Autostrada A2 București-Constanța

Started by Ionut, September 13, 2011, 03:53:26 PM

Previous topic - Next topic

3 Members and 12 Guests are viewing this topic.

Sorinus

Da, A2 are nevoie de o cosmetizare serioasa pe portiunea Bucuresti-Cernavoda, completate becurile lipsa de la noduri si parcari, refacut marcajele in anumite zone, reparat garduri, curatenie in jurul autostrazii, schimbate mai multe semne de circulatie.

Daca s-ar face asta ar fi absolut decenta, mai putin evident Buc-Fundulea.

ghrt

Nu cred că mai este vreo benzinărie. Am făcut un drum spre Cţa în primăvara asta când m-am uitat după una şi nu am reperat nimic, mă mir să îmi fi scăpat.
Cont (aproape) inactiv.

Ionut

CNAIR anunță că lucrările de întreținere pe A2 vor fi întrerupte până pe 6 mai

Lucrările de reparații de pe A2 vor fi întrerupte în noaptea de 24 aprilie, de la ora 24.00 și vor fi reluate în data de 6 mai 2019, perioadă în care vor fi ridicate parțial restricțiile de șantier, informează CNAIR, potrivit Mediafax. Circulația se va desfășura pe ambele sensuri de mers, spre și dinspre litoral, între Nodurile rutiere Lehliu și Drajna. Compania precizează că se vor menține însă restricții de viteză (80 km/h) pe un sector de 6 km cuprins între cele două noduri rutiere menționate mai sus. Pe sectorul de drum în cauză reparațiile s-au desfășurat în regim de drum închis încă din data de 28 martie 2019 de către un operator privat cu utilaje și muncitori proprii. Compania spune că operatorul economic este responsabil de respectarea legislației privind echipamentul și conduita muncitorilor în șantier.

De asemenea pe sectorul de beton al A2, cuprins între București și Fundulea, au fost efectuate lucrări de plombare pentru menținerea viabilității drumului, până când acesta va intra în lucrări de reparații capitale. Pe sectorul de beton al A2 ( București – Fundulea) sunt instituite restricții de viteză de 80 km/h, care vor fi menținute până la finalizarea reparațiilor capitale.

Hotnews

ghrt

Cred că restricţia de 80kmph este prea drastică pentru circulaţia diurnă. În condiţii de vizibilitate poţi să mergi cu o viteză substanţial mai mare fără a da în gropile nasoale. Când nu e vizibilitate este într-adevăr altceva şi o limită de viteză mică se justifică.
Cont (aproape) inactiv.

CataOT

Care este stadiul exact al licitatiei pe sectorul Bucuresti - Fundulea ? De la anuntul de participare nu am mai vazut multe informatii.

Horațiu 87

#1175
continua lucrarile de asfaltare intre Lehliu-Gara si Drajna (ca si anul trecut e inchis sensul de mers spre Constanta si se circula pe cealalta cale in dublu sens cu limitare de 60 km/h)




adi

da, continua, de marti de cand a fost instituita iar devierea, utilajele nu prea s-au miscat din cauza vremii....

am trecut de 3 ori in ultimele zile si erau in acelasi loc

Cristi N

Comunicat proaspat de la CNAIR legat de reabilitarea sectorului din placi de beton Bucuresti - Fundulea:

QuoteAutostrada Soarelui: Au fost desemnați câștigătorii contractelor pentru reparația sectorului de autostradă București-Fundulea!

Comisia de evaluare a desemnat câștigătorii licitației pentru lucrările de întreținere a părții carosabile pe două loturi ale A2, cuprinse între București și Fundulea.

Cu o valoare de atribuire de 41.754.350,61 lei fără TVA, Compania Porr Construct SRL, a fost desemnată câștigătoarea contractului pentru lotul 1, cuprins între km 12 și km 24, pe ambele sensuri de mers ale A2.

Pentru contractul aferent lotului 2, cuprins între km 24 și km 36, pe ambele sensuri de mers ale A2, a fost desemnată câștigătoare S.C Saga Business Construct SRL, cu o valoare de atribuire de 44.912.505,59 lei, fără TVA.

