News:

.

Main Menu

Industria in Romania

Started by Ionut, November 15, 2016, 10:42:12 AM

Previous topic - Next topic

0 Members and 2 Guests are viewing this topic.

tom_sawyer

Comisia Europeană cere României să recupereze de la Oltchim ajutoarele de stat "ilegale", în valoare de 335 milioane euro

Comisia Europeană (CE) a constatat că, de la privatizarea eşuată a societăţii petrochimice Oltchim din România, în septembrie 2012, combinatul a beneficiat de ajutoare incompatibile în valoare aproximativă de 335 de milioane euro şi, în consecinţă, a decis că România trebuie să recupereze aceste ajutoare de la Oltchim, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

Privatizarea Oltchim nu este afectată de decizia CE de returnare a ajutorului de stat - Şeful AAAS (update 17 dec, 14:39)

Preluarea combinatului petrochimic Oltchim Râmnicu Vâlcea de către Chimcomplex nu este afectată de decizia Comisiei Europene, potrivit căreia statul trebuie să recupereze ajutoare de stat ilegale de 335 milioane de euro, a declarat, luni, pentru AGERPRES, Daniel Geantă, preşedintele Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS).

"Decizia Comisiei Europene se referă la Oltchim SA, însemnând pachetele de acţiuni care nu au fost achiziţionate de Chimcomplex. AAAS este principalul creditor şi în următoarea perioadă vom avea o şedinţă pe această temă, inclusiv cu avocaţii şi cu reprezentanţii firmelor care gestionează procedura de insolvenţă, să vedem cum vom recupera aceşti bani. Este o decizie grea", a spus Geantă.

El a subliniat că procesul de preluare a unor active ale Oltchim de către Chimcomplex nu este afectat de decizia Comisiei Europene.

"Privatizarea a fost încheiată şi acţionarii şi-au primit banii, inclusiv AAAS a primit partea de bani care i se cuvenea din această tranzacţie", a adăugat el.

economica.net


tom_sawyer

Fraţii Dedeman au cumpărat 23% din ALRO

Compania românească DEDEMAN deţinută de fraţii Pavăl a cumpărat 23,26% din ALRO, prin Pavăl Holding, în cadrul plasamentului privat iniţiat de acţionarii majoritari.

Pachetul a fost schimbat pentru 489 milioane de lei.

Grupul Alro este deţinut de omul de afaceri rus Vitali Matsitsky.

economica.net

Ionut

Industria, în declin pe final de an. Creşterea salariilor şi scumpirea materiilor prime, printre cauze

Industria semnalează încetinirea activităţii la sfârşit de an. În luna noiembrie, comenzile din industrie au continuat să scadă sensibil, iar volumul producţiei a rămas nemişcat la nivelul lunilor octombrie şi septembrie. Prima cauză a declinului este chiar sfârşitul de an, arată Barometrul Industrial realizat de IRSOP & SNSPA Facultatea de Management. Datele istorice ale Barometrului arată că în mod tipic activitatea în industrie are un parcurs sezonier. Scade spre sfârşitul anului şi începe să-şi revină în februarie sau martie anul următor. A doua cauză ar putea fi creşterile slabe înregistrate în zona euro în trimestrul III din 2018, cu impact direct asupra comenzilor către industria românească. Un al treilea factor îl reprezintă probabil avansul puternic al costurilor de producţie în 2018. îndeosebi creşterea salariilor şi a preţurilor la materii prime.

Adevarul

Ionut

Salariile muncitorilor de la ArcelorMittal Galaţi cresc, în medie, cu 20%

ArcelorMittal Galaţi a anunţat, vineri, că a încheiat Contractul Colectiv de Muncă (CCM) pentru anii 2019 şi 2020 cu sindicatul reprezentativ Siderurgistul AMG, astfel că, în această perioadă, se vor aplica cele mai mari creşteri salariale de până acum. ,,Documentul stipulează o creştere a salariilor cu 20%, în medie, pentru muncitori, cu 30% pentru şefii de formaţii (maiştri) şi cu 14% pentru personalul TESA, precum şi alte beneficii, în condiţiile în care inflaţia prognozată pentru următorii doi ani este de 2,8% şi respectiv de 1,9% pe an. Noul Contract Colectiv de Muncă pentru anii 2019 şi 2020 asigură garantarea veniturilor tuturor angajaţilor şi protecţia drepturilor acestora, în condiţii de instabilitate politică, economică, legislativă şi socială", se scrie într-un comunicat de presă al ArcelorMittal.

