News:

API te vrea în echipa din București!

Main Menu

Autostrada A1 București-Nădlac

Started by Ionut, September 13, 2011, 12:10:24 PM

Previous topic - Next topic

11 Members and 72 Guests are viewing this topic.

chr

As vrea sa reamintesc ca a existat un arbitraj care obliga Impregilo sa termine lucrarile in noiembrie 2014.
In caz contrar erau pasibili de penalitati.
Deci oricat ar incerca ei sa acuze presiuni incat sa arunce pisica moarta la CNADNR, raspunderea e la ei.
Practic au avut de ales intre 2 rele:
- deschid mai tarziu si platesc penalitati
- deschid la termen, lucrarea e neconforma si vor avea de facut remedieri.

istvan78

#23266
@alecu26, nu-s eu specialist in constructii, dar daca tu folosesti "agregate naturale de balastiera" (adica nici macar sortate probabil) in loc de "piatra sparta 40-63" (nu asta e folosit la cale ferata?), n-are cum sa lucreze corespunzator. Imagineaza-ti terasament de cale ferata din balast de rau.

cutter

Din ce țin minte, Inspectoratul de Stat în Construcții a oprit lucrările la începutul lui septembrie 2014 pe motive de lipsă de autorizație de construire (asta trebuie emisă de Ministerul Transporturilor) și au mai fost probleme și cu terenul pentru depozitarea pămîntului excavat, ăsta trebuia pus la dispoziție de statul român (HG de expropiere, acord de mediu). Deci au fost ceva întîrzieri birocratice.

În plus, nu există o decizie la arbitraj, ci doar la adjudecare (Comisia de Adjudecare a Disputelor), decizie cu care părțile (sau cel puțin CNADNR-ul) nu au fost de acord, deci nu este obligatorie conform condițiilor contractuale...

Ideea e că nu prea se poate judeca cazul acesta pe baza informațiilor disponibile public pentru că sunt inevitabil trunchiate și părtinitoare.

dr4qul4

care era termenul de finalizare?
Si cum celelalte 3 loturi au fost terminate cu 1 an inainte?
Imbecillio poate sa spuna ce vrea, ei au ofertat ceva si au sperat la o suplimentare. CNADNR trebuia sa le rezilieze  de mult contractul si sa-i dea in judecata.

La debleu poate mai gasesc scuze, dar pentru detaliile de executie sub orice critica ce mai spun?
Sau pentru alunecarile din celelalte zone? Au facut un rahat de autostrada.
in acest caz CNADNR a pus ceva presiune pe ei, dar trebuia sa faca la fel ca polonezii. Sa nu le dea nici un ban.

IMBECILI
Cocoase inutile care ne vor afecta zeci de ani:
1. Focsani 2. Boita 3. Balcauti
"multe multumiri" proiectantilor
2. Pariu cu hefaistos: 200 lei: UMB nu deschide nimic (min 9 km, chiar si HP)  pe A7 înainte de 15 iunie 2024

stangabriel

Se observa vre-o miscare cu benzinariile mobile? oare ce spatiu va ocupa? zona cu ciment sau amenajeaza partea libera cu pamant din cadrul parcarii?

alecu26

am recitit neconformitatea aia...si sincer nu inteleg nimic. Ce e in proiect si ce s-a pus?

Intradevar...piatra 40-63 se pune la calea ferata. Avand goluri in ea (nu exista piatra marunta sa umple golurile pana la 40mm) are un caracter destul de elastic, absolut necesar caii ferate. Dar la drumuri nu am auzit a se folosi asa ceva...asa ca intradevar si proiectul e deficitar solicitând acea piatra 40-63. Si si ei ca au pus piatra peste 200.

Dar probabil acolo era o zona cu apa/malastinoasa...de aia si cerintele proiectului si probabil de aia a si pus Impregilo piatra mai mare de 200. (acum le spun Impregilio ca a fost decizia corecta de a pune piatra asa mare, bolovani practic). Dar necunoscând detaliile...hai sa nu judecam.

