News:

.

Main Menu

Discuții ca-n gară

Started by Ionut, June 08, 2016, 06:02:32 PM

Previous topic - Next topic

0 Members and 6 Guests are viewing this topic.

Cetatean

Scriu aici,studiu de fezabilitate pentru electrificare pe Vintu Sibiu Podu Olt?
Oare o sa faca si RK?
Podu Olt Fagaras Brasov? Stiti ceva de ea?

rio tinto

Salut, daca as vrea sa ma angajez la firma de curatenie al vagoanelor CFR pregatite la depoul Grivita inainte de calatorii, cui ma adresez? Cum se numeste firma de curatenie daca stie cineva? Pe net nu gases nimic. Multumesc


mariusbalasa

1/ Bugetul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a fost suplimentat cu suma de 433,766 milioane de lei pentru susţinerea transportului feroviar, întreţinerea infrastructurii feroviare, plata facilităţilor de călătorie.
Tot Ministerului Transporturilor i-au fost alocate 50 de milioane de lei, sumă necesară pentru plata avansului la contractul de execuţie a Magistralei 6, lot 1, Tokyo - Aeroport Henri Coandă.
https://newsweek.ro/actualitate/guvernul-a-suplimentat-bugetele-mai-multor-ministere-pentru-ce-vor-fi-folositi-banii

2/"Ministerul Transporturilor și Infrastructurii atrage peste 470 milioane de euro din Fondul de Modernizare pentru o investiție de eficiență energetică în sectorul transporturilor-material rulant sustenabil. Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) a primit miercuri din partea BEI confirmarea finanțării proiectului, proiect finanţat prin Fondul pentru Modernizare, cu o valoare de peste 470 milioane euro, conducând la atingerea obiectivelor prioritare ale ministerului de resort în ceea ce privește îmbunătățirea infrastructurii feroviare, prin achiziția de material rulant eficient.
Noua investiție propusă se va materializa în achiziția a 62 de trenuri electrice și va conduce la creșterea frecvenței de călătorie utilizând transportul feroviar și la o reducere semnificativa de emisii de CO2 (12.014,7t CO2/an, ceea ce reprezintă 29,2 % raportat la situația actuală).
https://www.antena3.ro/actualitate/ministerul-transporturilor-trenuri-electrice-rute-romania-688708.html

3/
Ramele electrice achiziționate vor fi operaționale pe 11 rute, respectiv:
➢ R1: București Nord – Ploiești Vest – Brașov;
➢ R2: Brașov – Gheorghieni;
➢ R3: București Nord – Ploiești Sud – Adjud;
➢ R4: București Nord – Roșiori Nord;
➢ R5: București Nord – București Obor;
➢ R6: București Nord – Fundulea;
➢ R7: Arad – Timișoara – Caransebeș;
➢ R8: Huedin – Cluj – Bistrița;
➢ R9: Iași – Pașcani – Suceava;
➢ R10: Bacău – Pașcani;
➢ R11: Fetești - Constanța

Proiectul se va finaliza în 2027 și contribuie la sprijinirea utilizării tehnologiilor cu emisii reduse de carbon în transportul feroviar, prin îmbunătățirea transferului modal care va asigura reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, în conformitate cu obiectivele Comisiei de reducere a impactului asupra mediului și de îmbunătățire a eficienței energetice.
https://www.facebook.com/MinisterulTransporturilor/posts/705906528238155?ref=embed_post

4/Bani pentru modernizarea a 55 de locomotive electrice și conversia altor 20 din diesel în electrice
S.R.
12 Oct 2023 - 16:07
https://www.euractiv.ro/politic-intern/bani-pentru-modernizarea-a-55-de-locomotive-electrice-si-conversia-a-20-din-diesel-in-electrice-63967

5/ De asemenea, Guvernul alocă bani pentru modernizarea a 139 vagoane de călători.

SB76UFO

Probă a absurdului românesc!

Nu subiectul este absurd ci ăl de nu știe să redacteze un text simplu.
"Prostia este eternă și invincibilă"

MarianD

Pe principiul: cainii pot sa muste, dar mustele pot sa caine?     Confucius, 2023.

bbk

Astazi, la TN din Margina, am vazut un DA cu 22 de vagoane de marfa pe direcția Lugoj-Ilia, nici nu mai știu cati ani au trecut de când am vazut ultimul tren de marfa pe linia aceasta

dan tm

nu a trecut mai mult de un an sau doi.
 
