Autostrada A1 București-Nădlac

Started by Ionut, September 13, 2011, 12:10:24 PM

Previous topic - Next topic

8 Members and 72 Guests are viewing this topic.

Ionut

QuoteStart bun la construcţia podului de peste Mureş

Cine a parcurs drumul dintre Simeria şi Uroi nu a avut cum să nu observe că în zonă se lucrează intens. Podul de peste Râul Mureş este un punct important din cadrul ambiţiosului proiect de construcţie a tronsonului de autostradă Deva-Orăştie, la ridicarea lui participând o armată  de oameni (10 ingineri, 55 muncitori calificaţi, 20 muncitori necalificaţi, la care se adaugă sudori şi betonişti).

Podul cu 12 deschideri a 60 m fiecare (720 metri lungime), unul dintre cele mai mari din ţară, va însuma 27.500 mc de beton, 5.344 tone de tablier metalic şi 730 tone de armătură. Piloţii (220 la număr) vor avea un diametru de 1,18 m. Până la finalizarea lui, se va mai scurge ceva vreme, ţinând cont că acum se toarnă fundaţia, iar termenul-limită pentru execuţie este februarie 2013.

Pe lângă cei 32,5 kilometri de autostradă propriu-zisă,  mai sunt prevăzute încă 20 de poduri  şi pasaje, precum şi un spaţiu de servicii la km 4+200. La implementarea proiectului lucrează două firme care au câştigat licitaţia, adică Strabag – pe tronsonul Şoimuş (Nod rutier Deva) – Simeria (14,8 km) (inclusiv podul de peste Mureş), respectiv Straco – de la pod (Simeria), până la Orăştie (17,7 km). Termenul de finalizare este de doi ani, în cazul Strabag şi un an şi şase luni, în cazul societăţii Straco.

sursa: Mesagerul Hunedorean

Ionut

Explicatii suplimentare cu problema de langa Nadlac:

QuoteAutostrada Nădlac - Arad a luat-o pe arătură. Astăzi se vor da explicații

,,Se va forma o comisie de evaluare pentru ca oamenii să poată fi despăgubiţi. Luni (n.r. astăzi), la ora 14.00, va fi o întâlnire între constructor, cei de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale şi proprietarii terenurilor. S-a vorbit şi cu secretarul de stat din cadrul Ministerului Transporturilor, Eusebiu Pistru", a spus Vasile Ciceac.

În ceea ce priveşte lucrările, pe viitor nimeni nu mai prevede vreo întrerupere. ,,La noi nu se pune problema de situri arheologice. Cred că lucrările se vor termina la timp, deoarece văd că este o echipă completă de muncitori. Mulţi sunt de la noi de la Nădlac", a declarat Vasile Ciceac. 

Localnicii aşteaptă acum să vadă ce se va întâmpla şi dacă vor fi despăgubiţi. ,,Noi ştiam că va trece autostrada şi normal că am eliberat terenul şi nu am încurcat pe nimeni, dar pe alte tarlale care iniţial nu au fost în proiect, ne-am apucat de semănat şi ne-am trezit pe ele cu un drum făcut", a spus Ioan Dirienovsky, proprietarul unui teren. Conform Ministerului Transporturilor, Compania de Dumuri a atribuit, în luna iunie a acestui an, contractul de supervizare a lucrărilor pentru tronsonul de autostradă Nădlac - Arad.

sursa: Adevarul

alecu26

Quote from: Ionut on October 14, 2011, 01:48:18 PM
^^

Quote"Dezvoltarea proiectelor strategice in parteneriat reprezinta un element principal in cadrul unei colaborari win-win atat pentru Romania, cat si pentru Suedia. Suedia este interesata sa ofere know-how in proiectele de infrastructura si sa se implice inclusiv in partea financiara.

Suedia este dispusa sa finanteze studii de fezabilitate, obisnuind sa faca acest lucru in special in proiectele finantate prin grant-uri, de obicei cu 50% din cos-turi". Oficialul suedez a mentionat ca experienta si competenta suedeza contribuie la realizarea unor proiecte bancabile.

Hm, interesant! "Inclusiv in partea financiara" sper ca se refera la finantarea autostrazii in sine.
Merci de vesti, sper sa nu fie doar o intentie/un zvon. :)

Pai o fi interesata Skanska...unul din marii constructorii europeni si mondiali. (vad ca a si facut parte din delegatie).
Drumurile noastre POATE....
(100 Euro ca tronsonul Holdea Margina din A1 nu se va deschide complet la trafic in acest deceniu).

Ionut

Quote from: alecu26 on October 18, 2011, 04:53:29 PM
Pai o fi interesata Skanska...unul din marii constructorii europeni si mondiali. (vad ca a si facut parte din delegatie).

