Energie hidraulica | hidrocentrale si MHC

Started by stangabriel, January 20, 2015, 12:31:30 PM

Previous topic - Next topic

0 Members and 1 Guest are viewing this topic.

GDPR

Raspuns Ministerul Energiei la o intrebare adresata de deputatul Neagu:

Si totusi, ce se intampla cu exproprierile? Tot Ministerul Transporturilor e de vina, desi nu are nicio treaba cu ele?





http://www.cdep.ro/pls/parlam/interpelari2015.detalii?idi=48444&idl=1

GDPR

Si daca Ministerul Energiei ofera raspunsuri vagi, ii intrebam noi, mai la obiect. Tocmai ce-am trimis urmatoarea cerere catre ME:

QuoteVa rog sa imi comunicati care este stadiul rezolvarii urmatoarelor probleme ce au implicatii asupra finalizarii treptei CHE Racovita din cadrul amenajarii hidroenergetice Cornetu-Avrig:

• Expropriere / achizitie terenuri necesare finalizarii lucrarilor la dig mal stang (DMS), transa a III-a, atat in amonte de podul rutier pe DN1, cat si pe paraul Avrig, aval de podul CF pe linia 205;
• Infiintare trecere la nivel cu CF, dotata cu instalatie SAT, pe linia CF 205 Brasov-Podu Olt la km 123+800 si desfintarea instalatiei SAT de la km 125+589;
• Demolare pod rutier aval CHE Racovita;
• Inlocuire si protectie conducta magistrala Transgaz – Racovita;
• Eliberare amplasament Linie 20KV Vestem-Vestem, Racovita.

TibiV

Ai uitat sa intrebi de podurile CF "de peste 120 de ani"... ;)

:cheers:
Mama proștilor este mereu gravidă... :)

GDPR

N-am uitat, m-am referit doar la problemele de la ei din ograda.

GDPR

Conform anexei la proiectul de HG de aprobare al BVC Hidroelectrica pe 2017, cheltuielile propuse cu investitiile se ridica la suma de 626,43 milioane lei.

GDPR

#110
Quote from: adrian rosca on May 21, 2017, 12:19:59 AM
Amenajarea hidroenergetică a Jiului pe sectorul Bumbești-Livezeni de către Hidroelectrica este contestată de organizațiile de mediu
...
Actiunea ecologistilor a fost respinsa pe fond
...
Mai e un proces pe rol, de data asta cerandu-se anularea autorizatiei de construire. Prima infatisare e programata pentru 8 iunie.

Si a doua actiune a fost respinsa:

QuoteObiect: anulare act administrativ ac nr. 7/2016 si nr. 16/2012

22.06.2017
Ora estimata: 08:30
Complet: C25 Fond-CA
Tip solutie: Respinge cererea
Solutia pe scurt: Respinge excepţiile invocate de pârâţi. Respinge cererea, ca neîntemeiată. Ia act că pârâta SC Hidroelectrica SA îşi rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată în şedinţa publică din 22 iunie 2017.
Document: Hotarâre  4021/2017  22.06.2017

GDPR

Uite si pozitia MT referitoare la cele 2 poduri CF din aval de CHE Racovita:



http://www.cdep.ro/interpel/2017/r942A.pdf

GDPR

In sedinta de guvern de azi a fost adoptat BVC Hidroelectrica pe 2017.

GDPR

Ping-pong între giganţi cu cea mai mare investiţie din judeţ făcută din fonduri publice

Hidroelectrica a vrut să transfere barajul de la Lunca Paşcani către Administraţia Bazinală de Apă Siret, instituţie ce îl solicitase, dar cu titlul gratuit. Când a văzut nota de plată cerută, solicitanta a refuzat: era de 370 milioane lei.

Autorităţile statului joacă ping-pong cu cea mai mare investiţie din fonduri publice din judeţul Iaşi. Hidroelectrica a vrut să cedeze către Administraţia Bazinală de Apă Siret barajul de la Lunca Paşcani, potrivit unei adrese a Ministerului Energiei, obţinută de ,,Ziarului de Iaşi".

Însă transferul a picat când Hidroelectrica a arătat nota de plată: aproape 370 milioane lei. Administraţia Bazinală a solicitat ca obiectivul să fie transmis cu titlu gratuit. Suma reprezintă investiţiile realizate de către Hidroelectrica în perioada 2006 - 2015, în condiţiile în care doar aproape 50 milioane lei din aceste fonduri au vizat investiţii la Centrală, restul fiind la Acumulare. În context, Ministerul Energiei a precizat că s-a ajuns la situaţia în care Hidroelectrica finanţează o investiţie care nu este de interes pentru obiectul său de activitate.

