News:

.

Main Menu

Poliția Rutieră

Started by Ionut, September 12, 2017, 07:53:22 AM

Previous topic - Next topic

0 Members and 2 Guests are viewing this topic.

dargauda

Dotări moderne la ministerul de Interne cu fonduri europene: Finanțare de 280 milioane lei pentru 200 de SUV-uri 4X4, 75 de motociclete și 200 de aparate DrugTest. Vor fi cumpărate și 4 elicoptere

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) poate cumpăra 200 de autospeciale SUV cu tracțiune integrală(4×4), 75 de motociclete, 4 elicoptere, 200 de aparate DrugTest și 800 de etilometre pentru monitorizarea circulației și creșterea siguranței rutiere în cadrul unui program cu finanțare europeană prin care primește 282 milioane lei (56 milione Euro), a transmis Ministerul Transporturilor. La acestea se adaugă 200 de kit-uri de semnalizare rutieră, 200 de sisteme de cercetare accidente la fața locului, 1000 de stații de lucru PC, 200 de stații de comunicații portabile, 1000 de lămpi de avertizare, 1000 de lanterne, terminal de comunicații satelitare și platformă IT pentru digitalizare, potrivit documentelor pe care le-a consultat Economedia.

Programul denumit ,,HeliPol – Acțiune integrată pentru creșterea siguranței traficului rutier" are o valoare totală de 456 milioane lei, Guvernul l-a aprobat în august 2023, iar derularea se face prin Ministerul Transporturilor în cadrul POIM (Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2023). Este un proiect diferit de cel prin care MAI a cumpărat 300 de autospeciale BMW pentru Poliția Autostrăzi, dar le-a achitat cu bani de la buget și încă nu a solicitat finanțarea europeană nerambursabilă. În chestiunea ,,licitației cu dedicație "pentru cele 300 de mașini, o instituție a statului, Direcția din Ministerul Transporturilor (DGOIT) care aprobă finanțările europene arată oficial ,,restrângerea concurenței" prin caietul de sarcini și aplică o penalizare de 10 % (detalii aici).

Detalii ,,Proiectul HeliPol":

,,Obiectivul general al proiectului constă în creșterea gradului de siguranță și securitate pe infrastructura rutieră, prin implementarea unui concept de acțiune integrată sol – aer și întărirea capabilităților și creșterea capacității Poliției Române de prevenție, intervenție, monitorizare și gestionare a traficului rutier. Prin implementarea acestui proiect se urmărește reducerea gradului de victimizare a populației ca urmare a gestionarii eficiente a traficului rutier, prin îmbunătățirea mobilității terestre a echipajelor poliției române. Pentru atingerea obiectivului, vor fi achiziționate 200 de autospeciale, 75 de motociclete, 200 kituri de semnalizare, 200 sisteme de cercetare la fața locului (accidente rutiere), 200 sisteme electronice mobile de depistare a substanțelor psihoactive în salivă, 800 etilometre, 1000 seturi de lămpi de avertizare, 1000 lanterne, 200 stații de lucru (PC Desktop Grafice), 800 stații de lucru (PC Desktop), 200 stații de comunicații portabile, 50 Soft/Cititoare Tahograf, 50 de laptopuri. Totodată, prin implementarea acestui proiect se dorește operaționalizarea unităților de suport și coordonare aeriană și implementarea unui concept integrat de acțiune pentru monitorizarea și gestionarea traficului rutier. Pentru atingerea acestui obiectiv, vor fi achiziționate și operaționalizate 3 elicoptere cu o autonomie de zbor de cel puțin 120 minute, un elicopter cu o autonomie de zbor de cel puțin 240 minute și 3 echipamente tip – Sistem electrono-optic FLIR și va fi operaționalizată o procedură comună de intervenție sol – aer." – comunicat Ministerul Transporturilor.

