News:

Doar 30 minute de editare!
Poți edita propriul mesaj timp de doar 30 minute după ce l-ai scris!

Main Menu

La cheu

Started by Ionut, May 23, 2019, 12:16:13 PM

Previous topic - Next topic

0 Members and 3 Guests are viewing this topic.

Neufunk

Vorbind de dormitoare, care sunt conditiile de viata pe asa un vas? Care este programul de lucru? 6/8/12 ore? Ce faceti in timpul liber?

Harry

Pentru ca azi e ziua navigatorilor, urez si eu colegilor de pe forum ape linistite

kitsune

#77
:cake: :cheers: și ape liniștite tuturor celor ce își câștigă pâinea plutind pe valuri. Și o lacrimă în memoria celor care navigă în cer.

Acum câțiva ani am făcut un video, cu imagini din cei peste 20 ani petrecuți în meseria asta. Din păcate, din motive de copyright, fundalul sonor este blocat în România (sau cel puțin era, ultima oară când am verificat), recomand un proxy pentru varianta originală). Poate într-o zi îl voi reface și voi cere acordul pentru folosirea muzicii. Cei din imagini sunt colegi, pozele sunt originale, majoritatea făcute de mine, apar și eu prin câteva cadre, enjoy!
@Ionut, how about this for an interesting life?

Natural stupidity is much more dangerous than artificial intelligence

TibiV

WOW!!!

Respect, maestre...
:cheers:
Mama proștilor este mereu gravidă... :)

kitsune

#79
Ce nu am spus în video, nava arsă pe care am fotografiat-o în 2009 în Bitter Lake (canalul Suez) este fostul Filaret, cargou de 8750 tdw fabricat la Brăila.
QuoteÎn dimineaţa zilei de 7 ianuarie 2009, în jurul orei 9,30, în timp ce se afla la 70 kilometri sud de Port Said, a izbucnit un incendiu la bordul său, în compartimentul motoarelor. Un inginer român a murit în incendiu. Cargoul a ars în întregime, restul echipajului, 18 oameni, fiind salvat.
Nava a fost remorcată şi casată la 9 ianuarie 2009
Cel care a murit atunci a fost primul meu șef mecanic, în 1996. Ce ironie a sorții să trec și să fotografiez nava la câteva zile după incendiu. Ce mică e lumea asta!
Shingal avea pavilion Panama, fiind trecută în Registrul Maritim Rus, după ce a fost declasată din registrele german şi român.
Natural stupidity is much more dangerous than artificial intelligence

kitsune

#80
Quote from: Neufunk on June 25, 2019, 03:19:44 AM
Vorbind de dormitoare, care sunt conditiile de viata pe asa un vas? Care este programul de lucru? 6/8/12 ore? Ce faceti in timpul liber?

N-am uitat ^, doar că am fost mai ocupat.

Condițiile de "locuit" sunt ok, decente chiar. Cabine separate, cu baia lor, aer condiționat, etc. Pentru "top 4" sunt apartamente cu dormitor și living cu birou, computer legat la rețeaua internă (deci partea de hârțoage se poate face și de la cabină). A influențat mult implicarea organizațiilor internaționale și a sindicatelor, actualmente existând Convenția  MLC semnată în 2006, ratificată și de România într-un târziu (2016). În link găsești mai multe explicații, sunt multe standarde implementate, cel mai important (din punctul meu de vedere) fiind faptul că dă dreptul PSC (Port State Control) să verifice existența Certificatului MLC dar și a conformității cu această Convenție. Până acum trebuia să fie sesizate autoritățile sau sindicatul, acum e "by default", vine la navă să inspecteze ceva, caută și Certificatul MLC.

