News:

.

Main Menu

Portul Constanta

Started by Ionut, October 25, 2011, 06:20:46 PM

Previous topic - Next topic

0 Members and 1 Guest are viewing this topic.

Harry

chiar dublu cand vin cerealele

RaduG

,,Nu există o astfel de discuție în momentul de față" a replicat azi ministrul transporturilor, în parlament, la întrebarea referitoare la vinderea unui pachet, majoritar sau minoritar de acțiuni la portul Constanța:

AndreiB

Cat din asta are legatura cu starea dezastruoasa a infrastructurii feroviare, insa? In mod normal transportul pe CF ar trebui sa fie optiunea de facto pentru unele marfuri, inclusiv cereale.

RaduG

În ultimii ani, cel puțin la terminalele de cereale, s-a constatat o creștere a inputurilor de pe Dunăre cu barjele și o creștere pe CF, ambele în detrimentul transportului auto.
Transportul naval al cerealelor pe Dunăre spre portul Constanța prin canalul Dunăre- Marea Neagră este de departe cel mai eficient economic, dar a fost în trecut văduvit de lipsa unei strategii de drenare permanentă a porturilor Dunării (acum am înțeles că ar exista o astfel de strategie). Astfel se întâmpla ca exact în lunile de la finalul campaniei de recoltare a cerealelor (August-Septembrie-Octombrie), când cantități interesante de cereale erau consolidate în silozurile din porturile dunărene, cotele apelor Dunării sunt cele mai mici și în unele porturi dunărene barjele nu puteau ajunge la punctele de alimentare ale ship-loader-elor.
Transportul pe cerealelor pe CF a crescut în ultimii ani, din cauza construirii a multe silozuri în țară, cu acces și încărcare la CF, și din cauza concurenței din sectorul privat al transportatorilor CF.
Acum 10-15 ani când începeau să se construiască primele terminale moderne de cereale în portul Constanța, camionul era principalul mijloc de transport pentru cereale, de la mare distanță.

tom_sawyer


RaduG

:) yup, true, era creierul plecat cu sorcova.

Harry

Quote from: RaduG on January 04, 2021, 11:35:40 AM
Citesc caietul de sarcini (extrem de subțire, nici măcar o singură hartă explicativă) pentru molurile 3s și 4s, disponibil aici: https://www.e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100108738, și mă apucă strechea când văd cum aranjaseră ei toată combinația prin PPP și comisia de prognoză:




Powered by API/PUM imgur uploader

S-a anulat

RaduG

Nu mă miră, era o documentație superflu, făcută la plictiseală, un haloimis de copy-paste din ,,Comisia de prognoză" de pe vremea lui Dragnea cu PNRR-ul actual, fără nimic concret, nici măcar un minim de planuri de la IPTANA cum o să arate molurile, deși toată lumea din port are o idee pentru că există pe hărți ale portului niște schițe preliminare, probabil făcute și pentru siguranța navigației.
Era inclusiv o hartă cu cele 5 (parcă) moluri noi, prevăzute pentru insula artificială, și cu un pod rutier ,,aruncat" peste canalul pentru barje, între danele 90 și 91:




Powered by API/PUM imgur uploader

Harry

Dubai Ports World extinde terminalul de containere din Portul Constanta cu un parc logistic

Harry

COMPANIA NATIONALA "ADMINISTRATIA PORTURILOR MARITIME" SA CONSTANTA a semnat contractul pentru Studiu de Fezabilitate - umpluturi și sistematizare teritoriu aferent danei 99 din zona fluvio-maritimă a Portului Constanța cu SELENA ENGINEERING pentru suma de 83.628 lei + tva.

Conform documentatiei:
Cheul de pe latura de Vest a bazinului fluvio-maritim este realizat în proporție de 90%, în prezent rămânând de realizat o porțiune de cca. 200 m între bazinul de remorchere și cheul aferent punctului de încărcat mărfuri în vrac direct în barje, respectiv dana 100. Pentru a satisface cerințele existente, CN APM SA Constanța dorește să realizeze în spatele danei 99 un teritoriu portuar de aproximativ 108.000 mp. Sectorul Fluvio-maritim este zona din port (în zona de acces a Porții nr. 9) care dispune de un mare potențial în ceea ce privește desfășurarea unor multiple activități, cu efecte economice benefice atât pentru investitori cât și pentru C.N. A.P.M. S.A. Constanța.

RaduG

FB Irinel Scrioșteanu

,,𝗜𝗻𝗰𝗮 𝗼 𝗹𝘂𝗰𝗿𝗮𝗿𝗲 𝗱𝗲 𝗺𝗼𝗱𝗲𝗿𝗻𝗶𝘇𝗮𝗿𝗲 𝗮 𝗶𝗻𝗳𝗿𝗮𝘀𝘁𝗿𝘂𝗰𝘁𝘂𝗿𝗶𝗶 𝗽𝗼𝗿𝘁𝘂𝗮𝗿𝗲 𝗰𝘂 𝗯𝗮𝗻𝗶 𝗲𝘂𝗿𝗼𝗽𝗲𝗻𝗶
Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico - economici ai obiectivului de investiții ,,Modernizarea infrastructurii de distribuție a energiei electrice în Portul Constanța". Hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial de ieri.
Este vorba despre înlocuirea în totalitate a echipamentelor, de pe medie/joasă tensiune din posturile de transformare existente cu echipamente noi, în conformitate cu standardele actuale de performanță și siguranță cu funcționarea pe partea de medie tensiune la 20 kV, obiectivul final al beneficiarului fiind trecerea întregii rețele de distribuție a energiei electrice RED de la tensiunea de lucru de 6kV la tensiunea de 20 kV. 
Valoarea investiției este de peste 113 milioane de lei, iar cea mai mare parte a finanțării se realizează din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Operațional Infrastructură Mare POIM 2014—2020."