Ideea e ca CNADNR si conducerea lor stiau inca din 2011 inceput de 2012 de dezastrul de acolo. Asa ca evident si Neaga stia. Turcescu are aici impresia ca a descoperit apa calda.

Problema e ca Impregilo stia inca din 2010 de chestia asta, si au licitat intentionat asa, si cu pretul exagerat pe viaduct, fiind ferm convinsi ca le va fi acceptata propuneare sa fac inca un pod peste zona instabila. Si nu orice pod...unul metalic.
Drumurile noastre POATE;

Zinconiu

Deci ar fi fost mai bine sa nu se construiasca nimic ?
" Tunelul " in Romania anilor 2010 inseamna in traducere libera " nimic " sau " niciodata " ...

frunzaverde

Quote from: Zinconiu on August 06, 2015, 02:40:59 PM
" Tunelul " in Romania anilor 2010 inseamna in traducere libera " nimic " sau " niciodata " ...

Nu stiu de unde scoti asta, dar e complet neadevarat. In acelasi pachet de licitatii, tot intr-o situatie in care SF-ul prevedea debleu, s-a ales de catre contractor solutia onesta, cu tunel. Tunelul exista, se circula pe el, si autostrada a fost livrata... la timp: https://goo.gl/maps/PLKo0 . Deci traducerea ta e... proasta.
Cand esti amenintat cu ban permanent pentru ca ai criticat pozitia publica a unui politician, nu se mai poate numi conversatie sau forum, ci campanie electorala. Imi pare rau, dar din pacate, sunt nevoit va urez la revedere!

nenea_hartia

^ Inclusiv proiectantul lui Impregilo a ales tunel în prima fază în locul megadebleului. Probabil în urma costurilor sugerate de proiect, acesta a fost refăcut la solicitarea Impregilo și a apărut ceea ce vedem cu toții azi. O nouă încercare cu tunel (la pachet cu al doilea viaduct de care pomenește @alecu26) s-a făcut ulterior, după apariția alunecărilor,  sperându-se că CNADNR va da bani în plus, dar soluția Impregilo a fost respinsă de Companie.

horatiu.cosma

Tot sper ca atunci cand intru pe thread, mesajele noi o sa fie cu poze de pe Lugoj-Deva sau Izvin-Sanovita :).

alecu26

ar fi interesanta evolutia podului peste Mures de pe lotul 3. Si podul de la nodul Soimus de pe Lotul 4.
Drumurile noastre POATE;

paulmare

si de la pilotii rupti/deplasati de la cariera de la bretea - cum remediaza ? au scos vreunul ?

alecu26

sa scoata? nuu...in nici un caz.

Banuiesc ca se asteapta expertiza...si solutia. Fenomenele sunt destul de complexe acolo daca proiectantul a fost complet surprins. Avand si memoria celor ce se intampla pe lotul Imbecilio...nu se vor grabi cu o solutie...care sa rezolve doar pe termen scurt si dupa aia sa descopere ca si aia e subdimensionata.
Drumurile noastre POATE;

dan_c

#23278
Quote from: cutter on August 06, 2015, 01:20:00 PM
Din ce țin minte, Inspectoratul de Stat în Construcții a oprit lucrările la începutul lui septembrie 2014 pe motive de lipsă de autorizație de construire (asta trebuie emisă de Ministerul Transporturilor) și au mai fost probleme și cu terenul pentru depozitarea pămîntului excavat, ăsta trebuia pus la dispoziție de statul român (HG de expropiere, acord de mediu). Deci au fost ceva întîrzieri birocratice.

În plus, nu există o decizie la arbitraj, ci doar la adjudecare (Comisia de Adjudecare a Disputelor), decizie cu care părțile (sau cel puțin CNADNR-ul) nu au fost de acord, deci nu este obligatorie conform condițiilor contractuale...

