Coridorul Feroviar Rin-Dunare Nord | Curtici-Bucuresti-Constanta

Started by ionescu63, April 01, 2012, 12:40:04 PM

Previous topic - Next topic

0 Members and 15 Guests are viewing this topic.

cristi5

Un clip CFR despre Bv-Sighi care ne testeaza abilitatea de a urmari 3 lucruri deodata si a recunoaste locatia. Pare ca cele 3 sunt de fapt perspective diferite din aceeasi locatie.



rio tinto

Avem trafic pe racordul Coslariu? S-a taiat panglica, sarbatorim?


Andi

De cateva zile avem trafic pe racordul nou de la Coslariu (marfa plus perechea 346/347), fara cale libera sau alte nebunii. Bonus, se circula acum pe ambele fire intre Barabant si Teius/Podu Mures-Craciunel deci din punctul asta de vedere putem spune ca e gata Simeria-Sighisoara (exceptie face firul 2 Orastie-Simeria care nu poate fi deschis pana nu sunt gata liniile 1-4 in Simeria).

Ionut

Coridorul vieții.

Spuneți-mi și mie într-o frază ce mai e de făcut/inaugurat între Simeria și Sighișoara din ce e trecut în contracte.

Mulțumesc!

motorzbh

1. GSM-R.Nici un test. Network is up.
2. ETCS L2 .Nici un test. Pana nu testam 1  nu are rost sa încercăm 2.
3. Trenul de teste Nici un test.
4. IMTF. Nici un test.

MariusIonescu


40-0802-5

O intrebare pentru cei avizati pe subiect: ce argumente au fost folosite la (re)proiectarea peroanelor statiilor de pe C4?

Mi se pare o risipa de timp si bani pentru statii de genul Danes, Craciunel, Mintia, Barzava Noua etc.

Nu era mai simplu peroane doar la liniile 1 si extremitatea opusa statiei?
Directele sa ramana libere ca-n Germania / Austria?

AndreiB

Ajungea si doar un peron la linia 1 in statii (nu PO-uri). Si PO-uri meritau desfiintate o gramada.

Pe scurt: proiectare "tip" in loc sa tina cont de nevoia reala.

dan tm

Bîrzava Nouă nici nu trebuia construită acolo, putea să fie un pic regîndită statia Bîrzava sa preia noile linii pe varianta nouă si să aiba si macazurile racordului situate mai departe.

E o aberatie acolo, o risipă de bani.Traseul nou este la la 60 de metri de cladirea statiei Bîrzava.

MarianD

Poate cu apariția noilor RE în contextul scumpirii permanente a hidrocarburilor și scumpirii utilizării auto personal, s-ar putea să nu fie chiar bani irosiți, vorbind pe termen lung.
Momentan, mai ales de la apariția terminalelor de ticketing la controlori, se cunoaște exact câte bilete generează fiecare oprire, statistica asta o are deja SNTFC, de cel puțin 1 an.

Ionut

API pe Facebook

Record de viteză pe Sighișoara-Simeria: 169 km în 96 minute... după 11 ani de lucrări.

"Dacia", un tren internațional, a parcurs distanța Simeria-Sighișoara (169 km cu 4 opriri) într-o oră și 36 minute, mult sub recordul precedent al aceluiași tren din 1995: 2 ore și 10 minute. Performanța este deja comparabilă cu bine-cunoscuta rută București-Constanța (225 km în 2h fără oprire) și va putea fi îmbunătățită când viteza maximă va crește de la 150 la 160 km/h pe un total de ~140 din cei 169 kilometri.

Din păcate, durata de 11 ani a lucrărilor umbrește acest succes. După licitațiile lansate în 2011 și semnarea primelor contracte în 2012, linia reconstruită a început să fie deschisă circulației pe un fir în 2018-2019 iar porțiunea cea mai întârziată a fost gata abia în 2021.

Așadar, execuția cea mai lungă a fost de 8-9 ani, deși termenele contractuale erau de 3 ani. Timp lung cu trafic derulat pe un singur fir și călători așteptând la "cruci" prin gări desfundate. Câți călători or mai fi rămas față de 2010? Șantierul permanent a redus și numărul de garnituri, așa că s-a ajuns ca internaționalul Dacia să fie singurul tren direct între Blaj și capitala sa de județ, Alba Iulia.

Dar coșmarul nu s-a terminat în 2021. Deși ambele fire erau gata, a fost folosit unul singur deoarece instalațiile care schimbă macazurile în stații (centralizări electronice) au fost parte dintr-un alt contract, și el întârziat!

Pe varianta de viteză de la Coșlariu nu a putut fi folosit niciunul din cele două fire, trenurile ocolind 2 ani pe traseul vechi. Abia de zilele acestea, prin punerea în funcțiune a ultimelor centralizări (Crăciunel, Podu Mureș, Coșlariu și Sântimbru), linia poate fi folosită aproape de parametrii proiectați.

Dar de ce să fie totul finalizat? Sistemul de semnalizare ETCS care va facilita circulația cu 160 km/h nu se află nici măcar în teste, iar experiența de la Curtici-KM 614 nu este încurajatoare: 5 ani de la recepție la teste ETCS (recent) reușite...

Lipsa cronică de interes a politicienilor față de tot ce ține de calea ferată este exasperantă, chiar și pe aceste proiecte de miliarde de euro. Și este păcat pentru că timpii de parcurs sunt remarcabili. Traseul Simeria-Arad (158 km) va putea fi făcut în sub 90 minute (față de recordul de 2h în 1995) dar șantierul este deja în urmă cu 3 ani și vor mai trece probabil încă 3 ani până la finalizarea tunelurilor întârziate (de Aktor...) de la Sălciva.

