Siguranța circulației rutiere în România

Started by Ionut, December 14, 2011, 05:23:45 PM

Previous topic - Next topic

0 Members and 2 Guests are viewing this topic.

kitsune

Uite încă un giratoriu. Spune știrea așa: "Șoferul a văzut târziu semnele ...". Întreb și eu, pentru un prieten, "care semne?"





Powered by API/PUM imgur uploader

Știrea e aici:

Un sens giratoriu din Timiș, recent construit, a fost distrus în urma unui accident de circulație. Șoferul unui TIR înmatriculat în Polonia a văzut mult prea târziu semnele de circulație și a intrat cu viteză în intersecție. Nu a mai putut frâna, astfel că TIR-ul a rămas suspendat în mijlocului sensului giratoriu.


https://m.digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/video-sens-giratoriu-nou-avariat-de-un-tir-1554017
Natural stupidity is much more dangerous than artificial intelligence

pasadia

Schimbând tema (deși într-un fel e legata de giratorii), sâmbătă noaptea Poliția Rutieră Brașov a anunțat că ar fi prins cu radarul pe unul de 23 de ani ce conducea pe Calea București cu 203 km/h.

Calea București e acea strada din Brașov pe care se intra venind dinspre București. Lunga, dreapta,  3 benzi pe sens pe aproape întreaga lungime, cu giratorii puse în locul semafoarelor. Dar giratorii largi care permit trecerea în viteză și care îndeamnă toți nebunii să laude "fluența" astfel obținută.

gruiarew

kitsune, până și balizele alea îs puse total amboulea. Am mai zis că dacă nu cunoști drumul și mergi după semne ești victimă sigură. Probabil polonezul s-a suit azi noapte pe el. Oricum și în dimineața asta a fost o ceață de nedescris la TM.

pasadia, eu nu știu ce fluență au visat "ai voștri" cu giratoriile alea. Tot nu pricep de ce nu se insistă pe semafoare inteligente care pot urmări volumul de trafic și viteza de deplasare. Nu mai știu unde am văzut, probabil tot aici, dacă "vedea" că se circulă prea tare automat următorul semafor se făcea roșu.

În altă ordine de idei, e asa de greu de modificat legislația pentru a pune radare fixe? Uite ce-au făcut "ai noștri" la Sibiu, mai exact aici: https://goo.gl/maps/9YwPJ5zr98FFPcsQ7

Pentru că se pocneau la virajul ăla la stânga în loc să pună dracu niște semafoare, au pus bumpere. Rezultatul: se dărâma casele celor din zonă: https://www.turnulsfatului.ro/2021/06/04/video-bdquo-vibratiile-ne-distrug-casele-rdquo-dezastru-pe-soseaua-alba-iulia-182615?fbclid=IwAR2zTbs1rm-Mhi0vG3LFDjsInovp-bF3tiEr-gEApwo2OTu4o6mSOUNW-6o
'You can't cheat an honest man. Find somebody who wants something for nothing, then give him nothing for something.'' -- A Hater's Synthesis

rt25

#6438
^^
eu nu mi-am imaginat vreodata ca pot prinde viteza aia pe un bulevard intr-un oras. Oricat de largi ar fi giratoriile, tot risti sa derapezi, mai ales ca zvonul e ca e vorba de un bolid nemtesc cu tractiune spate :)

Iar cand sunt mai multe masini, daca nu esti pe directia principala de mers, giratoriile sunt un cosmar: ori astepti o eternitate, ori te strecori mai ceva ca in filmele de actiune cand merg eroii pe contrasens printre 3 benzi in care fiecare forteaza intrarea in giratoriu si naiba stie unde si pe unde iese.

Din punctul meu de vedere, giratoriile largi pe 4-5 benzi sunt o greseala. Mie personal mi se pare ca au stricat orice tentatie de a merge pe jos (1- ca ocolesti destul de mult intersectia si 2-ca se iese foarte tare din giratorii, ca s-a scapat din miscarea browniana si apoi se uita de trecerea de pietoni din 50 m)

kitsune

#6439
Am dat o fugă pe A4 la "locul faptei". E clar, au venit tare de pe A4 spre port, ori pe sus, pe benzile ce trec peste DN39, ori prin giratoriul cu DN39 (zona Dedeman). Și apoi drept în parapet. Nu am văzut urme de frână, probabil că doar a apucat să tragă un pic dreapta de volan când a văzut movila aia de pe giratoriu. Acum, ce să zic, semne de circulație sunt, restricții, cedează trecerea, ceva semne in consolă, inclusiv cu lumini clipitoare galbene (nu garantez că mergeau în dimineața aia, s-au mai văzut cazuri când au tuns boscheții după accidente, că nu se vedeau semnele). In schimb benzile rezonante sunt doar pictate pe șosea, nu simți nimic când treci peste ele. Urmează poze și un video (diseară, după ce îl editez).
Este clar că șoferul nu era atent la drum și semne. Dar rămân la părerea mea că se poate face mai mult din punctul de vedere al drumului, semnele alea sunt pline de praf, nu (mai) sunt reflectorizante, greu de văzut cu soarele in față.
Nu țin să fiu avocatul diavolului, șoferul are pe deplin vina accidentului ăsta. Dar un 20% e favorizat de condițiile de drum (amplasament, semnalizare, orientare, etc.). Pozele sunt făcute pe la 10:30, soarele destul de sus, totuși semnele sunt cam in contra-lumină, destul de umbrite.

