Autostrada A3 București-Borș

Started by Ionut, September 14, 2011, 08:14:47 AM

Previous topic - Next topic

2 Members and 60 Guests are viewing this topic.

horatiu.cosma

Sunt vreo 3 HG uri de expropriere.

storm1980_25

Probleme vor fi legate de sume.
In 2016 era vorba de o anumita suma rezonabila pentru majoritatea expropriatilor, astazi aceleasi sume sunt derizorii raportat la evolutia in timp a pretului terenurilor respective.

horatiu.cosma

^
Și ce propunere ai. Să fi ghicit statul în 2016 prețul exproprierilor în viitor și să dea banii din viitor? Așa trebuie să dăm ceva bani și răzeșilor din Moldova de pe vremea lui Cuza, că de atunci s-au scumpit cu ceva ordine de mărime terenurile  :lol:.

storm1980_25

Sa fi facut exproprierile cand trebuia, nu pe ultima suta de metri in dulcele stil romanesc.
Nimanui nu i-ar conveni sa vanda un cartof acum si sa-si primeasca banii peste 4 ani.

Ciotul ala de autostrada trebuie sa fie gata de mult daca nu umblau cu taraganari si tertipuri.
Statul nu trebuie sa ghiceasca nimic, trebuia doar sa-si faca treaba la timp.

cristi767

Daca ii expropria atunci, se lipseau si de folosinta terenului 4 ani si primeau si banii de atunci care azi pareau mai putini.

Iar azi daca ar fi despagubiti la o suma mai mica, pot obtine mai mult in instanta.

storm1980_25

Terenurile oricum nu s-au folosit de atunci.

horatiu.cosma

Se pare că există o confuzie aici. Nu există absolut nicio legătură/condiționalitate între momentul exproprierilor și momentul semnării contractului. Adică se pot face exproprierile și plăti banii la oameni azi, iar semnarea contractelor pentru execuția lucrărilor să fie peste 10 ani.

ghrt

Omul a zis că sunt plătiţi azi cu preţul de acum 4 ani. Dacă îi primeau acum 4 ani investeau în acţiuni la Tesla şi erau deja milionari în Caraibe.
Cont (aproape) inactiv.

luc

Gata, facem, așteptăm, licitam, răspundem și ... stadiul la zi pe secțiunile din A3:

,,În legătură cu Autostrada Transilvania, vom finaliza 5,3 km de la Borş la Biharia, pentru prima dată în istorie înaintea celor din Ungaria, acest capăt de autostradă în luna iunie, iar acest obiectiv va fi dat în trafic. De la Biharia la Chiribiş, sperăm ca instanţa să se pronunţe cât mai repede pentru a semna contractul de proiectare şi execuţie. (...) De la Chiribiş la Suplacu de Barcău este de neimaginat cum o companie din Croaţia câştigă licitaţia pe acest tronson în condiţiile era în faliment în ţara de origine. Aici am reluat procedura de licitaţie. De la Suplacu de Barcău la Nuşfalău, ANAP ne-a confirmat că documentaţia este în regulă şi vom scoate la licitaţie în zilele următoare proiectarea şi execuţia pentru tronson", a spus Bode.

Acesta a subliniat că în luna martie se vor scoate la licitaţie şi secţiunile de la Nuşfalău până la Nădăşelu.

,,Din 2019, de când s-au publicat anunţurile de licitaţie, a trecut un an de când tot răspundem la clarificări. Nu mai avem timp şi avem toleranţă zero faţă de amânările nejustificate pentru a răspunde la clarificări. În luna martie ne asumăm că scoatem la licitaţie, proiectare şi execuţie, aceste secţiuni cu excepţia tunelului Meseş", a menţionat ministrul Transporturilor.

https://m.adevarul.ro/economie/stiri-economice/primii-kilometri-autostrada-2020-vor-dati-trafic-1_5e46c69e5163ec427117448e/index.html

survola

Dacă terminăm primii, cum se va circula? Scopul autostrăzii este să treci în/ din Ungaria, nu?

razvan96

QuoteDe la Suplacu de Barcău la Nuşfalău, ANAP ne-a confirmat că documentaţia este în regulă şi vom scoate la licitaţie în zilele următoare proiectarea şi execuţia pentru tronson