Si eu m-am gandit la ei... dar ar fi prea frumos sa fie adevarat.
Cred ca testeaza apa asa cu degetul. Ar fi genial sa intre ei in Romania cu un PPP.


frunzamihai

HARTA DINAMICA ​Estimarile autoritatilor: pana la sfarsitul anului 2013, Romania va avea 770 de kilometri de autostrada. Vezi pe unde trec actualele si viitoarele autostrazi din Romania
de Victor Cozmei, Claudia Pirvoiu HotNews.ro
Marţi, 18 octombrie 2011, 17:29 Actualitate | Esenţial

Aproape 440 de kilometri de autostrada. Aceasta este lungimea totala a tronsoanelor de autostrada care se vor deschide circulatiei in perioada 2011-2013, conform estimarilor furnizate la cererea HotNews.ro de catre Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR). Daca estimarile companiei se vor adeveri, in Romania vor exista la sfarsitul lui 2013 circa 770 de kilometri de autostrada in total. Potrivit datelor furnizate de Institutul National de  Statistica, in Romania se putea circula pe 332 de kilometri de autostrazi la sfarsitul lui 2010.

Datele CNADNR transmise HotNews.ro arata ca in 2011, vor fi finalizati 123,2 kilometri, in 2012 alti 107, iar in 2013 cei mai multi kilometri, adica 208,7. In ciuda acestor lucrari, nicio autostrada nu va fi finalizata integral: nici Autostrada Transilvania si nici Coridorul IV Pan-european.



    Lucrari care vor fi finalizate in 2011

In 2011, dupa o intarziere de peste un an, ar urma sa se finalizeze tronsonul Moara Vlasiei-Ploiesti (42,5 km). Asocierea Spedition UMB- Pa&Co International-  Euroconstruct Trading 98- Tehnostrade s-a angajat sa finalizeze toate lucrările la tronsonul de autostrada Moara Vlăsiei-Ploieşti până pe 15 decembrie 2011.  Constructorii si-au asumat acest termen dupa ce au fost amenintati cu rezilierea contractului.

Si tronsonul Arad-Timisoara (32,2 km), care face parte din Coridorul IV Pan-european va fi deschis traficului in 2011, insa finalizarea tuturor lucrarilor va  avea loc abia in vara lui 2012. De asemenea, din centura Aradului care este construita in regim de autostrada, vor fi finalizati 10 km din 12,25 km. De  curand, premierul Emil Boc s-a declarat profund nemultumit de modul in care decurg lucrarile la autostrada Arad-Timisoara si a amenintat cu penalitati.  Constructorii tronsonului Arad-Timisoara sunt FCC Construccion si Astaldi.

Tot in 2011 ar urma sa fie finalizata o parte din tronsonul Bucuresti-Moara Vlasiei care este construit Impresa Pizzarotti. CNADNR estimeaza ca vor fi  finalizati 13 kilometri din 19,5 kilometri.

Din tronsonul Medgidia-Constanta a fost inaugurata recent o portiune cuprinsa intre Murfatlar si Valul lui Traian. Pentru 2011 este prevazuta finalizarea a 31,8 km din  41,5 km. Deschiderea integrala a tronsonului ar urma sa aiba loc in vara lui 2012. Constructorii sunt Astaldi cu Max Boegl.

    Lucrari care vor fi finalizate in 2012

La sfarsitul lui 2012 se estimeaza ca vor fi finalizate tronsoanele Bucuresti-Moara Vlasiei, Medgidia-Constanta si centura Aradului.  In plus, vor fi  deschisi circulatiei cei 32,8 km ai sectorului Deva-Orastie, cei 20,4 km ai sectiunii Cernavoda-Medgidia si 17 km din cei 60 km ai tronsonului Suplacu de  Barcau-Bors.

Pentru tronsonul Deva-Orastie (32,8), parte din Coridorul IV Pan-European,lucrarile au demarat la inceputul lunii aprilie 2011, constructorii fiind Strabag  si Straco.

In ceea ce priveste Cernavoda-Medgidia, CNADNR a semnat contractul cu asocierea Astaldi- Max Boegl in  septembrie, la scurt timp dupa rezilierea contractului cu firma franceza Colas. CNADNR a cautat un nou constructor pentru acest tronson in conditiile in care  a renuntat la Colas din cauza nerespectarii clauzelor contractuale.

Pe tronsonul Suplacu de Barcau-Bors, lucrarile inainteaza cu viteza melcului. Dupa renegocierea contractului cu statul roman, constructorul american Bechtel  s-a angajat sa finalizeze lucrarile deja incepute, la Suplacu de Barcau-Bors, urmand sa fie gata 17 km in 2012 si 43 de kilometri in 2013.

