Autostrada A8 Târgu Mureș-Iași

Started by Ionut, September 18, 2011, 12:22:22 PM

Previous topic - Next topic

0 Members and 7 Guests are viewing this topic.

marisRO

Ionut te-am prins in direct si a fost ok. Foarte fain ai punctat si implicarea societatii civile.

ActiON_

#1441
Mulțumim mult, Cătălin, pentru tot efortul!

culi

Extraodrinar Catalin, multumiri... Multumesc PUM... descarcarea Holdea, acum A8. Imi doresc in continuare sa pot multumi si pentru alte reusite!

tudor

Quote from: cristi5 on November 06, 2018, 12:44:03 PM
Distanta dintre cele doua capete de drum la 950m este 11,2 km.
Urcarea tunelului la 1000m ar scurta tunelul cu cam 1km lungime [adica 10km].
M-am uitat si eu un pic pe harta si la 1000m tunelul ar putea avea doar 5.1km. Nu ca n-ar fi impresionant si asa...




Powered by API/PUM imgur uploader

alin2pas

Din păcate, e foarte greu de apreciat lungimea tunelurilor și chiar altitudinea la care se va construi autostrada. În zone de munte pot apare probleme geologice mult mai multe decât sunt de exemplu pe A1 lângă Șoimuș, care pot duce la modificarea traseului stabilit inițial. Lângă Șoimuș, autostrada doar traversează o falie și sunt probleme, dar dacă traseul trece de-a lungul faliei sau o intersectează la un unghi foarte ascuțit? De asemenea, văile de-a lungul cărora este figurat traseul par destul de înguste și s-ar putea să fie foarte dificil să strecoare autostrada prin ele, astfel încât să fie nevoiți să facă tuneluri mai multe și mai lungi. Să nu uităm că studiul de fezabilitate în baza căruia s-a stabilit traseul are cam multă burtologie.

Ionut

Pozitia oficiala API pe tema legii - merita o reactie pe Facebook

Parlamentul României a adoptat ieri Legea Autostrăzii A8 Târgu Mureș-Iași-Ungheni.

Legea prevede limitele geografice ale proiectului, finanțarea de la bugetul de stat, din fonduri europene nerambursabile sau din fonduri private în cazul parteneriatului public-privat. Ministerul Transporturilor este responsabil de implementarea obiectivului de investiții și va trebui să demareze, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare, procedurile de pregătire și apoi construirea efectivă.

Soluția unei legi pentru o autostradă este atipică și poate părea aberantă, însă reprezintă un răspuns la presiunea publică făcută de societatea civilă după ce autoritățile pur și simplu au refuzat să facă pașii necesari.

Cetățenii, în special de românii din Moldova, sunt sătui de promisiunile nerespectate și tergiversările celor 14 miniștri ai Transporturilor și cei 7 Directori Generali ai Companiei de Drumuri perindați la putere în ultimii 11 ani (proiectul a pornit în 2007 prin realizarea studiului de pre-fezabilitate).

S-au pierdut ani de zile în care nu s-a făcut nimic pentru A8! Sperăm că măcar în ceasul al 13-lea Ministerul Transporturilor România și Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere vor înțelege vocea societății și vor face primul pas: lansarea de urgență a licitațiilor de actualizare a studiilor de fezabilitate pentru cei 311 km dintre Târgu Mureș și Ungheni, așa cum ne-au promis șeful CNAIR Narcis Neaga și ministrul Transporturilor Lucian Șova.

În caz contrar, Asociația Pro Infrastructură va susține cu tărie orice demers de sancționare a nerespectării legii și de tragere la răspundere a celor vinovați. Suntem alături de partenerii noștri de la Impreuna pentru A8 și Moldova vrea autostrada, cele două organizații prezente astăzi în plenul Parlamentului.

Ionut

Evident, toata presa scrie despre legea A8. O mica remarca, for the record, de la Corina Cretu, aspecte pe care le-am zis si eu/noi in multe, multe ocazii:

,,Autostrada Târgu Mureş-Iaşi-Ungheni poate fi eligibilă pentru cofinanţare din Fondurile europene structurale şi de investiţii, având în vedere faptul că este situată în reţeaua TEN-T de bază şi este totodată parte a Master Planului general de transport. Mai mult decât atât, accesibilitatea regiunii de nord-est a României este foarte importantă, zona urbana Iaşi este cea mai populată din Romania, după capitala Bucureşti", a precizat oficialul european, scrie Agerpres.

