News:

.

Main Menu

Poduri, pasaje și viaducte

Started by davyl, October 13, 2011, 04:39:05 PM

Previous topic - Next topic

1 Member and 3 Guests are viewing this topic.

Ionut

În sfârşit: Un consorţiu italian va reabilita podul Olt de la Slatina într-un proiect de aproape 30 milioane lei

Un consorţiu italian va reabilita podul rutier peste Olt de la Slatina, contractul de atribuire a lucrării fiind semnat de reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova, transmite corespondentul MEDIAFAX. Directorul Secţiei Drumuri Naţionale (SDN) Slatina, Adrian Motorga, a declarat că lucrările propriu-zise ar urma să înceapă anul viitor, consorţiul format din cinci firme italiene având trei luni la dispoziţie pentru realizarea documentaţiei tehnice. ,,Este vorba despre o asociere de firme din Italia. Trei luni au la dispoziţie pentru proiectare şi 12 luni pentru execuţie. Practic, anul acesta se vor ocupa de proiectare. Trebuie să facă proiectul tehnic, să fie avizat în CTE, să obţină avizele şi autorizaţiile necesare. După aceea, se va da ordin de începere pentru execuţie", a afirmat Motorga.

El a adăugat că încă nu s-a stabilit care va fi ruta ocolitoare, după închiderea traficului rutier pe Podul Olt. ,,Ca rută ocolitoare, în studiul de fezabilitate, este cea de la Moşteni. Vom vedea dacă va rămâne aceasta, aşteptăm proiectul şi propunerea pentru ruta ocolitoare. Va fi o discuţie comună şi vom alege varianta optimă", a mai spus Adrian Motorga.

Valoarea estimată, fără TVA, a investiţiei este de 26,35 milioane lei. Contractul este finanţat cu bani de la bugetul de stat.

De-a lungul timpului, în calea de rulare a Podului Olt au apărut gropi mari. Cea mai recentă este din 26 iulie 2016, când angajaţii SDN Slatina au împrejmuit zona cu balize de ocolire, în aşteptarea scoaterii la licitaţie a lucrării de reparaţie. Ulterior, ,,artificiul" găsit de drumari a fost aplicarea unei plăci de metal deasupra fisurii. Deoarece nu s-a intervenit, groapa s-a mărit, iar soluţia găsită a fost aplicarea unei plăci de metal şi mai mare. Abia în august 2017, groapa a fost astupată.

Şi în 2010, în dreptul primului picior al podului, dinspre Slătioara, în carosabil a apărut o groapă de o jumătate de metru. Aceasta a fost acoperită după câteva zile în care traficul s-a desfăşurat cu greutate sau a fost închis. Costurile acelei lucrări s-au ridicat la aproximativ 200 de milioane de lei vechi.

Problemele cu găurile în covorul asfaltic au început să apară după mineriada din 1999, când pentru blocarea accesului, pe pod au fost puse bucăţi mari de piatră, care au afectat structura de rezistenţă. Pe de altă parte, problemele din ultimii ani sunt cauzate chiar de lucrările de reabilitare de acum 25 de ani, care au fost făcute de mântuială.

ZF

danutzu_1069


Ce bucati mari de piatra pot afecta structura ???

JohannDB

......"""Ce bucati mari de piatra pot afecta structura """""........
     Probabil o sarcină statică "permanentă" ( total diferită de o sarcină/suprasarcină temporară în traversare), mai îndelungată, ce ține sub tensiune (fără descărcare) anumite elemente de structură și rezistență inducând forțe ce nu sunt "ciclice", de aici rezultând deteriorări (cel puțin microfisuri).... Cu tot tacâmul ulterior de "urmări" !

NGC

Quote from: Ionut on July 22, 2018, 07:57:29 AM
Quote
Un consorţiu italian va reabilita podul rutier peste Olt de la Slatina [...] consorţiul format din cinci firme italiene [...].

Parca s-a mai scris pe forum despre aceasta licitatie, respectiv "Proiectare, asistenta tehnica si executie ''Podul rutier peste Olt la Slatina, pe DN 65 Km 48+570"", sau cel putin s-a discutat in privat.

Nu stiu cum au numarat ei de le-a iesit ca sunt 5 firme, pentru ca asocierea are de fapt 3 firme, respectiv GUIDI COSTRUZIONI (lider), PREVE COSTRUZIONI si GROMA SOCIETA DE INGEGNERIA. :o

Harry

#2599
La inceputul lui 1900, la Dragasani, peste Olt se construieste un impresionant pod rutier lung de 370 de metri. Acesta era al treilea cel mai lung pod din Romania dupa complexul Regele Carol 1 de la Cernavoda (peste Dunare) si podul de la Slatina, tot peste Olt, care avea o lungime de 410 metri.

Podul de la Dragasani a fost distrus in timpul primului Razboi Mondial.



Si pt ca tot s-a postat mai sus. Podul original de la Slatina:

La sfarsitul lui 1800, la Slatina, peste Olt se construieste al doilea cel mai lung pod din Romania (410 metri) dupa complexul Saligny de la Cernavoda.