Ducea TRC cite un tren de la Vintu de Jos la Kikinda si invers.

dan tm


Sorinus

Un Dorel asemanator a daramat o pasarela si a omorat un om acum ceva ani, pe DN1. Ar trebui masuri drastice pt astfel de tampiti, cum sa pleci la drum in halu` asta? Daca erau oameni langa trecerea la nivel si erau atinsi de cabluri?

rio tinto

Daca programatorul de la CFR Calatori nu face diferenta intre "reply" si "replay"... e groasa

https://prnt.sc/nMYlWV5t6b_y

etravel

No replay, adica sa nu te prinda ca mai faci si a doua oara la fel.  :lol:

bgd77

Se pare ca de luni o sa fie greva la CFR:
https://www.bns.ro/media-noutati/comunicate-de-presa/comunicat-de-presa-sindicalistii-ceferisti-au-decis-incepe-greva-la-cfr-s-a

Spun ca o sa se asigure 1/3 din activitatea normala, stie oare cineva cand se va anunta clar ce trenuri vor circula si care nu?


dargauda

Retrospectiva feroviară 2023. Semnări de contracte, accidente grave și bugete amânate

Retrospectiva feroviară 2023 este una pestriță, cu bune și cu rele deopotrivă. A fost anul în care s-au lansat foarte multe licitații și s-au semnat foarte multe contracte pentru modernizarea căii ferate. Însă tot în 2023 s-au anulat și licitații importante de modernizare, cum ar fi cele pentru Craiova-Caransebeș. Și tot în acest an au avut loc câteva accidente feroviare grave.

Club Feroviar a făcut o sinteză a celor mai importante evenimente ce au marcat în acest an, până în momentul de față, transportul pe calea ferată și transportul urban pe șină.

Dincolo de partea bună, reprezentată de lansarea de licitații și semnarea de contracte, nu am putut trece cu vederea nici aspectele negative. Și nu au fost puține, din păcate – și la vârf, și la "nivelul șinei". La vârf am avut directori de companii feroviare de stat puși sub urmărire penală sau surprinși în întâlniri de taină cu concurența. Cât privește ceferiștii de rând, au fost cazuri de mecanici băuți sau drogați și accidente feroviare grave. Vă invităm să citiți în continuare Retrospectiva feroviară 2023, structurată în ordine cronologică.

reconversie profesională la Tarom cursuri de calificare la CENAFER angajări la Thales Systems

Ianuarie: Ion Simu-Alexandru și Petru Ceșa, puși sub urmărire penală de DNA
Retrospectiva feroviară 2023 salariile șefilor din CFR directorul general al CFR SA concediere abuzivă la CFR Revocarea lui Simu concediere ilegală la CFR SA cutremur la vârful CFR SA contracte la CFR Complexul Astoria Snagov Ion Simu-Alexandru este în Dubai Rotația cadrelor la CFR SA director general al CFR SA

3 ianuarie – CFR SA a dat publicității date informative privind lucrările de modernizare pe Predeal-Brașov, după cum rezultă din studiul de fezabilitate realizat de asocierea Egis-Italrom. A fost selectată opțiunea care include construirea unui tunel cu lungime de 9,80 km între granița Azuga/Predeal și Timișul de Sus.

4 ianuarie – Club Feroviar începe testarea traseelor viitorului tren metropolitan București. Am început cu "ruta corporatiștilor", București Nord-București Băneasa-București Obor. Apoi, la două zile distanță, am testat și "cursa navetiștilor", București Nord-Buftea-Periș-Scroviștea

5 ianuarie – La 12 ani de la inaugurare, Primăria Capitalei face primul pas pentru recepția Pasajului Basarab. A lansat licitația pentru realizarea expertizei tehnice

9 ianuarie – Studiul de fezabilitate pentru modernizarea și electrificarea liniei Constanța-Mangalia, realizat de asocierea Baicons Impex-ISPCF, a fost predat beneficiarului, CFR SA.

9 ianuarie – Indicatorii pentru modernizarea Gării de Nord au fost publicați în Monitorul Oficial

12 ianuarie – primul miting al ceferiștilor din 2023, în Piața Victoriei. Se cere aplicarea Statutului personalului feroviar

16 ianuarie – Directorul general al CFR SA, Ion Simu-Alexandru, și directorul general adjunct tehnic, Petru Ceșa, au fost puși sub urmărire penală de către DNA Timișoara, în urma dezvăluirilor făcute de Club Feroviar. O zi mai târziu, la DNA este audiat ministrul Sorin Grindeanu

17 ianuarie – După ce a fost oprit timp de 17 ani, trenul Valea Vișeului-Rahov și-a reluat circulația, ca urmare a lucrărilor făcute de SRCF Cluj în regie proprie

20 ianuarie – CFR SA a transmis spre SEAP documentația pentru licitația contractului de proiectare și execuție destinat primei faze de modernizare a Gării de Nord din București

23 ianuarie – Club Feroviar a adresat o scrisoare deschisă premierului Nicolae-Ionel Ciucă și ministrului de Finanțe, Adrian Câciu, pe tema modului în care Ministerul Transporturilor, sub conducerea lui Sorin Grindeanu, a înțeles să împartă între cele opt regionale CFR fondurile de investiții

25 ianuarie – Sute de angajați ai spitalelor CF au pichetat Ministerul Transporturilor

28 ianuarie – Vine iarna, cu zăpezi și viscol, prilej cu care se reconfirmă importanță căii ferate – în Moldova se poate ajunge doar cu trenul

31 ianuarie – Guvernul a aprobat reorganizarea AFER, prin separarea Autorității de Siguranță Feroviară Română – ASFR, pentru a evita o procedură de infrigement de la Comisia Europeană, cu obiect respectarea prevederilor Pachetului 4 Feroviar.