,,Aşa cum a fost proiectată amenajarea, ca obiectiv cu folosinţe complexe, componenta energetică este una secundară, iar costurile pe MW vor fi foarte mari, în aceste condiţii", se arată în adresa citată. Lucrările la barajul de la Lunca Paşcani au început în perioada comunistă, în anul 1985. În 2006, Guvernul a decis unificarea a două investiţii (,,Acumulare Paşcani" şi ,,Centrală hidroelectrică Paşcani pe râul Siret") şi transmiterea cu titlu gratuit a proiectului din administrarea Ministerului Mediului în administrarea societăţii Hidroelectrica. ,,Până la acest moment nu s-a ajuns la nicio înţelegere în privinţa transferului Acumulării Paşcani. Având în vedere toate aceste aspecte, Hidroelectrica a demarat acţiunea de realizarea a unor studii/de abandon/conservare şi punere în siguranţă a lucrărilor executate, în vederea identificării soluţiilor pentru AHE (amenajări hidroenergetice, n.r.) cu componenta energetică redusă aflate în portofoliul său, printre care şi AHE Paşcani pe râul Siret", se mai precizează în adresa Ministerului Energiei.

Ziarul de Iasi.ro

GDPR

#114
In data de 05 iulie am primit raspunsul de la Ministerul Energiei referitor la CHE Racovita:




Nemultumit ca raspunsul batea moneda pe problematica podurilor, dar ocolea problemele din ograda HE, in data de 6 iulie le-am mai trimis o intrebare suplimentara care suna asa:

QuoteAvand  in  vedere  insa  ca  anumite  aspect  legate  de  finalizarea  treptei  CHE  Racovita  au  ramas nelamurite, ... va rog sa imi comunicati care este stadiul exproprierii terenurilor aferente amenajarii si sa clarificati motivele  nefinalizarii  digului mal  stang  al  acumularii.

Iar azi pe Agerpres a aparut un comunicat de presa din partea Hidroelectrica:

QuoteIn data de 8 iulie, Ministrul Energiei, Toma-Florin Petcu insotit de Presedintele Directoratului Hidroelectrica, Bogdan-Nicolae Badea, au continuat vizita la obiectivele hidroenergetice din judetul Sibiu, administrate de catre Uzina Hidrocentrale Sibiu. Primul obiectiv de investitii vizitat a fost centrala hidroelectrica Racovita, unde au fost prezentate stadiile fizice ale lucrarilor, precum si problematica infrastructurii conexe amenajarii hidroenergetice.

Impreuna cu coordonatorii proiectului au fost identificate, in teren, solutii de continuare a lucrarilor in vederea atingerii parametrilor nominali ai centralei.

Concluzia intalnirii a fost ca Hidroelectrica va prezenta Ministerului Energiei un plan complex privind graficul de executie fizic si valoric al lucrarilor rest de executat, promovarea de urgenta a documentatiilor de expropiere pentru cauza de utilitate publica pentru terenurile aferente acumularii, precum si o lista de solutii ce vor fi promovate in proiecte comune cu alte ministere si institutii publice implicate.

Ar trebui ca "planul complex" sa fie furnizat in urmatoarele 30 de zile ca sa pot primi si eu raspunsul din partea ME in termenul legal.  O:-)

GDPR

Din raportul Hidroelectrica pe anul 2016:

QuoteCa urmare a discuțiilor purtate în ședințele comune ale Comisiei pentru coordonarea procesului de privatizare și Comisiei de pregătire și monitorizare a privatizării, s-a transmis către Ministerul Apelor și Pădurilor o adresă prin care s-au solicitat precizări privind introducerea amenajărilor AHE Pașcani, AHE a râului Siret pe sector Cosmești– Movileni, AHE Surduc-Siriu. Treapta Cireșu-Surduc, AHE Runcu Firiza, AHE a râului Olt pe sectorul Făgăraș-Hoghiz, AHE a râului Jiu pe sectorul Valea Sadului – Vadeni, în programele și strategiile de dezvoltare ale Ministerului Apelor și Pădurilor precum și dacă există interes din partea Administrației Naționale "Apele Române" (ANAR) pentru continuarea, respectiv finanțarea acestor investiți, având în vedere că funcțiunea principală a acestor investiții conform decretelor de aprobare se situează în sfera de responsabilitate ANAR. Ca raspuns, Ministerul Apelor și Pădurilor, prin Direcția Managementul Riscului la Inundații și Siguranța Barajelor a transmis faptul că aceste investiții nu fac parte din programele și strategiile de dezvoltare ale Ministerului Apelor și Pădurilor iar Administrația Naționala "Apele Române" a transmis că nu este interesată sa preia în întreg sau în parte aceste investiții pentru a le continua/finanța.
...
Conducerea companiei, având în vedere și respectarea obligatorie a Planului de Reorganizare, dar și a discuțiilor din cadrul Comisiilor de Privatizare privind transferul, sistarea sau abandonul acestor investiții cu funcțiuni complexe și ca urmare a solicitărilor Consorțiului de Listare, a continuat conservarea, paza și punerea în siguranță a acestor obiective de investiții, repornirea și refinantarea lor în acest context și în condițiile în care acestea au fost proiectate inițial putând aduce prejudicii companiei și implicit averii acționarilor.

La sfârșitul anului 2016, stadiul acestor demersuri era:
- Pentru 2 investiții (AHE a râului Strei pe sector Subcetate-Simeria și AHE Surduc-Siriu) s-au obținut Hotărârea AGEA de avizare a optimizării și avize în Consilul tehnico - economic al Ministerului Energiei;
- Pentru 4 investiții (AHE a râului Bistrița pe sector Borca-Poiana Teiului, AHE a râului Siret pe sectorul Cosmești-Movileni, AHE Bistra – Poiana Mărului – Ruieni – Poiana Ruscă și Lac redresor Sebeș etapa I) s-au obținut Hotărâri ale Consiliului de Supraveghere ce avizau inițierea demersurilor pentru obținerea de Hotărâri de Guvern de optimizare și s-au înaintat note de fundamentare către AGEA Hidroelectrica;
- Pentru 3 investiții (AHE Pașcani pe râul Siret, AHE complexă a râului Olt pe sectorul Fagaraș-Hoghiz și AHE Dâmbovița – Clăbucet) s-au obținut Hotărâri ale Consiliului de Supraveghere ce avizează sistarea și punerea în siguranță a lucrărilor deja executate și s-au înaintat note de fundamentare către AGEA Hidroelectrica, după identificarea costurilor de abandon și altor costuri incidente;
- Pentru 3 investiții (AHE Runcu – Firiza, Lac redresor Sebeș etapa II și AHE a râului Olt pe sectorul Izbiceni –Dunăre,CHE Islaz) s-au obținut Hotărâri ale Consiliului de Supraveghere ce avizează abandonul acestora, după identificarea costurilor de abandon și altor costuri incidente;
- Pentru AHE Răstolița – aducțiunile secundare și AHE a râului Jiu pe sector Valea Sadului – Vădeni, Consiliul de Supravegere a amânat luarea unei decizii;
- Obiectivele de investiții AHE Cerna – Belareca și AHE a râului Olt defileu pe sectorul Cornetu-Avrig, vor rămâne în analiza conducerii companiei.

