalul Regiotrans de la 17.48.
Ne-am întors lejer acasă, după ce am filozofat despre vrute șii nevrute în tren, că așa e drumul cu trenul după o tură faină cu bicicleta, lenevești, sorbi alene din doza de bere, diseci turele trecute și viitoare...

Traseul: https://ridewithgps.com/trips/9551012

[Traveller]

Un tur al padurilor din Campia Vlasiei. Sau cum sa ajungem la micii de Gruiu altfel. O tura facuta inaintea celei de le Sultanu, care merita povestita, pentru ca parcurge zone numai bune de relaxare, mai putin batute de picior/roata, din apropierea Bucurestiului.
@a_mic, @BodoC, @Poseidon si subsemnatul ne-am intalnit in Gara de Nord la linia șepte, la orele 8.30, duminica 29 mai.
Aveam bilete luate online de la RegioTrans, iar IR14031 pleca la 8.50.


In vagon s-au mai urcat 2 confrati si trenul a luat-o din loc la ora stabilita.
Figura cu "aratatul" si "validatul" biletelor aflate in zmartfon a durat 2 secunde. 7 lei de caciula (4 omu + 3 bicla) pana la Peris, in 25 de minute. Am coborat la 9.15 in gara Peris, care avea in dotare alaturea si o mare antena GSM, pana la care nu trebuia urcat nici un deal. :P


Rama RT si-a continuat drumul spre Brasov, iar noi spre padurea Cocioc, prima de pe traseu.
In padure era liniste (cu exceptia fosnetului adierii printre frunze si a ciripitului discret al pasarilor) si mai ales racoare.


Iesire din padure, in satul Balteni, ii aratam si a_micului schitul omonim, pe care nu-l mai vazuse.




A urmat traversarea magistralei feroviare 1000 la Scrovistea si intrarea in padurea Burias. Aici era tot liniste, semn evident ca lipsea un al 5-lea participant, @MaC® care era ocupat cu treaba...

La iesirea din Burias, in urma promptei si pretioasei indicatii verbale a englezoaicei care graieste in numele RideWithGPS, am facut la dreapta. Asfaltul continua cu un pod peste Ialomita si ne conduce in judetul Prahova, prin satele cochete ale comunei Poienarii Burchii, unde lumea ne saluta. Si noi pe ei asijderea.




In satul Pioresti din Poienarii Burchii gasim manastirea Pissiota, probabil unica manastire ortodoxa din tara in care Renasterea Italiana se regaseste atat de evident ca stil arhitectonic. A fost ridicata in 1928 de Nicole Pissiota, un antreprenor grec stabilit in Romania intre razboaie. Nu este monument istoric, ceea ce explica si faptul ca la intrarea in pronaos, inchisa initial cu sticla si fier forjat, s-a montat tamplarie termopan... Completand cu  aparatele de aer conditionat, o modernizare complet nereusita, in opinia mea. Pacat, pentru ca edificiul e foarte frumos si merita mai mult.






Am plecat mai departe, nu inainte de a ne intersecta pentru a treia sau a patra oara pe ziua asta cu un grup de biciclisti care faceau o tura "in familie".
Inainte de a traversa DN1 la Potigrafu, n-am ratat niste maci de pe campurile cultivate cu grau.


In Potigrafu, anticipand intrarea in padurea Gherghita, am oprit la un magazin mixt si ne-am luat cate o bere. Pe care am savurat-o in mijlocul padurii, in timp ce troacele se odihneau si ele. In drum, la soare, erau deja 29 de grade.


La iesirea din padure am intrat in comuna Balta Doamnei. "Doamna" din denumire este Doamna Elina (1598-1653), sora logofatului Udriste Nasturel Herescu si sotia domnitorului Tarii Romanesti, Matei Basarab (care a domnit intre 1632-1654). Dumneaei s-a nascut la Herasti, in conacul care exista si azi (nu mai e muzeu vizitabil, fiind retrocedat). Scoala gimnaziala din Herasti (jud Giurgiu) ii poarta numele.

Am parcurs 3 sate inlantuite, Curcubeu, Balta Doamnei si Lacul Turcului. In satul omonim, de resedinta, se afla bisericuta de lemn Sf. Trei Ierarhi, ingradita si inchisa. A fost datata in secolul XVIII, fara a se cunoaste cu exactitate data constructiei. Este monument istoric si nu mai gazduieste slujbe.


Dupa iesire din Lacu Turcului, la o intersectie in cruce, facem dreapta pe macadam. Se trece peste A3, exista o mica portiune asfaltata, apoi revine macadamul, si mai accidentat. 
Bajetii, pufaind ca locomotivele

[Traveller]

Macadamul, destul de accidentat, ne conduce in satul Merii Petchii al comunei Nuci.