31 ianuarie – Locomotiva Rapid 100 a plecat la drum



Februarie: Constructori desemnați pentru metroul din Cluj și Magistrala 6 din București
energie electrică la Metrorex deratizare la metrou pasaje de legătură la metrou Eroilor1 februarie – Petru Ceșa, directorul general adjunct Tehnic, a doua poziție ca importanță în compania de infrastructură, revine ca director al Sucursalei Regionale Cluj a CNCF CFR SA

6 februarie – Club Feroviar prezintă topul datornicilor la stat din domeniul feroviar, pe baza datelor ANAF

7 februarie – ARF a anunțat că procedura privind achiziția de 12 rame electrice pe bază de pile de combustie cu hidrogen, finanțată prin PNRR, a fost anulată din lipsă de oferte

9 februarie – Adunarea Generală a Acționarilor de la Metrorex a stabilit cine va face parte din noul Consiliu de Administrație: Mariana Petre, Iosif Szentes, Mihai Barbu, Gabriel Popa și Traian Preoteasa.

10 februarie – Ministerul Transporturilor a decis cine va face parte din noul Consiliu de Administrație al CFR SA. Ion Damian, Marius Chiper, Mihaela Mocanu, Dorin Mitan, Gheorghe Udriște, Diana Doina Țenea și Marian Zamfir

11 februarie – S-a stabilit componența noului Consiliu de Administrație al CFR Călători: Sorin Georgel Flutur, Gabriel Popa, Traian Preoteasa, Valentin Dorobanțu, Marin Stancu, Mariana Prodan și Rela-Nicoleta Ștefănescu. Pe 14 februarie se fac anunțurile oficiale

15 februarie – Apare proiectul bugetului pe 2023 al Telecomunicații CFR

16 februarie – Ministerul Transporturilor a întocmit bugetul CFR Marfă pe 2023

16 februarie – Carieră Feroviară în România (CFiR) și Facultatea de Căi Ferate, Drumuri și Poduri au organizat cea de-a doua ediție a evenimentului ,,Ziua Carierei Feroviare dedicată studenților/masteranzilor FCFDP – UTCB", sub sloganul ,,Împreună formăm noua generație de ingineri feroviari".

22 februarie – Ordonanța care permite înființarea noii CFR Marfă, Carpatica Feroviar, a fost aprobată de Guvern

28 februarie – A fost desemnat constructorul metroului din Cluj-Napoca: Asocierea Gulermak Agir Sanayi Insaat Ve Taahhut A.S. – Gülermak Spólka Z Ograniczona Odpowiedzialnoscia-Alstom Transport S.A. – Arcada Company S.A.

28 februarie – Metrorex a stabilit constructorul pentru Magistrala 6 de metrou, tronsonul Tokyo-Aeroport Otopeni. Oferta desemnată câștigătoare a fost cea a asocierii Gülermak Ağır Sanayi İnşaat ve Taahhüt A.Ş. (lider) – SOMET SA.



Martie: Accidente feroviare grave la Roșiori Nord și Galați
accidentele feroviare de la Roșiori și Galați CFR Călători retrage locomotivele accidentul feroviar din gara Galați5 martie – Se publică bilanțul Poliției Transporturi pe 2022. Numărul de infracțiuni, în creștere față de 2021

6 martie – CFR Marfă, CFR SA și concordatarul CITR au întocmit un acord tripartit pentru prelungirea concordatului CFR Marfă

13 martie – La intrarea în stația Roșiori Nord, două vagoane din compunerea unui tren al DB au deraiat și unul s-a răsturnat, după ce garnitura a fost lovită din spate de locomotiva aflată la tracțiunea trenului IR 1822 al CR Călători. Traian Preoteasa a încercat să mușamalizeze incidentul.

14 martie – Apare primul draft al bugetului CFR SA pe 2023, în care pierderea pur și simplu explodează, fiind prevăzut un rezultat negativ de peste 1,4 miliarde de lei

15 martie – Guvernul aprobă bugetul CFR Marfă pe 2023, construit pe un profit de 240.000 de lei

15 martie – CFR SA a lansat licitația pentru modernizarea căii ferate Craiova-Caransebeș, primele trei loturi: Craiova-Filiași, Filiași-Igiroasa și Igiroasa-Drobeta Turnu Severin, inclusiv legăturile CF ale noii variante de traseu Balota cu stațiile Prunișor și Drobeta Marfă, Stația CF Drobeta Marfă, Racord CF Dudașu (41,234 km)

16 martie – Apare prima variantă a bugetului CFR Călători pe 2023, construită pe o pierdere de șapte ori mai mare față de cea preliminată pe 2022

22 martie – S-au depus ofertele la megalicitația Primăriei Capitalei pentru modernizarea a 50 km de linie de tramvai. Patru loturi au rămas fără pretendenți

23 martie – Ministerul Transporturilor a elaborat un draft al proiectului de Ordin care instituie reexaminarea angajaților feroviari cu responsabilități în siguranța circulației

24 martie – S-a lansat licitația pentru modernizarea stației CF Valu lui Traian, în valoare de 80 milioane de euro

25 martie – Un accident feroviar grav se produce în gara Galați. O locomotivă a lovit violent un vagon, iar o ceferistă a murit

27 martie – ARF a reluat licitația de trenuri cu hidrogen

28 martie – CFR Călători a pierdut definitiv procesul cu Club Feroviar. Ambiția lui Preoteasa a fost plătită din bani publici

29 martie – PMB a atribuit contractul de expertizare a pasajului Basarab către firma Betarmex

30 martie – Consiliul de Administrație al CFR Călători a decis să retragă din circulație toate locomotivele care au soluția tehnică precum cea care a provocat accidentul feroviar de la Galați.