Liberty House, parte a alianţei mondiale GFG, care aparţine omului de afaceri Sanjeev Gupta, a anunţat, la data de 12 octombrie, că va prelua ArcelorMittal Galaţi, alături de alte trei unităţi din Europa. Tranzacţia se va finaliza la începtul anului viitor, iar Liberty a anunţat că va investi peste 300 de milioane de euro, pentru a majora capacitatea de producţie a combinatului cu peste 50%, până la aproximativ trei milioane de tone anual. Mai exact, oficialii grupului britanic Liberty House au anunţat, la data de 26 octombrie, că au în plan să majoreze capacitatea de producţie anuală a combinatului siderurgic ArcelorMittal de la Galaţi cu un milion de tone, până în anul 2021-2022, care ar ajunge astfel la 3 milioane de tone de oţel, anual.

Reprezentantul grupului britanic a mai spus că investiţia de la Galaţi, cel mai probabil, va include repornirea unuia dintre furnale. Totodată, acesta va explora şi posibilitatea de a reporni cel de al treilea furnal sau de a instala un cuptor cu arc electric ce ar folosi ca materie primă fier vechi, proces tehnologic care este în linie cu strategia Greensteel a companiei pentru o dezvoltare sustenabilă.

Investiţia de la Galaţi a reprezentat o reîntoarcere la rădăcini, a companiei Liberty, care, în 1992, când Sanjeev Gupta şi-a început cariera derulând afaceri comerciale cu materii prime, inclusiv cu minereu de fier, atât cu Galaţi, dar şi cu alţi clienţi din România.

Mediafax

Ionut

Preţurile la producătorii din industrie au încetinit în noiembrie, cu un avans de 4,9%

Preţurile producţiei industriale pe total - piaţa internă şi piaţa externă - au crescut cu 4,9% în noiembrie 2018, faţă de aceeaşi lună a anului 2017, ritm scăzut faţă de cel înregistrat în luna precedentă, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS). În octombrie 2018, preţurile producţiei industriale au crescut cu 6,3%, faţă de aceeaşi lună a anului 2017, după un avans de 5,6% în septembrie 2018.

În noiembrie, cea mai mare creştere a preţurilor, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, s-a înregistrat în activităţi de servicii anexe extracţiei (+21,09%). Pe marile grupe industriale, cel mai mare avans s-a înregistrat în industria energetică (+11,72%). În noiembrie, faţă de luna anterioară, preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut cu 0,8%. Preţurile producţiei industriale reprezintă o măsură a preţurilor solicitate de către producători pentru produsele sau serviciile livrate în primul stadiu de comercializare.

News.ro

rota

Oradea mai atrage o investiţie de la zero de peste 250 mil. lei: Sogefi Suspensions Eastern Europe va construi o fabrică de componente pentru sistemul de suspensii auto

Sogefi Suspensions Eastern Europe, o companie din grupul Sogefi, parte a holdingului industrial CIR, cu afaceri de 2,8 mld. euro şi peste 15.000 de angajaţi, va construi o fabrică de componente pentru sistemul de suspensii auto la Oradea, o investiţie totală de 255 de milioane de lei.

Compania a primit acordul pentru a beneficia de un ajutor de stat de 104 mil. lei pentru noua fabrică. Grupul italian şi-a securizat deja terenul pentru noua fabrică în parcul industrial Eurobusiness I din Oradea.
ZF

Ionut

Nemţii de la Schaeffler, la un pas de 5.000 de angajaţi în fabrica de rulmenţi din Braşov

Schaeffler România, subsidiară locală a grupului german Schaeffler cu afaceri globale de aproximativ 14 mld. euro, a ajuns la 4.800 de angajaţi în fabrica de rulmenţi din Cristian, judeţul Braşov, potrivit informaţiilor prezentate de companie la gala premiilor Schaeffler România, ediţia a 10-a, eveniment care a avut loc la finalul anului 2018. Schaeffler pro­duce în fabrica din localitatea Cristian, la 13 kilometri de municipiul Braşov, componente de tehnică liniară pentru industria de maşini-unelte, componente pentru industria de autovehicule şi rulmenţi de mari dimensiuni pentru diferite aplicaţii industriale.

