News:

.

Main Menu

În parcare

Started by bogdymol, April 07, 2012, 02:19:49 PM

Previous topic - Next topic

0 Members and 15 Guests are viewing this topic.

infraAdi_ro

#7635
Completare la ce ai zis @TibiV

Alegeri legislative 2016. Cele trei misiuni ale viitorului guvern: creşterea economică, deficitul bugetar şi autostrăzile

Oricine se va instala la Palatul Victoria trebuie să menţină creşterea economică la peste 4%, să păstreze deficiul bugetar la sub 3% din PIB şi să dea drumul la construcţia de autostrăzi.

PSD a câştigat alegerile, cum era de aşteptat, şi rămâne să vedem în următoarele zile, cu cine va gu­ver­na, dacă nu se vor petrece răs­turnări majore.

Pentru România este esenţial însă ca majo­ritatea de guvernare să se realizeze rapid. Suntem într-o situaţie externă compli­ca­tă, cu un război îngheţat la 300 de kilometri de frontieră, cu o lume în schim­ba­re în chiar inima democraţiilor de tip liberal din care facem parte.

Primul examen major al viitoarei ad­mi­nistraţii va fi bugetul de stat pe 2017. S-au fă­cut atâtea promisiuni încât, cu toată jena încălcării promisiunilor, partidele care vor guverna ar trebui să-şi reseteze agenda.

Potrivit estimărilor Comisiei Europene, ve­niturile bugetului vor fi în acest an cele mai mici din UE, ca procent din PIB, ca urmare a re­ducerilor de taxe. Veniturile fiscale (plus cele din contribuţii sociale) vor fi sub 26% echi­­valent PIB, cele mai mici din UE – faţă de o medie a Uniunii de 40% - consideră Comisia.

Partidele care şi-au propus să guverneze ar fi trebuit să fie ele primele care să dea semnalul de alarmă: putem plăti şi salarii şi pensii şi să facem şi autostrăzi, să contribuim şi la asfaltarea drumurilor la sate, să intro­ducem canalizări pe tot cuprinsul ţării, cu acest procent de venituri bugetare raportat la PIB?

Salariile plătite bugetarilor se apropie de 8% echivalent PIB, iar pensiile de plătit – pensiile nu sunt ajutor social, ci o returnare a unei plăţi făcute de foştii angajaţi, bani pe care statul trebuie să-i dea înapoi – sunt echivalentul a 10% din PIB.

Anul trecut statul a cheltuit pe salarii pensii şi alte ajutoare 18,2% din PIB, în condiţiile în care toate veniturile statului au fost de 32% din PIB, faţă de media UE de 45% din PIB.

Pe investiţii – adică în contul generaţiilor viitoare – bugetul a cheltuit doar 2,6% din PIB. Anul acesta cheltuielile pe salarii şi pensii vor fi şi mai mari în sume nominale, deşi s-ar putea să fie mai mici ca procent din PIB, pentru că avem o creştere însemnată ce se apropie de 5%. Dar bugetul nu este beneficiar pe de-a-ntregul de această creştere.

Avem, la zece luni, venituri bugetare în scădere cu 2%, ca urmare a reducerii taxelor, şi cheltuieli în creştere cu aproape 4%, aşteptând un deficit la final de an de 3% din PIB, adică 22 de miliarde de lei.

Pentru anul ce vine acest deficit bugetar ar putea depăşi ţinta de 3% din PIB, un lucru periculos având în vedere că trăim într-o lume fluidă, cu un comportament pe care nu-l putem anticipa.


Avem sute de nevoi şi resurse limitate: aceasta este provocarea imensă a viitoarei administraţii. Veniturile bugetare trebuie să crească, pentru că nimeni nu va face României autostrăzi gratis, iar fără autostrăzi şi drumuri bune investiţiile stagnează, creşterea economică se reduce, iar salariile trebuie să se ajusteze. Ne trebuie, prin urmare, creştere economică, dar efectul creşterii prin consum se duce şi este nevoie de o creştere pe investiţii. Infrastructura are o nevoie imensă de investiţii - nu mai puţin de 35 de miliarde de euro în autostrăzi, în următorii 20 de ani, sau de 14 miliarde de euro în căi ferate.

Pentru a nu mai vorbi de toalete în fundul curţii avem nevoie de 26 de miliarde de euro în infrastructura de apă-canal. Doar o mică parte din aceşti bani poate veni de la UE şi nici nu ştim cât timp ar mai putea veni aceşti bani, având în vedere cât zbucium există în lume. România trebuie să se bazeze, prin urmare, pe ea, bugetul trebuie să asigure aceste cheltuieli enorme.

Armata trebuie la rândul ei înzestrată, având în vedere ten­siunile de pe scena lumii. Ca Armata să ajungă la o alocare de 2% din PIB, în 2017 i-ar trebui daţi încă cel puţin 5 miliarde de lei, faţă de alocarea din 2016 de 11 miliarde de lei. Ca Educaţia să primească 6% din PIB, cât ar tre­bui, ar fi nevoie de încă 5-6 mi­liarde de lei pe puţin alo­caţi în 2017. Dar, în proiecţia buge­tară multianuală şi bugetul Apă­rării, şi cel al Educaţiei sunt pro­gramate să scadă, nu să crească.

