[CT] Ce-am mai vazut din mers in suburbii

Started by Harry, December 18, 2013, 05:29:40 PM

Previous topic - Next topic

0 Members and 1 Guest are viewing this topic.

Harry

Consiliul Judetean Constanta a semnat contractul pentru Extindere UAMS Agigea prin înfiintarea unui centru de îngrijire a persoanelor cu afectiuni Alzheimer.

Contractul a fost incheiat cu GRAND ART CONSTRUCT SRL Fetesti, Ialomita pentru suma de 4.210.327 lei + TVA.

Investitia consta in "Extindere corp cladire Unitate Medico-Sociala de la Agigea cu un alt corp, D+P+1E+M. Acest corp nou va fi alocat în exclusivitate pentru bolnavii de Alzheimer."

Durata estimata a lucrarilor: 13 luni.

Harry

SURSA

În luna martie, Primăria Năvodari a început implementarea proiectului ,,Construire centru de agrement", cu o durată de 20 de luni şi o valoare totală care se ridică la 30.334.683,88 de lei, contribuţia financiară a Uniunii Europene, prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională, fiind de 10.741.651,14 lei. Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creşterea atractivităţii şi a accesibilităţii pentru turişti în această parte a litoralului românesc al Mării Negre, precum şi atragerea de investiţii private ulterioare.
Proiectul a fost selectat în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5 - Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, Domeniul major de intervenţii 5.2 - Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterea calităţii serviciilor turistice. Contractul de finanţare a fost semnat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice în calitate de Autoritate de Management şi cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, în calitate de Organism Intermediar. Centrul se va construi pe un teren viran aflat în aproprierea podului de la Năvodari, pe partea dreaptă, între taberele de copii ,,Albatros" şi ,,Lebăda". Potrivit extrasului de carte funciară, terenul pe care se va ridica această construcţie este intravilan şi are o suprafaţă de 77.763 de metri pătraţi.
Centrul de agrement va cuprinde două construcţii mari. Prima dintre ele, clădirea piscinelor, are ca destinaţie principală activităţile sportive şi de relaxare. Turiştii se vor delecta într-un bazin olimpic, dotat cu şapte culoare, unde se pot ţine cursuri de scufundări, de polo şi de înot sportiv. Cel de-al doilea bazin, acoperit, este rezervat începătorilor, având o adâncime mai mică (între 80 de cm şi 1,80 metri). Suprafaţa construită a celor două bazine este de 2.869 de metri pătraţi. În plus, va mai fi amplasat şi un bazin jacuzzi, dar şi un tobogan acvatic tip tunel, model spirală. Clădirea în care se află aceste piscine va găzdui de asemenea şi trei saloane de masaj kinetoterapeutic, corelate cu sala de fitness. Va mai fi pusă la dispoziţie o saună de tip finlandez, dar şi un hamam (baie turcească). La etajul clădirii, o sală de forţă va fi dotată cu aparatură performantă. La exteriorul clădirii de piscine se vor afla două bazine, unul de agrement, iar altul, de o adâncime mai mică, va fi destinat copiilor şi amenajat cu tobogane gonflabile. Alături de bazine vor fi amenajate două terenuri de tenis şi un teren de mini-fotbal, care va avea şi nocturnă. În plus, va fi disponibilă şi o parcare, cu o capacitate de aproximativ 90 de maşini. Mai există în plan şi folosirea de panouri fotovoltaice pentru producerea apei calde menajere şi a energiei electrice. Cu acelaşi tip de energie va fi alimentat şi sistemul de iluminat exterior.








danilo

arata bine si pare destul de util pentru zona.

igorashu


Harry

ACM?

@DANILO

astia de la ziua au gresit pozele

asa va arata










Harry

Au inceput lucrarile la piata de peste navodari. deja s-a terminat fundatia de piatra sparta

igorashu


Harry

Zona Metropolitană Constanţa are o populaţie de cca. 500 000 de locuitori şi reprezintă prima structura administrativă de acest tip din România, fiind alcătuită din 14 localităţi: municipiul Constanţa, oraşele: Năvodari, Eforie, Ovidiu, Murfatlar, Techirghiol şi comunele: Mihail Kogălniceanu, Cumpăna, Valu lui Traian, Lumina, Tuzla, Agigea, Corbu şi Poarta Albă.



