Autostrada A7 Ploiești-Milișăuți

Started by Ionut, December 18, 2011, 09:02:16 AM

Previous topic - Next topic

7 Members and 35 Guests are viewing this topic.

VictorC

Fără să apăr ,,cocoașa" de la Bălcăuți, dar ce ai desenat tu acolo ar fi de fapt vreo 20 de kilometri (intersecția A7-DN2/DN2H - intersecția DN17A - Rădăuți, din care vreo 8 km rămân drum național) vs 10 km DX direct (intersecție A7-DN2H - Rădăuți) :)

DarkFranck

Nu o să o ia nimeni prin Dornești (DN17A), că e drumul mult mai lung și toată lumea o va lua tot prin Milișăuți, deși prin Dornești e mult mai puțin trafic. Doar când s-a rupt podul la Milișăuți o mai lua lumea pe acolo, că era drumul prost prin Țibeni/Satu Mare (DC41 - înțeleg că s-a modernizat între timp porțiunea de până la intrarea în Țibeni). Plus că spre 90% din traficul care iese din Rădăuți e spre Suceava și/sau mai departe spre sud sau vest. Dacă e să faci ceva, mai bine faci un DX direct între A7 și centură care să ocolească Milișăuți și pe care chiar atragi traficul care acum merge pe DN2H.
Fluctuat Nec Mergitur

mateisn

Depinde si in ce directie mergi, cred ca cei care vor veni spre Radauti vor prefera sa vina prin Dornesti, chiar daca e mai lung, doar fiindca e mai liber, nu vrei sa iesi de pe A/DX si sa intri direct in aglomeratie din Milisauti-Badeuti pana ajungi in oras. In schimb, invers e aceeasi categorie de drum pana la A/DX ca apoi sa mergi mai relaxat.
Suna bine acel DX Radauti-A7, insa nu cred ca il voi prinde. Pentru oricine ar fi la putere, sa faci acest DX inainte de VO Falticeni, Gura Humorului, Campulung Moldovenesc si Vatra Dornei ar fi sinucidere. Si-asa pare favorizat Radautiul ca are sosea de centura, va mai fi si A7 relativ aproape, sa-i mai faci si legatura direct pare cam SF, insa macar e bine ca a fost aruncat zvonul

tom_sawyer

Un drum nou 2+1 poate, dar DX pentru un oraș secundar mi se pare prea mult. Nu e nici pe vreo rută de tranzit.

ovideatza

1. ^danpandrea a corectat cocoasa de la Balcauti si spune ca ar fi 8,3 km intre centura actuala si drumul expres Suceava(Milisauti) - Siret, adica s-ar scurta distanta de acces pe drumurile actuale.

2. Treaba asta cu cocoasele e tare ciudata, dar ma gandesc ca explicabila de multe ori. FAptul ca aici se deseneaza corectii de cocoasa este strict rezultatul faptului ca nu exista o dezbatere publica cu proiectantii pe ultima varianta de traseu. Daca s-ar face la fiecare CJ pe unde trece dezbatere cu publicul larg s-ar putea explica de ce sunt unele anomalii "aparante". Poate nu tine terenul pe calea dreapta, poate e o conducta tranzgaz, magistrala, etc, de nemutat, si tot asa. Daca nu au o explicatie logica atunci cu adevarat cocoasele ar trebui corectate, ca nu plimbam calul lui Stefan si sa nu se plictiseasca.

3. E NORMAL ca autoritatile locale (CJ/Primarii) sa gandesca drumuri de legatura cu cel mai apropiat A/DX. Asa ca eu il aplaud pe Fluturel ca da din gura. Momentan da din gura. Dar poate din datul asta din gura in 10-15 ani iese ceva. Asa a fost si cu centura Radauti, nimeni nu credea acum 15 ani ca se va face. A durat cam mult da uite ca e gata si e folositoare iar efortul financiar nu a fost groaznic (alte orase mari sparg asemenea bani pe tot felul de prostii, ma gandesc doar la Iasi unde s-au spart 90 mil lei pe un sistem de semaforizare care nu e functional complet nici acum).