Poate viitorul guvern să facă faţă acestor constrângeri majore, fără ca guvernul ce va rezulta din noua majoritatea parlamentară să în­calce promisiunile care l-au tri­mis la Palatul Victoria? Greu de crezut. Aceasta este pro­vo­ca­rea imensă a viitoarei administraţii.

http://www.zf.ro/eveniment/alegeri-legislative-2016-cele-trei-misiuni-ale-viitorului-guvern-cresterea-economica-deficitul-bugetar-si-autostrazile-16024042
Romania are un viitor doar daca are prezent!

adiarc

putem face toate lucrurile de mai sus,doar cu reformare drastica si rapida a capacitatii de implementare a administratiei locale pt a avea pe toate palierele -autostrazi,canalizare,etc,etc- suta la suta absorbtie a fondurilor europene pe actualul exercitiu( PT MINE ACESTA AR TREBUII SA FIE DE MAINE OBIECTIVUL ZERO AL ROMANIEI !!!!!!), plus sa ne imprumutam asa cum am facut-o f.putin in ultimii 27 de ani - ADICA PT INVESTITII SI NU DOAR PT SALARII,PENSII SI ROSTOGOLIREA DATORIILOR SI A DEFICITULUI.

realitatea este insa ca ,virgula,capacitatea redusa se datoreaza celor care au politizat totul...si aici rosiaticii au medalia de aur.
"Eficienta" cnair...claimuri de sute de milioane de lei,puse pe tava constructorilor pentru proiecte inexistente ( LD2 sect E ; LD 3 ; A10 )

DESFIINTATI compania Antiinfrastructura

alexa_adrian2001

Salutare!

dupa toata dezamagirea cu coloratul hartii Romaniei in rosu am o intrebare: cu un guvern de culoare rosie ce sanse mai sunt de a continua investitiile in autostrazi/cai ferate samd? Oare toate proiectele incepute de actualul guvern(studii de fezabilitate samd...) vor fi continuate? O sa ajungem oare din nou in situatii de genul 'cunta - siliste'?

sper sa imi dati ceva vesti bunicele macar :D

GDPR

Discutam dupa ce se publica proiectul de buget pe 2017. Fara cifre putem face doar speculatii.

adiarc

chiar si acesta...pe p.de transporturi a fost maxim orientativ...se puneau sume mari ca sa aiba ce deturna la rectificarile bugetare.
"Eficienta" cnair...claimuri de sute de milioane de lei,puse pe tava constructorilor pentru proiecte inexistente ( LD2 sect E ; LD 3 ; A10 )

DESFIINTATI compania Antiinfrastructura

GDPR

Mda, dar altceva mai bun nu stiu daca o sa avem.

tonică

sa nu ne prefacem ca visam...vor fi aceiasi oameni, aceleasi idei si aceleasi "realizari" precum erau pe vremea guvernului ponta. Nimic mai mult, nimic mai putin. Nu va fi vreun guvern psd care sa fie interesat, de cum s-a scris mai sus, ba sa construiasca autostrazi, ba sa mentina cresterea economica...Nu folosesc nimanui acestea, atat timp cat au televiziuni in spate care pot mari din pix ce vor ele. Nu au fost votati pentru realizari, asa ca sa nu speram ca le-ar trece prin cap sa realizeze ceva!

Ionut

Aveti doua optiuni:
1. terminati cu politica
2. va asumati ca scrieti mesaje pe care le voi sterge

Si, eventual, veti primi si ban vreo 30 de zile ca sa va linistiti.

voicul

Exista, macar la nivel de vorba, idea schimbarii numerelor de inmatriculare cu numere care sa nu discrimineze (fara afisarea judetului) pe exemplu: Cehia, Spania, Ungaria, Polonia, Grecia, Uk, Suedia (cred) si poate si altii?

cristi5

E corect, Suedia nu are informatii de locatie pe numar. E tip ABC123

Si nici pe vreun act de identitate nu ai scrisa adresa, doar CNP.

Suedezii se muta cam odata la 5 ani. Schimbarea de adresa=trimiti o scrisoare si vine confirmarea la adresa veche. Se "muta" automat si masina.

Pe baza ambelor numere se pot afla pe internet multe amanunte. De exemplu pt masina poti afla comuna unde locuieste proprietarul, cati proprietari a mal avut, anul fabricatiei, datele tehnice de baza, etc. Daca platesti cam 3 eur afli si numele si adresa exacta a proprietarului etc. Exista acum vreo 10 ani si un serviciu SMS.
.

voicul

Nici nu m-am gandit la aspectul aspectul asta, desi este un plus. Practic la orice mutare de locatie in alt judet nu ar mai trebui sa iti schimbi numerele (desi la politie ai merge pentru carnet). Ar fi o coada mai putin si niste bani in buzunar.