Principalele investitii publice din zona metropolitana (exceptand suburbiile despre care vorbim pe threadul dedicat) sunt:

-sistem integrat de supraveghere video
-extinderea retelei de iluminat public
-reabilitarea integrata a retelei de apa si canal
-amenajare promenada eforie nord
-amenajare parc cazino eforie sud
-promenada, parc si gradina botanica pe malul lacului Techirghiol - in Techirghiol

Pe teritoriul ZMC se afla porturi fluviale, marine si lacustre, 2 aeroporturi, retea de cale ferata precum si doua autostrazi si un drum express.




dr4qul4

Pariu cu Radu_A. 200 lei  (la API). El zice ca UMB pana la sfarsit de 2025 termina: A7 pana la Bacau, Dx6, A0 si DX12 T4. Eu sunt mai pesimist

Harry


Harry


Harry

Mâine, începând cu  la ora 11.00, la Casa Căsătoriilor din oraşul Năvodari, organizează o conferinţă de presă unde vor dezbate mai multe teme privind lansarea unor proiecte de dezvoltare a oraşului.
Astfel, mâine a fi lansat proiectul ,,Parc de recreere în oraşul Năvodari", derulat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, axa prioritară 1: Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor-poli urbani de creştere, domeniul major de intervenţie 1.1 – planuri integrate de dezvoltare urbană. Obiectivul general al proiectului îl reprezintă îmbunătăţirea factorilor de mediu și a calității vieții în orașul Năvodari prin realizarea unui parc de recreere în cadrul localității. Realizarea parcului presupune de fapt reabilitatea a două parcuri existente și realizarea a două parcuri noi care se vor dezvolta la sudul celor două existente, la vest de Bulevardul Năvodari
Apoi va fi prezentat proiectul  ,,Îmbunătăţirea accesului între municipiul Constanța şi platforma industrială Năvodari prin lărgirea şi modernizarea bulevardului Mamaia - Năvodari", demarat prin POR 2007-2013, axa prioritară 1: sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere, domeniul de intervenţie 1.1.planuri integrate de dezvoltare urbană, subdomeniul: poli de creştere.

SURSA

mirceaVRo

Si in Techirghiol se desfasoara lucrari de modernizare si realizare a unui centru de agrement.
Piscina Olimpica :) cat si cea pentru copii a fost terminata, mai sunt doua terenuri, de tenis si minifotbal si acestea sunt finalizate, locatia lor este la intrare in oras din Eforie Nord; acum este in lucru modernizarea parcului.
Nu am aparat foto profesional ca as fi facut eu poze ...
In schimb , detalii aici:
http://www.digi24.ro/Stiri/Regional/Digi24+Constanta/Stiri/Techirghiol+in+plina+modernizare+Statiunea+va+avea+un+centru+de+

Harry

Pt Techirghiol avem threadul Zonei Metropolitane http://forum.peundemerg.ro/index.php?topic=300.0,

Pt suburbii includem doar Ovidiu, Lumina, Navodari, Cumpana si Agigea.
Motivele: distantele f mici intre aceste localitati si Constanta, in toate mapele cu studii si intentii de investitii atat private cat si publice pe care le-am vazut in studiul despre orasul Constanta se luau in calcul si aceste localitati.
merg si poze cu telefonul daca ies ok  :cheers:

Harry

Quote from: Harry on December 18, 2013, 07:25:09 PM
Parc Navodari


Realizarea unui parc de recreere in localitatea Navodari, presupune de fapt reabilitarea a doua parcuri existente si realizarea a doua parcuri noi care se vor dezvolta la sudul celor doua existente, la Vest de Bulevardul Navodari (fost DJ226).