Ideea e că nu prea se poate judeca cazul acesta pe baza informațiilor disponibile public pentru că sunt inevitabil trunchiate și părtinitoare.

referitor la acele dispute in numar de 4, exista un punct de vedere / prezentare Orastie Sibiu lot 3 in format .pptx

mai jos aveti un mic rezumat

CNADNR_Prezentare_autostrada_Orastie_-_Sibiu_lot_3_CM
Citez:
In cadrul Contractului de lucrari au fost notificate 4 dispute pentru care la data prezentei au fost emise decizii ale Adjudecatorului Unic al CAD;
   DISPUTA nr. 1
   Se refera la modul de solutionare stabilit de Inginer referitor la Revendicarile Beneficiarului (numarul 1,2,3) si Solicitarea interimara a Antreprenorului pentru prelungirea duratei de executie si costurile suplimentare corespunzatoare, intr-un cuantum total de 365.244.829,00.
   Decizia Comisiei de Adjudecare a Disputelor
   In data de 07 Aprilie 2014, Adjudecatorul Unic al CAD, domnul Stefan Ciobotarenco a emis Decizia Comisiei de Adjudecare a Disputelor la Disputa nr.1, prin care hotaraste ca Antreprenorul este indreptatit sa primeasca Costuri suplimentare in valoare de 26.508.754,41 lei si o prelungire a perioadei de executie pana la data de 30.11.2014.
   Cu referire la alunecarile de teren, Adjudecatorul Unic prin decizia sa a  considerat ca acest fenomen este imprevizibil atat pentru Antreprenor cat si pentru Beneficiar si nu a cuantificat costurile suplimentare si extensia de timp totala aferenta intrucat acest eveniment nu s-a incheiat.
   In conformitate cu prevederile sub-clauzei 20.4 [Obtinerea Deciziei Comisiei de Adjudecare a Disputelor] din Contract, CNADNR SA a formulat Instiintarea de Nemultumire la decizia CAD.
DISPUTA nr. 2:
   Se refera la revendicarea Antreprenorului pentru Determinarea Inginerului privind costurile suplimentare aferente taierii arborilor la km 57+000 – km 57+500 (58.018,00 lei).
   In data de 27.06.2014, Adjudecatorul Unic al CAD a emis urmatoarea decizie: Antreprenorul este indreptatit la costurile suplimentare aferente taierii arborilor la km 57+000 – km 57+500 (58.018,00 lei).
DISPUTA nr. 3:
   Notificata de catre Antreprenor in data de 24.10.2014, se refera la revendicarea Antreprenorului privind esecul Beneficiarului de a da efecte Decizie CAD nr. 1 din data de 07.04.2014 si daca lucrarile suplimentare in zonele cu alunecari reprezinta o Modificare, indreptatindu-l pe Antreprenor la actualizarea Pretului Contractului si a Duratei de Executie. Suma revendicata: 27.852.398,37 lei.
   Decizia CAD din data de 23.01.2015:
   Adjudecatorul Unic al CAD a emis urmatoarea decizie: Antreprenorul este indreptatit la costurile suplimentare aferente actualizarii preturilor in cuantum de 1.343.643,96 lei.
   In conformitate cu prevederile sub-clauzei 20.4 [Obtinerea Deciziei Comisiei de Adjudecare a Disputelor] din Contract, CNADNR SA a formulat Instiintarea de Nemultumire la decizia CAD.
Disputa nr. 4
   Antreprenorul solicita o Decizie din partea CAD prin intermediul Disputei nr. 4, prin care CAD sa:
   - evalueze valoarea  lucrarilor suplimentare ce au devenit necesare ca consecinta a alunecarilor imprevizibile;
   - stabileasca dreptul Antreprenorului de a fi compensat pentru aceste lucrari suplimentare;
   - decida plata imediata datorata de Beneficiar catre Antreprenor pentru lucrarile aditionale realizate de Antreprenor pana in decembrie 2014.
   Suma revendicata: 181.105.722,91 lei
   Decizia CAD din data de 18.05.2015:
   Lucrările Suplimentare executate, recepționate cantitativ și calitativ de Inginer, vor fi plătite până în limita contractuală de 10% din Valoarea de Contract Acceptată, luând în considerare și sumele acordate anterior de CAD. Pentru valoarea care depășește pragul contractual de 10%, CAD recomandă Beneficiarului începerea procedurilor de încheiere a unui Act adiţional până la pragul de 20% în condițiile impuse de art. 122 lit. i) din OUG nr. 34/2006 modificat prin Legea nr. 279/2011.
   In conformitate cu prevederile sub-clauzei 20.4 [Obtinerea Deciziei Comisiei de Adjudecare a Disputelor] din Contract, CNADNR SA va formula Instiintarea de Nemultumire la decizia CAD, in termenul prevazut in contract.