Eu ma gandeam din perspectiva (sunt doar exemple, chiar nu vreau sa supar pe nimeni):
Clujenii stiu ca cei mai prosti soferi sunt albanezii (AB).
Cine are nr de BZ ... poti sa ii zici sa se duc acasa in Moldova.
Bucurestenii sunt nesimtiti si rai.
si etc, etc

GDPR

#7646
^Ai uitat sa zici ca aia cu DB la numarul de la masina sunt din judetul Dobrogea, iar cei cu OT sunt oţi :)

cristi5

#7647
Quote from: voicul on December 14, 2016, 10:46:23 AM
Nici nu m-am gandit la aspectul aspectul asta, desi este un plus. Practic la orice mutare de locatie in alt judet nu ar mai trebui sa iti schimbi numerele (desi la politie ai merge pentru carnet). Ar fi o coada mai putin si niste bani in buzunar.

Nu te-ai duce nicaieri!!! Permisul de conducere are scris pe el numele, CNP si atat, dreptul tau de a conduce vehicul pe drumurile publice e acelasi si dupa ce te muti, ce sa cauti la politie??? De fapt tehnic in Suedia nu e nevoie de permis, daca spui CNPul politistul iti confirma in cateva secunde identitatea si dreptul de a conduce. Sigur ca in practica autoritatile iti fac permis, si atunci lumea il foloseste si ca CI (din pacate nu e valabil in EU)

Dar asta e o discutie mult mai larga. Practic Romania este extrem de inapoiata la infrastructura pt evidenta persoanelor, vehiculelor si imobilelor si citatul de mai sus e o ilustrare a faptului ca cetatenii nici macar nu-si pot inchipui cat de simple ar putea fi lucrurile! Practic vorbim de evidente pe hartie la nivel de secol XIX (cand omul se muta max odata sau de doua ori in viata) amestecate cu sisteme digitale intr-un mod haotic. Din aceasta cauza scrierea judetului pe masina si a adresei pe CI, si prezentarea la ghiseu pt schimbarea lor sunt solutii simple pentru stat (si statul nu face traditional nici un efort sa usureze treburile pentru cetateni). Informatia trebuie sa fie "la purtator" pentru ca statul nu e in stare sa o pastreze digital in mod fiabil, asa incat sa se poata renunta la informatia fizica de pe numarul de inmatriculare sau CI.

Si exista motive clare sa credem ca nici nu se doreste digitalizarea completa a sistemului de evidenta populatiei (care e direct legat de evidenta vehiculelor si a imobilelor). Cateva motive:
- armata de functionari de la ghisee si cei din spatele lor (back-office) care ar disparea dintr-un foc. Bugetari cu state vechi, neamuri, cumetrii, etc.
- o spun tehnic si nu politic: daca s-ar usura schimbarea domiciliului (atat in tara cat si in strainatate) si ar disparea flotantul (care e tot un concept de sec XIX) numarul celor care si-ar schimba in sfarsit domiciiliul si deci ar putea sa voteze la alegerile parlamentare si locale ar creste cu cifre de ordinul milioanelor! Cineva ar trebui sa sesizeze Avocatul Poporului pentru ca in prezent e asa de greu sa schimbe oficial domiciliul incat respectivii sunt privati drepturile lor cetatenesti (vot, sanatate, educatie, etc). Am tinde sa credem ca sunt oameni saraci, dar cunosc cazuri concrete de oameni din clasa mijlocie care refuza sa faca acele acte, cu riscul de a nu putea sa voteze odata la cativa ani...
- flotantul se foloseste pe scara larga pentru inscrierea copiilor la scoli mai bune. Deci nici macar nu sunt sigur ca eliminarea lui ar fi o masura populara... Pe de alta parte schimbarea temporara a domiciliului s-ar putea face si digital...

Iar in ce priveste evidenta imobilelor, Transilvania avea sistemul cadastral mostenit de la stapanirea austro-ungara, si abia acum se trece la un sistem digital, cu rezultatul ca fiecare imobil are doua indicative, din care uneori cel putin unul e scris gresit, iar daca ambele sunt corecte, cel digital indica o adresa gresita (am vazut caz concret) etc. Nu mai vorbesc de persoane care au acelasi CNP...

Talonul din Suedia e o alta poveste interesanta. Contine in principiu data emiterii, numarul de inmatriculare, CNPul proprietarului si date tehnice despre masina + culoare. In principiu nimeni nu ia talonul in masina decat cand se duc in strainatate... In plus, are atasat un formular pe care il completezi cu vanzatorul cand vinzi masina (de fapt doar atunci iti trebuie cu adevarat talonul). Dupa ce trimiti formularul, noul proprietar primeste pe posta un nou talon. Deci, din nou, nici urma de vizita la ghiseu. Numarul de inmatriculare ramane acelasi pe toata durata de viata a vehiculului, ceea ce simplifica o groaza de lucruri.


stangabriel