Aprilie: SCRL Brașov iese din insolvență, se semnează contractele pentru Cluj Napoca-Episcopia Bihor
locomotive cu bani din PNRR SCRL Brașov a ieșit din insolvență Modernizarea locomotivelor piese pentru locomotive5 aprilie – Transferoviar Călători a cumpărat trei rame Alstom Coradia Lint la mâna a doua din Germania

7 aprilie – Au fost semnate contracte de finanţare pentru investiții feroviare de 300 de milioane de euro, prin PNRR: ,,Achiziție de 20 rame electrice interregionale de lung parcurs RE-IR-2", ,,Achiziția de 16 locomotive electrice noi pe 4 osii cu sisteme ERTMS, capabile să tracteze până la 16 vagoane de călători" și ,,Achiziția a 12 automotoare în tracțiune electrică pe bază de pile de combustie cu hidrogen, achiziționarea serviciilor de mentenanță și reparații a acestor automotoare, necesare funcționării respectivelor automotoare și achiziționarea serviciilor de alimentare cu hidrogen".

7 aprilie – SCRL Brașov a ieșit din insolvență, după opt ani. Salariații își primesc sumele restante

11 aprilie – CNCF CFR SA anunță că au fost semnate toate cele opt contracte pentru electrificarea căii ferate Cluj Napoca-Episcopia Bihor, pentru consultanță, proiectare și execuția lucrărilor, în valoare de 7,75 miliarde de lei.

11 aprilie – Proiectul de buget al Metrorex pe 2023 a fost pus în consultare publică de către Ministerul Transporturilor

19 aprilie – Sorin Grindeanu vizitează Astra Rail Caracal, uzină devalizată de Cristian Burci. Ministrul se afișează cu un politician inculpat pentru corupție

20 aprilie – CFR SA semnează un contract de 60 de milioane de lei pentru trei mașini de reparare a căii ferate, cu compania elvețiană Matisa Materiel Industriel.

21 aprilie – Biletul unic feroviar a intrat în teste. Transferoviar Călători, primul OTF privat introdus în sistem

27 aprilie – Au loc arestări la Metrorex, pentru fraudarea unor concursuri de angajare de mecanici

28 aprilie – Aktor începe lucrările la tunelurile de pe calea ferată Brașov-Sighișoara

29 aprilie – După ce Club Feroviar a semnalat numeroasele defectări, CFR Călători a anunțat că schimbă automotoarele de pe linia de Otopeni cu unele proaspăt ieșite de la reparații.



Mai: Anunțuri în premieră la Conferințele Club Feroviar, ediția a XVII-a
2 mai – Metrorex și compania Gulermak au semnat contractul de execuție pentru al doilea lot din linia 1Mai – Aeroport (Tokyo/Băneasa- Aeroport), în valoare de 1.278.415.271,87 lei, fără TVA.

5 mai – Încă un lot din calea ferată Craiova-Caransebeș (Cap X PO Nou Poarta-Caransebeș) a fost scos la licitație în vederea modernizării, pentru aproape 300 de milioane de euro

8-10 mai – La Poiana Brașov se desfășoară Conferințele Club Feroviar, ediția a XVII-a, cel mai important eveniment în domeniul materialului rulant, al infrastructurii feroviare şi al transportului urban pe șine din România. Pe 8 mai a avut loc Conferinţa de Material Rulant, pe 9 mai – Conferinţa de Infrastructură, iar în ultima zi – vizitele tehnice (TEHMIN Braşov şi RATBV). Evenimentul a constituit prilejul pentru anunțarea unor informații în premieră, dintre care menționăm dezvăluirea designului noilor trenuri Alstom Coradia pentru România, lansarea procedurilor pentru tram train-ul Oradea, proiectul stației de metrou Cișmigiu etc.