POZITIA CNADNR DIN PUNCT DE VEDERE  TEHNIC

Noile solutii tehnice pentru sectorul cu alunecari au fost avizate in CTE-CNADNR in anul 2013 si 2014.
       Din cauza revizuirii Proiectului Tehnic initial, a fost necesara demararea procedurii de revizuire a acordului de mediu si procedurii de exproprieri suplimentare, iar ulterior indeplinirii acestor etape se va demara procedura de scoaterea din fondul forestier a unei suprafete de padure - autorizatia de construire sau completarea Autorizatiilor existente, dupa caz, pentru noile solutii. In prezent, a fost revizuit Acordul de Mediu, urmand a se obtine autorizatia de autorizatiei de construire pentru noile solutii in cel mai scurt timp.

POZITIA CNADNR DIN PUNCT DE VEDERE CONTRACTUAL

Aspectul incadrarii fenomenului de instabilitate ce s-a manifestat in cadrul tronsonului de autostrada Orastie – Sibiu, lot 3, este inclus in disputele intre Partile Contractului de lucrari, pentru care la data prezentei nu exista o decizie finala.
Pozitia CNADNR S.A., cu referire la incadrarea fenomenului de instabilitate a terenului ce a avut loc in cadrul Contractului mentionat, a fost constanta, considerand ca Antreprenorului ii revine obligatia executiei Lucrarilor in zonele cu alunecari cu incadrarea in Valoarea de Contract Acceptata.

Modificările aduse Proiectului Tehnic iniţial se referă la:

   Lucrările de consolidare se realizează în zonele afectate de alunecări de teren (în  zonele la km aferenţi specificaţi mai sus), la piciorul taluzurilor amenajate aplicându-se tehnologia deep-mixing.
   Pentru zonele afectate de fenomene de instabilitate extinse, se consideră a fi necesare următoarele lucrări:
   modificarea pantei de sistematizare a taluzurilor laterale, în scopul micşorării încărcării gravitaţionale active pe actuala suprafaţă de alunecare;
   realizarea lucrărilor de consolidare pentru refacerea condiţiilor generale de stabilitate;
   instalarea tuturor dispozitivelor necesare unei corecte evacuări a apelor din precipitaţii  şi a celei subterane.
   Lucrări de drenaj
   Pentru drenarea apelor subterane, au fost prevăzute drenuri longitudinale, drenuri forate orizontal şi tranşee drenante poziţionate în lungul pantelor.
   Lucrări de susţinere pentru calea ferată
   Structura de sprijin se desfăşoară de la km 63+890 la km 64+100, fiind compusă dintr-un ansamblu de lucrări de consolidare constând într-o lucrare de susţinere din coloane forate amplasată la baza taluzului de debleu şi o lucrare de susţinere din minipiloti pe platoul versantului.
   relocarea spaţiului de servicii de la km 60+000 la km 47 + 500 cu păstrarea aceloraşi caracteristici ale spaţilui tip S2;
   In conformitate cu recomandările Expertizei Tehnice, Spaţiul de Servicii iniţial amplasat la km 60+000 a fost mutat la km 47+500. Această modificare survine urmare a faptului că zona km 60+000 este una dintre cele 7 zone afectate de alunecările de teren, iar din punct de vedere tehnic şi economic, cea mai viabilă soluţie a reprezentat relocarea acestuia într-o zonă ce nu prezintă potenţial de instabilitate.
   Spaţiul de servicii de tip S2 va conţine: toaletă publică;gospodărie apa;staţie epurare mecano-biologică ;separator produse petroliere;staţie pompare şi conductă refulare ape uzate ; parcaje pentru autoturisme, autobuze şi autovehicule grele; spaţii de protecţie şi amenajări peisagistice; spaţii odihnă
   platforma resturi menajere ; împrejmuire, post transformare şi racord electric, etc