Munca, iarăși e reglementată destul de mult. Obligatoriu perioadă de odihnă 10 ore pe zi, poate fi împărțită dar una din ele nu mai mică de 6 ore. În practică există mai multe moduri:
- sunt "carturile", adică 4 ore muncă, 8 ore libere (nu mereu, se mai muncește vreo 4 ore în una din perioadele de odihnă), tipul ăsta de împărțire fiind caracteristic activității "la foc continuu", cum ar fi navigația. Poate fi și la punte și la mașină.
- 6 cu 6. Ăsta e cel mai greu, se folosește în general în port, la încărcare/descărcare, cei de la punte, având număr limitat de oameni și multe de făcut.
- serviciu de zi. În general 6 - 17 sau 8 - 17, dar există și variații. Folosit de "secția ostropel", dar și de electrician sau chiar toată secția mașină (la navele cu UMS - Unattended Machinery Space) și bineînțeles top 2, adică "tata-mare" și șefu' mecanic.
Toate aranjamentele astea se pot schimba în funcție de nevoile navei, iar în caz de necesitate/urgență dispar reglementările referitoare la orele de odihnă.

Trebuie înțeles că echipajele de azi sunt mici, noi suntem norocoși cu 19 persoane, sunt nave și cu 7-8, dar alea nu fac traversadă, stau pe lângă țărm. Există un certificat de echipaj minim de siguranță, iar unii armatori se folosesc de el ca să țină cheltuielile la minimum. Dar, prin comparație, pe un vapor românesc de 8750 tdw eram vreo 32. Au dispărut între timp mai multe funcții, tehnologia a evoluat dar erau și mulți care trăgeau mâța de coadă pe-atunci (sau băteau tablele, normale și lungi).

Timpul liber? Dacă nu ai noroc să fie nava conectată la internet ieftin și pe bandă largă (sunt companii care nu oferă nici măcar contra cost)... atunci cari de acasă TB de filme, seriale, muzică, literatură, etc. Fiind și echipaje mixte, nu prea mai socializăm. Ok, câte un grătar, zi de naștere, Paște, Crăciun sau alte motive, dar în general nu mai e atmosfera de pe vremuri când se strângeau toți seara la o bârfă, o tablă, un film (pe celuloid inițial, apoi VHS, VCD, DVD). Inventarea laptopului și a smartphone a făcut ca fiecare să aibă propriul "entertainment" la "baracă", nu prea se mai adună în spațiile comune, la "careu". Ce am mai reușit să fac, am cumpărat un expresor de cafea pe fiecare vapor unde am fost in ultimii 12 ani, așa că măcar ăștia "europenii" ne adunăm în pauze, dar nu e o regulă. Bine, e și greu uneori, din cauza programului. De exemplu, cu of. 2 punte nu prea mă văd, el face cartul 0-4 (12-16), doar dacă mă duc pe la el pe comandă ne vedem, altfel nu ne intersectăm, când el muncește eu dorm și invers.

Lungă postarea, dar au fost trei întrebări și e greu de explicat pe scurt.

A nu se înțelege că peste tot e așa, încă există armatori și companii unde standardul e jos, foarte jos. Există un documentar făcut de ITF în Marea Neagră, vă îngroziți dacă îl vedeți. Nu mai vorbim de lumea a treia. Nu știu dacă are subtitrare, dar imaginile spun multe:



Cam așa a fost și cu navigatorii noștri abandonați prin diverse porturi ale lumii în vremile de haiducie de după revoluție, inclusiv de către companiile de stat, Navrom, Romline și Petromin. Personal am stat 2,5 luni doar cu orez din magazia de marfă, angajat la companie de stat românească, pe navă cu pavilion românesc, așa că îi înțeleg bine de tot pe oamenii ăia din film
Natural stupidity is much more dangerous than artificial intelligence

Neufunk

Multumesc pentru raspunsul detaliat. Banuiam eu ca acum timpul liber este mai "individual", dar cam asa este in toate profesiile...


kitsune

#82
Una proaspătă, de acum o oră. Mai avem parte și de așa ceva, nu doar muncă:





Powered by API/PUM imgur uploader

Nu de vede în poză, are burta roz. N-am mai văzut.
Later edit: cum e vorba aia, la omu' sărac nici boii nu trag? Sau mai bine se potrivește legea lui Murphy. Termin munca, iau aparatul foto ăla mare și mă duc la prova, poate mai prind un delfin, nu doar cu telefonul. De la rece la cald, lentilele aburite ca naiba. Aștept, se usucă, iau poziția... low battery! Pleacă delfinii, văd o țestoasă (n-am mai văzut de 12 ani una), scot telefonul dar nu mai apuc, s-a dat la fund. Rămân cu imaginea în minte și povestea. Și cu orcile și balenele de la sud-africani de acum 2 săptămâni (tot cu telefonul).
Natural stupidity is much more dangerous than artificial intelligence

minisoferul

#83
"Trei ambarcaţiuni iraniene au încercat să blocheze trecerea unui tanc petrolier britanic prin strâmtoarea Ormuz, fiind nevoie de intervenţia unei fregate britanice pentru a forţa navele iraniene să se retragă, a anunţat joi Guvernul de la Londra, potrivit cotidianului The New York Times.
"(Fregata) HMS Montrose a fost forţată să se poziţioneze între navele iraniene şi (petrolierul) British Heritage şi a emis avertismente verbale către navele iraniene, care apoi s-au îndepărtat", a declarat un purtător de cuvânt al Guvernului britanic"


https://www.mediafax.ro/externe/tensiuni-in-stramtoarea-ormuz-tancul-petrolier-britanic-hartuit-de-ambarcatiunile-iraniene-a-avut-nevoie-de-interventia-unei-fregate-18231280

kitsune

#84
^^ ăsta e de "Incidente navale" mai degrabă   O:-)

În altă ordine de idei, British Heritage nu are pavilion britanic, are pavilion de Isle of Man. Și proprietarul e o firmă din Singapore  8). E închiriat de BP, dar asta e altceva. Pe de altă parte, nici Grace 1 nu e iranian, are pavilion Panama și owner era un KG German (mt "Meridian Lion" GmbH & Co Tankschiff KG) apoi o fi fost vândut, nu pot căuta mai detaliat fără net ca lumea. Dar marfa e iraniană se pare. A închis AIS-ul ca să nu fie detectat, dar când i-au dat drumul erau chiar lângă un terminal iranian  :lol:
Se fac multe dinastea în shipping, eu am cărat porumb de pe Mississippi la Havana, pe vremea embargoului. Nava mergea direct, actele printr-o serie de insule... O tempora
Natural stupidity is much more dangerous than artificial intelligence

minisoferul

Acestea sunt adevaratele detalii ale unei povesti, multumim pentru lamuriri.