15 mai – Studiul de fezabilitate pentru calea ferată Timișoara Nord-Stamora Moraviţa-frontieră cu Serbia, cu conexiunea Voiteni-Berzovia-Reşiţa a fost aprobat de SRCF Timişoara

16 mai – Are loc primul protest al USLM la Ministerul Transporturilor din 2023. Câteva sute de angajați ai Metrorex și-au strigat nemulțumirile

17 mai – Accident feroviar la Toporu. Două locomotive s-au ciocnit în linie curentă, unul dintre mecanici era beat. Trenurile United Railways sunt trase pe dreapta de ASFR

18 mai – DB Cargo Romania a lansat DB Cargo Romania Academy

18 mai – Ion Simu-Alexandru este numit director general al CNCF CCFR SA pentru un mandat de patru ani

19 mai – CFR SA anunță că a transmis către JOUE anuntul de licitație pentru ultimele două loturi din linia ferată Craiova-Caransebeș, și anume Drobeta Turnu Severin – Băile Herculane (Lotul 4) și Băile Herculane – PO Nou Poarta (Lotul 5)

19 mai – CFR Călători a lansat primele patru licitații pentru modernizarea de locomotive și vagoane prin PNRR, în valoare cumulată de peste 166 milioane de euro

25 mai – Se semnează contractul pentru metroul Cluj-Napoca, în valoare de 9 miliarde de lei, cu asocierea Gulermak Agir Sanayi Insaat Ve Taahhut A.S. – Gülermak Spólka Z Ograniczona Odpowiedzialnoscia – Alstom Transport S.A. – Arcada Company S.A.

26 mai – Sebastian Vlădescu și alți foști oficiali ai statului român sunt condamnați definitiv la închisoare în dosarul mitei date de Swietelsky pentru modernizarea căii ferate Cernavodă-Constanța

29 mai – Metrorex a scos la licitație calea de rulare pe Magistrala 6 de metrou, 1 Mai-Aeroport Henri Coandă, în valoare de 260 milioane de euro

29 mai – Câteva sute de angajați ai CFR Călători, în frunte cu liderul sindical Rodrigo Maxim, au protestat în fața Palatului CFR

31 mai – Regionala CFR Brașov a aniversat 150 de ani de la primul tren ajuns în oraș.



Iunie: Campionatul European al Vatmanilor TRAM-EM, la Oradea
școală de vatmani tramvaie la Oradea Campionatul European al Vatmanilor TRAM-EM3 iunie – La Oradea are loc a 10-a ediție a Campionatului European al Vatmanilor TRAM-EM, precedat de o masă rotundă pe teme feroviare. Pe locul 1 s-a clasat echipa Vienei, iar pe locul 2 – echipa din Goteborg, din care a făcut parte un român stabilit în Suedia. O româncă a condus tramvaiul pentru echipa din Bruxelles

7-9 iunie – La București are loc cea de-a VIII-a ediție a Târgului de Carieră Feroviară în România

10 iunie – Un mecanic beat de la GFR era cât pe ce să arunce în aer Sighișoara. CFR SA a încercat mușamalizarea incidentului

16 iunie – Curtea de Apel București a dat definitiv câștig de cauză asocierii care a construit Magistrala 5 de metrou, respectiv Astaldi (în prezent Webuild), FCC Construccion, Delta ACM și A.B. Construct, în litigiul cu Metrorex, care trebuie să plătească 68,5 milioane de lei plus TVA și dobânzi

16 iunie – CFR Călători a inaugurat programul Trenurile Soarelui 2023, cu Traian Preoteasa în trenul de Constanța

21 iunie – Încep lucrările pregătitoare pentru deschiderea șantierelor pentru modernizarea liniilor, peroanelor și a instalațiilor feroviare din stațiile Fetești și Ciulnița, în valoare de 309 milioane de lei

23 iunie – Se lansează garnitura de metrou Rapid 100

26 iunie – Are loc un nou protest al ceferiștilor, în parcul din fața Ministerului Transporturilor, organizat de Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România.



Iulie: Traian Preoteasa și Călin Mitică, întâlnire de taină la mall Băneasa
Retrospectiva feroviară 2023 Traian Preoteasa-Călin Mitică Traian Preoteasa și Călin Mitică1 iulie – Companiile de cale ferată găsesc modalități originale de aplicare a statutului personalului feroviar

3 iulie – Traian Preoteasa face presiuni și vrea să știe cine face și cine nu face ore suplimentare. Sindicatele au amenințat că refuză prestarea acestora.

4 iulie – Autoritatea de Siguranță Feroviară majorează tarifele pentru serviciile prestate

5 iulie – Încă un accident feroviar. O locomotivă a CFR Călători a lovit o alta

6 iulie – Reprezentanți ai fabricantului tramvaielor Astra din București explică de ce în acestea nu este întotdeauna aer condiționat.

7 iulie – Primul an de mandat al șefului CFR SA, Ion Alexandru-Simu se sfârșește cu pierderi masive pentru companie.

10 iulie – Ministrul Transporturilor se face luntre și punte pentru conexiunea feroviară a aeroportului Timișoara, cea a celui din Brașov fiind lăsată în planul doi, pe anii ce vor veni.

11 iulie – CFR SA îi scoate iarăși câștigători pe Astaldi la Caransebeș-Lugoj, Alstom contestă. Doi ani de ping-pong cu proiectul

12 iulie – Se apropie greva la CFR SA. Sindicatele au sesizat administrația privind conflictul de muncă

14 iulie – Căldurile infernale și absența instalațiilor de aer condiționat duc la leșinuri în trenuri și pasageri uitați în câmp cu orele la CFR Călători

15 iulie – Prima tentativă de buget la CFR SA. Simu taie din creșterea salarială pentru a reduce pierderile. La CFR Călători proiectul de buget prevede pierderi de peste 4 ori mai mari față de anul trecut.

