Autostrada A3 București-Borș

Started by Ionut, September 14, 2011, 08:14:47 AM

Previous topic - Next topic

6 Members and 31 Guests are viewing this topic.

mirceaeliade

#33735
QuoteCu toate că oficialii de la Ministerul Transporturilor sperau să fie lansată până la sfârșitul anului curent licitația pentru construirea primului tronson din autostrada Ploiești – Brașov [GHIMBAV – CRISTIAN], acest lucru nu se va întâmpla.

Reprezentanții MT au spus că vor fi făcute demersurile necesare în vederea obținerii finanțării nerambursabile prin Programul Operațional de Transport 2021 – 2027.  Contractul pentru proiectarea "la cheie" (studiu de fezabilitate, proiect tehnic) a fost atribuit la începutul anului 2021 firmei Consitrans, cu termen de 30 de luni pentru Studiul de Fezabilitate și 6 luni pentru Proiect Tehnic. Ordinul de începere a proiectării a fost dat în martie 2021, iar anul acesta ar fi trebuit finalizată proiectarea. Dar, conform ultimului calendar asumat de către prestator, termenele de finalizare a documentațiilor pentru Autostrada Ploiești – Brașov sunt:
* Studiu de Fezabilitate – 16 ianuarie 2025
* Proiectul pentru Autorizația de Construire – 13 noiembrie 2025
* Proiectul Tehnic de Execuție (la 6 luni de la obținerea autorizației de construire).

Însă, prestatorul și-a asumat livrarea în avans a documentației pentru primul tronson Ghimbav – Cristian, studiile geo fiind finalizate deja pe acest aliniament.  Ca urmare, pentru execuția acestui prim tronson este estimată lansarea licitației la jumătatea anului 2024.

Conform Analizei Multicriteriale de traseu, Autrostrada Ploiești – Brașov va avea o lungime de aproximatv 113 km. Nodurile rutiere vor fi amplasate astfel:  Bărcănești,  DN 72 – intersecție cu autostrada,  Bănești, Breaza, Comarnic, Sinaia, Poiana Țapului, Bușteni – Azuga, Predeal, Râșnov – intersecție cu DN 73, Cristian – intersecție cu DN 73G,  A3 km 173+300 – intersecție cu DN1.  De asemenea, vor fi realizate 13 tuneluri (dintre care cel mai lung va fi de 2460 m). Lungimea totală a tunelurilor este de 12,4 km. Vor trebui construite și 61 de poduri (cu lungimea totală de 28,75 km).
src

raulbogdan23

Quote from: Cetatean on November 03, 2023, 09:28:03 PMPe langa lucrarile mari de la Oradea si A3,Strabag are lucrari prin toata tara. Mai mari sau mai mici, de la coridor urban Giurgiu si Resita,aeroport Iasi,Mures,pod Satu Mare,contract de intretinere la Deva,lucrari de apa canal in Sibiu, centura Fagaras, reabilitare A1 -Tm,lucrari de RK pe cf...

Mie in locul celor de la Strabag mi-ar fi rusine de ce fac la podul de la Satu-Mare, termen prelungit deja cu 1 an (termen final de 2023) si ne ducem cu deschiderea in 2024 (de la mijlocul anului incolo).

Asta numa asa ca remarca, scuze de off-topic.

alinuttt

Se asfaltează pe Chețani-Luna:














Powered by API/PUM imgur uploader

pentium10

Maine este planificat pe la 12-13 sa se deschide pasajul de la Luna.
Waze advocate, Google Developer Expert, In Mures

tom_sawyer

Contestațiile PRECON și NUROL pe Suplacu de Barcău-Chiribiș apar ca finalizate pe portalul CNSC, dar nu e afișată soluția încă (admise/respinse).

zol21

#33740
Chiribis-Biharia:

06.11.2023
Ora estimata: 9:00
Complet: 10-Completul 1 Recurs Achiziţii Publice
Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: Amână pronunţarea în data de 10.11.2023
Document:

horatiu.cosma

^^
Pare că au fost respinse.

dargauda

Primul contract de autostradă pentru Erbașu : Se semnează contractul pentru lotul Suplacu de Barcău-Chiribiș pe Autostrada Transilvania/CNSC a respins contestațiile Precon și Nurol

Consiliul național pentru Soluționarea Contestațiilor a respins luni, 6 noiembrie contestațiile Precon și Nurol pentru lotul Suplacu de Barcău-Chiribiș, ceea ce permite, conform legii, semnarea contractului cu Erbașu. Lotul de 26 de kilometri care include și viaductul Suplacu de Barcău (1,7 km.) ar urma să fie primul contract de autostradă al constructorului Erbașu. După decizia CNSC, Compania de Drumuri ar trebui să solicite actele Erbașu, indiferent dacă unul dintre constructori (sau ambii) merg mai departe la Curtea de Apel București (n.r Nurol tocmai a câștigat lotul 1 pe Autostrada Unirii și va semna contractul pentru lotul 3 pe Autostrada Moldovei, iar Precon așteaptă decizia CAB pentru A 3 Transilvania).