Deja anticipam mancarea si berea de la terasa Leu din Gruiu, astfel ca, odata depasita o coloana de manifestanti electorali in Nuci, pe un asfalt proaspat, am marit un pic ritmul. Am facut o pauza la podul peste Ialomita, inainte de Lipia.


In bidoane era un fel de lesie...


Dar pana la urma am ajuns la Gruiu, unde ne-a intampinat MaC, venit cu masina, de la serviciu.
Dupa ce ne-am potolit setea si foamea am luat-o catre gara Moara Vlasiei.






Aveam tren la 17.27, a venit o sageata albastra, R7038 de la Urziceni, aglomerata, inclusiv cu biciclisti. Bilete am primit in gara, doar pentru oameni. Pentru bicle ne-am tocmit cu un fel de om care era controlor in trenul asta, "la el in tren", cum zicea el. Asa moare CFR, putin cate putin, pe mana unora ca asta. Practic am platit 5.50 lei de om si 6 lei de bicicleta, in final (asta dupa ce ne ceruse 15 de caciula!). Am trecut si peste asta si am ajuns acasa. Nu prea am avut timp de bicicleala anul asta, asa ca m-am bucurat de tura asta la maxim, in primul weekend de vara pe 2016!

Traseul: https://ridewithgps.com/trips/9197702

[Traveller]

Ne-am intors pentru o variatiune pe aceeasi tema, de data asta intr-o echipa mai compacta, adica MaC®, SorinKiss si subsemnatul.
Scopul era sa descoperim un drum care nu aparea pe majoritatea hartilor si sa "fentam" Sultanu, cu o scurtatura pe offroad.

Acelasi "personal" Regiotrans cu plecare la 8.50 ne-a depus la 10.15 in gara Floresti Prahova, pe care am traversat-o pe o pasarela, spre vest.


De data asta n-am mai ratat Palatul Micul Trianon, care se afla la o aruncatura de bat.




Lucrarile de reconstruire par sa fi stagnat, si nu era nimeni sa ne spuna mai multe prin preajma.

Alaturi de palat se afla foste anexe, in care acum functioneaza un sanatoriu TBC. Iar alaturi de sanatoriu, biserica Sf Nicolae ridicata la 1887 si pictata un an mai tarziu de Gh. Tattarascu. Am fi vrut sa intram sa intram sa vedem pictura despre care am citit ca rivalizeaza cu cea a manastirii Agapia, dar nu eram in haine potrivite.
[img=https://c6.staticflickr.com/9/8806/29190915661_63b706600e_k.jpg[/img]http://Ne-am multumit cu observarea exteriorului si ceea ce am putut observa pe peretele si bolta pronaosului.
[img=https://c6.staticflickr.com/9/8227/29190910861_168ba1227f_k.jpg[/img]

Ne-am indreptat spre Magureni, pe DJ 145, sat pe care l-am parasit spre nord-vest. La traversarea Provitei pe pod am observat ca era extrem de saraca in apa. Dupa pod ne-am oprit ca sa studiem tabla cu trasee turistice si ecranul GPS.


Tinta noastra era satul Draganeasa, unde Ride with GPS, in modul OSM Cycle, zice ca se ajunge pe un drum secundar, nemarcat pe alte harti. Pe harta turistica din Magureni este partial acoperit de traseul verde. Bajetii, pregatiti de o mica aventura pe malurile (si, dupa cum se va vedea, si in albia) Provitei.

Imediat dupa podul mare peste Provita parasim asfaltul spre dreapta, pe un forestier.


Forestierul umbros si placut nu tine prea mult, pentru ca da intr-o fosta albie pietroasa a raului, unde aderenta... e cu probleme.


Dupa care revine la starea de drum forestier, dar doza de pietris ramane substantiala.


Intersectie in unghi drept - noi continuam inainte, traseul turistic verde o ia la stanga pentru a reveni in Magureni.




Drumul se departeaza un pic de albia raului si incepe sa urce. O poienita numai buna de campat.


Drumul turistic atinge o rampa de 10% si se "varsa" intr-un drum de exploatare petroliera.






Urcarea se termina si ne da prilejul sa admiram satul Draganeasa de pe culme, cu muntii Baiului in fundal.

[Traveller]

Coborarea pe drumul de sonda e de mare angajament si ne livreaza la capatul de sud al satului, in care intram pe un pod metalic lung si ingust.


Odata rezolvata prima portie de offroad, am continuat spre Provita de Jos si am oprit in centru la magazinul mixt, pentru o bere.
De aici trebuia sa ajungem in Provita de Sus, sa nimerim un drum printre case spre Sultanu, cu intorcere prin Iedera.

De ajuns in Provita de Sus am ajuns, doar ca GPSul incepea sa dea gres. Am ratat o intersectie, ne-am intors, am trecut Provita prin vad de vreo 3 ori.






Pe urma iar am urcat pe o ulita gresita. Acolo, la baza unei "penţi" abrupte, am stat si am calculat. Ne-a iesit ca lasam explorarea asta pe alta data, ca Sultanu nu voia sa se lase depasit cu tertipuri, pe dupa visin.