Lucrarile au fost realizate de catre o echipa coordonata de inginerul Nicolae Davidescu. La pod se remarca superbele intrari din piatra si fier forjat. Distrus in timpul primului razboi mondial, podul este reconstruit insa elementele decorative astazi nu mai exista.





intrebare: in caietul de sarcini este prevazuta refacerea elementelor decorative?



NGC

Quote from: Harry on July 22, 2018, 11:15:09 AM
intrebare: in caietul de sarcini este prevazuta refacerea elementelor decorative?

Caietul de sarcini il puteti gasi timp de 30 de zile aici, dar nu se poate cauta direct in el, asa ca poate il converteste cineva.

prd.marius

Nimic nou despre podul de la Turda? Mersi

Hercule

S-au acoperit gaurile din calea de rulare. In rest nici o miscare, se circula alternativ la semafor.
Turda e horror dpdv al strazilor.
Deșteaptă-te române!

prd.marius

Ultima data cand am trecut pe acolo, am ocolit pe strada Armatei din cauza podului.
Dar dezastru si pe acolo.
Din pacate nimic nici despre legatura DN1 - A3, in zona Tureni/Martinesti. :(

Kidu

Pasajul CET, centura Nord Arad, stadiu 23.07.2018:

Rampa acces dinspre Nadlac:






Rampa acces dinspre Oradea/Deva:


Bretea de acces dinspre DJ 709B (din directia Sofronea/Curtici):


Progresul este unul anemic, o rusine pentru orice drumar.

voicul

#2605
Quote from: Kidu on July 23, 2018, 09:28:18 AM
Rampa acces dinspre Oradea/Deva:

Asta pare uzura deja.
Erau muncitori in zona?

Kidu

Erau cativa la rampa dinspre Nadlac, tot acolo erau si azi dimineata cat si in ultimele doua-trei saptamani insa nu prea se vede niciun spor.

perfidus

Quote from: NGC on July 22, 2018, 11:54:40 AM
Quote from: Harry on July 22, 2018, 11:15:09 AM
intrebare: in caietul de sarcini este prevazuta refacerea elementelor decorative?

Caietul de sarcini il puteti gasi timp de 30 de zile aici, dar nu se poate cauta direct in el, asa ca poate il converteste cineva.

Referitor la reabilitarea podului de pe DN65 peste Olt la Slatina, din caietul de sarcini aflam ca proiectul se va baza pe SF-ul intocmit de SC EXPERT PROIECT 2002 SRL si BETARMEX SRL. Poate de acolo sa putem afla detalii despre refacerea elementelor decorative. Sincer am mari rezerve ca s-ar fi gandit si la asta, si nu vad nici alte cerinte in CS legate de restaurare (daca este declarata lucrare monument).

Autostrada Pitesti - Craiova (A12) e ingropata. Se prefigureaza Drumul Expres CrPit (DEx12).; Contract semnat Tr.1 12.2018 - Tirrena Scavi ; Tr.2/L1&L2 finalizat - Spedition UMB ; Semnare contract Tr.3 si Tr.4 16.09.2020  - Spedition UMB ; Licitația pentru ,,Centura de ocolire Craiova Varianta Sud DN 56- DN 55- DN 6" - contract semnat 14.01.2022 - Rizzani de Eccher; "Constructia Variantei de Ocolire Targu Jiu – Finalizare Lucrari" - contract semnat 22.09.2020 - S.E.C.O.L. - stadiu lucrari 60%; "Reabilitare DN 6, Alexandria – Craiova, Lot 2: km 132+435 – km 185+230 – Relicitare" - contract semnat in 08.03.2022 - Ozaltin Inșaat

adiarc

la pasajul peste CF ( lucrare aferenta modernizarii coridorului Rin-Dunare ),la intrarea in Saros pe Tarnave,pe dreapta,sensul spre Sibiu,au intrat in actiune baietii de la Deme Macarale.Din cele 2 segmente unul este pe pozitii si urmeaza in scurt timp si al doilea,daca,codul galben permite...Bravos Deme













momentan atat.
"Eficienta" cnair...claimuri de sute de milioane de lei,puse pe tava constructorilor pentru proiecte inexistente ( LD2 sect E ; LD 3 ; A10 )

DESFIINTATI compania Antiinfrastructura

NGC

Quote from: NGC on July 22, 2018, 10:23:34 AM
Quote from: Ionut on July 22, 2018, 07:57:29 AM
Quote
Un consorţiu italian va reabilita podul rutier peste Olt de la Slatina [...] consorţiul format din cinci firme italiene [...].

Parca s-a mai scris pe forum despre aceasta licitatie, respectiv "Proiectare, asistenta tehnica si executie ''Podul rutier peste Olt la Slatina, pe DN 65 Km 48+570"", sau cel putin s-a discutat in privat.

Nu stiu cum au numarat ei de le-a iesit ca sunt 5 firme, pentru ca asocierea are de fapt 3 firme, respectiv GUIDI COSTRUZIONI (lider), PREVE COSTRUZIONI si GROMA SOCIETA DE INGEGNERIA. :o

Contractul a fost atribuit saptamana trecuta catre GROMA SOCIETA DE INGEGNERIA contra 20.905.121,55 RON fara TVA.