ZF

Ionut

Nestle închide singura fabrică din România, pe care o are la Timişoara. O mută în Ungaria

Gigantul elveţian Nestle, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa locală a bunurilor de larg consum, va închide singura fabrica pe care o deţine în România, la Timişoara, unde produce napolitanele Joe (brand românesc), conform ZF. Brandurile produse la Timişoara nu vor dispărea de pe piaţă, producţia urmând să fie mutată integral în Ungaria. ,,Închiderea unităţii de producţie din Timişoara este o decizie extrem de dificilă, luată după analize amănunţite şi după implementarea tuturor alternativelor. Pe plan local, Nestlé îşi desfăşoară activitatea pe o piaţă care trece printr-o perioadă de schimbări rapide, caracterizată de noi tipare de consum şi deficit de muncă, într-un mediu competitiv. Analizăm toate opţiunile pentru a oferi sprijinul necesar colegilor noştri. Prioritatea noastră constă în atenuarea acestei schimbări în raport cu angajaţii noştri", a declarat pentru Profit.ro Leszek Wacirz, Country Manager Nestlé România.

Fabrica, unde lucrează 388 de oameni, urmează să se închidă până la finalul lunii mai 2019. Cele 30 de persoane angajate la Nestlé Regional Cost Competence Centre din Timişoara – centrul de servicii financiare al Nestle – nu sunt afectate de această decizie şi îşi vor continua activitatea într-o nouă locaţie în centrul oraşului. Compania îşi va continua activitatea şi din sediul central din Bucureşti, precum şi cu echipa de vânzări.

Adevarul

Ionut

Producţia industrială a crescut cu 5% în serie ajustată în noiembrie: ,,Vom avea comenzi şi nu vom avea cu cine să le executăm din cauza lipsei de specialişti"

Producţia industrială a României a crescut în luna noiembrie 2018 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut cu 2,6% serie brută şi cu 5,2%, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi sezonalitate, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS). Cu toate acesta, chiar dacă volumul de comenzi va creşte în perioada următoare, este o lipsă acută de muncitori calificaţi în industrie, iar acest lucru va afecta economia, a spus pentru ZF Cristian Pârvan, preşedintele Patronatului Investitorilor Autohtoni (PIAROM). ,,Perspectiva din punctul de vedere al comenzilor este bună. Problema majoră şi cu toate demersurile făcute este problema cu forţa de muncă care este foarte îmbătrânită şi de care vom duce o lipsă din ce în ce mai mare pentru că industria lucrează cu muncitori calificaţi, spre deosebire de construcţii, de exemplu, unde pot fi angajaţi şi lucrători calificaţi."

ZF

Ionut

Ministrul Economiei: Industria de apărare românească va fabrica o nouă armă de asalt în colaborare cu Beretta/ Când începe producţia

Industria de apărare românească va fabrica o nouă armă de asalt, de ultimă generaţie, în colaborare cu compania Beretta, la standarde NATO, finalizarea contractului fiind prevăzută pentru vară, iar începerea producţiei în toamnă, a declarat joi ministrul Economiei, Nicolae Bădălău, la Antena 3. Arma va fi fabricată la Plopeni, fabrica fiind aleasă de partenerul italian, a precizat Bădălău, iar pentru început 30% dintre componente vor fi fabricate pe plan local.

Ministrul a vorbit de un plan de relansare a industriei de apărare din România, care a realizat în 2017 exporturi de 120 de milioane de dolari. Un proiect inclus în acest plan este fabricarea pulberii la uzina specializată de la Făgăraş, în colaboare cu Pirochim Victoria. ,,În prezent importăm pulberea", a precizat ministrul, care spune că urmează a fi construită la Făgăraş o fabrică de nitroceluloză, în următorii doi ani şi jumătate, cu credite bugetare, care va fi cea mai modernă din Europa. După începerea producţie de pulbere, aceasta va putea fi exportată, a adăugat Bădălău. Bădălău a vorbit şi de modernizarea fabricii Metrom din Braşov, pentru a fabrica ,,muniţie NATO şi nu numai". El a admis că valoarea exporturilor ar putea creşte în acest an la 150 de milioane de dolari, iar cu noua fabrică de pulbere acestea vor creşte şi mai mult.

Mediafax

Ionut

Barometrul industriei din România: În decembrie 2018, activitatea s-a contractat puternic la toţi indicatorii

Industria românească s-a contractat puternic în ultima lună a anului trecut, iar dinamica anuală a activităţii arată o volatilitate accentuată, potrivit barometrului industrial lunar efectuat de IRSOP şi SNSPA şi publicat miercuri. În fiecare lună, IRSOP şi SNSPA întreabă un eşantion de manageri dacă în firma lor producţia, comenzile, stocurile, angajările şi alţi parametrii au crescut sau au scăzut faţă de luna precedentă. Un index bazat pe raportul net dintre răspunsuri semnalează expansiune dacă trece de 50 de puncte şi contracţie dacă scade sub 50.

