Economia Romaniei: discutii, proiecte, conexiuni cu infrastructura

Started by Ionut, April 18, 2015, 09:00:58 AM

Previous topic - Next topic

0 Members and 1 Guest are viewing this topic.

Ionut

Eurostat: România a înregistrat un deficit de 3,6% din PIB în trimestrul al treilea din 2018

România înregistra în trimestrul trei din 2018 cel mai ridicat nivel al deficitului guvernamental din Uniunea Europeană, arată datele publicate luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat). În zona euro, deficitul guvernamental s-a situat la 0,5% din PIB în trimestrul trei din 2018, în creştere faţă de un deficit de 0,3% din PIB în precedentele trei luni, în timp ce în Uniunea Europeană deficitul guvernamental s-a situat la 0,6% din PIB, în creştere faţă de un deficit de 0,4% din PIB. În România, deficitul guvernamental a urcat la 3,6% din PIB în trimestrul trei din 2018, de la un deficit de 2,3% din PIB în precedentele trei luni şi un deficit de 2,8% din PIB în perioada iulie-septembrie 2017.

Adevarul

Ionut

Previziuni sumbre pentru 2019: Inflaţia creşte, bursa cade, iar euro ajunge la un nou nivel record

Analiştii CFA estimează o creştere a inflaţiei în acest an, până la aproape 4%, dar şi o depreciere masivă a leului, moneda europeană putând ajunge la 4,79 lei la sfârşitul acestui an. Nici în privinţa indicilor buriseri lucrurile nu vor sta mai roz, CFA România anticipând o scădere constantă în următoarele 12 luni. În luna decembrie 2018, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al CFA România a scăzut faţă de luna anterioară cu 15,6 puncte până la valoarea de 28,7 puncte (faţă de aceeaşi luna a anului anterior, Indicatorul a scăzut cu 12,3 puncte). Această evoluţie s-a datorat ambelor componente ale Indicatorului.

În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, peste 87% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7168, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,7883. Rată anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (ianuarie 2020/ianuarie 2019) a înregistrat o valoare medie de 3,93%. Sunt de remarcat anticipaţiile de scădere a indicelui BET al Bursei de Valori Bucureşti, în următoarele 12 luni, peste 73% dintre respondenţi anticipând această evoluţie.

Alte detalii in Adevarul

istvan78

Un curs de 4.79 lei/Euro nu iseamna "depreciere masiva". Daca vom avea inflatie de 4% si o depreciere mai mica de atat, ar insemna ca vom plati pe produse si servicii mai mult chiar si in Euro. Ceea ce ar fi nejustificat cata vreme zona Euro are inflatie sub 1%.

Leul in mod natural trebuie sa se deprecieze pana cand deprecierea consuma banii aruncati in piata din elicopter de guvern, fara acoperire in productivitate.

Doar sa nu se sperie cu adevarat piata fianciara, ca atunci vom vedea "depreciere masiva" (aruncati o privire la Rubla cu cativa ani in urma sau la Lira turceasca)

thinker

Probabil analistii CFA au scris chestia asta acum 2-3 luni  :lol:

Cu putin "noroc" pana la sfarsitul lunii o sa fim aproape de cursul 4.8 lei. Pana la sfarsitul anului nu m-as aventura, dar as mai pune 50 de bani... Nu scapam fara inflate in 2 cifre sau aproape acest an la cum merg lucrurile.  E singurul mod de a echilibra bugetul.
LE: Daca mai luam in calcul si acuzatiile de azi...
Infrastructura de transport e sistemul prin care circula sangele unei tari. Romania are prea multe cangrene, prea multe artere lipsa.

Ionut

Anul 2018 poate fi primul cu 25 de companii cu afaceri de peste 1 miliard de euro

Economia românească a avut în 2017, ultimul an pentru care există date publice disponibile, 23 de companii cu afaceri de cel puţin un miliard de euro sau peste, acesta fiind cel mai ridicat nivel atins vreodată. Rezultatele raportate de companii în primul semestru din 2018, dinamica marilor pieţe de consum, dar şi creşterea producţiei în zona de componente auto ar putea aduce în 2018 cel puţin două com­panii noi în clubul mi­liar­darilor, po­trivit estimărilor ZF.

ZF

Ionut

De unde a venit salvarea balanţei de plăţi? România a depăşit pragul de 20 de miliarde de euro la exporturile de servicii: IT-iştii au adus în ţară peste 4 miliarde de euro, iar transportatorii 6 miliarde de euro

România a exportat servicii în valoare totală de 20,1 mi­liarde de euro în perioada ianuarie-noiembrie 2018, în creştere cu 7% faţă de perioada similară a anului anterior, arată datele Băncii Naţionale.