15 iulie – Încep manevrele pentru alegerea lui Preoteasa ca director general. Onorariul pentru selectarea managerului la CFR Călători, dublat din pix să iasă cine trebuie.

18 iulie – Magistrații au decis să confiște 1,3 milioane de euro din șpaga dată de Swietelsky

19 iulie – Traian Preoteasa și Călin Mitică sunt surprinși în flagrant la mall.

19 iulie – La conducerea patronatului feroviarilor privați, în locul lui Vasile Șeclăman este numită Simona Istrate

22 iulie – CFR Marfă decide vânzarea la licitație a celor două ferry-boat-uri Mangalia și Eforie, ultimele nave ale României

26 iulie – Un nou director al Direcției de Transport Feroviar din MTI, în locul lui Dragoș Anoaica

27 iulie – GFR începe racolarea unor foști responsabili în calea ferată apropiați de USR. Ovidiu Vizante, fost șef al CFR Călători, e numit director la Gruia Stoica.



August: Primele permise de mecanic de locomotivă suspendate pentru consum de alcool
1 august – Deces în prima zi a lunii. Deraiere la Roșiori Nord, a unui utilaj feroviar. Un ceferist a murit

2 august – CFR Călători este amenințată cu evacuarea din câteva gări mari ale CFR SA. Dispute intre cele două companii

2 august – S-a semnat contractul de finanțare pentru trenurile Alstom, 37 de rame electrice RE-IR

3 august – Ministerul de Finanțe respinge bugetul CFR Călători. Ministerul cere concedieri la CFR Călători

7 august – CFR SA pierde șansa de a muta regionala București în clădire nouă. Sediul IPTANA e vândut

8 august – Un tren de călători a rămas fără ușă în mers. Compania dă vina pe CFR SA însă se dovedește că totul e o minciună a companiei de călători

10 august – Sistemul de ticketing al ARF devine proiect închis, cu probleme încă deschise

11 august – La Galați are loc o întâlnire la nivel înalt în port pe tema cerealelor ucrainene

14 august – CFR SA și  Swietelsky se aleg cu dosar penal în Portul Constanța pentru distrugerea proprietății private

18 august – Traian Preoteasa primește a primit un nou mandat la CFR Călători, de cinci luni

23 august – Se lansează licitația pentru un studiu de fezabilitate al trenului metropolitan Gara de Nord – Scroviștea

23 august – Se decide ca mecanicii de locomotivă care vor refuza prelevarea de probe biologice să fie pasibili de închisoare

24 august – Apar primele permise de mecanic de locomotivă suspendate pe fondul consumului de băuturi alcoolice

28 august – CFR SA selectează doi constructori români pentru modernizarea Gării de Nord din București

30 august – După doi ani de dispute, CFR SA scoate din nou câștigător pentru contractul Caransebeș – Lugoj pe Astaldi-WeBuild

31 august – Traian Preoteasa decide înființarea unui soi de Tribunale ale Poporului la companie care să analizeze cazurile de încălcare a regulamentelor de către angajați

31 august – O pronunțare a Justiției în cazul Gruia Stoica este amânată din nou.



Septembrie: Sunt numiți directorii general și financiar ai Metrorex pentru următorii patru ani
directorii general și financiar ai Metrorex PNRR pentru Magistrala 4 de metrou intervalul de succedare a trenurilor de metrou angajări la metrou criză majoră la metrou

1 septembrie – Un tren Malaxa vechi de 90 de ani ia foc, ceea ce trezește revolta călătorilor

1 septembrie – Se modifică Regulamentul pentru circulația trenurilor, ca mecanicii să nu mai uite să oprească

3 septembrie – Guvernul se bâlbâie în privința gratuităților date pe tren pe studenți și elevi

5 septembrie – Metrorex suspendă licitația pentru Tokyo-Aeroport Otopeni după ce Gulermak depune contestație în ultima zi înainte de depunerea ofertelor

6 septembrie – ARF stabilește reguli privind plata compensației la serviciul public în funcție de gradul de poluare a parcului de material rulant. Inițiativa nobilă este transpusă dezastruos în practică.

7 septembrie – După 15 ani statul nu găsește vreun vinovat pentru decesul în 2008 al unei fete de 16 ani, străpunsă de o șină în vagonul de tren.

7 septembrie – Rușii vor să cumpere bucăți din Portul Constanța printr-o firmă apropiată lor. Sorin Grindeanu este pomenit într-un dosar DIICOT.

7 septembrie – Sindicaliștii Metrorex obțin majorări salariale.

8 septembrie – Încă un tren care depășește gara, fără să oprească.

11 septembrie – Se propune ca actuala stație Timpuri Noi să poarte numele inginerului Octatian Udriște, a cărui carieră a fost strâns legată de punerea în funcțiune și dezvoltarea rețelei de transport subteran din Capitală.