    Lucrari care vor fi finalizate in 2013

In 2013 va fi finalizata si portiunea de 8 km dintre Gilau-Nadaselu din Autostrada Transilvania. Aceasta ar fi trebuit sa fie realizata de Bechtel, dar in  urma renegocierii contractului, statul roman a hotarat scoaterea ei la licitatie in cel mai scurt timp posibil.

Tot in 2013, vor fi finalizate mai multe tronsoane din Coridorul IV Pan-european, contractele pentru constructia acestora fiind semnate in urma cu cateva luni. In iunie, CNADNR a semnat trei contracte de 428 milioane de euro pentru tronsonul de autostrada Orastie-Sibiu, iar in luna mai au fost semnate contractele pentru doua loturi din tronsonul Nadlac-Arad si un lot pentru Orastie-Sibiu.

Tronsonul Nadlac-Arad (38,8 km) va fi realizat de Asocierea Romstrade – Monteadriano Engenharia  e Construcao – Donep Construct (lotul 1) si de Alpine Bau GmbH (lotul 2). Va fi realizat, de asemenea, si un drum de legatura intre Nadlac si DN 7.

Din tronsonul Timisoara -Lugoj va fi finalizat in 2013 primul lot pentru care a fost incheiat contract cu Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL – Carena SpA Impresa di Costruzioni.

Si din Lugoj-Deva, tot primul lot va fi finalizat in 2013, constructorul fiind Asocierea Tirrena Scavi SpA – Societa Italiana per Condotte d'Acqua SpA –   Cossi Construzioni SpA.

In 2013 vor mai fi dati in folosinta si 82 de kilometri din Orastie-Sibiu, acest tronson fiind impartit in 4 loturi:

        Lotul 1- SC STRABAG SRL
        Lotul 2- Asocierea Straco Grup SRL -  Studio Corona SRL Civil Engineering,
        Lotul 3- Impregilo SpA
        Lotul 4- Asocierea Astaldi SpA – Euroconstruct Trading '98 SRL – Astalrom SA

Coridorul 4 pan-european va lega Bucurestiul de Pitesti, Sibiu, Sebes, Deva, Lugoj, Timisoara, Arad si Nadlac, facand legatura cu autostrazile din Ungaria,  spre Seghedin.

Ionut

Multumim Mihai! :cheers:

---

Ar fi interesant un muzeu langa autostrada la Turdas:

QuoteEchipa de arheologi, coordonată de Sabin Adrian Luca, directorul Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu, în tandem cu lucrările pentru autostradă, a scormonit pământul pentru a da de o bucată de istorie. Este cunoscut faptul că pământul de aici ascunde adevărate urme de civilizaţie, la Turdaş, aflându-se cel mai valoros sit neolitic din ţară.

Cum era de aşteptat, săpăturile au scos la iveală locuinţe adâncite, bordeie, cioburi de ceramică şi amulete. ,,Vrem să punem bazele unui muzeu arheologic, la şosea, în care să fie expuse toate obiectele ce s-au găsit, pentru a putea fi admirate de toţi cei interesaţi. Am avut deja discuţii pe această temă, cu cei în măsură să ne ajute", a subliniat primarul comunei Turdaş.

sursa: Mesagerul Hunedorean

Ionut

QuoteAu scos autostrada din tara

S-a rezolvat problema nădlăcanilor care au rămas fără culturi după ce muncitorii care lucrează l-au autostradă le-au ,,invadat" terenurile - nădlăcanii afectaţi vor fi despăgubiţi de către cei de la Drumuri.

Când au întocmit proiectul, realizatorii acestuia au proiectat bucla de urcare şi coborâre de pe autostradă foarte aproape de graniţa vestică a ţării noastre. Problema mai mare a fost, însă, că banda de decelare a autostrăzii Nădlac-Arad ajungea undeva în... Ungaria. Pentru a rezolva această problemă, executanţii au băgat şoseaua înapoi în ţara noastră cu aproximativ 50 de metri, decalând toate construcţiile cu această manevră.

Până la rezolvarea juridică a penibilei situaţii de la Nădlac, constructorii s-au oprit din lucru. Aceştia au abandonat realizarea nodului rutier şi se axează acum pe lucrul la segmentul de autostradă propriu-zis. Cel mai probabil, până la sfârşitul anului, terenul disputat va fi expropriat.

sursa: Aradon

:doh:

frunzamihai

Potrivit unor surse oficiale, proiectanţii autostrăzii Nădlac-Arad au ajuns cu o porţiune tocmai în Ungaria. Ca să nu se ajungă la un scandal internaţional, constructorii s-au mulţumit cu cel de acasă: au mutat lucrările pe terenurile însămânţate cu grâu ale unor localnici din Nădlac.

