[IS] Spitalul Regional de Urgență Iași

Started by voicul, April 20, 2021, 09:24:57 PM

Previous topic - Next topic

0 Members and 1 Guest are viewing this topic.

voicul

Finanțare de 250 de milioane de euro de la BEI pentru Spitalul Regional Iași - VIDEO

Ministerul Finanțelor a semnat un acord de împrumut în valoare de 250 de milioane de euro cu Banca Europeană de Investiții pentru construcția Spitalului Regional Iași.

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/sanatate/finantare-de-250-de-milioane-de-euro-de-la-bei-pentru-spitalul-regional-iasi-1502721

Konter

Dintre lucrările necesare pentru funcționarea viitorului Spital Regional de Urgență Iași urmează să fie realizată gospodăria de apă, în acest sens fiind emisă autorizația de construire.
În prezent, ANDIS derulează trei licitații în cadrul acestui proiect:
* pentru atribuirea contractului de lucrări de construire (pachet 1), cu o valoare de 29.424.189 lei fără TVA – în curs de finalizare: contractul va fi semnat cu constructorul român Ness Proiect Europe pentru o sumă de 26.298.533 lei fără TVA;
* pentru atribuirea contractului de servicii de supraveghere a lucrărilor de construcții, cu o valoare de 44.843.676 lei fără TVA – licitația a atras patru oferte, iar câștigătoare a fost desemnată asocierea Venturo Investment SRL (lider) – Koltek Musavirlik cu o ofertă 23.861.076 lei fără TVA;
– pentru atribuirea lucrărilor de construire (pachet 2), furnizarea și instalare de echipamente medicale, în valoare de 1.891.747.313 lei fără TVA – procedura urmează să fie lansată.
,,Sperăm ca licitațiile să fie finalizate rapid, astfel încât lucrările să înceapă cât mai devreme în acest an", a transmis Mihai Chirica, primarul municipiului Iași.
Recenta autorizație de construire a fost emisă pentru două rezervoare supraterane cu o capacitate de câte 1.500 mc, a unei stații de clorinare și a uneia de pompare, a conductelor și căminelor, alimentarea cu energie electrică, instalații și iluminat, amenajarea de platforme de acces și trotuare etc. Lucrările vor dura cel mult doi ani.
Contractul a fost semnat cu firma ApaVital SA.
Proiectul Spitalului Regional de Urgență din Municipiul Iași a rămas în continuare cel mai avansat din cele trei spitale de acest tip care vor fi construite în România (alături de Cluj și Craiova).

https://arenaconstruct.ro/spitalul-regional-de-urgenta-iasi-inca-o-autorizatie-de-construire/

Stef

Consider că merită un topic separat, nu cel general de proiecte, întrucât Spitalul Regional de Urgență Iași este cea mai mare investiție a statului român în zonă.

Voi încerca să filmez cât pot de mult, atât din dronă, cât și de la sol, evoluția acestui proiect esențial.


Stef

Astăzi episodul 2 din documentarea SRU Iași.


Ness Proiect Europe a început lucrările la Spitalul Regional de Urgență Iași (SRU) în data de 19 aprilie a.c. fiind cel mai important proiect din Regiunea de Nord – Est a României de după Revoluție!

Primele intervenții la SRU Iași presupun: organizare de șantier, lucrări pregătitoare, terasamente și împrejmuire; excavare grosieră; lucrări de protejare a săpăturii; lucrări de deviere a utilităților și alte lucrări conform presei.

CITADIN SA continuă lucrările la drumurile de acces către șantier.


Stef

SRU Iași după o lună și 20% progres din ETAPA 1


Stef

#5
Cu ceva întârzieri, cauzate de dronathon  O:-) , am ajuns din nou pe șantierul SRU


TibiV

Excelenta filmare... si felicitari antreprenorului!
Mama proștilor este mereu gravidă... :)


Stef

#8
Filmarea completă, aici  8)


Stef

NESS Proiect Europe, firma prahoveană care execută lucrările din prima etapă a construcției Spitalului Regional de Urgență Iași, a depășit 90% din această etapă, care include: organizare de șantier, lucrări pregătitoare, terasamente și împrejmuire, excavare grosieră, lucrări de protejare a săpăturii, lucrări de deviere a utilităților și alte lucrări, cu supunerea spre aprobarea Autorității contractante.

Etapa a doua este la fază de licitație, ofertele la contractul de 1,8 miliarde de lei au fost deschise recent, iar termenul la care evaluările tehnice și financiare ar trebui finalizate este 4 noiembrie 2024, însă ținând cont că există 6 asocieri contracandidate cu peste 80 de firme înscrise la licitație există premisele unor contestații.