4. Pe noul exercitiu 2021-2027 CJ/Primarii sunt eligibile sa depuna proiecte de conectivitate la drumurile nationale/ autostrazi/ etc. Asa ca daca sunt bani in zona de ce sa nu ii cheltuim? Nu papa din bugetul CNAIR. E treaba regiunii.

5. De ce nu fac si altii asta? Asta ma supara. De exemplu la Iasi se asteapta sa vina CNAIR sa ne faca centura, grea, usoara, de toate felurile, adica sa asfalteze strazi din oras si sa faca poduri pentru iesirea catre centura actuala. Asta e o prostie care ar trebui sa va revolte, nu ca un APL se gandeste sa isi imbunatateasca situatia.

6. Acel DX trasat probabil din partea de sud a centurii, preferabil de undeva de unde sa colecteze cat mai mult trafic, spre Milisauti, eventual ca o mediana la triunghiul Radauti-Dornesti-Milisauti si nu neaparat direct spre nodul previzionat la GRanicesti Dn2H/A7, ar scuti un DN care e prin localitati de trafic. Nu e ceva inutil.

7. Suntem pro sau contra infrastructura? Ordinea de executie e altceva. Iar unele proiecte daca se fac regional atunci nu le putem compara la nivel national.

8. Asa cum arata acum traficul DX7 de la intersectia cu DN2H ar fi trebuit sa o ia spre Radauti si nu spre Siret, cu siguranta dinspre Radauti vine mai mult trafic. Asta legat de discutia ca noi nu facem Autostrazi pentru altii ci pentru noi intern. Flutur mai zice si ca A7-Radauti si A7-Siret nu sunt in PNRR deci ordinea de executie a lor poate fi modificata daca avem proiecte in timp util.

tom_sawyer

#6770
^ 7. Contra infrastructură supradimensionată față de nevoi și risipa banului public. Se poate face un drum nou la standard de drum național (2+1 sau 2+2 dacă e chiar așa mare traficul).

Fălticeni, Dorohoi: le conectăm și pe ele prin DX de 22 m la A7?

hvm

Si cat de mare ar fi diferenta intre 2+2 si un DX? 2 metri in plus de terasament pe 10km? Nu e chiar asa de mult. Daca se face o sa creasca si mai mult turismul in zona Putna. O sa fie o adevarata explozie... Oricum acea zona e foarte populata...
Pariuri: A3-UMB-5 alunecari>20m - 1000ron Ciprebbe - aici

tom_sawyer

Nu e corect. Din diferența aia mică/mare + costurile anuale de întreținere se poate face de exemplu pasajul+centura Margina pe care a propus-o Vancouver.
Sau alte centuri unde e nevoie în țară.

elphax

pare logic sa duci A7 mai aproape de Radauti si sa largesti unul din cele 2 drumuri la 2 benzi, chiar nu vad rostul inca unui drum acolo

ovideatza

#6774
Repet, DACA se face din fonduri regionale din asa-zisa economie nu faci "pasajul+centura Margina", nu faci nimic in afara Regiunii Nord-Est.

E treaba REGIUNII ce decide sa se faca.
Nu e concurenta pe fonduri nationale.

Apropo, cand un poltician vorbeste de autostrada sau drum expres voi gata intelegeti direct aceste notiuni?
Ca "regim de autostrada" e si centura bucuresti si numai autostrada nu e aia.

Eu n-am nici o problema cu 2+1 denivelat complet fara intersectii la nivel. Cred ca ar fi suficient.

Stai sa vedem proiectul A/DX 7 gata, receptionat integral.
Apoi sa vedem ca CJ lanseaza o licitatie de proiectare pentru o asemenea legatura.

PS: Daca vreti un fel de DX la 2+1 atunci trebuie Half Profile de Autostrada. Asta inseamna proiectare de autostrada conform normativelor actuale si licitata executia doar pe un sens, dar cu structurile supradimensionate. Deci despre ce economie vorbim?
Nu avem normativ de 2+1 in acceptiunea de pe forum, cu separator de sensuri si complet denivelat. Doar struto-camila.