Doamne, de unde le-o scoate?3B5 e deja in licitatie.Sau iar s-a incurcat in termeni cum a facut atunci cand a "confundat" (electoral) autorizatia de construire cu ordinul de incepere a lucrarilor si in cazul de fata voia sa spuna ca CNAIR a primit aviz de la ANAP pe raspunsurile la clarificari?

adiarc

"Eficienta" cnair...claimuri de sute de milioane de lei,puse pe tava constructorilor pentru proiecte inexistente ( LD2 sect E ; LD 3 ; A10 )

DESFIINTATI compania Antiinfrastructura

razvan96

De la 39:30 incepe sa vorbeasca Bode despre A3.Merita sa va uitati pentru portia de enterteinment de sambata.Eu am vazut 2 minute si m-am distrat.Un mic rezumat:

1.Bode crede, in ciuda a ceea ce a zis ieri si ceea ce urma sa zica si cateva minute mai tarziu, ca tot tronsonul Suplacu-Mihaiesti e in licitatie.

2.Cu toate ca dupa parerea lui punctul 1 e ceva cu siguranta adevarat, Suplacu-Nusfalau este prima sectiunea pentru care "va incepe licitatia".

3.Constructorii cer clarificari ca sa intarzie proiectul ca oricum unii din ei nici nu vor sa participe la licitatie-aici a oferit exemplul VO Zalau.

https://www.youtube.com/watch?v=7-AGMikbMLk&feature=share&fbclid=IwAR200dkbNhrw7v0gxBNxQJN_Q1slFr6OlLc6-Of0m3m9u75tM3tPsMyiRd8

voicul

Posibil sa fie asta si in video de mai sus, dar eu nu l-am urmarit.

----
Cel mai lung tunel din România. Unde se va face și când va fi lansată licitația

Cel mai lung tunel din România, cu o lungime de aproape trei kilometri, urmează a fi făcut pe traseul din Sălaj al Autostrăzii Transilvania. Are o valoare estimată de peste un miliard de lei, iar licitaţia pentru construirea lui urmează să fie lansată cel mai probabil în luna mai, scrie Agerpres.

Potrivit precizărilor făcute, sâmbătă, de ministrul Transporturilor, Lucian Bode, indicatorii tehnico-economici privind această investiţie au fost reaprobaţi, iar documentaţia pentru demararea procedurii de atribuire este în curs de elaborare, urmând a fi transmisă spre validare către Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice.

,,Noi estimăm ca până undeva în aprilie să finalizăm (...) şi să fim în situaţia în care în luna mai să urcăm în SICAP, pentru licitaţie - proiectare şi execuţie, tunelul Meseş", a precizat Lucian Bode, într-o conferinţă de presă.

La rândul său, directorul Companiei Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Florin Scarlat, a subliniat că tunelul respectiv este un obiectiv de investiţii special, pentru care s-a cerut asistenţă din partea unor experţi străini. ,,Fiind o lucrare de investiţie cu un specific aparte, (...) a necesitat inclusiv asistenţa din partea unor experţi de la o firmă internaţională renumită pentru a pune la punct documentaţia, pentru că necesită în primul rând o lucrare de bază acele tunele. Necesită un sistem de monitorizare a traficului în acest tunel. Sunt nişte experienţe pe care alte state le au. Din păcate, noi acum suntem în faza pionieratului şi am apelat la această experienţă pentru a genera o documentaţie matură şi cu toate elementele tehnice, pentru a o putea scoate la licitaţie", a precizat Florin Scarlat.

Acesta a adăugat că tunelul va avea două galerii, cu o lungime de 2.890 de metri, fiind cel mai lung tunel proiectat din România.

Valoarea estimată a proiectului este de 1,28 miliarde de lei.


https://www.digi24.ro/stiri/economie/transporturi/cel-mai-lung-tunel-din-romania-unde-se-va-face-si-cand-va-fi-lansata-licitatia-1260756

luc

Vestea bună, dincolo de politichie, este că au avut tăria să recunoască că nu au experiență în pregătirea documentației pentru tuneluri de autostradă și au apelat la experți internaționali. Hai și pe A1!