Decizia CNSC (respingere pe fond) a venit după o analiză de aproape 2 luni, contestațiile fiind depusă pe 15 septembrie :



Pe traseu vor fi construite 19 poduri, pasaje și viaducte, a transmis  ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. ,,Încă o secțiune din Autostrada Transilvania are constructor desemnat ! După semnarea contractului constructorul român are la dispoziție 884,12 milioane de lei (fără TVA) și 24 de luni (6 luni proiectare, 18 luni execuție) pentru finalizarea lucrărilor pe secțiunea Suplacu de Barcău-Chiribiș  (26,35 km). Contractul (finanțat prin Fonduri Europene Nerambursabile) prevede inclusiv construirea a 8 poduri, 8 pasaje și 3 viaducte. Semnarea contractului va fi posibilă peste 10 zile, dacă nu vor fi depuse contestații. Secțiunea Suplacu de Barcău-Chiribiș este parte din contractul pentru construcția Autostrăzii Transilvania semnat în trecut cu constructorul american Bechtel și care ulterior a fost reziliat", a afirmat Sorin Grindeanu.

Constructorul Erbașu a câștigat contractul cu o ofertă de 884 milioane lei (937 milioane lei estimarea CNAIR), dar contractul poate fi semnat doar dacă nu se depun contestații, a spus și șeful CNAIR Cristian Pistol. ,,Antreprenorul Construcții Erbașu SA a fost desemnat câștigător pentru realizarea secțiunii de autostradă Suplacu de Barcău-Chiribiș (Autostrada Transilvania )! Contractul în valoare de 884,123 milioane de lei (fără TVA), finanțat prin fonduri europene nerambursabile, va putea fi semnat după perioada legală de 10 zile, dacă nu vor fi depuse contestații. De la momentul semnării contractului, constructorul va avea la dispoziție 24 de luni (6 luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuție) pentru finalizarea celor 26,35 de km", a transmis Cristian Pistol.


https://economedia.ro/primul-contract-de-autostrada-pentru-erbasu-se-semneaza-contractul-pentru-lotul-suplacu-de-barcau-chiribis-pe-autostrada-transilvania-cnsc-a-respins-contestatiile-precon-si-nurol.html

alecu26

E un lot extrem de greu si cu multe riscuri. Strucrurile si debleele nefinalizate pot avea multe surprize. Grinzile depozitate de 20 de ani...la fel.
Zona de sonde pare ca s-a rezolvat intre timp.
Din punctul meu de vedere acolo strategia trebuie sa ramana cea a Bechtel (e fosrte dificila alta) in care grinzile se transporta pe podurile si terasamentelele deja conturate si se executa in cascada.
In acest caz, cea mai mica eroare si intarziere se transmite la restul. Grinzile de 160 de tone nu sunt o joaca.
Nu pot sa cred ca au trecut 10 ani de cand am fost in vizita pe santier la prima relicitare.
Drumurile noastre POATE....
(100 Euro ca tronsonul Holdea Margina din A1 nu se va deschide complet la trafic in acest deceniu).

ijwtsh

Superbe vesti, spor sa aiba! Cand ii putem vedea in teren? Se pot apuca ASAP, presupun?

Seraphymus

#33745
Sper sa se decida si Chiribis - Biharia in data de 10

survola

Să legăm odată Nușfalăul de graniță  :)

StefanCelMare

#33747
Erbașu este deja mobilizată în teren relativ aproape, lucrând la centura Sânmărtin (pe lângă Băile Felix) - cca. 8 km cu bretele cu tot.
Acolo au început de prin final octombrie 2022, și acum sunt undeva la 60% sau pe acolo.
Mai au și pasajul subteran din piața Gojdu din Oradea, acum pe finalizare tot în zonă.

oneLess

#33748
Tot relativ prin zonă se ocupă și de extinderea aeroportului din Craiova!  :) Contractul mare este de 100+ milioane de euroi!

sillentium

QuoteSe circulă de astăzi pe pasajul de pe #DN15 din zona localității #Luna, județul #Cluj!
Redirecționarea traficului pe acest pasaj permite continuarea lucrărilor pe lotul de autostradă #Chețani – #CâmpiaTurzii (#A3), și finalizarea acestora până la sfârșitul anului.
Constructorul este bine mobilizat în șantier iar lucrările sunt în grafic.


pistol fb