PS2: Noi tot incercam sa concuram proiectele, sa facem economii in speranta ca de banii respectivi se face altceva. Realitatea ne dovedeste ca se cam fac cele care au proiectare avansata, proiect matur. Intra rand pe rand pana la urma la executie, dar bataia e sa devina mature cat mai repede proiectul nu ca stau fara sursa de finantare a executiei. Dar stam foarte rau la proiecte mature. Asa ca in judetul Suceava mai inta sa vedem ca CJ face proiectarea pentru centurile Gura Humorului, Vatra Dornei, CAmpulung, legatura Radauti-A7, legatura Falticeni-A7 si le avem pe toate mature deodata si mai apoi sa ne punem problema de prioritizare la executie efectiva intr-o limita bugetara, daca e cazul. Care sunt de impact national si care sunt de impact regional. De ex. Gura Humorului, Vatra Dornei, Campulung ar trebui rezolvate de CNAIR ca DN-ul actual care e ruta de lung parcurs nu ar trebui sa treaca prin localitati. Daca apare A7 in zona Falticeni si lung parcurs nu mai e prin Falticeni atunci se poate pune in discutie importanta doar la nivel regional a legaturii (centurii) Falticeni.

PS3: Nu e logic sa muti A7 la 2-3 km de fiecare oras. Aia sunt bani nationali. Mi se pare mai mult decat decenta apropierea propusa a A7 de Radauti. E logic insa ca fiecare CJ sa isi faca legaturi. Sa isi faca noduri noi pe Autostrada. La risipa de bani nationali intra de exemplu in opinia mea si proiectarea platita de CNAIR a noilor noduri de pe Autostrazi existente/ viitoare. Ar trebui ca CJ-urile sa se ocupe de asta. CNAIR iti face nodurile esentiale de legatura cu DN in rest e treaba ta locala.

Largirea unui DN existent la 2+2 are logica doar daca pe legatura dorita NU exista nici o alta localitate. Altfel nu mai vrem morti in localitati.

dr4qul4

Cat noi ne gandim sa facem economii, altii cheltuie inutil bani buni pe cocoase inutile.
Cocoasele de la Focsani si Balcauti costa cat ar fi costat un DX 2x2 intre A7 si centura Radauti.
Pariu cu Radu_A. 200 lei  (la API). El zice ca UMB pana la sfarsit de 2025 termina: A7 pana la Bacau, Dx6, A0 si DX12 T4. Eu sunt mai pesimist

mike_us


bogdan4ice

Perioada urmatoare se va misca pe loc toata treaba avand in vedere contextul actual....

mirceaeliade

>Elaborare Studiu de Fezabilitate si Proiect Tehnic pentru Drum de mare viteza Focsani- Bacau

Daca inteleg bine esenta comunicatului asta, termenul de finalizare se schimba oficial pe **31.12.2023**.   

>Perioada de implementare a Proiectului este de 60 de luni, respectiv intre data de 10.01.2019 si 31.12.2023, la care se adauga, daca este cazul, si perioada de desfasurare a activitatilor proiectului inainte de semnarea Contractului de Finantare, conform regulilor de eligibilitate a cheltuielilor".

Nu imi e clar daca asta e termenul la care sa se termine SF+PTE sau include si partea cu "garantia" unde sa ajute la licitatie/finantare/executie.

http://www.cnadnr.ro/ro/comunicare/comunicate-de-presa/interes-general/elaborare-studiu-de-fezabilitate-si-proiect-tehnic-40

GDC

@mirceaelieade: Ce bine era dacă reușeai să citești cum trebuie înainte de a da vești bombastice
Quote
COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A., în calitate de Beneficiar și Ministerul Transporturtilor si Infrastructurii, în calitate de Organism Intermediar pentru Transport, au semnat in data de

31.08.2021, Actul Adițional nr.2, la Contractul de Finanțare nr. 30/26.03.2019, pentru proiectul:

,,Elaborare Studiu de Fezabilitate si Proiect Tehnic de Executie pentru Drum de mare viteza Focsani- Bacau".


E vorba de contractul de finanțare, nu de contractul efectiv cu proiectantul. Faptul că se prelungește până pe 31.12.2023 înseamnă doar că prelungim până la sfârșitul exercițiului financiar POIM 2014-2020, fiindcă din ăsta se finanțează studiul.