3. Bugetul de investitii și utilizarea fondurilor alocate
În anul 2016 bugetul alocat pentru activitatea investițională a fost de 642,483 mii lei, buget orientat pe următoarele directii principale:
- Asigurarea de fonduri de investiții pentru lucrările de bază în vederea realizării punerii în funcțiune la minimul energetic a obiectivelor de investiții in curs de execuție cu stadii fizice avansate, cu termene de punere în funcțiune estimate a fi realizate în intervalul 2016-2018: CHE Bretea, CHE Răstolița, CHE Dumitra și CHE Bumbești, CHE Nehoiașu II;
- Continuarea lucrărilor de retehnologizare/modernizare la: CHE Porțile de Fier II, CHE aval de Slatina pe râul Olt, CHE Stejaru și CHE Stanca;
- Demararea lucrărilor de retehnologizare la centrale hidroelectrice de sistem (CHE Mărișelu, CHE Vidraru, CHE Râul Mare Retezat);
- Demararea și derularea proiectelor de modernizare a hidroagregatelor din CHE Berești, CHE Vaduri, CHE Călimanești, CHE Slatina, CHE Săsciori, CHE Remeți;
- Derularea, în continuare, a activităților legate de promovarea și aprobarea în regim de urgență a documentațiilor pentru refacerea disipatorului de energie la CHE Portile de Fier I și trecerea acestui proiect pe investiții.
- Demararea de noi proiecte privind modernizarea echipamentelor (modernizare stații electrice 110 kV și a stațiilor de pompare energetică de mare putere SH Râmnicu Vâlcea, lucrări de modernizare și intervenție la stațiile de 110kV, 20kV si 6,3kV de la SH Curtea de Argeș);
- Retehnologizarea a 17 MHC-uri, aflate în faza de avizare Studiu de Fezabilitate și promovarea ca investiții;
- Elaborarea de studii și expertize pentru stabilirea volumului de lucrări de conservare necesare la obiectivele de investiții Făgăraș-Hoghiz, Valea Sadului – Vădeni, CHE Căineni, CHE Cosmești, CHE Nehoiașu II (HA 2), aducțiunea secundară Râul Lung – lac Poiana Rusca și captările secundare, CHE Curtișoara, CHE Pașcani, CHE Firiza I și II;
- Demararea de proiecte noi în domeniul IT pentru dezvoltarea infrastructurii existente precum și implementare ERP;
- Chirii și redări în circuitul agricol/silvic pentru terenurile ocupate temporar și definitiv, aferente obiectivelor de investiții;
- Utilaje și dotări independente (exploatare, IT, securitatea și sănătatea muncii, administrative etc.);
- Lucrări de reparații a căror valoare se capitalizează în valoarea mijlocului fix, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 1802/2014 al Ministerului Finanțelor Publice.

Pentru anul 2016 alocarea și realizarea fondurilor de investiții (CAPEX) se prezintă astfel:
Activitatea                  Alocări aprobate 2016      Realizări      % de realizare*
                                                [mii lei]            [mii lei]
Dezvoltare:
Investiții în curs                      337,801                  144,733       42.85%
Retehnologizare                       152,821                  5,702       3.73%
Mentenanță cu capitalizare            96,582             26,763       27.71%
Dotari și utilaje independente    15,549             3,816       24.54%
Total:                     642,483                  182,113       28.35%

(*) Procentele de realizare sunt relative, pentru ca în multe situații lucrările propuse s-au realizat dar cu fonduri mai mici decât cele estimate la momentul întocmirii bugetului, pentru că prin negocieri s-au obținut valori mai reduse, astfel s-au realizat economii în favoarea Hidroelectrica. Multe din cauzele nerealizărilor nu țin de voința exclusivă a Hidroelectrica cum ar fi emiterea de Hotărâri de Guvern de expropriere sau obținerea unor hotărâri judecătoresti etc.