Banda de urcat pe pod, cu un TIR fără roata față stânga. Semnalizat cu triunghi mai in spate.



Prima restricție, 90



A doua restricție 70



A treia restricție 50. Încă nu se vede nimic în față care să dea de bănuit că se termină drumul. Benzile rezonante nu se simt deloc. Și am suspensii destul de tari.



Abia aici se vede giratoriul, dar nu extraordinar de bine. Mai sunt circa 100 m. Restricție de 30.



Ultima restricție, 20



Probabil că aici a realizat ce se întâmplă și a tras puțin dreapta



Gaura din parapet și un nene de la APC care face poze (cel cu vestă)



Locul faptei



Nu înțeleg totuși cum s-a rupt. Sau poate e smuls parapetul din șuruburi, nu îmi dau seama




Powered by API/PUM imgur uploader....
Natural stupidity is much more dangerous than artificial intelligence

TibiV

Multumim...

Vezi ca indicatiile GPS sunt gresite. Toate te trimit pe str. Nicolae Filimon...
Mama proștilor este mereu gravidă... :)

JohannDB

                     @ kitsune...... "panoul" de glisieră/parapet a fost smuls din șuruburi.... O parte a "nenorocului" lor a fost că au intrat în parapet exact în capătul unde se termină un astfel de panou (capătul stâng al panoului); pe dreapta el este pe la mijlocul lungimii lui și n-a avut cum să se răsucească mai mult și au și luat în plin un stâlp (primul de la prindere spre dreapta) de susținere, așa că prin dispariția stâlpului, panoul s-a putut răsuci după smulgerea din șuruburi, rezultând gaura prin care s-au dus la vale.....

JohannDB

                                 Vorbeam, ceva mai în urmă, de un giratoriu "la poartă"...., respectiv giratoriul de pe "Centura Lugoj" de la km 498 la parcarea din zonă.....







   Intrarea/ieșirea în/din "corpul" de parcare de pe dreapta (mergând spre Caransebeș).


   Intrarea/ieșirea în/din "corpul" de parcare de pe stânga (mergând spre Caransebeș). Aici s-a edificat și-o benzinărie.


   Aici ieșirea din girație, spre Caransebeș......

Powered by API/PUM imgur uploader

alin2pas

Ieri am trecut și eu prin giratoriul de pe centura Lugojului; pentru un autoturism e ok, dar pentru un transport agabaritic nu prea. Totuși, un transport agabaritic e cam greu să treacă prin celelalte giratorii de pe centura Lugojului.
Cât despre semnalizarea giratoriilor, aseară la 22:30 giratoriul de pe DN6 de la intersecția cu drumul de legătură cu A1 dintre Izvin și Remetea Mare era deosebit de bine semnalizat (pe Waze): o mașină de poliție s-a plantat pe insulița separatoare de sens dinspre vest pentru a prinde vitezomanii care veneau de la Timișoara, dar funcționa foarte bine și avertizarea cu flashuri. Un alt echipaj era puțin mai târziu ,,la datorie" în Jena, spre Caransebeș.

ionut_16

Cate ACCIDENTE RUTIERE am evitat de la Oradea la București? *video camera de bord*


Video de la Tavi Pertea

JohannDB

         ""Totuși, un transport agabaritic e cam greu să treacă prin celelalte giratorii de pe centura Lugojului."" Până la momentul giratoriului "din fața portii" (acum - pe bune, este primul giratoriu din țară care "face legea la ieșirea din parcare"), s-a trecut prin girațiile Lugoj-ului și ale Caransebeș-ului și cu 40/41m lungime, dar mai greu la curbele (cele 3 serpentine) de la Plugova.... Dar de acum, cu "gogoașa" de aici, mă îndoiesc..... Cu lungimi "mai  mici" de un 33-35m mai merge, dar cu chin/talent/și blocaj de girație.

voicul

Ilegalități pe autostrăzile din România. Cum ar putea fi prevenite accidente grave de pe șoselele de mare viteză - VIDEO