Specialiştii avertizează că, începând din 2016, costurile de producţie au urcat puternic, iar preţurile încasate de firme au crescut şi ele, începând din 2016, dar mult mai modest decât costurile. Creşterea preţurilor este probabil unul dintre factorii care explică creşterea volumului valoric al industriei între 2016-2018. În ultimele 3 luni din 2018, industria a fost mai slabă decât în ultimele 3 luni din 2017, potrivit raportului.

"În general, aşteptările managerilor despre viitor se prăbuşesc atunci când activitatea scade, dar se înviorează la fiecare sfârşit şi început de an, din motive independente de nivelul activităţii. În pofida fluctuaţiilor lunare, aşteptările au rămas relativ neschimbate de la un an la altul, ceea ce arată că pe termen lung plafonarea activităţii determină şi plafonarea aşteptărilor", se arată în raport.

News.ro

Ionut

Preţurile la producătorii din industrie au încetinit în decembrie 2018, cu un avans de 4,5%

Preţurile producţiei industriale pe total - piaţa internă şi piaţa externă - au crescut cu 4,5% în decembrie 2018, faţă de aceeaşi lună a anului 2017, ritm scăzut faţă de cel înregistrat în luna precedentă, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS). În noiembrie 2018, preţurile producţiei industriale au crescut cu 4,9%, faţă de aceeaşi lună a anului 2017, după un avans de 6,3% în octombrie 2018. În decembrie 2018, cea mai mare creştere a preţurilor, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, s-a înregistrat în activităţi de servicii anexe extracţiei (+21,62%). Pe marile grupe industriale, cel mai mare avans s-a înregistrat în industria energetică (+11,08%).

News.ro

Ionut

Nu va speriati, sunt doar 45 de oameni. :lol:

British American Tobacco mută activităţi din Belgia în România

British American Tobacco, al doilea mare producător de tutun din lume, va închide un centru din Belgia şi va muta activităţile în România, sub acuzaţiile sindicaliştilor care spun că este un ,,caz tipic de dumping social". Şocul a fost total, vineri, pentru cei 45 de angajaţi ai centrului BAT din cartierul Molenbeek din Bruxelles, scrie publicaţia belgiană La Libre. În urma unei întruniri extraordinare, conducerea a anunţat intenţia de a închide centrul bruxelez şi de a muta activităţile în România, unde BAT are de asemenea un sediu. Compania vrea să concedieze 35 din cei 45 de angajaţi de la centrul din Bruxelles.

Adevarul

Ionut

Ups.




Un cunoscut producator de pantofi isi inchide fabrica din Romania: Sute de oameni, dati afara

Fabrica de pantofi Rieker din Lugoj se va inchide si sute de oameni vor ramane someni. Este vorba despre 700 de angajati care vor ramane fara job la finalul lunii martie. Informatia a aparut initial pe Lugojeanul.ro, care cita cativa angajati. Timis Online scrie ca la sediul Inspectoratului Teritorial de Munca Timis a fost deja depusa notificarea de disponibilizare pentru 600 de persoane. Reprezentantii fabricii nu au dorit sa comenteze initial informatia, dar dupa aparitia in presa a subiectului acestia au confirmat ca vor inchide fabrica.

Ei au motivat decizia prin cresterea costurilor cu forta de munca de pe piata locala, fluctuatia mare de personal cu impact asupra calitatii muncii prestate si lipsa scolilor profesionale care sa ofere personal pregatit. Nemtii de la Rieker s-au plans si de scaderea productivitatii muncii angajatilor romani. Acestia au mai spus ca erau nevoiti sa aduca oameni cu autobuze de la 70 de km si ca in ultimele trei luni ar fi crescut costul utilitatilor cu 35%.

Ziare.com

Ionut

Producţia industrială a crescut sub aşteptări în 2018, iar perspectivele nu sunt bune având în vedere norii care se strâng deasupra economiei Europei



,,Deteriorarea producţiei industriale din România pe parcursul ultimelor trimestre este convergentă cu evoluţiile din principalele ţările membre ale zonei euro (Germania, Franţa, Italia şi Spania). Conform estimărilor econometrice elaborate, producţia industrială a evoluat sub ritmul potenţial pentru a patra lună la rând în decembrie, evoluţie care exprimă faptul că ne apropiem de finalul ciclului investiţional postcriză. Ne aşteptăm la persistenţa unui climat investiţional dificil pe plan intern în trimestrele următoare, pe fondul deteriorării climatului macroeconomic din zona euro şi incertitudinilor din sfera politicii economice interne", scrie Andrei Rădulescu, directorul de analiză macroeconomică al Băncii Transilvania, într-un raport către investitori.

ZF