Parcul de recreere s-a impartit in 4 zone distincte, dupa cum urmeaza:

-zona A – cuprinsa intre intersectia strazii Marii cu Bulevardul Navodari, pana la intersectia strazii Randunelelor cu Bulevardul Navodari. In
aceasta zona exista in prezent un parc, parc care se va utila cu noi spatii de joaca, spatii de fitness urban, 9 foisoare de lemn, banci, cosuri
de gunoi, alei pietonale, piste pentru biciclisti, 2 parcari precum si cu noi spatii verzi gazonate, plantari de arbori si arbusti, etc. Suprafata
totala a zonei amenajate, respectiv zona A este de 16 490 mp. Spatiile de joaca se vor realiza in 5 zone distincte, suprafata pe care se vor
amenaja aceste spatii de joaca vor fi - suprafata de nisip 3 zone, suprafata gazon – 1 zona si suprafata sintetica realizata din covor de
poliuretan – 1 zona.

-zona B – aceasta zona se afla la sud de parcul mai sus desris si incepe la sud de intersectia strazii Randunelelor cu Bulevardul Navodari.
Si in aceasta zona exista parcul Ion Dobre care se va utila cu un nou loc de joaca pentru copii modern. De asemenea se vor reface aleile
pietonale existente, se vor inlocui bordurile deteriorate, se vor realiza gazonari si plantari de arbori si arbusti si se va utila cu mobilier urban
nou. Suprafata totala a zonei amenajate va fi de 9.567 mp.

-zona C –va avea o suprafata totala de 3.124 mp. In zona C in prezent nu exista nici o amenajare, fiind teren liber de orice constructie, drept
urmare prezenta investitie isi propune in aceasta zona realizarea unui parc modern utilat cu toate cerintele necesare unui spatiu de agrement cum ar fi:

-realizare de alei pietonale.

-realizare piste de biciclisti.

-realizarea unei fantani arteziene.

-realizarea unui spatiu de joaca pentru copii, modern, a carui suprafata va fi sintetica din poliuretan.

-realizarea unui teren de sport pe suprafata sintetica.

-realizarea unei zone de odihna cu gradene si vegetatie cataratoare.

-dotare cu mobilier urban constituit din banci, mese, cosuri de gunoi etc.

-realizarea unui foisor de lemn.

-zona D - aceasta zona se afla la Sud de zona C. Lucrarile care se propun in aceasta zona sunt realizarea de alei pietonale si piste de biciclisti. Suprafata totala a parcului de recreere, insemnand suma suprafetelor celor patru zone descrise mai sus, va fi de 48.575 mp.

Valoare estimata: 1,547,456.12 RON.












^^

,,Suntem implicați în derularea acestui proiect. Parcul va fi exact la intrarea în orașul Năvodari, care va constitui o primă și ultimă impresie vizuală a celor care vor trece prin localitatea noastră. Parcul se va întinde de la strada Mării până la strada Câmpului", a declarat, cu prilejul prezentării proiectului, Florin Chelaru, viceprimarul orașului Năvodari.

Parcul va fi împărțit în 4 zone distincte, la sudul celor două existente și la vest de Bulevardul Năvodari. De asemenea, va cuprinde printre altele spații de fitness urban, teren de minibaschet, trambulină pentru sărituri, nouă foișoare de lemn, piste pentru bicicliști, dar și ansambluri de joacă pentru copii.

,,Vor fi reabilitate două parcuri, care vor fi utilate atât pentru copii, cât și pentru adulți, în sensul că vom amenaja și foișoare, vom avea alei, pistă de bicicliști, pistă de plimbare, fântâni arteziene. Va fi un parc frumos cu locuri de joacă, cu zone verzi, cu două parcări auto cu câte 10 locuri. Proiectul va fi finalizat până în luna octombrie", a afirmat Florin Chelaru, viceprimarul orașului Năvodari.

Suprafața totală a parcului de recreere va fi de aproximativ 50.000 de metri pătrați. Valoarea proiectului este de aproximativ 2.600.000 de lei. Finațarea este asigurată în mare parte din Fondul European pentru dezvoltare Regională - 1.668.512,65 lei, din bugetul national - 366.512,11 lei, diferența de 611.688,34 de lei fiind acoperită de administrația locală din Năvodari.

SURSA