Adevarul

Ionut

Interesant, se baga si Comisia in joc. Eu ma bucur, sper sa fie mult mai vocali.




Avertisment al Comisiei Europene privind PPP pentru autostrăzi, inclusiv pentru A8

Comisia Europeană explică într-un răspuns trimis Digi24.ro care sunt riscurile ce pot apărea în cazul unui Parteneriat Public Privat pentru realizarea unei autostrăzi. Guvernul nu a informat niciodată Comisia despre intenția sa de a realiza autostrada A8, Târgu Mureș - Iași prin Parteneriat Public Privat (PPP) și nu prin fonduri europene. Ei însă lansează un avertisment la adresa României în privința recurgerii la PPP. Oficialii români nu au avut niciodată discuții oficiale sau neoficiale cu cei ai Comisiei Europene privind preferința guvernului de a realiza autostrada Moldova în PPP, se arată într-un răspuns al Comisie Europene pentru Digi24.ro. ,,Deși Comisia Europeană încurajează căutarea resurselor alternative pentru dezvoltarea rețelei rutiere a României, recomandăm precauție înainte de a avansa cu lansarea contractelor de tip PPP. Dorim să facem referire la Raportul Curții europene de Audit privind PPP din Europa și la provocările ce vin cu aceste PPP", spune CE.

Digi24

cristi5

#1448
Quote from: cristi5 on November 07, 2018, 01:31:47 PM
SFul care s-a vrut revizuit prin anuntul SEAP 151189/2014 pentru lucrari de "Revizuire SF autostrada Ditrau-TgNeamt"

Am pus pe server toate cele 3 SFuri A8 scoase la licitatie in 2014 pt revizuire, din care doar de unul stiu ca s-a atribuit (TgMures-Ditrau). Am incercat sa pastrez (in sub-directoarele SF) si datele originale ale fisierelor.

http://pum.project-online.se/doclic/A8/

La TgNeamt-Iasi-Ungheni sunt cateva directoare goale (gen Vol8 analiza economica) si unele lipsa (Vol6: studiu geotehnic).

Lipseste si un fisier din Vol2 (lucrari de drum) pt ca partea 153 din cele 241 de parti RAR a fost codificata gresit p7s in laborioasa operatiune de "urcare pe SEAP".  Ma intreb cum s-a rezolvat aceasta problema cu ofertantii licitatiei :)

TibiV

Ca tot veni vorba despre Moldova pustie, pentru care nu are rost sa faci autostrada, ca acolo mai traiesc doar rate, gaste si alte patrupede cu sase picioare... ;)

Quote from: Ionut on November 08, 2018, 09:02:36 AM
,,Autostrada Târgu Mureş-Iaşi-Ungheni poate fi eligibilă pentru cofinanţare din Fondurile europene structurale şi de investiţii, având în vedere faptul că este situată în reţeaua TEN-T de bază şi este totodată parte a Master Planului general de transport. Mai mult decât atât, accesibilitatea regiunii de nord-est a României este foarte importantă,zona urbana Iaşi este cea mai populată din Romania, după capitala Bucureşti", a precizat oficialul european, scrie Agerpres.

The State rests, Your Honor....
Mama proștilor este mereu gravidă... :)

pasadia

Ce vrei sa spui, ca nu stiai care e populatia Iasi-ului? Noroc cu Corina Cretu ca ti-a spus asta, caci nu puteai deschide site-ul INS-ului sau datele de la recesamant! :)))

Eu imi permit sa rad caci stiu ca n-am adus vreodata in discutie argumente atat de stupide precum asta cu populatia. Adica da, stiu ca Moldova e inca populata, si inca chiar bine populata cu copii. Ideea e ca, cel putin deocamdata, nevoile de mobilitate sunt reduse. Si sunt mai degraba locale sau medii (intra-regionale).

