[TM] Infrastructura feroviară urbană Timișoara

Started by Vlad94, February 02, 2019, 10:26:30 PM

Previous topic - Next topic

0 Members and 2 Guests are viewing this topic.

NGC

"Servicii de proiectare privind realizarea studiului de fezabilitate aferent obiectivului de investiții - "CENTURA FEROVIARĂ A MUNICIPIULUI TIMIȘOARA""

Licitatia a fost anulata.

Cuneo

Timișoara: două pasaje, de 400 și 270 de metri, vor fi construite peste calea ferată în zona Baader și Ghe. Adam – va fi amenajată o staţie CFR lângă Iulius Town şi se va ajunge cu trenul la aeroport

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a semnat, vineri, la Timişoara, contractul pentru modernizarea Lotului 3 al liniei de cale ferată Caransebeş – Timişoara – Arad, pe care trenurile vor putea circula cu 160 km/oră.

Ministrul a subliniat că este un proiect care va avea impact asupra municipiului Timişoara, va avea patru pasaje peste calea ferată, dar şi lucrări de alte tipuri, pe lângă cele legate de modernizarea căii ferate şi care, după cele 42 de luni, va duce la îmbunătăţirea condiţiilor de călătorie pe acest tronson.
Vor fi construite două pasaje, unul în zona străzii Baader, de peste 400 de metri și un altul în zona străzii Ghe. Adam, lângă spitalul Vitocr Babeș, de peste 270 de metri.

Totodată, proiectul va aduce şi modificări ale Gării de Nord din Timişoara, dar şi a altor 20 de gări şi halte din judeţul Timiş. Astfel va fi modernizată și Gara de Est care va cuprinde și o pasarelă pietonală cu acees pentru bicicliști.

Gara de Nord va avea patru corpuri de clădiri modernizate, peroanele vor fi complet schimbate, vor fi montate scări rulante, lifturi.
Va fi amenajată o staţie CFR lângă Iulius Town, care va asigura şi o legătură rapidă cu Aeroportul Internaţional ,,Traian Vuia" Timişoara.

,,Vorbim despre un proiect finanţat prin PNRR, de Lotul 3 Caransebeş – Arad, în valoare de aproximativ 1,44 miliarde de lei fără TVA, care presupune şase luni de proiectare şi 36 de luni de execuţie. (...). Cred că acesta este cel mai mare proiect semnat vreodată în oraşul nostru. Valoarea este de aproximativ 300 milioane de euro fără TVA şi face parte din secţiunea Caransebeş – Arad,,, a menţionat Sorin Grindeanu.

Pe acest tronson, trenurile de călători vor putea circula pe unele porţiuni cu 160 km/h, iar cele de marfă cu 120 km/h.
 ,,Semnarea contractului de modernizare a secţiunii Timişoara Est – Ronaţ Triaj reprezintă punctul de pornire a dezvoltării infrastructurii feroviare pe tronsonul Caransebeş – Timişoara – Arad, ramura sudică a coridorului Rin-Dunăre, şi un prim pas în alinierea infrastructurii feroviare din zona de vest a ţării la standardele europene de transport,,, a punctat directorul CFR SA, Ion Simu.

Lucrările includ realizarea unui sens giratoriu la 10 metri înălţime, cu trei rampe de acces de peste 200 de metri lungime fiecare.

https://buletindetimisoara.ro/timisoara-doua-pasaje-de-400-si-270-de-metri



tom_sawyer

Quote from: tom_sawyer on August 06, 2020, 01:19:34 AM
Quote from: tom_sawyer on July 08, 2020, 10:57:16 PMAnunt de participare simplificat: [SCN1071039] Realizare conexiune feroviară cu aeroportul internațional Traian Vuia Timișoara – Studiu de Fezabilitate

O singura oferta: BAICONS IMPEX S.R.L.


