[CJ] Discutii, lucrari si proiecte diverse in Cluj-Napoca

Started by Ionut, November 27, 2012, 05:04:30 PM

Previous topic - Next topic

0 Members and 3 Guests are viewing this topic.

GML

Daca filarmonia va fi in Manastur, ce o sa fie pe 21 Decembrie? O sa ramana parcare acolo?

dragos76

Imposibil ca un obiectiv cultural așa de important să fie plasat la naiba în praznic.

neobluenet

@GML nu Filarmonica se va face in Manastur, ci Academia Nationala de Muzica Gheorghe Dima. Cand s-a decis constructia sali de concerte si a salilor de repetitie pentru filarmonica pe 21 Decembrie, au aparut tot felul de povesti, lansate in mare parte de politicieni, cum ca s-ar face si Academia de Muzica acolo. La cat de mic este spatiul de pe 21 Decembrie, nu cred ca ajungea pentru sali de curs si sali de repetitie. In Manastur cladirea va avea si sala de concerte, sala de orga si camin pentru studenti.

ciprebbe

@qionescu1 -  Astazi UNIRII are 3 benzi, una e pt parcare, deci daca vrem banda de bus se poate face din vopsea pe relatia Unirii-Cipariu. Nu e obligatoriu 4 benzi acolo , cel putin nu pentru urmatorii 10 ani pana facem centura si dezvoltam Soporului.
Arde mult mai tare un pasaj la giratia Marasti. Cand ploua se blocheaza circulatia pana la pod Ira sau pana dincolo de giratia Slanic.
Mai bine sa ratacesti in padure decat fara padure!
E-republik

A3-UMB-5 alunecari>20m - 1000ron Ciprebbe

StefanCelMare

Despre Unirii, evident că nu este prioritate 0, și că pe moment este relativ OK comparat cu alte zone (pasaj Mărăști, pasaj Tăietura Turcului, etc).
Dar pe orizont 10-15 ani, cu dezvoltare imobiliară pe Sopor, va trebui dusă la 4 benzi, cu 2 dedicate pentru bus, altfel pocnește traficul serios.

dragos76

Nu se poate face direct o a treia bandă, e nevoie cel puțin de a restrânge gardul verde actual, care separă trotuarul de stradă (pt parcare nu ai nevoie de așa mult spațiu pe lățime ca pt o bandă de circulație). Și în plus, relocat stâlpii de curent de pe margine, care acum sunt amplasați în acea zonă de gard viu.

yetiman

Cel putin teoretic, ar putea fi largita pe partea opusa locurilor de parcare.
Adica aici

Dar nu ar fi pacat?
Dupa parerea mea este una din cele mai frumoase strazi din Cluj, din zonele cu blocuri.
Are spatiu verde generos si ingrijit.
Pe portiunea din link, are si un drum paralel pentru accesul la blocuri, nu intrare din 10 in 10 m.

Stiu ca e nevoie si de capacitate mai mare pentru viitoarele blocuri, dar parca as cauta alte solutii, mai prietenoase cu mediul.

,,Pe hoţii mărunţi îi trimitem la închisoare, iar pe cei mari îi numim în funcţii publice." — Esop
,,Greşelile politicianului sunt crime, căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se împiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se împiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei." — Mihai Eminescu

qionescu1

#832
@ciprebbe
1. Cum zice si Dragos, parcarea laterala nu o poti socoti ca banda deci sunt 2 benzi nu 3 pe Unirii
2. Sunt pentru investitii (care lipsesc la Cluj) inclusiv pentru pasajul Marasti. Vorbim de cea mai aglomerata intersectie din Cluj si corect spui de efectele lipsei acestuia. Nu trebuie sa ne gandim exclusiv la giratia din Marasti cat mai ales la faptul de de multe ori blocajele de aici genereaza ambuteiaje/intarzieri pana spre Iulius Mall, IRA, Fabricii, Fabricii de Zahar, Ialomitei/Dambovitei/Teleorman, , deci intr-o buna parte a orasului, cum nici nu trebuie sa credem ca pasajul ar rezolva toate problemele.   Parca primaria zicea ca sunt in faza acordului de mediu pt pasaj, sper sa nu se razgandeasca.
3. In legatura cu giratia de la Iulius, da se circula bine inspre Marasti dar acolo nu avem o problema. Problema e in directia inversa adica inspre Gheorgheni, Aleea Slanic. Cred ca trebuie analizata serios o reorganizare a intersectiei. Poza asta e relevanta, coada spre Gheorgheni fiind mult in spatele ISEului iar spre Mărăști e liber.




