News:

.

Main Menu

Trenuri InterCity

Started by tom_sawyer, October 05, 2020, 08:45:41 PM

Previous topic - Next topic

0 Members and 1 Guest are viewing this topic.

tom_sawyer

Șeful CFR Călători: Cererea pentru un tren InterCity Braşov-Constanţa este încă în aşteptare la CFR SA

Cererea pentru punerea în circulaţie a unui tren InterCity pe ruta Braşov-Constanţa, cu trecere prin Bucureşti, se află încă în aşteptare pentru aprobare la CFR SA, însă această garnitură va intra în circulaţie cel mai târziu odată cu noul Mers al Trenurilor, în 12 decembrie, a declarat, pentru Agerpres, directorul general al companiei CFR Călători, Dan Costescu.

"Urma să facem un tren din Braşov până la Constanţa cu trecere prin Bucureşti, InterCity, cu opriri foarte puţine. Cererea este încă în aşteptare la CFR Infrastructură. Avem vagoanele şi aşteptăm să se hotărască să ne acorde aceste tren. Teoretic, nu au motive să refuze, pentru că sunt bani suplimentari pe care îi câştigăm şi noi şi ei. La noul Mers al Trenurilor va fi introdus oricum. Noi am încercat să îl introducem mai devreme în circulaţie", a dat asigurări Costescu.

Şeful CFR Călători a explicat că a dorit să introducă mai devreme acest tren în circulaţie pentru "tatonări comerciale", pentru a face nişte calcule de rentabilitate, iar la schimbarea Mersului Trenurilor trebuia să fie definitivată varianta acestui tren.

"Noi îl putem introduce oricând, inclusiv de poimâine dacă ni se cere, dar la noul Mers al Trenurilor va intra acest tren. Atunci se aprobă la pachet cu toate celelalte trenuri. Ce voiam noi până atunci era să dăm drumul la acest tren şi nu vă ascund că sunt şi nişte tatonări comerciale. Trenul este evaluat pe perioada în care merge şi făceam aceste determinări, aceste calcule de rentabilitate şi pe măsuri pe care trebuie să le mai luăm ca să îmbunătăţim. De exemplu, cât de bine funcţionează alimentaţia publică - voiam să avem un vagon restaurant cu gastronomie specială, cu nişte condiţii speciale şi voiam să vedem cum funcţionează vânzările şi încasările pe acest tren. De aceea am cerut înainte de Mersul Trenurilor ca să facem probele şi atunci când începe Mersul Trenurilor să definitivăm varianta de acum sau pe cea îmbunătăţită începând cu 12 decembrie, când este de fapt data schimbării Mersului de Tren", a explicat directorul general al operatorului naţional de transport feroviar de călători.

De altfel, preţurile pentru acest InterCity urmau să fie la nivel de InterRegio, tocmai pentru promovare.

"În privinţa preţului - de asta am şi vrut să îl avem înainte - este perioada de promovare şi preţurile vor fi identice cu cele ale unui IR. Trebuie să oferim şi noi nişte lucruri atractive călătorilor noştri şi acesta era şi unul dintre ele. Practic, mergeau în condiţii de InterCity - şi vorbesc despre condiţii la nivel internaţional, nu de România, unde viteza comercială este cât este - acest tren respectă parametrii de viteză şi de confort stabiliţi la nivel european, dar pentru perioada promoţională, pentru a lansa şi promova acest tren, preţurile erau stabilite la nivel de InterRegio", a arătat Dan Costescu.

hotnews.ro


frunzaverde

Eliminarea milioanelor de ranguri inutile si tarificatiei stupide C,P,A,R,E,IC,ICE (da, astea au fost toate ranguri folosite intr-un interval de cativa ani, fiecare cu tarificatie proprie) a fost una din putinele decizii bune la CFR.