https://www.facebook.com/IrinelScriosteanu/posts/1454066451599902

Harry

Astăzi, 15 iulie 2021, a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția obiectivului ,,Extinderea la 4 benzi a drumului de circulație existent între Poarta 10 bis și Poarta 10", investiție finanțată din fonduri europene prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM).
Contractul a fost atribuit, în urma unei proceduri de licitație deschisă, asocierii SC Acvatot SRL & SC OMNI CONSTRUCT LOGISTIC SRL & SC SIRIUS PROIECTARE STUDII SRL & SC DIMEX-2000 COMPANY SRL. Valoarea contractului este de 33.686.881,60 lei, fără TVA, durata de execuție a lucrărilor este de 24 luni, din care 4 luni sunt rezervate proiectării.
Se vor construi un drum cu 4 benzi de circulație cu o lungime de 982 metri, în incinta portului, un sens giratoriu adaptat la un trafic semnificativ de vehicule lungi cu remorci sau semiremorci și două bretele de acces ce vor reprezenta punctul de conexiune pe fiecare sens de circulație de acces intrare sau ieșire pe la Poarta 10 bis.
Realizarea proiectului ,,Extinderea la 4 benzi a drumului de circulație existent între Poarta 10 bis și Poarta 10" va contribui la modernizarea infrastructurii portuare în vederea manipulării unui volum crescut de marfă, în condiții competitive, modernizarea și fluidizarea drumului de circulație existent între Poarta 10 bis și Poarta 10 care să reducă timpul de tranzitare al autovehiculelor către porțile de acces ale portului Constanța, în condiții de siguranță.

Harry

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța a finalizat proiectul de investiții ,,Implementarea unei dane specializate într-o zonă cu adâncimi mari - Dana 80", început în anul 2018.

Proiectul a fost realizat prin execuția a două obiective:

- Obiectivul 1 – Modernizarea Danei 80 prin instalarea de noi echipamente pentru dană (amortizori, bolarzi), adecvate primirii de nave de cereale mari;

- Obiectivul 2 – Modificarea LFI Agigea Nord prin construirea unei linii CF la Dana 80.

Lucrările au fost executate de Asocierea SC ABC VAL SRL Constanța – SC EURO CONSTRUCT SA Constanța – SC VAMIG SRL Constanța – UNIVERSITATEA TEHNICĂ DE CONSTRUCȚII București.

Valoarea finală a lucrărilor de execuție este de 14.216.109 lei (fără TVA), valoare care conține și organizarea de șantier.

Recepția la terminarea lucrărilor a avut loc în data de 24.08.2021.

Durata de garanție a lucrărilor este de 60 luni.

Lungimea totală a liniei CF executate este de 4.114 km, s-au montat aparate de cale (3 buc.), podețe tubulare (3 buc.), suprafața construită totală fiind de 39.527 mp, din care linie CF de 35.251 mp, șanțuri dalate 3.895 mp, șanțuri de pământ 380,57 mp.

S-au montat 132 amortizori de cheu și 6 bolarzi.

Prin alocarea Danei 80 pentru alte activități, se eficientizează utilizarea danelor de mare adâncime existente în Portul Constanța. Realizarea racordului CF va conduce la suplimentarea traficului feroviar și prin aceasta la eficientizarea sistemului feroviar din Sectorul Fluvio-Maritim al portului și a celui din țară.

Obiectivul principal urmărit de CN APM SA Constanța este creșterea traficului portuar prin dezvoltarea infrastructurii, astfel, odată cu finalizarea acestei investiții va crește atractivitatea portului Constanța în comparație cu celelalte porturi din bazinul Mării Negre.

Proiectul ,,Implementarea unei dane specializate într-o zonă cu adâncimi mari - Dana 80" este cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul Operațional Infrastructură Mare POIM 2014-2020, Axa Prioritară 1 - Îmbunătățirea mobilității prin dezvoltarea rețelei TEN-T și a transportului cu metroul - Obiectivul Specific 1.3 Creșterea gradului de utilizare a căilor navigabile și a porturilor situate pe rețeaua TEN-T centrală.

Valoarea contractului de finanțare este de 25.778.122 lei (cu TVA), din care: 85% rata de finanțare UE și 15% contribuție de la Bugetul de Stat.



RaduG

Dana 80 este a Comvex-ului, nu-i așa?

RaduG

Hartă numerotare dane în portul Constanța, courtesy TTS:





Powered by API/PUM imgur uploader