Principalele cauze ale realizărilor scăzute din Programul de Investiții pe anul 2016 sunt următoarele:
1. Proceduri de achiziție îndelungate și/sau prelungite suplimentar din următoarele motive:
- Modificarea legislației în domeniul achizițiilor în iunie 2016 (Legea 99/2016 și Hotărârea de Guvern 394/2016), ceea ce a dus la refacerea și resemnarea referatelor de necesitate și oportunitate aprobate,
retragerea și refacerea celor aflate în semnare, refacerea/reluarea procedurii de licitație;
- Procesul anevoios și uneori fără răspuns pentru obținerea de oferte neangajante în scopul fundamentării valorilor estimate;
2. Lipsa documentelor necesare ocupării terenurilor necesare continuӑrii/execuției lucrӑrilor:
- obținerea documentației topocadastrale pentru terenurile cuprinse în culoarele de expropriere, conform prevederilor Legii nr. 255/2010;
- neemiterea Hotărârilor de Guvern pentru exproprierea terenurilor în cazul AHE Răstolița, AHE Cosmești-Movileni, AHE Runcu-Firiza, AHE Pașcani, din cauze independente de Hidroelectrica, cu toate că
documentele premergatoare emiterii au fost depuse la ministerul de resort din anii 2012 – 2014;
- declararea de arii protejate, situri de interes comunitar Natura 2000 (SCI/SPA/PN) ulterior datelor de aprobare a investițiilor, care se suprapun pe amplasamentele obiectivelor de investiții aflate în derulare
(AHE Răstolița, CHE Racovița, AHE Bistra – Poiana Mărului, AHE Cerna - Belareca), fapt care a condus în unele cazuri la solicitări ale autorităților de mediu de revizuire a acordurilor și avizelor deja obținute
precum și efectuarea de noi studii de impact/evaluare adecvată a impactului proiectului asupra mediului, cu implicații directe asupra costurilor și termenelor de finalizare lucrări și punere în funcțiune;
- cumpărarea de terenuri – întârziată/blocată de lipsa planurilor parcelare întocmite la nivel de comune sau orașe (Avrig, Racovița, etc.) și a încheierilor de întabulare a dreptului de proprietate a persoanelor fizice, necesare încheierii contractului de vânzare-cumpărare la notariat. Refuzul unor proprietari de a vinde la prețul oferit de Hidroelectrica. Proprietari ale căror moșteniri nu au fost dezbătute deoarece, în unele cazuri, taxele notariale depășesc valoarea terenului, o parte din moștenitori sunt peste hotare sau număr mare de moștenitori și nu se justifică dezbaterea moștenirii deoarece suma ce revine fiecăruia este foarte mică.
3. Neemiterea Hotărârilor de Guvern de optimizare a indicatoriulor tehnico-economici pentru unele obiective de investiții –AHE Surduc – Siriu, AHE a râului Strei pe sector Subcetate – Simeria, etc.
4. Durata și modul de soluționare a litigiilor aflate în derulare la Tribunalele de Arbitraj International pentru proiectele de retehnologizare – Retehnologizare cu modernizare la CHE Porțile de Fier II, Creșterea gradului de siguranță în funcționare și modernizare la CHE pe râul Olt, pe sector Slatina – Dunăre.
5. Neîndeplinirea de către partenerii de contract a condițiilor necesare intrării în efectivitate a contractelor încheiate: constituirea garanțiilor bancare, încheierea contractelor cu subcontractorii, etc.
6. Nerealizarea lucrărilor programate și/sau neîndeplinirea obligațiilor contractuale ale contractorilor sau subcontractorilor acestora din cauze ce țin exclusiv de aceștia și pentru care Hidroelectrica percepe penalități.
7. Obținerea avizelor si autorizatiilor necesare emiterii autorizației de construire – Retehnologizare Vidraru, Retehnologizare Râul Mare Retezat, Marișelu, Brădișor, liniile de evacuare a puterii din CHE Bumbești și CHE Dumitra, Disipatorul batajului deversor SHEN Porțile de Fier I.
8. Conditii meteo nefavorabile – exemplu inundații, condiții geologice grele – de exemplu morfologia terenului de la fața locului diferită față de cea din proiect.
Alte cauze, la fel de importante, au ținut și de organizarea și managementul intern al Hidroelectrica. Analizând toate aceste disfuncționalități, Directoratul, la începutul anului 2017, a procedat la operarea unor modificări în structura direcției de Investiții, inclusiv schimbarea conducerii acestei direcții.

Proiectele finalizate și puse în funcțiune în 2016 sunt următoarele:

Nr.crt.    SH/UHE      Denumire proiect                          Valoare mijloc fix
                                                                                                                  [lei]
1            Targu Jiu    Sistem de avertizare-alarmare aval de baraj Vaja,      20,680.51
                                baraj Clocotiș și baraj Tismana Aval. Alimentarea
                                cu energie electrica a sistemului de avertizare-alarmare.
2            Targu Jiu    Pod aval baraj Vaja                                  1,237,690.55
3            Targu Jiu    Pod drum contur mal stâng baraj Vaja.            1,623,162.52
4            Bistrita    Lucrări de redare în circuitul agricol a terenului aferent      126,847.50
                                organizării tehnologice de la AHE a râului Bistrița pe
                                sector Borca - Poiana Teiului. CHE Galu.

Investițiile efectuate în anul 2016 pe principalele obiective:

Nr. Crt.                INDICATORI                                        2016
                                                                                                                                (mii lei)

1    AHE a râului Jiu pe sector Livezeni – Bumbești                                73.831
2    AHE Surduc-Siriu                                                         34.533
3    Lucrari reabilitare echipamente din CHE existente                                     26.763
4    AHE a râului Strei pe sector Subcetate-Simeria. CHE Bretea                          16.302
5    AHE a râului Olt defileu pe sectorul Cornetu-Avrig                                    11.745
6    Sistem informatic ERP                                                 3.660
7    A.H.E.Răstolița                                                            3.549
8    Modernizare statie 110 kV CHE Stanca                                   1.748
9    Retehnologizarea AHE Vidraru                                              1.252
10    Canal deversor peste halda de steril amplasată în albia pârâului Gâlceag       1.095
11    Modernizarea reductorilor de curent și tensiune din stațiile de 110 kV Săsciori    1.075
12    SHEN Porțile de Fier ll.Retehnologizare cu modernizare la CHE Porțile de Fier ll    883
13    A.H.E. Runcu Firiza                                                          700
14    Retehnologizare CHE Stejaru                                               466
15    AHE a râului Bistrița pe sector Borca-Poiana Teiului                              172
16    Altele                                                                4.339
        TOTAL                                                                182,113