12 septembrie – Ferry-boat-ul Eforie este scos a treia oară la licitație pentru vânzare

12 septembrie – HIAROM Invest prezintă noul sediu și gama extinsă de produse menită să asigure un viitor sustenabil

14 septembrie – PESA Polonia câștigă licitația pentru 20 de trenuri electrice interregionale

15 septembrie – Grevă de avertisment la CFR. Este al doilea protest al ceferiștilor din mandatul lui Grindeanu

18 septembrie –  Este numit un nou director general al STB, în locul lui Adrian Criț

21 septembrie – Guvernul extinde împrumutul BEI destinat achiziției trenurilor de metrou Alstom

25 septembrie – Se înregistrează candidaturille a șase persoane la postul de director general al CFR Călători.

26 septembrie – Sunt găsiți doi ,,necorespunzători" din 24.000 ceferiști verificați la ASFR.

27 septembrie – PESA și Alstom se contestă reciproc la licitația de trenuri interregionale

28 septembrie – Sunt numiți directorii general și financiar ai Metrorex pentru următorii patru ani

28 septembrie – Încă un mecanic de locomotivă drogat este depistat, de data aceasta la Galați, după cel de la București

30 septembrie – CFR Călători e singurul operator care a depus ofertă pentru trenurile noi ale Autorității pentru Reformă Feroviară.



Octombrie: Zilele Feroviare 2023 la București
Zilele Feroviare 20231 octombrie – Se scoate la licitație SF pentru electrificarea Podul Olt-Vințu de Jos

2 octombrie – Procurorii clasează dosarul de sabotaj la accidentul feroviar de la Cârcea din 2009

2 octombrie – Se închide Pasajul Grant din București. Tramvaiele încep să circule în sistem pendulă

3 octombrie – Ion Simu-Alexandru, șeful CFR SA publică planul de administrare a CFR SA. Angajamente revizuite față de varianta iulie

3 octombrie – O companie turcă este anunțată câștigătoare la repararea căii ferată București-Pitești, de la Chitila la Golești

3 octombrie – Apar semne de întrrebare privind lucrarea de doctorat a lui Traian Preoteasa. Posibil plagiat.

5 octombrie – Justiția decide plăți către Traian Preoteasa pentru funcția de director adjunct tehnic al CFR SA, din care a fost demis

5 octombrie – Astra Vagoane Călători primește contract pentru până la opt tramvaie la Brăila

6 octombrie – Un fost secretar general al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii este trimis în judecată pentru corupție

8 octombrie – Guvernul alocă 250 de milioane de euro în plus pentru reducerile studenților pe CFR, repararea și modernizarea căii ferate

9 octombrie – Grampet apelează la McCann PR pentru strategii de imagine publică

9 octombrie –  Oferta GDO MOV pentru dublarea liniei spre Aeroportul Otopeni, considerată "inacceptabilă"

9 octombrie – Este numit nou director al companiei Informatică Feroviară: un veteran al teatrelor de operații, experiență militară de peste 14 ani

11 octombrie –  Apare a treia variantă de buget la CFR SA. Se taie din nou din pierderi pe spinarea salariaților

11 octombrie – Se anunță pierderi la CFR Marfă, cu 40% mai mici față de 2022

12 octombrie – Guvernul deblochează contracte de modernizare a 55 de locomotive din PNRR. Sunt stabilite noi valori ale lucrărilor.

13 octombrie – Guvernul aprobă 50 de milioane de lei în plus pentru Magistrala 6 metrou

16 octombrie – Sunt publicate noi reguli privind controlul, comanda, semnalizarea terestră în sistemul feroviar

17 octombrie – Debutează evenimentul Zilele Feroviare 2023

18 octombrie – Gabriel Stanciu, șeful Alstom Transport anunță când va pleca din Brazilia primul tren Alstom pentru Metrorex

18 octombrie – Ungaria decide redeschiderea unei linii feroviară pentru a aduce forță de muncă din România

23 octombrie – De la mandate de patru luni, Traian Preoteasa trece la mandat de patru ani. Este numit definitiv ca director general CFR Călători.

23 octombrie – Licitația pentru calea de rulare pe Magistrala 6 de metrou este anulată de Metrorex

25 octombrie – Sunt aduse modificări la normele de verificare a vehiculelor feroviare, acestea fiind rescrise după un sfert de secol

30 octombrie – Sorin Grindeanu detaliază planurile de transfer al spitalelor CF către alte instituții.