Dintre Rapoartele de Neconformitate emise precizam:

   RNC 13 – la km 60+600 – km 60+660 s-a constatat aparitia unei crapaturi longitudinale cu o deschidere de 3-10 cm (remediere provizorie) – dupa remedierea provizorie a reaparut o crapatura longitudinala in banda 1 de aproximativ 4 - 5 m lungine si o latime de 1 -1.5cm. In banda de urgenta si banda 1 au reaparut si denivelari.(Nu s-a inaintat solutia finala de remediere)
   RNC 14 – la km 44+310 – km 44+330 s-a constatat aparitia unei degradari (denivelari) in banda de urgenta si fisuri – crapaturi – denivelari in acostamentul betonat  - nu au fost comunicate de catre Antreprenor cauza defectului si nu a fost inaintata nici o solutie de remediere sau un termenul de refacere.
   RNC 16 – la km 59+850 – 59+950 (calea 2) – rigola prezinta crapaturi longitudinale
   Actiuni corective propuse: Fisura va fi colmatata cu material aprobat de Inginer. Nu a fost comunicata o data efectiva pentru actiunile corective propuse.
   RNC 17 – la km 49+778 – 49+790 si km 46+655 – 46+675 (calea 2) – tasari ale sistemului rutier
   Actiuni corective propuse: Se vor aduce corectii la tasari. Se vor aduce la nivelul initial.(S-a executat o reparatie provizorie)
   RNC 20 – km 53+440 -   rosturi pod – neacoperire rost in zona grinzii parapet cu tabla striata zincate 2.5 mm, nedegajarea rostului intre tablier si zidul de garda si executarea defectuasa a scurgerii apei din rost - nu au fost comunicate de catre Antreprenor cauza defectului si nu a fost inaintata nici o solutie de remediere sau un termenul de refacere.
   Fisurile aparute la riglele pilelor viaductului de la Aciliu:
   Antreprenorul a emis un raport tehnic detaliat, semnat de un expert, prin care se ilustreaza solutiile tehnice pentru a remedia microfisurile aparute la riglele pilelor viaductului de la Aciliu, iar lucrarile de remediere vor incepe la finele lunii iunie 2015 si se vor finaliza in aproximativ 2 luni.
   La km 59+950 (cale 1) – s-a constatat aparitia unei denivelari in banda de urgenta, banda 1 si banda 2 , care continua si pe calea 2.
   La km 62+090 – 62+140 (cale 1) – S-a constatat o denivelari aparute in banda de urgenta;
   La km 64+380 – 64+400 (cale 1) – s-a constatat aparitia unei denivelari in banda de urgenta, aparuta in urma impingerilor provocare de taluz.
   km 49+780 (cale 1) – tasare aparuta in zona placii de racordare podet, pe banda de urgenta si la rigola de acostament;
   La km 44+600 (Drum Relocat DL1) neasigurata scurgerea apelor in zona podetului casetat, precum si in podet.

Modalitati de abordare a lucrarilor neexecutate in cadrul contractului

   Realizarea unor expertize tehnice pentru solutionarea alunecarilor de teren, a consolidarilor si de determinare a costurilor necesare pentru finalizarea lucrarilor
   Termen finalizare expertiza: iulie/ august 2015
   Ulterior, se va lua o decizie in vederea lansarii licitatiei pentru implementarea solutiilor tehnice rezultate in cadrul expertizei.