Ambele contracte prevăd o durată de execuție a lucrărilor de 24 de luni, iar sumele necesare sunt alocate din bugetul de stat.

Contractele pot fi semnate după expirarea termenului legal de 10 zile, care permite depunerea unor eventuale contestații.

link

adiarc

Porr suna bine...stie cineva ce este cu celalat constructor?
"Eficienta" cnair...claimuri de sute de milioane de lei,puse pe tava constructorilor pentru proiecte inexistente ( LD2 sect E ; LD 3 ; A10 )

DESFIINTATI compania Antiinfrastructura

danutzu_1069


Goldmund

#1180
^
A2 Bucuresti-Fundulea si Fundulea-Drajna Noua au fost date in exploatare in 2004(incepute in 1998)  Tronsonul Drajna-Fetesti a fost data in folosinta in 2006/2007.
Dar ai dreptate, A2 arata intr-un hal inacceptabil dupa cativa ani de exploatare(langa mine a fost construita o sosea de ocolire al cartierului unde locuiesc din 1985, data in exploatare in 1986. Pana acum nu a fost nevoie de vreo interventie la asfalt, parapeti, etc..Arata aproape impecabil!)

slartibartfast

Nu știu dacă o șosea ocolitoare a unui cartier este comparabilă în termeni de volum și greutate a traficului, dar să ne uităm la DN2, construit cam în aceeași perioadă cu autostrada A2, cum rezistă bine fără mari reparații.

TibiV

Quote from: Goldmund on May 15, 2019, 04:51:49 PM
A2 Bucuresti-Fundulea si Fundulea-Drajna Noua au fost date in exploatare in 2004 (incepute in 1998) 
GRESIT!!!
In 1994 (decembrie, cred...) eram proaspat insurat, iar fica-mea abia incepuse sa existe...
Am mers amandoi la Constanta cu trenul (ma rog, toti trei, dar fica-mea era inca "in ambalaj") ... Si ii aratam sotiei mandru, din tren, lucrarile incepute la A2... "Iubit-o, asta va fi autostrada pe care ne vom duce copii la mare!..."
Iar A2 a fost terminata cap-coada (pana la Agigea) abia cand si-a dat fica-mea majoratul...

La noi orice lucrare are ca termen asa: (durata dormala) X 2 (neprevazute) X 2 (lipsa de finantare) x 2 (naiba stie ce alte prostii apar...)= cam de 8 ori mai mult decat au declarat toti cei N primi-ministri si Nx3 ministri ai transporturilor...


Mama proștilor este mereu gravidă... :)

vancouver

Lucrarile la Bucuresti-Fundulea au inceput in 1989 pe teren (proiectare si pregatire din 1988), deci de pe vremea lui Ceausescu, si atunci tot cu ceva fonduri europene (Ceausescu nu prea vroia s-o faca, dar decat sa se piarda fondurile, a acceptat). In 1990 si 1991 lucrarile au continuat palid rau de tot, cam ca Aktor pe Sebes Turda anul trecut, apoi au fost abandonate. Contractul nou s-a semnat in 1998 si tronsonul a fost gata in 2001. Mai departe Fundulea-Drajna s-a lucrat 2001-2004, cu finalizare in 2004. Drajna-Fetesti 2007 semi-profil, 2008 complet.
Feroviar: inadmisibil că ramâne 1 fir pe unele porțiuni după reabilitare pe Craiova-Caransebeș și Cluj-Oradea. Da pentru extinderea programului Quick Wins. Limitare instalare ETCS doar pe coridorul IV, pana cand va deveni pe deplin functional si isi dovedeste eficienta. Autostrazi: DA pentru 4 treceri montane: A1, A3, A6 si A8. NU deocamdata pentru A13 montan si A Nordului partea montana.

Goldmund

#1184
@aqualung

Crede-ma ca B295(de care am scris), ca orice sosea principala, are un trafic ingrozitor, incarcatura este ca prima banda de pe o autostrada si a fost construita exact cu straturile unei autostrazi. Altfel nu faceam comparatia.
Ce ma mira este altceva: imediat cand cei responsabili au sesizat marile nereguli pe A2, trebuiau ca in acelasi an sa aiba un plan pentru reparatii, iar in anul urmator totul sa fie ok.