Ce ar aduce un tren IC? Viteza mai mare ca un IR nu va aduce, pentru simplul motiv ca IR-ul deja circula cu viteza maxima a liniei. Conditii mai bune? Pai teoretic ar trebui sa ai conditii bune pe ORICE tren, nu doar pe unul; si pe Constanta - Brasov pana acum au reusit sa le tina ok - inclusiv "la nivel international". Vagon restaurant? Ok, dar ala oricum e anuntat special, nu e nevoie de alt rang.

In schimb, rangul IC va aduce garantat alta tarificatie (poate nu in ziua 1, dar in anul 2-3), iar incurcaturile neplacute care existau inainte vor reaparea. Cum au reaparut la "trenul tineretului" - initial tren regio, tarifat super-ieftin, si descris ca "cel mai ieftin mod de a ajunge la mare - incomod, dar foarte ieftin". Apoi a devenit IR la pret de regio, cu aceiasi descriere. Apoi a disparut tarificatia speciala - si acum calatorii se trezesc la vagon de navetist platind ca pentru orice alt tren.
Cand esti amenintat cu ban permanent pentru ca ai criticat pozitia publica a unui politician, nu se mai poate numi conversatie sau forum, ci campanie electorala. Imi pare rau, dar din pacate, sunt nevoit va urez la revedere!

tom_sawyer

Lipsă opriri intermediare Brașov-Ploiești-București?

frunzaverde

Nu se poate. Va trebui sa opreasca tehnic in Predeal, in ambele directii. Si daca opreste in Predeal, va opri si in Sinaia, ca Sinaia are cerere imensa la pasageri, si un minut in plus sau in minus chiar nu conteaza.
Cand esti amenintat cu ban permanent pentru ca ai criticat pozitia publica a unui politician, nu se mai poate numi conversatie sau forum, ci campanie electorala. Imi pare rau, dar din pacate, sunt nevoit va urez la revedere!

ALEXCFR

Apare trenurile IR 1686/1687 cu oprire in Predeal pe Constanta-Bucuresti-Brasov .
Bucuresti Brasov in 2h 15 min va fi timpul parcurs de acest tren.

razvan96

Exact, o singura oprire, 2h12 la pe Bucuresti-Brasov si 2h11 la intoarcere.


BGP2597

#7
Interesant noul livret în anumite privințe. Din ce văd pare că tot IC va fi și 1750 Suceava - București care rămâne cu doar 3 opriri: Pașcani - atașează grupă de la Iași, Bacău și Ploiești Sud. Perechea lui, 1755, are oprire și în Buzău, iar per total văd că majoritatea IR-urilor de pe M1000 sunt trasate cu 140km/h între București și Brazi.

În ceea ce privește noile IC Constanța - Brașov, părerea mea e că ratează mulți călători sărind peste opririle din Bușteni și Sinaia. Înțeleg cumva logica pentru care s-a suprimat oprirea din Ploiești și anume să nu devină tren de navetă, dar opririle din stațiuni ar fi trebuit să rămână.

frunzaverde

Dupa numar si rang, nu sunt IC, sunt toate IR-uri. IC-urile sunt bagate la rang II, ar fi aparut separat, la inceputul livretului. Si ar fi trebuit sa aiba numar de trei cifre. Desigur, se poate schimba treaba.

Suprimarea opririi in Ploiesti e la fel, deloc desteapta - exista trafic de afaceri Ploiesti - Constanta (petrol, gaze), chiar semnificativ, un tren cu orar decent l-ar putea atrage.

Si, daca tot vor viteza intre Brasov si Constanta, de ce-l rebruseaza in Nord si nu-l baga direct pe racord Pajura (301Q)? Vor o struto-camila care sa faca si Brasov-Bucuresti si Bucuresti-Constanta si Brasov-Constanta? Ii spulbera iar RegioCalatori si Softrans, chiar si pe mersul asta...
Cand esti amenintat cu ban permanent pentru ca ai criticat pozitia publica a unui politician, nu se mai poate numi conversatie sau forum, ci campanie electorala. Imi pare rau, dar din pacate, sunt nevoit va urez la revedere!

oc7avian

Au sărit Ploiești cred că fix din motivul despre care tot croncăneam eu: traficul de navetă ar fi ocupat multe locuri degeaba și ar fi făcut ruta neatractivă pentru Brașov - București - Constanța.