Traversam inapoi (a cata oara azi?) Provita.


Luam calea Campinei, cu catararea dinspre Provita de Jos, carei incepem sa-i cunoastem fiecare curba si cele 2 antene din varf.




In Campina, Sorin se duce la trenul de 15.22, iar noi 2 ne ducem in centru sa cautam o terasa cu de-ale gurii. O gasim, este terasa Poseidon, unde cu gyros si bere ne-am recompensat. Terasa e in Parcul Soldatului, Bd. Carol I colt cu Bd. Culturii. Recomandam si altora!


Cum noi aveam bilete online la trenul care pleca la 18.00 din Floresti, am avut timp berechet. Pe la 4 am apucat-o lejer pe sosea, adica pe DJ 101P care merge paralel cu calea ferata, in dreapta raului Prahova. Traficul e redus, vremea si asfaltul - perfecte.




Din Bobolia se observa foarte frumos de la inaltime podul feroviar din beton armat, pentru cale dubla, construit la 1909.


La orele 17.00 eram din nou pe pasarela garii Floresti, care intre noi fie vorba pare de pe alta lume, nu dintr-o tara membra UE in 2016.


Trenul a sosit la timp si la 19.20 ne-a depus in Bucuresti. A fost o explorare placuta, chiar daca n-a iesit 100% ce ne propusesem. Varianta offroad de sabotare a Sultanului ramane deschisa. :P

Traseu propus: https://ridewithgps.com/routes/16115188

Traseu realizat: https://ridewithgps.com/trips/10734940

[Traveller]

Ultima tura in afara Bucurestiului pe 2016 a avut loc pe 6 noimbrie, cand impreuna cu BodoC am fost sa vedem si noi Crucea Domnitorului de la Melicesti. NU doar monumentul in sine era obiectivul nostru, cat (sau mai ales) peisajul de toamna, care in prima jumatate de noiembrie e un rai al pastelurilor si al fotografilor amatori.

Asadar, ca de obicei, ne-am urcat in trenul RegioTrans de 8.50 si am coborat in Campina.

De aici am apucat-o spre est, catre Telega. Am urcat ce am urcat, pana cand, trecand de centrul Telegai, am facut stanga catre Melicesti. Aici am inceput sa urcam si mai sustinut, rampa de 10% fiind ceva normal prin locurile astea.


Intre timp am remarcat ca roata spate pierde aer, i-am dat cateva pompe si am decis sa schimb camera doar cand ajungem sus pe deal.

Intram in sat, e liniste si soare.


Drumul pierde asfaltul si ramane la fel de inclinat.


Oamenii nu au apa curenta si cara pe umeri cantitati semnificative, contra rampei de-a dreptul infioratoare. Am ramas impresionati.


Ultimele case saracacioase, inainte de a ajunge pe creasta.


Pana la Cruce nu mai e mult, deja intram in zona in care ne inconjoara explozia de culori ale toamnei.


In timp de repar pana, Bogdan isi face de lucru cu aparatul meu foto, repereaza un vajnic paznic de oi si il imortalizeaza:


Zarim de la distanta monumentul, mai avem un mic hop de urcat pana la el.


Ajungem in sfarsit, admiram Crucea si imprejurimile. Evident, ne intrebam oare cum s-or descurca locuitorii gospodariilor din apropiere in anotimpul rece. Ne lasam cateva minute invaluiti de soarele de toamna tarzie, cerul senin si culorile de pe dealuri.






Pe fata crucii s-ar afla scris: "Aceasta sacra Cruce s–a ridicat spre menirea fericitei calatorii a Mariei sale Domnului Romanilor Carol I, Principe de Hohenzollern, prin acestu judetu Prahova si a trecerii inaltimei sale peste acestu piscu de la Milicesti in anul 1866 mergind de la Telega".

Iar pe spate: "Consiliul General al Judetului Prahova, in sedinta sa din 12 Novembre anul 1866, a hotaritu in unanimitate a ridica acest monument in onoarea domnului Romaniei Carol I dreptu semn de credinta ce are pentru preaiubitul seu Domnitor intregul judetu Prahova, fiind presedinte al Consiliului General de Prahova George Grigore Cantacuzino, si prefect al Judetului Prahova, Theodor Constantin Vacarescu. Sculptor Paul Focseneanu".

Am citit si legenda conform careia aici ar fi vrut Carol I initial sa ridice Castelul care azi e la Peles, dar s-ar fi razgandit din cauza unui accident al calului, interpretat ca "semn rau". Mai degraba imprejurimile care faceau dificila constructia si aprovizionarea reprezinta cauza reala.

Ultimele panorame de la Cruce inainte de a incepe intoarcerea (adica turul satului, pe cealalta jumatate a buclei strazii principale):

[Traveller]

De aici lucrurile se complica. "Drumul" devine plin de sleauri noroioase, ne vedem obligati sa impingem si /sau sa mergem pe langa bicicleta.