TibiV

#1451
@pasadia

Stimate coleg, nu inteleg de ce crezi tu ca precedenta mea postare iti era adresata tie ?!...  :o
Mama proștilor este mereu gravidă... :)

Horațiu 87

Moldovenii sunt "uniti". Avem Legea. Când vom avea şi Autostrada? Dăncilă a scos o nouă hartă

În ciuda avizelor negative date de Guvern anterior votului, Legea privind aprobarea obiectivului de investiţii Autostrada Iaşi - Târgu Mureş Autostrada Unirii a fost adoptată ieri cu un scor categoric. Toţi deputaţii ieşeni au votat ,,pentru", în sală consemnându-se şi numeroase voturi surpriză, tot favorabile, precum al lui Liviu Dragnea, Olguţa Vasilescu etc. Șeful statului are la dispoziţie 20 de zile pentru promulgare, proiectul devenind Lege odată cu publicarea în Monitorul Oficial. Ce înseamnă însă asta, în termeni concreţi? Este obligat Guvernul să demareze lucrarea? Și dacă da, când şi cum? Ce spune, mai exact, legea? Când vom avea autostradă şi cât va costa?
Cu toată opoziţia Guvernului, argumentată pe opt pagini de fostul premier Mihai Tudose, şi în ciuda reticenţei că o lege n-ar putea să se substituie unui ordin tehnic de execuţie, proiectul de Lege privind aprobarea obiectivului de investiţii Autostrada Iaşi - Târgu Mureş, Autostrada Unirii, a fost adoptat, aşa cum anticipam, cu un scor categoric. Din întreg efectivul de 329 de deputaţi, 261 au votat pentru proiect, 5 s-au abţinut, 2 au votat împotrivă, iar unul a fost prezent dar nu a participat la vot. Au absentat 60 de aleşi, printre care ministrul băcăuan al Transporturilor, Lucian Şova, deputatul-,,fantomă" de Iaşi Nicolae Bănicioiu, dar şi iniţiatorul proiectului, Petru Movilă, plecat din ţară.

De altfel, niciun parlamentar PSD de Bacău nu a votat proiectul (cei prezenţi s-au abţinut). Împotrivă au fost Mihai Mohaci, PSD Braşov, care iniţial se opusese amânării votului, şi Arpad Marton, UDMR Covasna, de asemenea adept al propunerii de autostradă Bacău-Braşov, care i-ar traversa judeţul. Traseul Ungheni-Iaşi-Tg. Mureş trece prin Harghita, nu prin Covasna. Printre abţineri a fost şi cea a deputatului USR de Braşov Tudor Benga.

În schimb, printre cei care au susţinut proiectul, alături de toţi cei zece deputaţi ieşeni prezenţi, s-au numărat Liviu Dragnea, Lia Olguţa Vasilescu, Rovana Plumb, Eugen Nicolicea, Victor Ponta, şi chiar şi Alfred-Robert Simonis, autorul propunerii făcute luni, de amânare a iniţiativei legislative prin retrimiterea ei la alte discuţii în comisiile parlamentare.

Proiectul va deveni lege odată cu publicarea lui în Monitorul Oficial, iar acest lucru se va întâmpla imediat după promulgarea lui. Şeful statului are la dispoziţie 20 de zile ca să semneze decretul de promulgare, ceea ce înseamnă că aniversarea Centenarului Marii Uniri va găsi legea în vigoare.

Ce spune viitoarea lege

Aşa cum stipulează articolul 4 al noului act, ,,Ministerul Transporturilor va demara, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, procedurile necesare pentru realizarea obiectivului de investiţii «Autostrada Unirii»".

Aici ar putea fi o problemă, întrucât ministerul mai ,,deţine" doar ceva mai mult de jumătate din cei aproximativ 320 km, respectiv porţiunea Tg. Mureş-Ditrău-Tg. Neamţ. Din acest punct, via Paşcani-Iaşi, şi până la Ungheni (125 km) viitorul traseu aparţine Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, care urma să facă demersurile pentru realizarea proiectului în parteneriat public/privat. ,,Urma", pentru că proiectul de lege adoptat ieri precizează la articolul 3 că Ministerul Transporturilor este responsabil pentru coordonarea realizării autostrăzii. Totuşi, la preluarea segmentului respectiv, după ordonanţa dată în acest scop astă-vară, preşedintele CNSP, Ion Ghizdeanu, declara pentru ,,Adevărul" că ,,Nu facem noi autostrăzi, Ministerul Transporturilor va implementa".

De altfel, viitoarea lege admite, la articolul 2, că ,,Autostrada Unirii se finanţează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor din credite externe şi din fonduri europene nerambursabile şi/sau prin parteneriat public/privat". Acelaşi articol precizează că, ,,în fiecare lege bugetară anuală (lege a bugetului de stat, n.r.), pe durata implementării proiectului, se vor alo­ca acestui obiectiv credite bugetare conform necesarului de finanţare comunicat de Ministerul Transporturilor".