Ruta Brașov-Sighișoara (112 km pe varianta nouă) va putea fi făcută în sub o oră (față de 92 minute în 1995). Dar, după primii 3 ani de șantier, TBM-urile tot nu au început să sape, deci mai așteptăm vreo 5 ani.

Chiar acum feroviarul este competitiv cu rutierul pe relația Ploiești-București-Constanța. Va avea performanțe similare și pe Brașov-Arad și chiar Brașov-Cluj. Întrebarea este, în care deceniu?

Precizare. Timpul de parcurs este deocamdată valabil doar pentru trenurile întârziate fiindcă Mersul Trenurilor este conceput pe situația de la 01.01.2023 când se circula pe un singur fir și pe traseu vechi la Coșlariu. Mersul prevede 1h58min și s-au recuperat 45-23=22 minute, deci efectiv avem 1h36min (vezi captură mai jos). Prin comparație, în cealaltă captură sunt timpii din 1995, 2h10min pe sensul Sighișoara-Simeria.

shift2rail

O metoda buna de a marketa calea ferata, aceasta prezentare timpilor de traject post-modernizare.

As adauga si Buc-Bv in sub 2h, cu tunelul Predeal si restul modernizarilor care se vor aduce.

frunzaverde

@shift2rail - ma intreb daca tu trollezi sau chiar poate fi cineva atat de naiv...

"Bucuresti - Brasov in sub doua ore prin 2050*. - *daca candva gasim miliardele de euro pentru asa ceva, ca nu le avem acum; in timpul constructiei va fi 4 ore Bucuresti - Brasov" va ajunge subiect de bancuri la Times New Roman sau ce-o mai exista prin Romania.

Aceiasi strategie a devenit subiect de bula cand a fost folosita de Metrorex cu "in 3 ani va fi statia dumneavoasta aici". A durat 10 ani, era o bascalie generalizata pe reclame.

Si si CFR a practicat aceiasi mizerie in 2007-10. Era o pancarta uriasa, extrem de kitschoasa in Bucuresti nord cu "in curand o ora jumatate pana la munte" in conditiile in care santierul interminabil Ploiesti - Brasov facea ca trenul sa faca aproape 4 ore in cel mai bun caz. Conditiile de-atunci au alungat o generatie de la tren, si au generat complexul de "suntem izolati" al brasovenilor (pe buna dreptate, pe sosea lua 4+ ore pana la Bucuresti, pe tren la fel). A durat 5 ani, si s-a scazut timpul de parcurs cu... nici un minut.

Si nu, tunelul lui peste, daca vreodata va fi facut (bani nu sunt, deja Programul Operational Transport e supralicitat masiv pe feroviar, si deja Comisia se plange partii romane constant cu "v-am zis ca nu mai vrem megaproiecte" si "regulile TEN-T sunt mult sub caii verzi pe pereti propusi de voi"), nu va duce trenul la sub 2 ore. Ca n-are cum. Un ipotetic tren care ar circula o data pe zi gen Costescu Expres devenit acum Intercity "bate vantul prin el" va face 2 ore si vreo 2 minute in cazul ideal.

Nimanui nu-i pasa, pentru ca alea cateva minute nu fac nimanui nici un bine. Ca utilizator frecvent (10+ dus-intors pe an) al Bucuresti - Brasov, ma doare undeva ca trenul face 2:10, 2:20 sau 2:35 - tot dracul ala e, economia de 5-10 minute la un cap nu-mi permite sa fac mai multe chestii la capatul celalalt. Ce ma doare e frecventa si capacitatea - trenuri cu 3 vagaone, "tramvaie" de navetisti cu 80 locuri unde se merge ca sardina, sau goluri, mai ales seara dinspre Brasov, alea sunt problemele reale!
Cand esti amenintat cu ban permanent pentru ca ai criticat pozitia publica a unui politician, nu se mai poate numi conversatie sau forum, ci campanie electorala. Imi pare rau, dar din pacate, sunt nevoit va urez la revedere!

Xenos

Aici sunt doar parțial de acord. Mi se pare că timpul de parcurs București - Brașov este esențial, alături firește de frecvențe, timpi rezonabili și vagoane suficiente (și curate) ca să stai comod.
Pentru un weekend la Brașov, are sens să mergi cu trenul sâmbătă-duminică dacă faci ca. 2 h, hai 2 h și 15. Dacă faci 2 h 50 ca majoritatea trenurilor nu mai are sens. Mie mi se pare diferența aceasta nu doar psihologică, ci decisivă- nu vrei să stai prea mult în trenurile românești pentru că publicul e necivilizat, se plimbă nonstop pe uși, ți se vând chestii, se discută la telefon - total inadecvate saloanele actuale.
Așadar, 2 ore îndur dacă văd că trenul se mișcă, 3 ore nu. Și bineînțeles capacități rezonabile, duminică după 14 ar trebui să fie vreo 5 IR-uri cu peste 10 vagoane care în mod cert nu întârzie (dacă vin de departe), în tact de ca 1 h 30 min distantă. Atunci ar începe să aibă sens, să nu fie o aventură.
Eu cred că dacă linia București - Predeal ar avea parte mai des de mentenanță și s-ar strânge un pic timpii cam lejeri, 1 h 35 min până la Predeal e realizabil. Mai departe, cu un RK clasic Predeal - Brașov poți scoate 27-28 min (a mai fost, știu ce spun) și iată că dacă nu-și bat joc cu timpi lejer și opriri aiurea poți scoate 2 h 10 min la un IR cu opriri rezonabile (Ploiești Vest, Câmpina, Sinaia, Bușteni, Predeal).