5. Perspective
Strategia de investiții va continua să aibă la bază măsurile și principiile instituite de către administratorul judiciar de orientarea societății către profit și utilizarea judicioasă a fondurilor bănești, precum și în perspectiva viitoarei listări a acțiunilor companiei, astfel efortul investițional va fi dirijat către:

• Dezvoltare
1. Finalizarea acelor obiective de investiții cu puneri în funcțiune într-un orizont de 2-3 ani, care să valorifice o folosință energetică importantă:
- CHE Bretea;
- CHE Răstolița;
- AHE Surduc Siriu – treapta Surduc Nehoiasu, grupul I;
- AHE a râului Jiu pe sector Livezeni;
- AHE a râului Jiu pe sector Bumbești;
- Optimizarea celorlalte obiective de investiții.

2. Continuarea demersurilor în vederea obținerii aprobărilor pentru optimizarea indicatorilor tehnico-economici și/sau renunțarea la anumite obiecte/trepte din cadrul investițiilor cu folosințe complexe, și /sau transferul acestora către alte agenții guvernamentale pentru obiectivele de mai jos aflate în diferite stadii de aprobare. Deciziile finale urmează a se lua după analizarea tuturor implicațiilor de cost ale oricăror variante propuse.

GDPR

^^Iata ca problemele nu sunt doar la CFR:


GDPR

In data de 22 august a fost atribuit contractul pentru UHE DORIN PAVEL (LOTRU-CIUNGET). LUCRARI DE REPARATII LA CAPTARILE SECUNDARE PASCOAIA-AMONTE, URIA, VALEA DANULUI, MUNTENI, GAUJANI SI TRAVERSARE PARCALAB – RAMURA ADUCTIUNI SECUNDARE NORD POMPAJ catre Tehnodomus SA, valoarea de contract fiind de 1,262,484.48 RON.

Ionut

Ministrul Energiei: listare doar pentru 10% din Hidroelectrica

Ministrul Energiei, Toma Petcu, a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia, că a prezentat săptămâna trecută o notă de informare în Guvern privind listarea a 10% din acţiunile Hidroelectrica, procentul fiind redus de la 15% cât se propusese iniţial.

"Ne dorim ca suma obţinută, din estimările noastre este destul de substanţială, să fie folosită pentru dezvoltarea companiei. Această companie a fost restructurată (...) printr-o, să spunem, o renunţare a unor investiţii în zona de mentenanţă, modernizare, retehnologizare. Aceşti trei parametri sunt foarte importanţi pentru că, la ora actuală, Hidroelectrica are o capacitate totală de producţie de 6.400 de megawaţi şi, în realitate, nu poate să producă mai mult de 3.000 - 3.500. Înseamnă că restul de capacitate nefolosită trebuie retehnologizată, modernizată şi ea să înceapă să devină, să producă şi să aducă un plus de valoare companiei. Este primul nostru obiectiv", a declarat ministrul Energiei.

Economica.net

nirolf

Trebuie retehnologizată, să-l întrebe pe Tăriceanu cum se face:

Hidrocentralele de la Porţile de Fier, sabotate chiar de statul român. Rolul jucat de Tăriceanu

QuoteÎn 1999 Va tech propune un contract de retehnologiare în valoare de 98 de milioane e euro, este un contract la cheie pentru retehnologizarea PF2. Cheltuieli neprevăzute şi alte câteva artificii inginereşti duc valoarea totală la 278 de milioane de euro - aproape 200 de milioane de euro în plus. Interesant este că PF2 în 2000 aveau 16 ani, hidroagregatele erau că şi noi, abia îşi făcuseră rodajul şi mergea fără probleme.

Cu Ovidiu Agliceru, fost director general şi actual director de producţie am avut acum câteva luni o discuţie despre situaţia Hidroelectricii. "Pobleme care nu au fost rezolvate nici în prezent şi necesită eforturi deosebite din partea Hidroelectricii de menţinere în funcţiune a tuturor hidroagregatelor din porţile de fier 1 şi PF2", spune Agliceru.