,,- Achiziția a 200 Autospeciale (autovehicule 4×4 SUV) (I.G.P.R. – Direcția Rutieră); (Buget 26.8 milioane lei)
Având în vedere deficitul total de autospeciale (autovehicule 4×4 SUV), dar și faptul că dotarea poliției rutiere cu autospeciale (autovehicule) cu capabilități 4×4 este aproape inexistentă, se consideră faptul că numărul de autospeciale (autovehicule 4×4 SUV) achiziționate în proiect (200 de autovehicule) reprezintă o cifră minimă pentru a acoperi parțial necesarul poliției rutiere, astfel încât activitățile operative să se poată
desfășura în condiții decente contribuind la siguranța traficului.
– Achiziția a 75 motociclete (I.G.P.R. – Direcția Rutieră); (11 milioane lei)
Prin dotarea cu această componentă se are in vedere prevenirea producerii de accidente rutiere printr-un modul ultra-mobil de acțiune.
Astfel combaterea unor comportamente periculoase ale conducătorilor auto se va realiza eficient putându-se lua măsuri foarte rapide de depistare și corijare a acestora.
– Achiziția a 200 de sisteme electronice mobile de depistare a substanțelor psihoactive în salivă (I.G.P.R. – Direcția Rutieră); (buget 4 milioane lei)

Achiziția a 200 de sisteme electronice mobile de depistare a substanțelor psihoactive în salivă reprezintă în egală măsura o necesitate. Astfel, pentru a preîntâmpina o escaladare necontrolată a conducerii sub influența substanțelor psihoactive, sunt necesare măsuri suplimentare și inițiative menite să diminueze efectul negativ al creșterii numărului de victime pe rețeaua de drumuri naționale din Romania. În acest context, la nivelul Poliției Române, a fost identificată necesitatea intensificării acțiunilor de prevenire și control în trafic a acestor încălcări, aspect ce presupune dotarea cu echipamente suplimentare, destinate acestei activități. În ultimii 5 ani, s-a constatat o creștere semnificativă a depistărilor privind conducerea autovehiculelor sub influența acestor substanțe. Astfel, în urma controalelor efectuate în acest sens, în anul 2018 au fost constatate 334 astfel de fapte, în anul 2019 – 728, în anul 2020 – 740, în anul 2021 – 1.735, iar în anul 2022- 2.866. În prezent, poliția rutieră folosește un număr de 171 de sisteme electronice mobile de depistare a substanțelor stupefiante în salivă, număr insuficient pentru intervenția eficientă în scopul prevenirii unui risc deosebit de mare, dar încă emergent pentru siguranța traficului rutier.

– Achiziția a 3 elicoptere cu o autonomie de zbor de cel puțin 120 minute (I.G.Av.) (Buget 115 milioane lei)
Elicopterele propuse vor contribui în mod direct la întărirea capacității Poliției Române de monitorizare și gestionare a traficului rutier prin implementarea unui concept de acțiune integrată între efectivele de poliție dispuse la sol și o unitate aeriană de elicoptere.
Necesitatea achiziției de aparate de zbor derivă de asemenea și din faptul că, în ultimii ani, solicitările de asistență aeriană din partea Poliției Române au crescut constant, dar din cauza numărului redus de aparate de zbor, a uzurii fizice și morale a acestora, a perioadelor frecvente pentru mentenanță, IGAv s-a aflat în imposibilitatea de a da curs tuturor solicitărilor IGPR.

– Achiziția unui elicopter cu o autonomie de zbor de cel puțin 240 minute (I.G.Av.); (Buget 149 milioane lei)
Elicopterul va fi dotat cu sisteme de supraveghere video și va fi utilizat în scop preventiv și de monitorizare a traficului rutier cu privire la încălcările normelor de circulație pe drumurile publice pentru creșterea siguranței rutiere, precum și cu alte sisteme necesare desfășurării activităților specifice, ce concură implicit la siguranța rutieră.

– Achiziția a 3 echipamente tip – Sistem electrono-optic FLIR (I.G.Av.);
Sistemul propus oferă performanțe HD multi-spectrale necesare pentru executarea misiunilor de căutare-salvare atât pe timp de zi cât și pe timp de noapte cât și misiuni aeriene de patrulare, supraveghere, recunoaștere. Beneficiind de optică cu zoom continuu, oferă rază lungă de acțiune, permițând identificarea și operarea la distanțe mari. Elicopterele dotate cu aceste sisteme de supraveghere video vor fi utilizate în scop preventiv și de monitorizare a traficului rutier cu privire la încălcările normelor de circulație pe drumurile publice pentru creșterea siguranței rutiere." Hotărâre de Guvern pentru aprobarea proiectului ,,HeliPol".

https://economedia.ro/dotari-moderne-la-ministerul-de-interne-cu-fonduri-europene-finantare-de-280-milioane-lei-pentru-200-de-suv-uri-4x4-75-de-motociclete-si-200-de-aparate-drugtest-se-cumpara-si-4-elicoptere.html