Noiembrie: Guvernul aprobă în sfârșit bugetele CFR SA și CFR Călători pe 2023
Bugetele CFR Călători și CFR SA cale ferată fără constructori Scrisoare deschisă a Club Feroviar aplicarea Statutului personalului feroviar rectificare bugetară din 2022 achiziţia de trenuri interregionale proiecte feroviare rectificarea bugetară pe 2022 Bugetele companiilor feroviare Ajutorul de stat pentru CFR Călători metroul din Cluj-Napoca a doua rectificare bugetară din 2021 începerea PNRR Bugetul CFR Călători pe 2021 Contractul de activitate CFR SA 2021-2025 ajutor de stat pentru CFR Călători BVC CFR SA exproprieri pentru calea ferată falimentul CEH Statutul personalului feroviar licitațiile ARF Ordonanța pe achizițiile publice exproprierile pe Apața-Cața Guvernul a adoptat bugetul CFR SA întâlnire Ludovic Orban-patronatele din transporturi bugetele societăților feroviare contractele de servicii publice bugetul CFR Călători rectificat Strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare rectificare bugetară exproprieri pentru calea ferată banii de la Strabag Departamentul pentru infrastructură2 noiembrie – Guvernul aprobă indicatorii tehnico-economici pentru a doua etapă de modernizare a liniei București Nord-Giurgiu

2 noiembrie – Sunt scoase la licitație studii de fezabilitate pentru electrificarea a peste 270 de kilometri de cale ferată

3 noiembrie – Pericol de explozie în gara Saligny. Scurgeri de propan dintr-un vagon

6 noiembrie – Se anunță un nou depou Alstom în București, pentru mentenanța noilor trenuri electrice Coradia Stream

6 noiembrie – Sindicatele avertizează asupra faptului că desființarea reţelei de spitale CFR ar fi un dezastru

7 noiembrie – România spune ,,adio" trenurilor cu hidrogen prin PNRR. A doua licitație pentru acestea eșuează

7 noiembrie – Astra Vagoane Călători livrează Brăilei primele tramvaie noi ale orașului de după 1990

8 noiembrie – Guvernul taie tichetele de masă la CFR Călători, CFR SA, CFR Marfă și Metrorex pentru noiembrie și decembrie

8 noiembrie – Aktor, parte a grupului Ellaktor, este cumpărată de un alt grup elen

9 noiembrie – CFR scoate la licitație SF-uri de electrificare Oradea – Satu Mare – Baia Mare – Dej

9 noiembrie – Alstom contestă acordarea contractului de 62 de trenuri electrice regionale polonezilor de la PESA

10 noiembrie – Intră în vigoare legea ce face pasibili de închisoare ceferiștii beți sau drogați la serviciu

14 noiembrie – Sindicatele lansează o petiție pentru anularea intențiilor de cedare a spitalelor CF de la Ministerul Transporturilor

14 noiembrie – Marian Artimon este numit noul președinte al USLM într-un congres despre care s-a spus că a fost ținut pe șest

15 noiembrie – ARF anunță intrarea unui al treilea operator, Astra Trans Carpatic în sistemul integrat de bilete

15 noiembrie – Se deschide stația de metrou Tudor Arghezi

16 noiembrie – CFR Marfă a vândut ferry-boat-ul Mangalia, unul dintre cele două ferry-boat-uri deținute

16 noiembrie – Guvernul aprobă în sfârșit bugetele CFR SA și CFR Călători pe 2023

17 noiembrie – ARF vrea extinderea sistemului de emitere și vânzare a biletelor de tren astfel încât acestea să poată fi cumpărate și în mediul rural

17 noiembrie- Este numit un nou director general la Astra Vagoane Călători

21 noiembrie – A doua licitație pentru modernizarea liniei spre Aeroportul Otopeni este anulată

22 noiembrie – Ministerul Transporturilor cere din nou sute de milioane de lei din Fondul de Rezervă al Guvernului

22 noiembrie – Primul tren interregional Alstom este pregătit pentru livrare în România, anunță președintele ARF, Ștefan Roșeanu

23 noiembrie – Șeful CFR SA, Ion Simu-Alexandru, adresează un mesaj sindicaliștilor în încercarea de a preîntâmpina greva acestora.

24 noiembrie – Greva CFR SA se amână căci se găsește un acord sindicate – conducere

25 noiembrie – Un viscol în Bărăgan dă peste cap circulația trenurilor. Se trece la tracțiune diesel, iar instalațiile de semnalizare-dirijare sunt date peste cap.

27 noiembrie – Bogdan Petre, ASPES atrage atenția asupra faptului că reînvierea Euroins este nou pericol pentru contractele statului de infrastructură

27 noiembrie – Ministerul Transporturilor decide să exproprieze proprietarii clădirilor în care funcționează două spitale CFR SA.



Decembrie: Primul tren Alstom și Galele Club Feroviar 2023
Retrospectiva feroviară 20234 decembrie – Primul tren electric Alstom pentru România ajunge în Gara de Nord din București

5 decembrie – Se încheie noul Contract Colectiv de Muncă la CFR SA, care prevede creșteri salariale consistente

6 decembrie – încep negocierile pentru noul Contract Colectiv de Muncă la CFR Călători

6 decembrie – Curtea de Apel București întoarce decizia CNSC în cazul modernizării Gării de Nord din București

7 decembrie – Au loc Galele Club Feroviar 2023 la București, după trei ani de pauză din cauza crizei sanitare provocate de pandemia Covid.

Aceasta a fost Retrospectiva feroviară 2023, până la momentul publicării acestui articol. Rămâne de văzut ce se va mai întâmpla până la finalul anului.

https://clubferoviar.ro/retrospectiva-feroviara-2023/