Ne mai si tragem sufletul, tot printre nuante de galben si portocaliu:






Un ultim hop (dar si cel mai greu, pentru ca a trebuit sa iau bicicleta pe umar, iar noroiul se lipea de ghete)


Coboram printr-o valcea si ajungem la capatul de este al satului, pe tapsanul unde isi pasc vitele locuitorii. Vacutele stiu drumul de intoarcere singure, "traficul" lor explica starea precara a drumeagului.




In acest capat de sat - surpriza! - dam de asfalt ca-n palma.


Dupa 1 km de coborare vijelioasa, asfaltul se termina si avem de coborat pe pamant cu pietre.


In final, am revenit la asfalt, la bifurcatia cu troita, de unde plecasem pe celalalt versant.




Dupa care am revenit in gara Campina la trenul RegioTrans de 15.38. Trecand inapoi prin Telega, unde era mare targ, am navigat incetisor printre oameni, masini si carute, si ne-am mai luat si cate ceva dulce. Iar din gara o bere, s-o avem pe tren.
A fost mai mult o tura fotografica, dar am incheiat anul frumos.

Traseu: Melicesti

[Traveller]

Au trecut lunile de iarna care ne-au cam tinut pe bara, astfel incat, impreuna cu @BodoC, @MaC®, @a_mic, @Artistul33 si @diorgulescu am decis sa facem introducere abrupta in problema biciclitului pe 2017.
Abrupta pentru ca ne-am decis sa facem o plimbare pe sosea pe dealurile de la Bustenari. Initial gandita ca offroad, tura s-a mutat pe sosea datorita ploilor si umezelii din teren. Sambata, 25 martie, ne-am intalnit la orele 7.20 in fata Garii Basarab. Aveam deja bilet de minigrup luat de Dragos la RE3003, care pleca la 7.44.


Bicicletele aveam sa le achitam in tren. Care tren ne-a depus in Campina peste fix doua ore de la plecare. Aici, sub un cer cam plumburiu, dar cu asfalt uscat, si cu un vant cam rece, ne-am pus in miscare spre Mislea. De punerea sangelui nostru in miscare s-a ocupat catararea spre Telega.

Din Telega, de la sensul giratoriu, am facut dreapta si imediat stanga, pe valea paraului Mislea, de-a lungul careia am inceput o lunga si lina coborare. Paraul, traversat de numeroase podete, ar fi foarte pitoresc daca nu ar fi folosit de localnici pe post de tomberon, din loc in loc...




Casa cu aspect de mic conac in Mislea, in curs de renovare. La 100 de metri de ea ne-am oprit la un magazin mixt, sa-si potoleasca amicul si Leo foamea cu niste paine si parizer .




Dupa Cocorastii Mislii facem stanga, parasim valea Mislii si incepem sa urcam usor pe valea Cosminei. Traficul e aproape zero, vantul nu mai bate si ne simtim bine.




In comuna Cosminele ignoram (deocamdata) indicatorul care duce catre respectabila catarare de la Podul Ursului, si ne angajam intr-o nu mai putin respectabila urcare spre Poiana Trestiei.


Inainte de a baga piciorul in pedala serios, dupa 40 km de vilegiatura, nu putem sa nu ne amuzam de amplasamentul strategic al usii de pe cladirea din intersectie.


Ne astepta o ascensiune de 200 m pe o lungime de 2.5 km.






Urcarea e grea, dar peisajul merita fiecare metru (si pe verticala, si pe orizontala).








In varf e un foisor unde ne-am odihnit si am lasat si troacele noastre credincioase sa-si traga sufletul.




A se observa MTB-ul Canyon albastru, al doilea din stanga, al carui apropitar este a_micul, acest MTB fiind acum succesorul vechii Helga.

Am mai urcat 2 dealuri in Bustenari si Telega si ne-am intors la orele 16 in Campina, unde in lipsa de alte oferte, am luat niste placinte si o bere la o patiserie din centru. Dupa care ne-am dus la trenul Regiotrans de la 17.30, multumiti dar si storsi de energie. In tren am motait la caldurica sau am vorbit verzi si uscate despre cum o sa se invarta roata anul asta.

Ture frumoase tuturor in 2017!


Traseul: https://ridewithgps.com/trips/13568378

[Traveller]

Venise primavara si incepuse sezonul turelor de randonneuri si in Romania. Bineinteles, m-am gandit sa ma inscriu din nou la una. Insa traseele frumoase erau in afara Bucurestiului si nu aveam timp. La Bucuresti, o tura care s-a tinut pe 1 aprilie, nu ma atragea deloc traseul.