Surse din cadrul autoriăţilor au dezvăluit că banda de decelare a autostrăzii Nădlac-Arad ajungea în Ungaria. Pentru a rezolva această problemă, executanţii au băgat şoseaua înapoi în ţara noastră cu aproximativ 50 de metri, potrivit aceloraşi surse.

Primarul localităţii Nădlac, Vasile Ciceac, spune că, în urma întâlnirii dintre proprietari şi reprezentanţi ai Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, s-a ajuns la concluzia ca cei afectaţi vor fi despăgubiţi de către cei de la Drumuri.

În baza unui studiu de fezabilitate întocmit în urmă cu mai mulţi ani, Guvernul a despăgubit proprietarii terenurilor pe care urma să treacă autostrada. CNADNR a licitat atât realizarea proiectului tehnic, cât şi a execuţiei, deodată. Însă, când au întocmit proiectul, realizatorii acestuia au proiectat bucla de urcare şi coborâre de pe autostradă foarte aproape de graniţa vestică a ţării noastre.

,,Cei de la Drumuri le-au promis nădlăcanilor că vor primi despăgubiri. În cel mai scurt timp va fi emisă o hotărâre de Guvern prin care oamenii vor fi expropriaţi",  spune primarul Vasile Ciceac. În zona unde sunt acum probleme nu se mai lucrează. Totuși constructorii efectuează lucrări la segmentul de autostradă propriu-zis.

Ionut

Boc şi Boagiu vin să dea startul lucrărilor la autostrada Timişoara-Lugoj

N-am inteles foarte bine cand anume vor sosi... probabil in cateva zile. Nu e tocmai o stire asta, dar e important ca vor vizita din nou Arad-Timisoara, sunt curios daca vor fi tristi sau fericiti. :lol:

Ionut

QuoteStart la lucrările de construcție a trei autostrăzi

Emil Boc și Boagiu vor da startul lucrărilor pe primele două tronsoane din autostrada Nădlac-Arad, pe primul lot din autostrada care va lega Timișoara de Lugoj și pe lotul 4 din Orăștie-Sibiu. În total, cei doi oficiali români vor inaugura lucrări în valoare de circa 1,48 miliarde de lei, respectiv peste 346 milioane de euro.

sursa: Capital

E bine ca sunt tronsoanele care se leaga de ceva. Sa vedem declaratii...

Chagall

Ar fi tare o declaratie de pe santier de genul...
Emil Boc: "Sunt nemultumit de stadiul inceperii lucrarilor, constructorul va fi penalizat!"  :lol:
The Guardian: "Autostrăzile din România sunt ca vampirii, toată lumea a auzit de ele, dar nimeni nu le-a văzut"

Ionut

#102
@Chagall :lol: n-ar fi exclus.

Deschiderea lucrărilor la şantierul tronsonului de autostradă Arad-Nădlac  are loc astăzi, de la ora 11.00, în prezenţa premierului Emil  Boc şi a ministrului Transporturilor, Anca Boagiu.

sursa: Adevarul

La Sibiu vine dupa-amiaza:

"Între orele 15.30 – 16.00, vor fi deschise lucrările de construcţie ale tronsonului Sibiu – Orăştie", a anunţat astăzi Instituţia Prefectului judeţului Sibiu.

sursa: Turnul Sfatului

Fiti pe faza! :cheers:

Ionut

Mda, bun, au dat drumul oficial la lucrari pe 4 tronsoane.
Da' astia din presa nu sunt capabili sa faca 2-3 poze cand ajung pe santiere?!?!?! :bash:

Ionut

#104
Boc e idiot. Calculeaza km de cand e prim ministru...

QuoteBoc: Anul ăsta, până la sfârşit, vom avea în circulaţie 123 de kilometri de autostradă

"Anul ăsta, până la sfârşit, vom avea în circulaţie 123 de kilometri de autostradă. Astăzi, pe 90 deja se circulă, cu cei 32 de kilometri de autostradă de la Arad la Timişoara vom avea, aşa cum am spus, 123 de kilometri în circulaţie până la sfârşitul anului. Aceste lucruri nu pot fi contestate de nimeni, se pot vedea în teren şi sunt o dovadă a pragmatismului ministrului Transporturilor şi a capacităţii lui de a aduce fonduri europene în România", a spus Emil Boc.

sursa: Romania Libera

Mda, deci doar Arad-Timisoara mai pupam anul asta.

Avem si poze:




sursa: Turnul Sfatului