Powered by API/PUM imgur uploader

qionescu1

#833
@stefancelmare, dragos76, yetiman

Largirea se poate face cum spune si yetiman, pe partea opusa parcarii fara a fi necesara mutarea retelei de iluminat/electrica. Pentru primul segment dinspre Titulescu ar fi necesara mutarea trotuarului in spatele stalpilor iar pt al doilea segment largirea strazii Unirii pana la stalpi. Impreuna cu parcarea de pe cealalta parte cred ca largirea ar oferi suficient spatiu pt 4 benzi. Ba mai mult are ramane pe partea opusa parcarii un scuar verde simetric cu cel de langa parcarea de acum.

Trebuie sa fim realisti fara 4 benzi nu vom putea vorbi de banda dedicata. Acum se circula bine, dar de ce sa nu se circule foarte bine? Investitia n-ar fi o problema pentru bugetul orasului. Toata lumea e de acord ca largirea e obligatorie in viitor dar de ce sa nu venim noi in intampinarea viitorului? Sa planificam nu doar sa reactionam.

Bogdan_Cluj

Folosesc si eu linia 25 si de fiecare data ma intreb ce se poate face pe str. Unirii pentru ca spre centru e cam blocata si/sau merge destul de greu, mai ales cu cat te apropii de intersectia cu Interservisan (Slanic).

Din ce am observat eu din 25 este loc sa largesti sa o faci la 3 benzi, dar asta implica niste sacrificii care trebuiesc mitigate cumva:
1) Desfintare locuri parcare: - ce facem cu locurile de parcare care trebuiesc desfiintate? Din ce observ este destul de aglomerata situatia intre blocurile de pe partea cu parcarile. Daca mai tai de acolo 30-40 de parcari nu stiu unde le inghesui intre blocuri. Loc de un parking, parcare nu prea vad pe unde se poate face.
2) Taiat 1m din spatiul verde si trotuar de pe partea opusa cu parcarile si mutat trotuarul dupa stalpii de curent. Stalpii din ce vad eu pot sa ramana unde sunt acum.
-- dar asta implica taierea a 1-2m de spatiu verde

Un compromis pe care il vad eu, este sa faci acest lucru, dar nu pe toata lungimea strazii, ci sa incepi cu capatul dinspre Interservisan, cam de pe aici pana la intersectie.
Implica renuntarea la "doar" 16 locuri de parcare si la 1m de spatiu verde pe o lungime de 50m, chiar langa intersectie.

De asemenea ar cam trebui largit si pe partea cealalta pe o lungime de 30-50m chiar in/dupa intersectie, cred ca ar fluidiza putin intersectia. Cei care vin de pe Rebreanu ar lua curba mai rapid spre Unirii si ar mai decongestiona putin coada de pe Rebreanu. Pe aici, pe partea dreapta.

StefanCelMare


dragos76

Eu rămân la părerea că prima măsură ce ar trebui să o ia primăria ar fi cea de a reduce traficul actual. Și asta se poate face (relativ) simplu, dacă ar avea toleranță zero față de mașinile parcate ilegal, în special în zonele office și adiacente. Foarte multă lume folosește mașina ca mijloc de deplasare pentru că își permite să parcheze gratis, fără să plătească și nici să fie amendați. Da, în zona zero nu prea mai poți face asta, plus că au mai început timid și în alte părți din Cluj să acționeze (de ex pe la Iulius, sau pe H Barbusse). Dar tot mi se par niște măsuri ineficiente și inconsistente, astea cu ridicările de mașini. Dacă tot se marșează pe ideea deplasării pietonale, ar trebui o strategie generală în oraș prin care:
- străzile secundare să fie transformate în sensuri unice, cu parcări legale ȘI CU PLATĂ pe una din părți.
- toate trotuarele unde acum se cam parchează parțial sau total pe trotuar să fie protejate cu stâlpișori.

Asta ar reduce enorm numărul de mașini folosite pentru deplasarea personală (și ar asigura și o soluție alternativă pentru cei care vin din zona metropolitană, până se mai îmbunătățește aici transportul public sau se implementează sistemul P+R).  Ei, ajungând la acel nivel de trafic, după ce s-ar face aceste măsuri (ieftine și rapide) se poate vedea concret unde  e nevoie de soluții punctuale mai complexe (și normal mai costisitoare).

neobluenet

Pentru a descuraja traficul auto trebuie in primul rand sa oferi transport public de calitate. In interiorul orasului si pe axa E-V timpii de asteptare sunt decenti, insa la orele de varf se poate observa o problema de capacitate si proasta organizare: mijloacele de transport au grad de incarcare diferit (uneori total diferit) desi vin unul dupa altul. Asta se intampla cand pe un tronson comun vin 2 linii cu cerere diferita de capacitate, drept urmare ar trebui gandite mai bine traseele si capacitatile necesare.