Cine pune tunurile pe Guvern

Deputatul ieşean Varujan Vosganian (ALDE) a întărit această ultimă prevedere printr-o declaraţie făcută în plenul Camerei: ,,Eu nu fac ameninţări, dar, pentru parlamentarii ALDE din Moldova, prezenţa acestui obiectiv în legea bugetului este o condiţie obligatorie ca noi să votăm legea bugetului pe 2019".

Trebuie menţionat că cei 15 deputaţi ALDE prezenţi ieri în sală au votat în bloc proiectul, dar şi că, fără aliatul de guvernare, PSD nu mai deţine majoritatea. Altfel spus, social-democraţii ar avea probleme serioase în promovarea unei legi a bugetului de stat fără alocări pentru A8. Chiar dacă există îndoieli că actuala guvernare va da curs legii şi va demara proiectul, mai multe voci - iniţiatorul Petru Movilă, dar şi colegi de-ai săi din opoziţie, precum şi asociaţiile civice care militeză pentru construirea A8 - au anunţat că presiunea se va muta la Guvern, respectiv la Ministerul Transporturilor.

Nouă miliarde de euro, la prima estimare

În acest moment, Autostrada Ungheni-Iaşi-Tg. Mureş este cea mai mare investiţie în infrastructura rutieră din Master Planul General de Transport. Valoarea de investiţie a întregului obiectiv a fost estimată la 8,9 miliarde de euro, aproape jumătate din cost fiind pentru segmentul montan, Ditrău-Tg. Neamţ (118 km), 4,24 miliarde de euro. Porţiunea Tg. Mureş-Ditrău (92 km) va necesita 2,12 miliarde, iar cei 101 km dintre Tg. Neamţ şi Ungheni vor avea nevoie de 2,52 miliarde de euro.

Între timp, Dăncilă a mai scos o hartă

Mai trebuie spus şi că Comisia de Prognoză se află în subordinea premierului Viorica Dăncilă, care, în cadrul vizitei pe care a făcut-o în ţări arabe din zona Golfului Persic, le-a prezentat gazdelor un nou traseu de autostradă. Printre oportunităţile de investiţii în parteneriat public privat, se numără şi segmentul Ungheni-Iaşi-Tg. Neamţ, dar surpriza este că acestor 125 km li se adaugă încă 100 km, dar nu spre vest, ci spre graniţa cu Ucraina, respectiv prin Suceava până la Siret. În Master Planul General de Transport, adoptat în 2016 de guvernarea Cioloş, drumul spre Siret pornea din Paşcani, pe Autostrada A7.

,,Autostrada de Nord-Est" ar urma să fie gata cel mai devreme în termen de trei ani, iar timp de 40 de ani va fi operată prin parteneriat public/privat, contra o taxă de 7 euro/100 km plus rate de 70 de milioane de euro pe an de la statul român.

https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/avem-legea-cand-vom-avea-si-autostrada-dancila-a-scos-o-noua-harta--204139.html?fbclid=IwAR2mZ6xiz-nwrncX5vcPS8Ji5nGQM7LgofF838XxPRWhHVDyLF5gX733iB8

cristi5

#1453
Quote from: tudor on November 08, 2018, 12:16:59 AM
Quote from: cristi5 on November 06, 2018, 12:44:03 PM
Distanta dintre cele doua capete de drum la 950m este 11,2 km.
Urcarea tunelului la 1000m ar scurta tunelul cu cam 1km lungime [adica 10km].
M-am uitat si eu un pic pe harta si la 1000m tunelul ar putea avea doar 5.1km. Nu ca n-ar fi impresionant si asa...

Excelent! Multumesc si pt sfaturile cu Terrain la Google Maps, intr-adevar se poate alege de la meniul "hamburger" in stanga sus, problema e ca la primul click acolo mie imi apare altceva. Abia la urmatoarele merge bine...

Urmatorul pas ar fi sa cautam daca tunelul acesta exista cu adevarat in SF
http://pum.project-online.se/doclic/A8/tgM-ditrau/SF%20Targu%20Mures%20-%20Ditrau/SF%20Targu%20Mures%20-%20Ditrau/



dr4qul4

Pe vremea cand a fost facut SF-ul asta nu exista optiunea Terrain. Asa ca cel care a facut SF-ul nu stia de varianta asta. Poate doar daca aparea pe vreo harta sovietica .
Pariu cu Radu_A. 200 lei  (la API). El zice ca UMB pana la sfarsit de 2025 termina: A7 pana la Bacau, Dx6, A0 si DX12 T4. Eu sunt mai pesimist