ZF

Ionut

Deficitul bugetului general consolidat a fost de 27,3 miliarde de lei anul trecut, respectiv 2,88% din PIB

Bugetul general consolidat, care include atât bugetul de stat, cât şi bugetele de pensii şi de şomaj, a încheiat anul trecut cu un deficit de 27,3 miliarde lei (5,85 miliarde euro), 2,88% din Produsul Intern Brut (PIB), sub ţinta anuală stabilită de 2,97% din PIB, arată datele publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor. În 2017, deficitul bugetar a fost de 24,3 miliarde lei, respectiv 2,88% din PIB.  În primele 11 ale anului trecut, bugetul general consolidat s-a încheiat cu un deficit de 26 miliarde lei, respectiv 2,7% din PIB, de aproape trei ori mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017.

News.ro

perfidus

Nu sunt cel mai tare specialist in economie dar asta ar fi chiar o performanta. Asta dupa ce in anii anteriori platile din ultima luna a anului aduceau deficitul de la un 1,5% la 2,9%, iar anul asta l-au adus de la un 2,8% la doar 2.88%.
Cert este ca unele artificii utilizate au iesit deja la iveala, plata rambursarilor de TVA pe incasarile imense la vanzarile din perioada Black Friday (in marea majoritate produse de import) au fost amanate pentru 2019. Sper sa nu fie mai grav si sa descoperim si alte jonglerii pe la finante.
Autostrada Pitesti - Craiova (A12) e ingropata. Se prefigureaza Drumul Expres CrPit (DEx12).; Contract semnat Tr.1 12.2018 - Tirrena Scavi ; Tr.2/L1&L2 finalizat - Spedition UMB ; Semnare contract Tr.3 si Tr.4 16.09.2020  - Spedition UMB ; Licitația pentru ,,Centura de ocolire Craiova Varianta Sud DN 56- DN 55- DN 6" - contract semnat 14.01.2022 - Rizzani de Eccher; "Constructia Variantei de Ocolire Targu Jiu – Finalizare Lucrari" - contract semnat 22.09.2020 - S.E.C.O.L. - stadiu lucrari 60%; "Reabilitare DN 6, Alexandria – Craiova, Lot 2: km 132+435 – km 185+230 – Relicitare" - contract semnat in 08.03.2022 - Ozaltin Inșaat

nirolf

Problema e că artificiile alea înțeleg că nu se aplică pe metodologia ESA, deci s-ar putea să intrăm oricum pe infringement. În martie aflăm:

http://cursdeguvernare.ro/din-culisele-deficitului-de-288-problemele-improvizatiile-si-abrogarea-juridica-raspunderii.html

perfidus

Multumesc pentru link.
Fraza asta, pe care trebuie neaparat sa o pun aici, spune totul despre ce ne așteaptă:

"Prin Ordonanta 114 din decembrie, au abrogat și articolele din Legea răspunderii fiscal-bugetare care pedepsesc folosirea de date false."
Autostrada Pitesti - Craiova (A12) e ingropata. Se prefigureaza Drumul Expres CrPit (DEx12).; Contract semnat Tr.1 12.2018 - Tirrena Scavi ; Tr.2/L1&L2 finalizat - Spedition UMB ; Semnare contract Tr.3 si Tr.4 16.09.2020  - Spedition UMB ; Licitația pentru ,,Centura de ocolire Craiova Varianta Sud DN 56- DN 55- DN 6" - contract semnat 14.01.2022 - Rizzani de Eccher; "Constructia Variantei de Ocolire Targu Jiu – Finalizare Lucrari" - contract semnat 22.09.2020 - S.E.C.O.L. - stadiu lucrari 60%; "Reabilitare DN 6, Alexandria – Craiova, Lot 2: km 132+435 – km 185+230 – Relicitare" - contract semnat in 08.03.2022 - Ozaltin Inșaat

Ionut

Barometru EY: Mediul de afaceri, sceptic în privinţa economiei româneşti

Procentul celor care sunt optimişti în privinţa economiei româneşti a scăzut semnificativ faţă de ediţia anterioară a studiului (18% în 2019 vs. 31% în 2018), ilustrând un fond de îngrijorare, alimentat de incertitudinile fiscale şi legislative, caracterul nesustenabil al creşterii economice bazată pe consum şi de presiunile inflaţioniste, aceştia fiind doar câţiva potenţiali factori care pot influenţa mediul de afaceri în 2019. Raportul realizat de EY, în parteneriat cu Business Mark, are la bază un sondaj online la care au răspuns 301 lideri de organizaţii din diverse sectoare ale economiei româneşti, în perioada 25 octombrie – 10 decembrie 2018.

