News:

.

Main Menu

Mentenanța drumurilor

Started by Ionut, January 02, 2016, 09:10:01 PM

Previous topic - Next topic

0 Members and 1 Guest are viewing this topic.

SB76UFO

Au început lucrările la Viaductul Aciliu, de pe Autostrada A1 Sensul Săliște – Cunța, închis o săptămână
Drumarii schimbă în aceste zile sistemele de acoperire ale rosturilor de dilatație a Viaductului Aciliu de pe Autostrada A1. Conform DRDP Braşov, lucrările avansează foarte rapid.
,,Ne folosim de faptul că circulația este închisă complet pe un sens de mers ca să executăm toate lucrările de întreținere, cum ar fi: reparații la partea carosabilă, schimbarea parapetului deteriorat și igienizare.
Vă reamintim că în acest moment circulația este închisă pe sensul Sibiu – Sebeș, pe tronsonul dintre nodurile Săliște și Cunța, iar traficul este deviat pe DN 1. După terminarea lucrărilor pe acest sens (peste aproximativ o săptămână), se va închide traficul pe celălalt sens, Sebeș – Sibiu, pentru a permite schimbarea rosturilor de dilatație de la Viaductul Aciliu și pe acestă cale.", a transmis DRDP Braşov.




Sursa
"Prostia este eternă și invincibilă"

ddfab

^sa speram ca vor reface covorul asfaltic complet, pe tot viaductul , nu doar peticiri, in dulcele stil de "economie la orice" ...

alin2pas

Într-o mulțime de locuri se schimbă rosturile de dilatație, și pe DN66 Petroșani - Hațeg lucrează de ceva timp la rosturi. Chiar nu se găsesc rosturi de dilatație care să reziste traficului? Acum vreo 2 - 3 ani am trecut pe un pod (din păcate nu-mi amintesc unde), iar rosturile de dilatație aveau forma unor piepteni imenși cu dinții întrepătrunși pe o porțiune de circa 0,5 metri, vizibil mai rezistenți decât ce se utilizează la noi. Mașina a trecut peste aceste rosturi de dilatație mult mai ușor și mai lin decât peste ce avem la noi. Or fi mai scumpe, dar la ritmul în care trebuie înlocuite rosturile la noi mi se pare că ne furăm căciula. Arătau ceva de genul acesta:

kitsune

Rosturi așa au fost la podurile dunărene pe A2, mulți ani. Sincer, nu știu ce tip sunt acum, dar astea mi-au rămas în minte.
Natural stupidity is much more dangerous than artificial intelligence

kitsune

Update: Am trecut ieri și confirm. Este tipul de rosturi folosite la podurile dunărene și acum.
Natural stupidity is much more dangerous than artificial intelligence

zeckesan

Cred că așa sunt și rosturile de la pasajul Ciurel, îmi amintesc că trebuia să fiu atent cu bicicleta peste ele

SB76UFO

Autostrada A1, viaductul de la Aciliu: mâine se deschide o cale, luni se închide cealaltă, pe 21 de km de autostradă
Lucrările pentru înlocuirea dispozitivelor de acoperire a rosturilor de dilatație a viaductului Aciliu vor continua din prima zi a săptămânii viitoare pe calea 2, cea aferentă sensului de mers Sebeș – Sibiu, anunță autoritățile.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că lucrările de înlocuire a rosturilor pe calea 1 (sensul de mers Sibiu – Sebeș) s-au încheiat, iar traficul va fi redeschis, după care vor fi introduse noi restricții. "Sâmbătă, 14 mai 2022, se va deschide circulația pe A1, calea 1 (Sibiu - Sebeș), iar de luni, 16 mai 2022, se va închide calea 2 (Sebeș - Sibiu), între nodul rutier Cunța și Săliște, pentru a permite continuarea lucrărilor de înlocuire a dispozitivelor de acoperire a rosturilor de dilatație la Viaductul Aciliu", se arată într-un comunicat remis de CNAIR cititorilor Turnul Sfatului. Între cele două noduri rutiere (cel de la Cunța și cel de la Săliște) distanța este de 21 de km pe autostradă.
CNAIR estimează că lucrările de înlocuire a rosturilor de dilatație se vor încheia pe 4 iunie. "Perioada de execuție estimată a lucrărilor (16 mai 2022 – 4 iunie 2022) la viaductul Aciliu poate varia în funcție de condițiile atmosferice", se mai arată în comunicatul citat.
Sursa
"Prostia este eternă și invincibilă"

ddfab

^puteau cu aceasta ocazie sa si asfalteze in zona... sunt doar petice peste petice... nu ma vazut sa faca macar banda 1 continuu, pe portiuni mai lungi... mama masii de economie... >:(

dimitrie

^^ Rosturi cu "dinti intrepatrunsi" sunt si pe centura orasului Suceava, partea deschisa in 2015, intre DN2 si DN17.
Se prezinta foarte bine si acum, si eu sunt de parere ca sunt printre cei buni.
StreetView Centura Suceava
A8 (Letcani - Motca) si A7 sunt prima prioritate dupa A3, A1 finalizate.

