Autostrada A1 București-Nădlac

Started by Ionut, September 13, 2011, 12:10:24 PM

Previous topic - Next topic

3 Members and 92 Guests are viewing this topic.

Cetatean

Acum 5 ani am avut o discuție cu cineva de la Salini.
A fost foarte prost gestionata situația.
Pentru ca era vorba de mulți bani nu s-a riscat nimeni din companie, ca deh, mai stam câțiva ani, dar nici nu și-au dat seama de impactul negativ, cu lipsa acelei secțiuni. Măcar de reabilitau puțin Coșava.
Salini ar fi construit orice, mai ales ca nu prea mai aveau altceva pe 'felie'
Și aici vine schema, cei din companie, 'competenti' de te iei cu mâinile de cap, au cerut constructorului sa facă în aceiași bani în care au licitat tronsonul și un tunel. Cred ca se vorbea la momentul respectiv de un tunel de 70 m.
Avem acel debleu imens, cred ca acolo se dorea acel tunel.
Ce nu știu, dacă zona de trecere pentru animale este aceeași cu debleul.
Oricum, în 5 ani puteai avea un proiect ok, autorizații, tot ce trebe, eventual deja desemnat un constructor.
O echipa de 10-15 oameni, dedicați, puteau gestiona un proiect de genul.

cristi5

#48556
@dojaalex da culoarele majore pe care are loc permeabilitatea mamiferelor mari este in zona impadurita de la vest de Holdea. Din satelit se vede ca e singura punte de padure intre nord si sud in zona.

LD2E nu trebuia licitat, pana nu a fost gata un SF care sa respecte cerintele de mediu. In 2012 s-a licitat practic ceva ce nu putea fi executat. In 2013 s-a semnat un contract care nu putea fi executat, si ambele parti contractante stiau! Teatrul absurdului!

Era foarte simplu sa scoata la licitatie doar LD2A-D concomitent o licitatie SF+PT pt LD2E.  Acel SF si PT putea fi gata in 2015-2016 (atunci a fost gata si acordul de mediu revizuit, se putea revizui paralel cu SF). In 2017 se putea incepe executia tunelurilor. Se castigau minim 5 ani. Dar in 2017 Cuc inca mergea la Bruxelles sa le spuna ca nu sunt ursi, pentru ca CNAIR se teme de tuneluri ca de coada dracului.

De ce s-au aruncat sa liciteze hei-rup tot LD2? Presiune politica probabil. Cum au lansat si DX12 cu traseul care trece prin fabrica.

Asta cu "sa faca in aceiasi bani" un ecoduct este credinta in CNAIR. Exact asta cer si de la Comsa. Ei cred ca privatii au resurse nelimitate, vii cu o cerinta noua in mijlocul contractului si pac! ei o executa "in aceiasi bani"

paulmare

#48557
ce tunele ? :) si ce ursi si ce mamifere mari ?
Doar santurile de pe ld2 au fost motivele "rezilierii partiale" :)

Ce cretinie au putut face doar sa se laude cu "realizarile", am "urcat in seap licitatia", apoi ca sa isi tina imaginea de politruc, hai cu datul din mana si "rezilierea partiala" - cu santurile ca si motiv de reziliere
Macar daca ii lasau sa faca si cei 9 km pana la tunele, poate se gasea si acolo o solutie de avarie ca pe ld3 sa nu ramana muzeu

cristi5

#48558
Nu, oficial LD2 nu e reziliat pentru santuri. E reziliat pentru ca cerintele de mediu nu sunt compatibile cu contractul. Ministrul a scris pe Fb ce-l avantaja pe el politic, discursul cu constructorii straini.

Ar trebui ceruta pe 544 scrisoarea de reziliere.

mishu77

#48559
Semnalizarea la Soimus e la fel ca inainte de a se deschide LD4. Directii scrise cu negru, in nod directiile sunt barate, indicatoarele rutiere cu restrictii de viteza si drum ingustat sunt la locul lor.... Nu se poate reclama undeva situatia asta? Cine ar trebui sa rezolve semnalizarea rutiera?

alecu26

Este foarte posibil sa nu avem castogator pe salini astaldi. Stiind proiectul si terenul...vor avea o atitudine si o strategie corecta. Fata de unii,altii...mult mai sinucigasi. Sa vedem insa ca vor participa la licitatie. E greu de intuit care va fi strategia pentru Romania a noului conglomerat...mai ales ca Astaldi are tolba super plina....iqr Salini e cam retrasa din piata in ultima vreme.
Drumurile noastre POATE....
(100 Euro ca tronsonul Holdea Margina din A1 nu se va deschide complet la trafic in acest deceniu).

cristi5

VIDEO Cum se văd din dronă cei 21 de kilometri "fantomă" de pe autostrada Lugoj - Deva care nu au fost deschiși circulației

https://m.hotnews.ro/stire/23318583

Multumim @VictorC!


udar

^^^
Acum dupa ce am vazut aceasta filmare am realizat ca pe acest lot de 21 km au facut doar 3 pasaje rutiere peste autostrada restul sunt pe sub.

Goldmund

Dupa ce am mai vazut inca o data filmarea intre Holdea si Ilia din 13.08, nu pot sa nu ma gandesc la A1 Bucuresti-Pitesti care prin comparatie, ultima face parte din nereusitele MT, din 1972 si pana in zilele noastre(!), iar Holdea-Ilia este o autostrada normala, contemporana...Pentru acest timp pierdut prin amanari, amenintari si rezilieri exista doar doi vinovati "strategici":
CNAIR si MT

Mersi tuturor celor care faceti posibile aceste pagini, pentru fotografiile si filmarile voastre, pentru efortul vostru pentru informatii corecte - acum vedem ce importanta au informatiile necenzurate, netrucate.

survola

@udar: aceste subtraversări sunt bune și pentru traversarea animalelor dintr-o parte în cealaltă a autostrăzii.

alin_simeriaveche

Are cineva idee ce se intampla/se va intampla pe lotul 3? Vor remedia acele "neconformitati" sau se va rezilia? A vazut cineva muncitori care mai lucra in ultimele zile? Multumesc

udar

@survola stiu ca sunt ok si acelea dar faceam remarca ca nu am vazut un lot cu asa putine supratraversari peste A.

voicul

Ce ciudat sa fie sambata si sa nu apara nici o filmare de la deal.   :D
Multumiri celor care in ultimii anii au facut update-turi de pe aeste 2 loturi.

Ar fi excelent ca Astaldi sa ia si LD2. Cred ca s-ar intelege foarte repede cu Salini pentru PT-ul tunelurilor.

alecu26

Drumurile noastre POATE....
(100 Euro ca tronsonul Holdea Margina din A1 nu se va deschide complet la trafic in acest deceniu).

alin_simeriaveche

alecu26 dacă tu spui asta te cred și m-am liniștit 🙂