News:

.

Main Menu

Industria in Romania

Started by Ionut, November 15, 2016, 10:42:12 AM

Previous topic - Next topic

0 Members and 2 Guests are viewing this topic.

tom_sawyer

Producţia de zahăr a României, încotro: două fabrici închise şi una în faliment în doar un an

Fabrica Lemarco Cristal din Urziceni, judeţul Ia­lo­miţa şi fabrica Zahărul Oradea a grupului german Pfeifer&Langen au fost închise pe motiv că nu sunt competitive. Mai mult, după şapte ani de insolvenţă Fa­brica de Zahăr Bod de lângă Braşov a intrat în faliment.

,,La începutul anilor '90 România avea 33 de fabrici de zahăr, însă apoi, treptat, s-au tot închis şi au mai rămas 5-6 unităţi de producţie, iar acum se mai închid şi dintre acestea", spune Mircea Rădină, director general al companiei Lemarco Cristal, intrată recent în insolvenţă.

În producţia de zahăr mai sunt active grupurile Agrana din Austria (cu trei fabrici în Roman, în Buzău şi Ţăndărei, dintre care doar două funcţionale) şi Tereos din Franţa (cu o unitate de producţie în Luduş, judeţul Mureş).

Pe piaţa de zahăr problemele recente sunt puse de producători pe seama eliminării cotelor de producţie de către UE. Această decizie a dus la o supraproducţie şi deci la o scădere a preţului.

ZF

tom_sawyer

O companie din Turcia investeşte 10 mil. euro la Iaşi, în producţia de componente auto

"Investiţia din regiunea de Nord-Est va aduce 250 de noi locuri de muncă şi dezvoltarea pe orizontală a economiei locale."

Compania turcească Doğu Pres, cu activitate în domeniul proiectării şi producerii de componente auto, investeşte 10 mil. euro la Iaşi, într-un proiect de tip greenfield, care prevede într-o primă fază construirea unei hale de producţie de 10.000 de metri pătraţi, pe o suprafaţă totală de cinci hectare.

Unitatea va produce subcomponente ce se integrează în injectoare diesel şi de benzină, urmând ca în cea de-a doua etapă de dezvoltare compania să investească în producţia de pompe auto de diverse tipuri.

ZF

tom_sawyer

Profitul net al Oltchim, în creştere de peste trei ori faţă de perioada similară din 2017

Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea a încheiat primul semestru cu un profit net de 83,628 milioane de lei, în creştere de peste trei ori faţă de perioada similară din 2017, când a întregistrat un profit net de 27,680 milioane de lei, conform unui raport al companiei postat pe Bursa de Valori Bucureşti.

Valoarea exportului realizat în perioada ianuarie-iunie 2018 este de 98,7 milioane de euro atingând 80% din cifra de afaceri, în creştere cu 20,3% faţă de cel înregistrat în perioada de comparaţie (6 luni 2017: 82 milioane de euro reprezentând 78% din cifra de afaceri).

economica.net

tom_sawyer

Ce s-a ales din imperiul lui Ioan Niculae: vrea să repornească Viromet Victoria şi negociază cu Romgaz pentru un combinat chimic

Ioan Niculae se pregăteşte să repornească activitatea la combinatul Viromet Victoria. Cât despre intenţia Romgaz de "a-şi da în plată" unul dintre combinatele de îngrăşăminte chimice, mai este de discutat, de negociat şi chiar de tranşat în instanţele de judecată. După cum recunoaşte şi directorul general al Romgaz, Adrian Volintiru, cea mai mare parte a creanţei Interagro de 280 de milioane de lei constă în majorări şi penalităţi la întârzierile la plată. Suma este contestată în instanţă şi după toate aparenţele nici nu ar fi suficientă pentru cumpărarea unuia dintre combinatele chimice viabile pe care le mai are Ioan Niculae. Vă prezentăm, în continuare, situaţia la zi a fostului imperiu a lui Ioan Niculae.

economica.net

tom_sawyer

Alka Group a început construcţia noii fabrici de biscuiţi de la Ploieşti, proiect de 11,5 mil.euro

Alka Group, producătorul napolitanelor Alfers şi al covrigeilor Toortitzi, a demarat lucrările de construcţie ale noii fabrici de biscuiţi şi snacks-uri sărate de la Ploieşti, proiect de peste 11,5 milioane euro programat să fie finalizat în primul trimestru din 2019.

ZF

Balto

Electroargeș, frână puternică a profitului

Producătorul de aparate electrocasnice Electroargeș a realizat în primele 6 luni ale acestui an o cifră de afaceri netă de 99,72 milioane lei, cu 4,63% mai mic decât cea de 104,56 milioane lei, însă profitabilitatea companiei a scăzut semnificativ. Electroargeș Curtea de Argeș (ELGS) a obținut în primul semestru venituri totale din exploatare de 119,61 milioane lei, în creștere cu 11,11%, față de cele de 107,65 milioane lei în perioada similară din 2017. În același răstimp, cheltuielile totale de exploatare au crescut cu într-un ritm încă și mai accelerat, +13,38%, la 113,47 milioane lei, de la 100,08 milioane lei. Astfel, profitul din exploatare a fost de 6,14 milioane lei, cu 18,89% mai redus decât cel de 7,57 milioane lei de la S1 2017. La nivelul profitului net, declinul este de 42,25%, acesta fiind de 4,10 milioane lei, față de cel de 7,10 milioane lei din primele 6 luni ale anului trecut. La T1 câștigul net era deja de 3,91 milioane lei, ceea ce se traduce printr-o frânare puternică a profitabilității în intervalul aprilie-iunie.