M-am decis sa organizez o plimbare pe cont propriu. Zis si facut. Am inceput sa desenez un traseu cat mai ferit de drumuri nationale/europene, pe meleaguri cat mai pitoresti. Pe de alta parte nici sa ma invart singur cuc pe 200 km n-aveam chef, astfel incat am ajuns la formula ideala: o tura de 100 de mile cu prietenii, o clasica ce se practica de catre amatori la colegii de pedala de peste ocean.
Pentru varianta asta s-au gasit doritori, pe care dupa o saptamana de gandire si planificare, sita i-a cernut pana au ramas 2: @BodoC si @Pandy. Ne pregatisem si 4 "puncte de control" pe traseu, unde voiam sa ajungem pana la anumite ore limita.

Cu acesti domni m-am intalnit la orele 7.30 la statia de metrou Grozavesti. Primavara care cica ar trebui sa fie deja prezenta pe 8 aprilie, ne oferea la ora aia... 3 grade Celsius.
Am apucat-o catre iesirea prin Chiajna. Soarele si-a facut aparitia timid dintre nori, deocamdata insuficient pentru a renunta la manusile de iarna, in favoarea celor de vara. Ca si in alte ture lungi, aveam in plan 5 minute de pauza la fiecare ora sau 15-20 km. Prima astfel de pauza s-a petrecut in Dragomiresti-Vale.


In Sabareni am traversat Dambovita, care ne-a insotit pe primii 45 km ai turei.


DJ 601 a ramas la fel de prost asfaltat pana la Slobozia Moara, unde am si facut urmatoarea oprire, la km 40. Aici era primul PC, orele erau 10.05. Timpul limita fiind 10.45, ne incadraseram lejer. Era in continuare frig, iar soarele ascuns dupa norii gri. Vizavi de magazinul mixt unde am mancat cate ceva si am baut o cafea, era o casa cu aspect de conac paraginit




Am schimbat manusile de iarna, calduroase dar incomode, cu cele de vara. Dupa Racari calitatea drumului s-a imbunatatit vizibil. Plopii cu frunze galbene de pe marginea lui accentuau atmosfera care parea de toamna.


Daca stii sa cauti, pe langa Bucuresti poti gasi destule drumuri ferite de trafic.


Inainte de podul peste Colentina de la intrarea in Ghimpati cotim la stanga, pe un comunal asfaltat catre Colacu. Portiunea a fost una dintre cele mai frumoase. Drumul serpuieste de-a lungul Colentinei si ne da prilejul sa tragem si cateva cadre foto "cu dedicatie".








Ajungem in Colacu, din nou cotim dreapta si, cand sa intram in Sabiesti, na belea! Judeteanul 711A, despre care citisem ca a fost asfaltat in vara lui 2016, era inca drum de pamant tasat, pregatit pentru asfaltare! Acum, cand postez aici, apare deja ca asfaltat pe Google Maps.


Bodocul, cu slickuri de touring pe 29er, n-avea probleme. Pana la urma nici eu cu Pandy n-am avut, dar cei 4 km ne-au incetinit putin, adica a trebuit sa mergem cu 13-15 la ora. La iesire din Sabiesti drumul se prezinta sub forma unor dale de beton cam asa si asa, pentru vreo 6 km, pana la Iazu.


Urmatorul punct de control era la un magazin mixt din Cojasca, si am trecut prin fata lui ca rapidul prin halta. Probabil unde nu ne convenea vecinatatea catorva conlocuitori adunati pe acolo. Oricum, am notat in minte ca era ora 12.05. De aici incolo traseul ne-a purtat de-a lungul luncii Ialomitei.
Dupa intersectia cu DN1A am intrat si in judetul Prahova, mai precis in satul Tatarai al comunei Poienarii Burchii.
Un indicator ruginit si inclinat al satului respectiv ne-a dat binete.


Aveam nevoie de o pauza de mancare si beutura, dar ea a venit abia in urmatorul sat, Ologeni, unde un proprietar de magazin mixt ne-a dat nu doar de-ale gurii, dar si tacamuri de plastic si informatii. De ce tacamuri? Pentru ca la punga de chipsuri mi-a venit pofta de un borcan de zacusca.


Ca o curiozitate geografica, daca putem s-o numim asa, Tatarai si Ologeni sunt singura bucata din judetul Prahova aflata la sud de raul Ialomita. Pe care l-am si traversat in urmatoarele minute. Bodocul nu a pierdut prilejul sa retina in memoria foto silueta aparte a manastirii Pissiota, care ne era deja cunoscuta.


Imediat dupa traversarea magistralei feroviare 1000, in dreptul haltei Crivina, am tras de ghidon spre dreapta, catre satul Poienarii Rali. Ideea era sa ajungem la Gruiu fara a merge pe DN1, si asta s-a putut cu ajutorul unui pont oferit de @adi.murariu: exista un pod pietonal care leaga Poienarii Rali de Piscu din comuna Ciolpani. Legatura se vede doar pe modul OSM al hartii.

Se termina drumul de asfalt in sudul satului si o coborare scurta te duce in lunca Ialomitei.