Intrarea în București Nord chiar e o ciudățenie care de fapt arată că au lipit două idei relativ bune, din care nu știu ce iese. Dar prefer deocamdată așa, cu speranța că se rezolvă transportul public în București.

AndreiB

Cred ca lipseste Sinaia ca oprire la trenul de seara spre Brasov. Dimineata nu e asa critica nevoia, cred. Nu inteleg insa de ce trenul de seara opreste la Fetesti. Medgidia cred ca ar fi fost o oprire mai inspirata.

Diferenta de timp vs. Dacia e de doar 10min, daca am calculat corect. Personal si eu sunt de acord cu Frunzaverde - as fi oprit si in Ploiesti si in Sinaia. Nu cred insa ca ar fi meritat via Baneasa, cererea predominanta o sa fie dinspre/spre Bucuresti si Gara de Nord e mult mai atractiva.

Cred insa ca din Brasov orarul e bun dimineata - pleaca la 07:00 si ajunge la o ora ok pentru business. Pana acum era doar Softrans pe trasa aia, trenul CFR fiind mult mai incet inspre Bucuresti.

Si bune, si rele. Sa vedem cati calatori o sa aiba.

BGP2597

Da, nu am luat în considerare relația Ploiești - Constanța, am gândit din perspectiva turistului de pe VP, fiindcă ăsta pare să fie publicul țintă. Cât despre oprirea în Nord, e cam singura variantă să atragă clienți pentru și din București.

Gara Băneasa este peste mână pentru cea mai mare parte a călătorilor care au ca origine sau destinație Bucureștiul, poate doar cei care au treabă în Pipera să fie mai avantajați, dar chiar și pentru ei singura opțiune decentă de acolo e taxi / uber.

AndreiB

#12
Cred ca ar fi putut lejer reduce stationarea de 15min in Gara de Nord, mai ales ca ataseaza locomotiva la capatul celalalt. Am vazut operatiunea asta la <10min in Constanta daca avea sezonierul intarziere si venea pe Medeea.

Deasemenea trenurile non-stop fac 1h58 pe Constanta-Bucuresti. Reduceai stationarea in GdN la 10min, mergeai non-stop Constanta-Bucuresti si aveai timp lejer pentru a opri in Sinaia seara si sa ramana timpul fanion Constanta-Brasov la <4h25.

Dimineata cred ca e ok facut orarul, desi reducerea stationarii la 10min in GdN ar fi oferit inca 5min in pat. Turistii nu pleaca din Sinaia inainte de 08:00 si localnicii sunt prea putini la numar.

Citind orarul in diagonala, insa, par sa fie doua trenuri rapide din Constanta seara, la 16:00 si la 17:00. Cred ca e overkill, mai bine avea cel de la 16:00 opriri in plus si cel de la 17:00 non-stop.

Later edit: am citit prost.

Sorinus

Trenul asta are sens doar vara, altfel opririle de pe parcursul Bucuresti-Constanta sunt f lucrative ptr CFR (estimez ca o treime coboara pe parcurs, am facut ceva drumuri pe M800). Vara vrei sa ajungi repede la mare  / inapoi in Bucuresti,trenul de umple de la Constanta, iar trafic de business pe relatia asta nu-i.

AndreiB

Cred ca e nevoie de ambele. Sunt totusi doar 2 perechi de trenuri pe zi non-stop. In opinia mea, problema pe M800 este ca trenurile sunt foarte rare si autostrada face o competitie foarte puternica. Daca ar implementa frecventa propusa in MPGT, cu 1tph, eventual alternand la 2 ore: unul non stop si unul cu opririle clasice, cred ca ai creste atractivitatea intregii linii, pentru ca ai avea o frecventa la care nu trebuie sa stai sa planifici ce tren iei.