Profit.ro
Suceava racord SEN 400/220/110 kV / Productie: Eolian (0,6MW), Biomasa (30,1MW), Fotovoltaic (0,64MW), Hidro (4,6MW), biogaz (2,9MW)

tom_sawyer

Producătorul local de biciclete Pegas iese pe piaţa internaţională după listarea pe Amazon

Producătorul local de biciclete Pegas iese pe piața europeană prin listarea pe cinci marketplace-uri Amazon, respectiv Spania, Franta, Germania, Italia şi Marea Britanie. Totodată, Pegas are în vedere creșterea numărului de magazine din țară, extinderea rețelei de distribuție internă și internațională și modernizarea constantă a gamei de produse.

În acelaşi timp, Pegas va derula un proiect în valoare de trei milioane de euro cu finanțare europeană care va asigura cercetarea și dezvoltarea produselor și deschiderea unei linii de producție integrate la noi in ţară.

economica.net

tom_sawyer

#142
Quote from: tom_sawyer on June 21, 2018, 08:36:15 PM
JSW Steel, cel mai mare producător de oțel din India, va depune o ofertă pentru preluarea fabricii ArcelorMittal Galați, au declarat trei surse pentru Reuters, și va intra în competiție cu companiile Metinvest din Ucraina și cu Marcegaglia din Italia.
Quote from: tom_sawyer on June 28, 2018, 08:52:54 PM
Situaţia Sidex: British Steel şi doi producători mari din Turcia se interesează de Sidex, însă decizia este la Mittal

Două grupuri britanice, interesate de preluarea combinatului siderurgic ArcelorMittal din Galați 

Greybull Capital, care deține British Steel, și grupul industrial britanic și metalurgic Liberty House sunt interesate de preluarea oțelăriilor ArcelorMittal din România și Cehia, scrie, citând două surse apropiate dosarului, Financial Times, preluat de zonebourse.com   

Contactați de agenția Agefi-Dow Jones, purtătorii de cuvânt ai Greybull și ArcelorMittal nu au dorit să comenteze, în timp ce reprezentanții Liberty House nu au putut fi contactați. 

hotnews.ro

Roma spune că acordul cu ArcelorMittal cu privire la oţelăria Ilva rămâne valabil

Ministrul italian al Industriei, Luigi Di Maio, a declarat joi că licitaţia pentru vânzarea oţelăriei Ilva către grupul ArcelorMittal a fost ilegală însă aceasta nu a fost vina ArcelorMittal iar vânzarea va continua, transmite Reuters.
economica.net

Harry

Consiliul Concurenţei a autorizat operaţiunea prin care ArcelorMittal Spain Holding SL (Spania) şi Frankstahl Technology GmbH (Austria) înfiinţează compania Thesteelprinters SL (Spania).



ArcelorMittal Spain Holding SL, companie de tip holding din Grupul Arcelor Mittal, își desfăşoară activitatea în domeniul achiziţiei, înstrăinării, exercitării, posesiei şi administrării de valori mobiliare ale altor companii. Aceasta controlează mai multe companii ale Grupului ArcelorMittal care își desfășoară activitatea în sectorul minier şi în domeniul fabricării şi distribuţiei diferitelor produse din oţel.



În România, Grupul ArcelorMittal activează prin mai multe societăţi comerciale cu sediul în Galaţi şi Hunedoara.



Frankstahl Technology face parte din Grupul Frankstahl care activează în Europa în domeniul comerţul cu produse de oţel de toate tipurile. În România, companiile din Grupul Frankstahl desfășoară activități de comerț cu produse plate din oţel carbon, produse din ţevi și alte produse din oţel.



Compania nou creată, Thesteelprinters SL Spania, organizată şi funcţionând în conformitate cu legea spaniolă, va proiecta, produce şi comercializa piese de schimb din oţel pentru echipamente industriale prin folosirea tehnologiilor de imprimare 3D, iniţial pentru industria metalurgică şi a oţelului.



Operaţiunea analizată nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte substanţială a acesteia, în special prin crearea sau consolidarea unei poziţii dominante.

Harry

Chimcomplex SA face parte din grupul industrial român SCR, controlat de Ştefan Vuza, şi

activează exclusiv în domeniul fabricării de produse chimice.



Combinatul Oltchim SA, important producător din industria chimică, a intrat în procedura de

insolvenţă în ianuarie 2013, fiind administrată de un consorţiu de administratori judiciari.