De aici o poteca ne conduce spre pod. Este usor de parcurs chiar si pe cursiera.


Podul e metalic, cu scanduri de lemn. Ne-a placut bucata asta, asa ca am alocat vreo 5 minute traversarii si fotografierii. Multumim inca o data lui Adi pentru sfat si recomandam si altor confrati aceasta legatura.






Satul Piscu ne astepta pe celalalt mal. Acesta a fost ultimul din cei 4 km de offroad (usor) al turei noastre.


Se pare ca si ploaia ne astepta, probabil suparata ca o tot fentasem prin numeroasele schimbari de directie de pana acum.
Ajunsi la DN1, am facut usor stanga si, in dreptul unei statii Petrom, am traversat drumul pe o pasarela metalica.
Dupa care am mai mers 50 m pe DN si am cotit la dreapta pe strada Fermei, iar in capat pe Soseaua Tiganesti (DJ 110H).
Aici ne-a picurat nitel. Am abandonat soseaua si am intrat in satul Silistea Snagovului unde soarele ne-a zambit din nou. Insa ce vedeam inspre nord nu era deloc un zambet...


Am continuat nestirbiti si, reintrati in judetean, l-am lasat pe Pandy sa declanseze un sprint care sa ne duca mai repede la Gruiu. Si ne-a dus, taman pe taman, ca ploaia incepea sa toarne exact cand ne turna si noua bucatarul de la Casa Leu ciorba in farfurii!




Ajunsesem fix la ora 15. Aveam in spate 107 km, dar si o caciula de nori, care au turnat vreo jumatate de ora.
Cu bateriile reincarcate fizic si psihic, dar si cu soarele reaparut pe cerul albastru, am lasat gecile de ploaie in rucsac si ne-am lansat catre treimea finala a excursiei. Padurea Lipia era o poezie verde, soarele se oglindea in asfaltul ud, iar pasarile cantau a primavara.


Dupa manastirea Caldarusani, la intersectia cu DJ 101, am luat stanga spre Gradistea, iar nu dreapta spre Moara Vlasiei, cum facusem in zeci de randuri.
Trebuie sa spunem ca pornind de la Gruiu am iutit nitel ritmul, in dorinta de a respecta pe cat posibil ora de sosire in punctul de control Stefanesti, 18.30.
La Gradistea, in dreptul intersectiei cu calea ferata, Bodocu mai surprinde inca o data norii cu care ne-am tot jucat de-a prinselea.




Din acest punct, aflandu-ne pe ultima linie dreapta catre Bucuresti, am bagat piciorul in pedala, cat de voiniceste puteam, si la 18.15 eram la benzinaria de la centura Stefanesti. Acolo m-am recompensat cu o ultima bucata de halva si o Coca Cola .
La soseaua Petricani colt cu Dimitrie Pompeiu ne-am strans mainile, multumiti ca ne-a iesit randoneala, si ne-am indreptat spre casele noastre, unde am ajuns pe la 19.30.

Traseul arata la final asa: https://ridewithgps.com/trips/13822438

A fost o zi de primavara inceputa cu temperaturi hibernale si continuata cu toane autumnale, dar la sfarsit soarele ne-a zambit.

[Traveller]

Pentru că aveam o datorie, dar și pentru că tura pe Sultanu a devenit o tradiție, de fiecare dată când primăvara lasă loc verii, ne-am întors pentru explorarea variantei off-road.

Clienți fideli ai personalului 14031 de la Regiotrans, ne-am ocupat locurile din vagonul lui de biciclete duminică dimineața, pe 4 iunie.
De data asta am fost 4 meșteri mari, calfe și zidari: @BodoC, @MaC®, @Pandy și subsemnatul. Erau destui bicicliști, dar am găsit un locșor și pentru noi. Urma o zi fierbinte de vară:


Am coborît în Florești Prahova, unde am făcut o haltă la palatul Micul Trianon. De data asta chiar am intrat în curtea lui, sa-l vedem mai de aproape (se intra pe o străduță secundară, prima la dreapta după strada principală unde există indicator).








Și una de la @BodoC citire:


După Micul Trianon, am făcut dreapta pe DJ 101P, spre Lunca Prahovei. Holdele de grîu și sutele de maci roșii au aprins imaginația fotografilor:




@MaC® intră în mijlocul lor, pentru impresii la cald:


După care am făcut stînga pe DC 163, pe la poalele dealului, spre Măgureni. Drumul figura, în scriptele lui Gogu Hărți, ca drum de pămînt, însă în realitate fusese deja asfaltat. Din Măgureni am continuat pe cățărare către Iedera de Sus, pe deja cunoscutul DC 115B, asfaltat pînă în vîrf și un pic după.




De aici ne-am lăsat pe coborîrea offroad spre Iedera, dar a trebuit să ne domolim avîntul în spatele unui Logan MCV care cobora cu greutate. Prima bere am băut-o deci în Iedera de Sus, după orele 12.