Dominik

Reabilitarea DN 76 pe sectorul Ionești – Vârfurile (limita județelor Hunedoara și Arad) a fost finalizată, iar ieri a avut loc recepția la terminarea lucrărilor.

























DRDP Timişoara
You're in Steelers Country

SB76UFO

Problemele de la viaductul Săcel pe A1 nu sunt atât de mari cum se credea. Se circulă pe două benzi
După ce aseară s-a blocat accesul pe banda 2 și pe cea de urgență, în apropierea viaductului Săcel, de pe A 1, astăzi, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov (DRDP) anunță că se poate circula pe banda 2, însă se menține o restricție de viteză de 60 de kilometri la oră.

"Centrul de coordonare și întreținere Săliște din cadrul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov (DRDP) au inspectat în această dimineață rosturile de dilatație de la viaductul Săcel dinainte de intrarea în tunel pe Autostrada A 1 Sibiu – Săliște, în urma inspecției s-a luat decizia ca restricțiile de circulație să fie ridicate parțial.

Din fericire problemele de acolo nu sunt chiar atât de grave cum păreau la prima vedere, este necesară închiderea totală a benzii de urgență, însă pe celelalte două benzi se poate circula, într-adevăr, cu o restricție de viteză de 60 km la oră, asta până când vom găsi soluții pentru remedierea problemelor de acolo. Rosturile de dilatație de aici sunt destul de vechi, au 10 ani și și din acest motiv presupunem că au apărut aceste probleme. Până atunci ne bazăm pe înțelegerea șoferilor și îi rugăm să respecte restricțiile de acolo", a transmis purtătorul de cuvânt al DRDP Brașov, Robert Elekes.
Centrul Infotrafic avertiza marţi seară că există pericol de accidente pe A 1, în zona viaductului Săcel, după ce rosturile de dilataţie şi-au mărit spaţiul din cauza căldurii. În zonă au fost impuse restricţii de trafic, în sensul blocării benzii de urgență și a benzii 2.
"Pentru prevenirea accidentelor rutiere, sfătuim conducătorii auto să ruleze cu prudenţă sporită, să crească distanţa de siguranţă între autovehicule şi să se asigure temeinic înaintea schimbării direcţiei", a transmis Infotrafic.
Așadar, pe acest sector de drum rămâne închisă în totalitate banda de urgență, iar pe celelalte benzi se circulă cu o limitare de viteză de 60 km/h

Sursa
"Prostia este eternă și invincibilă"

ddfab

de ceva timp, pe DN1, intre Alba si Aiud, distrus in timpul constructiei A10, s-au apucat de reabilitat. pe foarte multe portiuni, unde a cedat fundatia, s-a sapat pana la stratul de baza, s-a refacut cu material nou, compactat si la urma asternut asfalt la nivel. se lucreaza in acest mod de cateva luni, cred ca mai bine de doua. acum mai au ceva portiuni langa Santimbru si termina, apoi urmeaza asternerea unui covor asfaltic pe toata distanta. muncitorii cu care am vorbit spun ca spera ca prin septembrie sa fie finalizata toata asfaltarea, sa scapam si noi chin...

ddfab

^revin cu un mic up date... la iesirea din Alba spre Santimbru, dupa nodul Alba Nord, pe DN1 au aparut marcaje de genul:

se pare ca se vor apuca de asfaltarea DN1, intre Alba si Aiud, portiunea distrusa in timpul constructiei A10.sunt marcaje din 20 in 20 metri. deocamdata este marcat intre Alba si pana aproape de sensul giratoriu de la Santimbru.inceputul proiectului este de la km 386+660.
am o intrebare pentru specialisti:
oare se va asterne covor asfaltic peste actuala structura a drumului, sau se va executa o frezare si apoi uzura?
intreb, fiindca Pizza au asternut un strat de uzura in nodul Alba Nord, intre giratoriul sudic si podul peste A10 direct peste vechiul drum, fara frezare si deja asfaltul este valurit, au aparut acele burdusiri, cu impingerea asfaltului spre exterior si chiar gropi. am numarat vreo 5 astfel de defecte, la nici un an de la asternerea asfaltului >:( . DN 1 este extrem de prost, petice peste petice, gropi, fisuri, etc... daca vin cu un strat de uzura peste, nu-i dau prea multe sanse sa reziste in timp...

ddfab

^deci imi raspund tot eu... :)
au inceput sa frezeze DN1. au pornit dinspre Alba Nord, azi de dimineata erau ajunsi cu frezarea la giratoriul de la intrarea in Santimbru sat.








fotografiile sunt din 11.10.22

deabia astept reabilitarea!

TibiV

O veste excelenta pentru traficul local!

Anul trecut, cand am mers (sper ca pentru ultima oara ca "trafic de tranzit") pe DN1 Aiud-Alba Iulia chiar m-am bucurat (vorba vine...) ca se merge incet, in coloana bara-la-bara, pentru ca altfel ar fi fost "dureros" pentru suspensii si directie...
Mama proștilor este mereu gravidă... :)