Activele achiziționate de Chimcomplex SA reprezintă terenuri şi clădiri (atât finalizate, cât și

investiţii în curs de execuţie), drepturi de proprietate intelectuală, precum şi alte bunuri mobile

reprezentând, în principal, utilaje, echipamente, tehnologii şi alte bunuri similare.



Activele pot fi folosite la fabricarea a diferite produse chimice, precum şi la activităţi conexe

acestora (producţia, furnizarea şi distribuţia de utilităţi şi materii prime, transport prin vagoane

de cale ferată).



În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), operaţiunea propusă este o

concentrare economică ce depăşeşte pragurile valorice prevăzute de lege, fiind supusă

controlului Consiliului Concurenţei.



Consiliul Concurenţei va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii

compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele

prevăzute de lege.

kitsune

#145
Quote from: tom_sawyer on August 22, 2018, 07:58:46 PM
Producătorul local de biciclete Pegas iese pe piaţa internaţională după listarea pe Amazon


Dar, din păcate, pe amazon UK scrie Pegas mic de tot, undeva în descriere, în titlu și pe pagina principală nu. Descrierea în engleză e tradusă (cred că din germană) cu google translate, nu prea are sens ce scrie acolo. Plus că poza e a unei biciclete cu mai multe viteze, dar în descriere se spune că are frână la picior. Undeva scrie "single speed" și apoi zice că are 3 viteze. Mai mult decât neprofesionalistă prezentarea.

L.E: am verificat și amazon .de, fr, es, la fel, traducere cu picioarele (En el estilo de no importa = Un stil de nu contează??), identitate de band lipsă, ba e Ape Rider vândută de Pegas, ba e Pegas vândut de Ape Rider, ba e Ape Rider peste tot. Mă întreb ce va crede consumatorul european când va comanda o bicicletă Ape Rider cu 3 viteze (ca în poză) și va primi un Pegas cu frâna la picior, 85% asamblată (scrie în descriere, dar trebuie să știi vreo 5 limbi străine ca să înțelegi). Or să-și ia review-uri negative cu tona. Las-o Pegas, măcar o cumpără românii nostalgici de pe-afară și îți fac ei reclamă gratis
Natural stupidity is much more dangerous than artificial intelligence

bbk

#146
Pe Amazon.it nu am găsit decât bicicleta pt copii marca Pegas ca https://www.amazon.it/dp/B07B7RFRJG/ref=cm_sw_r_cp_awdb_c_DWfJBb8WYVH2, iar descrierea e bine făcută ,  destul de completa și fără traduceri Google .
Cat despre ape rider și pe Amazon.it tot așa e. Dar nu menționează nimic despre Pegas .

Balto

ArcelorMittal are cale liberă să vândă combinatul de la Galați

ArcelorMittal a finalizat negocierile cu sindicatele în vederea preluării combinatului siderurgic italian Ilva, tranzacție amânată de Guvernul de la Roma la finele lunii iunie. Încheierea negocierilor cu sindicatele deschide calea vânzării combinatului de la Galați, una dintre condițiile impuse ArcelorMittal de Comisia Europeană pentru a putea cumpăra Ilva.
Potrivit termenilor agreați cu sindicatele, ArcelorMittal, grup controlat de magnatul indian Lakshmi Mittal, s-a angajat să păstreze 10.700 din cei 13.500 de angajați ai Ilva, cu aproximativ 500 de angajați peste numărul propus inițial. De asemenea, acordul prevede înființarea unui fond de 250 milioane de euro pentru a acoperi costurile cu disponibilizările la Ilva, precum și măsuri suplimentare în vederea reducerii poluării la oțelăria italiană.

Profit.ro
Suceava racord SEN 400/220/110 kV / Productie: Eolian (0,6MW), Biomasa (30,1MW), Fotovoltaic (0,64MW), Hidro (4,6MW), biogaz (2,9MW)


TibiV

Quote from: istvan78 on September 13, 2018, 02:12:16 PM
Gigantul elveţian Clariant a demarat construcţia fabricii de bioetanol din România, investiţie de 100 de milioane de euro

Alt jurnalist "dastept", care se contrazice singur...

Quote
La capacitate maximă, fabrica va putea produce 50.000 de tone de bioetanol anual, din procesarea a 250.000 de tone de grâu și alte cereale provenite de la fermierii locali.
Aoleu, si noi ce mai mancam?!...

Quote
Etanolul celulozic este un biocarburant avansat și sustenabil, fiind aproape neutru din punctul de vedere al emisiilor de carbon. Este produs din reziduuri agricole, cum sunt paiele de grâu și resturile de porumb care sunt preluate de la fermieri. Paiele sunt transformate în zaharuri celulozice, apoi în etanol celulozic prin fermentarea zaharurilor.
Ei, asa mai vii de acasa!
Paie si resturi de porumb....
(Ca veni vorba, "resturile de porumb" sunt cunoscute in popor drept coceni.... :lol: )

Ar fi nevoie de o fabrica din asta si pe la Calarasi, sa nu mai dea aia foc la paie si sa nu mai vezi la 50 de metri pe A2...
Mama proștilor este mereu gravidă... :)