Deja era cald, soarele se ascundea uneori în spatele norilor (cu excepția momentelor în care eram noi pe vreo cățărare, bineînțeles)...
Am mers ață pînă în Sultanu, cu tot cu urcările și coborîrile de prin sat. Ne-am oprit pe tăpșanul de după, ca să ne pregătim... nu de vreo coborîre, ci de traseul necunoscut care ocolește șoseaua pe la sud-est.


La intersecția știută, nu se ia stînga, ci se continuă înainte pe drumul de căruță.




Drumul începe rezonabil, dar după maxim 500 de metri se strică iremediabil, pentru că e folosit intensiv de ciurdele de vite ale localnicilor. Deci, deși ne-am propus să păcălim Sultanu, nu ne-a ieșit în mod deosebit. Rampa e mai mică decît cea de pe asfalt, dar drumul e atît de rupt încat ne-a obligat la push peste 2/3 din lungimea sa de 2 km, chiar uscat fiind. Peisajele au meritat însă efortul și razele de soare fierbinte pe care le-am încasat în căști.

Șoseaua văzută de pe forestier:


Starea drumului și peisajul înconjurător (o liniște brăzdată doar de ciripitul păsărilor și tălăngile vitelor).




Ei bine, vorbea cu cel mai erudit cioban, un cowboy autentic made in Prahova, despre ciclism și fotbal. Omului îi plăcea de Valverde și ținuse cu Juventus în finala Ligii Campionilor, dacă puteți crede. În finalul conversației, a căpătat o țigară de la @BodoC (nu mai multe, că n-a acceptat) și ne-a spus că imediat după apex o să dăm de asfaltul unei străzi în coborîre, în Provița de Sus.




Sus-numitul apex:




Am coborît apoi pentru a doua bere a turei, la magazinul mixt din centrul Proviței, cel de lîngă sala de sport. După rehidratarea regulamentară, ne-am uitat cu subînțeles către antenele de pe dealul care ne despărțea de Cîmpina și am purces către ele. Pe bucata asta am avut și singurele incidente cu șoferii: o dată niște tineri dîmbovițeni ne-au informat că "băiatul ăla a căzut în șanț", dar Bodocul era bine-mersi în raza noastră vizuală. I-am lăsat să se care mai departe. A doua oară un băiat deștept l-a depășit prea aproape pe MaC, care i-a explicat cum devine treaba cînd depășești un biciclist înainte de intrarea într-un ac de păr. S-a lămurit, sperăm noi, pentru binele următorilor bicicliști pe care-i va mai depăși.

Clasica panoramă de la antene:




Ne-am împăcat și cu soarele (care ne-a perpelit un pic) și cu ploaia (care n-a aparut):


Ceva de-ale gurii am luat din nou de la patiseria de pe bd Culturii colt cu Carol I, după care ne-am dus la gară, de unde R14038 ne-a returnat acasă, mulțumiți că ne-a ieșit și pasiența asta.

Traseul: https://ridewithgps.com/trips/15054232" />

[Traveller]

Pârâul Mislea, afluent de dreapta al râului Teleajen (în care se varsă în apropiere de Plopeni), este la rândul său format din doua pâraie mai mici: Mislea Sărată, ce izvorăște în apropiere de Telega, și Mislea Dulce, care izvorăște de sub dealurile satului Buștenari. Ele se unesc în satul Mislea al comunei Scorțeni.
La Cocorăștii Mislii, pârâul mai primește ca afluent Doftănețul, care izvorăște tot din Buștenari și traversează pădurea care este subiect al turei de față.

Acum că am definit cadrul natural, și pentru că aveam o biclă de inaugurat, m-am decis să fac un traseu care să cuprindă toate văile mai sus menționate. Prietenii mei fiind ocupați cu treabă, tura am făcut-o singur în cele din urmă.

Duminică 30 iulie m-am urcat în trenul Regiotrans la 8.50 și la 10.40 coboram în gara Câmpina.
Ajuns în Telega, la sensul giratoriu am cotit dreapta spre Mislea, pe DJ 100E, coborînd ușor pe valea Mislii Sărate (pe panouri apare simplu Mislea).


În satul Mislea, la intersecție, am luat stânga din ghidon, și am început să urc pe valea Mislii Dulci. Drumul comunal 5C e de fapt un drum de exploatare petroliera. Inițial este placat cu plăci de beton. Majoritatea sunt erodate, dar există și o scurtă porțiune în care sunt de foarte bună calitate.


Zgomotele localității se estompează, pădurea ține un pic de răcoare. Drumul dă colaterale spre diverse instalații de foraj petrolier (fostul câmp de sonde Buștenari). La ieșirea din pădure dispar dalele de beton, inlocuite de macadam pietros, și ajungem în cătunul Țonțești, care numără vreo 3-4 case, în mijlocul pustietății.