kitsune

#86
Vroiam să ating subiectul mai demult. Cel referitor la "proprietarul" unui vapor. Pe vremuri era o mândrie să fii "owner", să ai o companie cu o flotă mare, etc. Dar a venit o vreme când a început haiducia. Se făceau credite, se întârzia la plăți pentru combustibil, chandleri, agenții, se puneau vapoare pe plajă sau pe fundul marii pentru asigurare, etc. În modelul ăsta de shipping nu a mai rentat să te declari proprietar al vapoarelor. Pentru că o altă navă a ta putea fi arestată în contul unor datorii. Noi am înțeles târziu asta. Deja aveam datorii peste tot, din varii motive, plus că arestarea unei nave scădea ratingul tuturor, deveneau ținte pentru inspecții, aveau asigurarea mai mare și tot așa. De aici s-a ajuns la celebra "vânzare pe un dolar", care de fapt a fost un aport în natură la o companie ce se crea și care conține doar nava propriu-zisă.
Fuga de taxe a dus la crearea de astfel de entități. Cu o răspundere limitată, înmatriculate în paradisuri fiscale, cu pavilion de complezență, cu proprietari ascunși, doar cu "operator", echipaje venite prin agenții de crewing, etc. Americanii s-au trezit după 9/11 și cer acum declararea proprietarului navei înainte să intri în apele lor teritoriale. Există acum un document la bord, numit CSR (Continuous Synopsis Record) care păstrează întreaga istorie a navei, cu proprietari, operatori, pavilion, schimburi de nume, totul. În teorie e mai simplu să știi cine deține nava. Dar dacă owner este trecut un "Siebenunddreißigste Dragonshipping GmbH und Cie KG" din Hong Kong, te bagă în ceață. Mai ales dacă acea companie e "cu acțiuni la purtător"  ;). Sau deținută de un fond de investiții care la rândul său e înmatriculat într-un paradis fiscal.
Ce a făcut Grace 1 cu oprit AIS ca să nu se știe unde încarcă și cu luat ruta ocolitoare pe la sudul Africii ca să ajungă în Mediterana e tactică de contrabandist de secolul 19. Azi nu mai merge așa. Mă miră doar faptul că are pavilion Panama, care nu mai e chiar gri, s-a albit mult. Mă așteptam ca cei ce încearcă o așa haiducie să aibă pavilion de Vanuatu, sau Moldova, sau Nord Korea, dar probabil că ăia sunt sub lupă.
Ah, o altă paranteză. Să nu credeți că un pavilion de complezență implică într-un fel statul respectiv. De multe ori, statul de pavilion ia o taxă și nu întreabă (nici nu răspunde) ce e cu nava. De exemplu Liberia e una dintre țările cu cele mai multe nave din lume. Dar în afară de o taxă modică nu are de a face nimic cu navele. Actele, certificările, totul e făcut de o firmă din Virginia, USA, "on behalf of". Panamezii chiar au birourile în Panama, dar ei sunt mai "speciali", toată țara aia cred că e plină de "căsuțe poștale".
Ziceam de AIS (Automatic Identification System). E un dispozitiv obligatoriu, care transmite în permanență date de identificare ale navei. Poate fi oprit în anumite situații, dar mai rar. Și sunt deja site-uri web care monitorizează tot ce se transmite pe glob. Și poți vedea unde e o navă anume, cu ce viteză merge și mai ales pe unde a fost. Iar dacă semnalul lipsește, se poate extrapola. Amintiți-vă de Costa Concordia și de cum apăruse în presă harta cu ultimele 10-20 de survolări ale insulei respective, dovedind că era un obicei apropierea periculoasă de coastă în locul ăla.
Deci, e simplu de văzut și dedus cam pe unde a încărcat Grace 1 petrolul, plus manevra de învăluire, mai puțin destinația, aia probabil că e "pe surse". Actele oricum nu sunt pe vapor.
Altă paranteză. Marfa se transportă însoțită de BL (Bill of Lading - Conosament în română). În trecut nu descărcai fără toate originalele prezente. Dar deja am văzut cazuri când ownerul acceptă descărcarea fără BL în original, cu semnarea unei scrisori de intenție. Deci nici astea nu mai apar și pot fi ascunse.
Așadar, un tank petrolier panamez, cu echipaj indian, pakistanez și ukrainian, cu proprietarii necunoscuți, care încarcă țiței pe blat la iranieni (oficial în Irak), o ia pe ocolite să ajungă la o presupusă rafinărie siriană, abordat de englezi în apele teritoriale ale Gibraltarului de care spaniolii zic că sunt ale lor, la cererea americanilor. Sună a telenovelă sau a investigație de pe Rise Project :lol:
Natural stupidity is much more dangerous than artificial intelligence

kitsune

Natural stupidity is much more dangerous than artificial intelligence

TibiV

India...
Nice.

Live sau din arhiva?...
Mama proștilor este mereu gravidă... :)

kitsune

Foarte live. Am fugit de la muncă să pot pune un telefon pe geam. Uite ce a ieșit: o parcare laterală cu spatele, din întoarcere, fără frână de mână  :lol:.

Time-lapse:


Natural stupidity is much more dangerous than artificial intelligence