Cifre interesante in Adevarul

GDPR

Opinia Consiliului Fiscal cu privire la cheltuielile cu investitiile din proiectul legii bugetului de stat pe 2019:

QuoteÎn fine, proiectul de buget vizează o expansiune de proporții a cheltuielilor cu investițiile (de la 34,2 mld. lei în 2018 la 47,1 mld. lei în 2019), pe seama cvasi-triplării intrărilor anticipate din fonduri structurale și de coeziune (FSC) de la UE al căror beneficiar final este sectorul public (de la 5,2 mld. lei în 2018, la 15,1 mld. lei în 2019). În condițiile în care MFP anticipează o expansiune mai puțin rapidă a cheltuielilor de cofinanțare și neeligibile (raportul cheltuieli/venituri din FSC scade de la 2,1 în 2018 la 1,65 în 2019), bugetul estimează o dublare a cheltuielilor aferente proiectelor de investiții cu finanțare europeană (+13,8 mld. lei relativ la execuția anului trecut). Execuțiile bugetare istorice consemnează în mod constant deviații considerabile de la sumele bugetate inițial ori în urma rectificărilor bugetare în sensul unor cheltuieli de investiții inferioare alocărilor (vezi graficul inclus în anexă). O evoluție similară este probabilă pentru anul 2019, cu atât mai mult cu cât ipoteza îmbunătățirii de amploare a absorbției de fonduri structurale și de coeziune apare la acest moment drept excesiv de optimistă (istoric, estimările inițiale de absorbție nu s-au materializat niciodată la nivelurile indicate).

Documentul integral aici: http://www.consiliulfiscal.ro/Opinie%20CF%20buget%202019.pdf

Ionut

Fitch: Proiectul de buget pentru 2019 se bazează pe presupuneri optimiste şi nu clarifică incertitudinea legată de taxa pe activele bancare. Alegerile prezidenţiale vor face dificilă reducerea cheltuielilor

Agenţia de rating Fitch a avertizat că proiectul de buget pentru 2019, publicat de Ministerul Finanţelor în 31 ianuarie, se bazează pe presupuneri optimiste şi nu clarifică incertitudinea legată de taxa pe activele bancare. Fitch avertizează că alegerile prezidenţiale din 2019 vor face dificilă reducerea cheltuielilor, dacă avansul veniturilor nu este în linie cu previziunile Guvernului. Proiecţia bugetară pentru acest an este construită pe un produs intern brut de 1.022.500 milioane lei, o ţintă de creştere economică de 5,5%, o rată a inflaţiei de 2,8%, un deficit bugetar pe cash estimat la 2,55% din PIB şi un deficit prognozat la 2,57% din PIB.

Detalii pe News.ro

Ionut

Datoria externă totală a României a crescut anul trecut cu peste 1,1 miliarde euro, la 98,48 miliarde euro

Datoria externă totală a României a crescut anul trecut, faţă de finalul anului anterior, cu 1,115 miliarde euro, la 98,476 miliarde euro, potrivit datelor publicate miercuri de Banca Naţională a României (BNR). La finalul anului 2017, datoria externă totală a României a fost de 97,361 miliarde euro, arată datele BNR. În 2018, din totalul datoriei externe, datoria externă pe termen lung a însumat 67,219 miliarde euro la 31 decembrie 2018 (68,3% din totalul datoriei externe), în scădere cu 1,9% faţă de 31 decembrie 2017.

News.ro

Ionut

România a avut anul trecut un deficit de cont curent de 9,41 miliarde euro, cu 3,45 miliarde euro mai mare faţă de anul anterior

Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 9,41 miliarde euro anul trecut, cu 3,45 miliarde euro mai mare faţă de anul anterior, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR), publicate miercuri. În 2017, deficitul contului curent a fost de 5,97 miliarde de euro, în creştere faţă de 2016, când a fost 3,5 miliarde euro, arată datele BNR. Contul curent al balanţei de plăţi include sumele încasate şi cele plătite de România în relaţiile comerciale cu celelalte state. Principala componentă care contribuie la contul curent al balanţei de plăţi este comerţul exterior, puternic deficitar în cazul României. Deficitul comercial al României a avansat cu 16,8% anul trecut, faţă de anul anterior, până la 15,1 miliarde euro, arată datele publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

News.ro