Accidentul grav în care un șofer de camion ar fi adormit la volan și a accidentat trei persoane pe Autostrada A1 scoate la iveală probleme ale autostrăzii, care pot pune în pericol viața oamenilor. Deși erau obligatorii prin lege, pe tronsonul de drum nu există marcaje cu efect rezonator care ar fi putut să îi reactiveze atenția șoferului. Situația nu este unică pe șoselele de mare viteză din țară. CNAIR recunoaște problema și dă vina pe fisuri și pe crăpături pe tronsoane unde acest marcaj nu se putea aplica sau pur și simplu condițiile meteo nu ar fi permis.

https://www.digi24.ro/stiri/economie/transporturi/ilegalitati-pe-autostrazile-din-romania-cum-ar-putea-fi-prevenite-accidente-grave-de-pe-soselele-de-mare-viteza-1555233

gruiarew

Quote
Autoritatea Rutieră Română spune că nu face inspecții pe autostrăzi decât la solicitarea poliției atunci cand are loc un accident grav. Ultima astfel de inspecție pe tronsonul A1 București-Pitești a fost făcută în urma unui accident grav în februarie anul acesta.

Ăștia fac parte din CNAIR sau e altă autoritate?

Și răspunsul CNAIR e pur și simplu halucinant... condițiile meteo?? Fisuri și crăpături?
'You can't cheat an honest man. Find somebody who wants something for nothing, then give him nothing for something.'' -- A Hater's Synthesis

JohannDB

    A.R.R. ... O autoritate publică, aflată în subordinea M.T. (Min. Transporturilor).
    Ca atribuții:
      -exercită inspecția și controlul de stat privind îndeplinirea condițiilor de operare în transporturile rutiere, respectarea reglementărilor interne și internaționale referitoare la transportul rutier, inclusiv cele referitoare la transportul mărfurilor periculoase și la perioadele de conducere și de odihnă ale conducătorilor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere, precum și alte activități de inspecție și control date în competența sa prin acte normative specifice;
    -licențiază operatorii/întreprinderile de transport rutier public/cont propriu, precum și de activități conexe transportului rutier;
    -ține evidența deținătorilor de licențe/certificate pentru executarea de transporturi rutiere și de activități conexe, centralizează și valorifică informațiile prin sistemul integrat de operare și de gestiune a bazelor de date;
    -elaborează programe de transport rutier public de persoane prin servicii regulate;
    -efectuează verificarea și atestarea pregătirii/perfecționării profesionale a categoriilor de personal din transporturile rutiere;
    -avizează îndeplinirea condițiilor de funcționare a școlilor de pregătire a conducătorilor auto, precum și a programei școlare;
    -atestă instructorii auto și profesorii de legislație rutieră;
    -acordă consultanță în probleme privind normele și reglementările interne și internaționale din domeniul transporturilor rutiere și servicii de informare și îndrumare a operatorilor de transport rutier;
    -colaborează cu alte organisme de specialitate, în vederea inițierii unor programe de prevenire a evenimentelor rutiere și participă la activitatea de cercetare a evenimentelor deosebite și a situațiilor de pericol, pentru limitarea lor;
    -colaborează cu instituții și organisme naționale și internaționale la organizarea unor acțiuni de cunoaștere și aplicare a reglementărilor în domeniul transporturilor rutiere;
    Ca documente, au în "gestiune":
    -licența de transport;
    -copia conformă a licenței de transport;
    -certificat de transport în cont propriu;
    -copia conformă a certificatului de transport în cont propriu;
    -certificat de competență profesională;
    -licență de traseu;
    -licență pentru activități conexe transportului rutier;
    -activități desfășurate de autogară;
    -activități de intermediere a operatorilor de transport rutier public

   Cam astea-s.........  cu taxele și cheltuielile de rigoare și pentru astea !!

RaduC

Cred ca ar fi cazul sa vorbim despre parapetii de protecție și configurarea acestora la capetele orientate spre trafic.

Accident Incident pe autostrada, in aceasta dimineata 🚨

In jurul orei 05:00, pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină pentru a asigura masurile specifice de prevenirea și stingerea incendiilor în cazul producerii unui accident incident rutier la ieșirea de pe Autostrada A3 - intersecția Chețani, sensul de mers spre Cluj.

Au executat misiunea pompierii militari de la Punctul de Lucru Luduș, odată ajunși la locul intervenției aceștia au constatat că este vorba despre o autoplatformă care transporta un autoturism și tracta o remorcă, aceasta a părăsit partea carosabilă și a intrat în parapet. În urma impactului, șoferul, o persoană de sex masculin în vârstă de 42 ani, a necesitat îngrijiri medicale, aceasta suferind multiple plăgi deschise, victima a fost de cod galben, conștientă și cooperantă. Victima a fost preluată și transportată la CPU Luduș cu ambulanța SMURD aflată la locul intervenției.
Incidentul nu a afectat circulația din zonă. (ISU Mures)

https://www.facebook.com/groups/662813297863310/permalink/988886955255941/


























Powered by API/PUM imgur uploader