PROGRES

   Progres fizic planificat :  100 %
   Progres fizic realizat:        96% (fara zonele de alunecari)
   Progres financiar planificat: 100 %
   Progres financiar realizat:     93 %
   Termen estimat de finalizare (conform Programului de Executie al Antreprenorului): Octombrie 2015

Cauzele intarzierii finalizarii lucrarilor in termenul contractual

   Noul Inginer FIDIC – DRDP Brasov (desemnat incepand cu data de 19.05.2014) intampina probleme intrucat Asocierea SC Consitrans SRL – SC Via Design SRL – SC Omicron/Amepro SA, al carui contract de servicii a fost reziliat, a refuzat sa predea documentele contractuale elaborate in perioada cand aceasta actiona ca Inginer FIDIC, ingreunand situatia din Santier.
   Antreprenorul nu a demonstrat o mobilizare si un ritm de executie al lucrarilor corespunzator pentru a finaliza Lucrarea asa cum acesta si-a asumat, intrucat in santier s-a lucrat sporadic, cu subantreprenori, fara a fi prezent in Santier intregul personal-cheie al companiei Salini Impregilo SpA, care ar trebui sa asigure coordonarea si managementul contractului.
   Un alt factor important si care a influentat in mod semnificativ intarzierea finalizarii tronsonului de autostrada Orastie – Sibiu, lot 3 il reprezinta slaba calitate a lucrarilor executate de catre Antreprenor, aspect evidentiat prin numarul considerabil de rapoarte de neconformitate emise de catre Inginer in cadrul Contractului.
   La data prezentei acestea au fost remediate in cea mai mare parte.

CONCLUZIA FINALA – ESTE NECESARA FAZAREA Proiectului
,,Constructia Autostrazii Orastie – Sibiu"

Avand in vedere situatia expusa, cat si mobilizarea redusa a Antreprenorului, exista riscul nefinalizarii Lucrarilor aferente Proiectului ,,Constructia Autostrazii Orastie – Sibiu" in perioada de eligibilitate aferenta POS Transport 2007-2013, respectiv pana la sfarsitul anului 2015.
   Astfel, in urma evaluării riscului de depăşire a perioadei de eligibilitate aferentă Proiectului ,,Constructia Autostrazii Orastie – Sibiu" finantat din POS Transport 2007-2013 şi având în vedere solicitarea Comisiei Europene şi a Autorităţii de Management pentru Programul Operațional Sectorial Transport de a diminua acest risc prin fazarea din punct de vedere tehnic şi financiar a implementării proiectului în baza instrucţiunilor referitoare la proiectele majore care se derulează pe parcursul a două perioade de programare (COCOF 12-0047-02-EN), se propune ca lucrările aferente Proiectului ,,Constructia Autostrazii Orastie – Sibiu" să fie fazate după cum urmează:
   FAZA 1 - lucrări executate, având ca termen limita de efectuare a plăţilor data de 31 decembrie 2015, cu  rambursarea cheltuielilor eligibile aferente din POS-T 2007-2013;
   FAZA 2 - restul  lucrărilor rămase de executat până la sfârşitul proiectului, cu rambursarea cheltuielilor eligibile din POIM  2014-2020.
   Avand in vedere faptul ca pentru Loturile 1, 2 si 4 s-a realizat Receptia la Terminarea Lucrarilor, doar indicatorii aferenti lotului 3 ai autostrazii Orastie – Sibiu vor face obiectul procesului de fazare.

Multumim pentru atentie! CNADNR


va rog comentati


paulmare

Quote from: alecu26 on August 06, 2015, 05:44:20 PM
sa scoata? nuu...in nici un caz.

Banuiesc ca se asteapta expertiza...si solutia. Fenomenele sunt destul de complexe acolo daca proiectantul a fost complet surprins. Avand si memoria celor ce se intampla pe lotul Imbecilio...nu se vor grabi cu o solutie...care sa rezolve doar pe termen scurt si dupa aia sa descopere ca si aia e subdimensionata.

deci nu e greseala de executie cum se spunea aici ? ca au inceput sa sape fara sa fi executat grinda de coronament care sa rigidizeze pilotii ?
Ca e complexa treaba, era clar de la inceput, daca e groapa de deseuri de la cariera