Daca se reuseste primul pas, cu renuntatul la masina de acasa la scoala si locul de munca, apare problema "depozitarii" acelor masini. Eu as propune administratie un program de creare de spatii de parcare subterane pe un nivel acoperite de zona verde / spatiu de joaca. In cazul bulevardelor cu blocuri de 8 etaje s-ar putea crea locuri de parcare sub strada. In Bucuresti este deja o astfel de parcare in constructie si ideea nu este foarte rea. Decat sa construim colosi de 5-6 etaje intre blocuri, mai bine, in aceiasi bani, construim sub strada. Cum ar fi daca sub Calea Floresti ar fi o parcare imensa cu 2-3 rampe si cate un acces pietonal la fiecare 50m? Evident ca parcarile de la suprafata ar fi istorie locul lor fiind luat de banda pentru transport public, piste de biciclete si / sau zona verde.

Renuntarea la detinerea unui autoturism nu e ceva fezabil pe termen scurt din motive de mobilitate interurbana. Chiar daca in oras si in imprejurimi se va putea circula relativ repede cu autobuzul, in afara zonei metropolitane mobilitatea tine de autoritatile centrale. Daca vrei sa mergi in Cheile Turzii trebuie sa ai neaparat masina. Nu stiu sa existe vreun autobuz pana acolo, desi este un obiectiv turisitic ce poate fi exploatat mult mai bine. La Marisel nu poti ajunge fara masina, cel putin eu nu am gasit unul toamna asta. Daca vrei sa iesi din judet ai urmatoarele optiuni: tren, autocar si avion. De curand am facut cu masina Cluj-Bucuresti in 6 ore cu 2 pauze scurte. Cu trenul nu stiu cat as fi facut, iar cu autocarul probabil 8-9 ore. Cu avionul ar fi fost sub o ora timp de zbor, dar aici mai trebuie adaugat timpul acasa - aeroport - hotel si se ajunge pe la 4 ore. Si avionul low-cost costa aproape triplu pentru 3 persoane. De ce as renunta la detinerea unui automobil cand costul detinerii acestuia este destul de scazut in comparatie cu flexibilitatea oferita?

Dupa orice masura, ar trebui lucrat si la aplicarea acesteia. Degeaba pui semn de oprirea interzisa daca politia locala vine din 3 in 3 luni si lasa o instiintare prin care roaga conducatorii auto sa respecte regulile de circulatie :lol:. Langa The Office s-a deschis un Worldclass, Gold parca pentru ca are si piscina. Strada Scortarilor, ocupata mereu de masini a devenit cu o banda pentru ca acum au aparut SUV-urile si pe trotuarul cu sala de fitness. Aceasta din urma nu are niciun (0 - ZERO) loc de parcare. Are in schimb o parcare de biciclete de cele mai multe ori goala. Rar vad o bicicleta acolo, maxima absoluta este 2. Eu inteleg ca oamenii ar trebui sa faca miscare pana la sala, dar administratorul nu intelege ca publicul lor tinta vine si pentru a se poza si a se da mare cu noua masina?

dragos76

De acord cu moblitatea extra urbană, și de aceea nu sunt adeptul ca toți să renunțe la mașini. Dar trebuie ca lumea să fie un pic mai conștientă când își cumpără o mașină că trebuie să îți pui problema unde o parchezi la domiciliu, sau dacă vrei să te muți undeva (că îți cumperi, că iei chirie) dacă ai facilități de parcare asigurate. Și da, să știi că te costă asta, și nu puțin. Dar oricum, cred că e un alt topic, care ar fi bine să fie tratat separat.

Dar legat de ce zici tu la ultimul punct, păi aici problema e din nou la nivelul primăriei: dacă nici acolo nu ai o zonă cu acces relativ facil, inclusiv prin prisma acoperirii de transportul public, atunci de ce nu ai toleranță zero la acele parcări? Și apropos, nu știu de ce la noi singura soluție a poliției locale e ridicarea de mașini? Există ceva impedimente (legale sau logistice) care să nu permită și folosirea soluției blocării roților?

nicolaem

te gandesti cat ar fi costul/ masina pt o parcare sub un bulevard?
din cate stiu acum la parcarile supraterana costul bate peste 10 mii de euro. la subterana e mult ridicat.
Apar urmatoarele probleme:
- cate ar fi necesare pentru ca impactul sa fie semnificativ la nivel de oras
- cum acoperim costurile (prima estimare e cateva sute de milioane euro)
- cat pui abonament in ele? cu 100 de lei pe an cum e acum nu scoti nici banii de intretinere.

eu cred ca subterena e fezabila doar in centru la plata cu ora, unde poti pune 10lei lejer