Panta deja s-a ascuțit, și așa o să rămână până la intrarea pe prima uliță din Buștenari, sat ascuns în zare către nord.


Mă văd obligat să împing vreo 4-5 sute de metri spre vîrf, pe rampa care sărea de 12%.




În Buștenari opresc întîi ca să pozez grădinița, care e găzduită de o casă veche. Alături e un monument al eroilor, dar acvila care probabil ședea pe piedestal a fost înlocuită, foarte prozaic, cu un bec de iluminat public.




După ce am împins prin soare, era cazul să refac provizia de apă. Chiar înainte de bifurcația către Poiana Trestiei, respectiv Cocorăști, e un magazin mixt.


Coborîrea din Buștenari către Cocorăști se face pe DC 133, macadam generos garnisit cu pietre și abrupt, o secțiune unde m-am dus cam sanie cu rigida, iar încheieturile s-au resimțit după cei peste 3 km în care am pierdut 250 m altitudine.
După coborîre, drumul se angajează pe valea Doftănețului, decorul e reconfortant.






După încă un punct de lucru petrolier, drumul cotește la dreapta, spre sud, și intră în pădure, unde era cam ud pe jos, după ploile recente. Am făcut un pic de slalom printre bălți.


La un moment dat, la o bifurcație unde era un pod înainte, improvizat din dale de beton, am ales la dreapta și am ieșit din pădure (în același loc unde greșisem drumul acum niște ani, cu @SorinKiss).


La loc comanda, am întors troaca și am reintrat pe traseul corect. Alături, pădurea era inundată. M-am intersectat cu vreo 3 temerari pe 4 roți, ieșiți la iarbă verde, care mergeau pe drumul ăsta cu viteză mai mică decât a mea. Pe unul cu un Golf l-am și depășit.




Înainte de intrarea în Cocorăștii Mislii am oprit la recent semnalizatul gorun secular, unde un domn prof si eleva sa studiau la corn englez:




Mi-a făcut o deosebită plăcere să-i ascult, relaxare totală!




Revenit la asfalt, am cîrmit dreapta către Telega și Cîmpina.


Am băgat piciorul în pedală, ca să prind Regiotransul de 15.38, cu o singură pauză, de-o Coca Cola în Mislea, pe treptele unui magazin mixt. Trenul l-am prins (bine, a avut 15 min întărziere oricum), bicla am testat-o, deci ieșeala a meritat!

Traseul: https://ridewithgps.com/trips/16470460

[Traveller]

Pe 16 iulie, în plin cod galben de ploi în toată țara, am ajuns în sfârșit în Cheile Dobrogei, unde credeam că ploaia ne va ocoli.
Așa zicea prognoza, că în Dobrogea nu ajunge ploaia. Plini de optimism, dar cu echipament de ploaie în rucsaci, ne-am îmbarcat dis-de-dimineață , @MaC® și cu mine, în mașina lui @BodoC.
Dobrogea ne aștepta...


Am lăsat mașina în Nicolae Bălcescu și am apucat-o spre nord, pe DJ 225, care e drum de macadam până în Târgușor.
Vreme cam răcoroasă, la orizont pîndeau nori serioși, și în spate...


...și în față


Spre Târgușor drumul coboară nițel mai accentuat, iar niște ciobani cu turma de oi ne fac loc să depășim prin dreapta.


Odată intrați în comună, am revenit la asfalt, pe care am și continuat spre chei. Pasiunea mea, indicatoarele amărâte:




După o coborâre vijelioasă, ajugem la intrare în chei. Din păcate, odată cu noi ajunge și ploaia. Iar odată cu ploaia, ajunge și @a_mic, cu mașina, de la mare, ca să ne vedem "en-passant".


Am stat nitel la adapostul unor copaci, până când s-a oprit. Ne-am zis ca măcar cheile să le vedem, până când o începe următoarea repriză.








La capătul nordic, privind înapoi:




Drumul spre est pe unde ar fi trebuit să o cotim spre Gura Dobrogei. Am lăsat-o pentru altă dată, venea codul portocaliu peste noi.


La întoarcere, dealul care fusese coborât printre stropi de ploaie a trebuit urcat. Dacă-i ordin, cu plăcere.
Pe fundal, silueta mânăstirii Sf. Ioan Casian, care și ea era în planul turei.




În final, un cadru prea simpatic pentru a nu fi prezentat, cu magazinul mixt din Târgușor, SC Nașa Li și Fina Cri SRL!


Ba nu, finalul e cu clădirea gării Târgușor Dobrogea, impasibilă, rece în mijlocul atmosferei autumnale.





A fost mai mult o tură fotografică și un prilej să ne întâlnim (și să stăm la taclale mai mult în mașină decât pe biclă), dar până la urmă a fost mai bine decât nimic. Sper să ne întoarcem  să vedem tot ce ne-am propus, cât de curând.