Totuși, existența unor asocieri de constructori cu experiență îmi dă încredere că la mijlocul anului viitor putem avea desemnat un constructor, iar dacă nu vor fi contestații, chiar în primăvara lui 2025 ar putea fi semnat contractul de execuție efectivă a SRU. Următoarele asocieri au depus oferte: Bog'Art într-o asociere de 17 firme, dintre care amintesc Concelex pe care îi vedem la lucru pe VO Bârlad, Ness Proiect Europe într-o asociere de 14 firme, adică actualul antreprenor care lucrează la Etapa 1, Dimex-2000 într-o asociere de 17 firme, grupul CCN din Turcia, compus din 14 firme, grupul Afken din Turcia compus dintr-o asociere cu 17 firme și grupul Yildizlar, tot din Turcia, într-o asociere de 9 firme.


Stef

CNSC admite contestația turcilor de la CCN pentru etapa a 2a (construcția efectivă) a SRU Iași.

Konter

Oferta cu prețul "neobișnuit de scăzut" a constructorilor turci pentru Spitalul Regional de Urgență Iași i-a scos din competiție pe constructorii români.
Oricum pentru români este dificil să concureze cu constructorii străini, iar pentru a putea oferta în licitația pentru SRU Iași s-au unit primele cinci cele mai mari firme românești de construcții.
De altfel, constructorii români sunt prea puțin implicați în marile proiecte de investiții în infrastructură, pe care statul român le finanțează cu miliarde de euro, din fonduri europene, din împrumuturi și de la bugetul de stat.
Iar statul nu își sprijină aproape deloc nici constructorii, nici industria națională de producție a materialelor de construcții.
Spre deosebire, firmele din Turcia beneficiază din plin de ajutorul statului turc.
Subvențiile acordate de statul turc sunt considerate secret de stat
Guvernul turc a clasificat, la finele anului trecut, datele privind subvențiile de stat acordate companiilor turcești, dup cum arată un document obținut de Nordic Monitor.
Măsura a fost justificată de Mehmet Fatih Kacır, ministrul turc al tehnologiei și industriei, prin faptul că țările care importă produse turcești ar putea accesa aceste date și ar putea implementa măsuri compensatorii pentru a submina exporturile Turciei.
Modificarea stipulează că deciziile de sprijinire a unor proiecte specifice nu vor mai fi făcute publice, clasificând ca fiind confidențiale Certificatele de Stimulare a Investițiilor (YTB în turcă) emise de Ministerul Industriei și Tehnologiei.
Certificatele de Stimulare a Investițiilor au fost utilizate pe scară largă în Turcia pentru a oferi o gamă variată de beneficii financiare, fiscale și operaționale menite să încurajeze investițiile și să stimuleze creșterea economică.
Aceste stimulente sunt personalizate în funcție de tipul, dimensiunea și locația investiției, oferind avantaje semnificative companiilor.
Printre beneficii se numără scutiri de taxe vamale și TVA pentru echipamente, reduceri la impozitul pe profit și pe venit, împrumuturi cu dobândă redusă, subvenții pentru contribuțiile sociale și de asigurări ale angajaților, alocarea de terenuri și altele.
Certificatele turce de Stimulare a Investițiilor nu doar că reduc povara financiară a înființării sau extinderii unei afaceri, ci și îmbunătățesc profitabilitatea acesteia pe termen lung. Prin valorificarea diverselor stimulente disponibile, investitorii își pot reduce costurile, deveni mai competitivi pe piețele de export și beneficia de sprijin guvernamental pentru creștere
YTB-urile sporesc, fără îndoială, competitivitatea produselor turcești pe piețele internaționale, reducând costurile de producție și făcând bunurile turcești mai accesibile pentru export. Acest lucru ajută Turcia să-și extindă cota de piață în străinătate.
De altfel, exporturile realizate anul trecut de industria turcă a materialelor de construcții au fost de 29,03 miliarde de dolari, iar cantitativ de 45,88 milioane tone.
În aceste condiții și în lipsa oricărui ajutor din partea statului român, este aproape imposibil ca firmele de construcții și producătorii români de materiale de construcții să concureze cu firmele turcești.
Ca urmare, multe dintre investițiile din țara noastră, finanțate cu bani grei de la Uniunea Europeană, din împrumuturi și de la bugetul de stat, sunt realizate de către constructori din Turcia, cu materiale de construcție din Turcia. În mare parte și muncitorii sunt tot din Turcia.
Turcii au în prezent în România contracte pentru mari lucrări de construcții, de aproape 7 miliarde de euro. De asemenea, concurează cu constructorii români pentru contractul de peste 1,2 miliarde de euro pentru linia de metrou Lotul 1 Gara de Nord – Eroii Revoluției.
Sursa]Sursa[/url]