Astăzi,  9 decembrie 2022, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii anunţă deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de elaborare a proiectului următorului act normativ: 

Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Realizare conexiune feroviară cu Aeroportul Internațional Traian Vuia Timișoara" lucrare de utilitate publică de interes național

MT

tom_sawyer

Oportunitățile deschise de infrastructura feroviară la nivelul zonei metropolitane Timișoara

ANALIZA ZONEI METROPOLITANE
Infrastructura feroviară a Timișoarei se dezvoltă pornind de la axa magistrală longitudinală de importanță internațională 100 (căi secundare: 118,191,122,126), continuând cu o axă ce tranzitează orașul pe direcția nord-sud. În drumul său, se pliază pe structura radială a orașului, intrând în contact cu diferite zone și are ca punct terminus (pe această direcție) gara Timișoara Est. Zona studiată însumează diferite proprietăți/active de-a lungul său, aflate atât în proprietatea Statului Român, cât și active private.
Foarte multe din aceste terenuri sunt în prezent neutilizate, dar au un extraordinar potențial de exploatare și activare a unor spații adiacente lor, dar și a componentei soft ce constă în mobilizarea proprietarilor de terenuri.

Stația principală Timișoara Nord se află în imediata proximitate a punctului de inflexiune, la nord de platforma industrială Solventul.
Deși în prezent reprezintă cel mai important/utilizat nod/punct, atât gara cât și zona adiacentă acesteia nu prezintă o calitate ridicată a spațiului public. Infrastructurile din jurul acestei gări cuprind depoul, zone industriale sau linii de triaj. De-a lungul căii ferate, între stațiile de Nord și de Est, sunt active care sunt în procedură de regenerare urbană (City of Mara, Iulius Town, Nord One, etc.) sau active în așteptare.

În ceea ce privește terenurile din domeniul public, acestea se află fie în posesia Statului Român, fie a Primăriei Municipiului Timișoara. Actorii din sfera privată posedă proprietăți ale fostelor platforme industriale sau ale zonelor de depou și logistică, dar și alte active domenii cum ar fi cele ale Muzeului de Artă sau ale Universității de Vest, sau terenuri ce acomodează importante dezvoltări imobiliare.

Conform noului PUG al Municipiului Timișoara și Strategiei de Dezvoltare Spațială aferente Noului PUG, caracterul regenerării urbane în jurul gărilor este de transformare a fostelor platforme industriale în zone mixte, îmbinând locuirea colectivă cu funcțiuni economice, de retail și de producție nepoluantă. Principalele instrumente se referă la introducerea unui tren metropolitan/periurban, care să facă legătura între oraș și suburbii, valorificarea terenurilor subutilizate cu impact metropolitan aflate în locații cu o valoare imobiliară importantă, regenerarea integrată a zonelor gărilor prin modernizarea și accesibilizarea spațiului, restaurarea clădirilor de patrimoniu, extinderea spațiului pentru a introduce funcțiuni mixte și introducerea de servicii moderne și conexiuni facile spre oraș. Nu în ultimul rând, având în vedere traversarea centrului orașului de către coridorul de mobilitate feroviară, sunt necesare bariere fonice și verzi acolo unde construcțiile rezidențiale se află în imediata proximitate, oferind o oportunitate de creștere a suprafeței de spațiu verde din mediul urban și o mai bună calitate a vieții.

CARTAREA ACTIVELOR LOCALE
☑️Regenerarea integrată a zonei gării, vizând creșterea atractivității și valorificarea ei ca un punct de reper al orașului, prin prioritizarea pietonilor, introducerea unor funcțiuni mixte și modernizarea spațiilor comerciale existente prin parteneriate public private și conturarea unui nod intermodal în dreptul gării.
☑️ Optimizarea conexiunilor intermodale în dreptul gării, într-un mod integrat, vizând pe de-o parte schimburile dintre gară și autogară, dar și conexiunile cu transportul public local și cele pietonale și velo., reconversia funcțională și adaptarea la scară umană pentru a crește atractivitatea și dinamismul zonei.
☑️ Regenerarea activelor subutilizate din jurul gărilor, vizând diversificarea funcțională și crearea unui nod economic de importanță regională, cu acces facil al forței de muncă din regiune. Pentru a atrage investitori, este nevoie de intervenții de regenerare a spațiului public, de adaptare la scară umană și de accesibilizare a noilor zone de dezvoltare cu accent pe pietoni și bicicliști.
☑️ Plantarea de vegetație în zonele de siguranță de-a lungul căii ferate, acolo unde lățimea o permite și unde calea ferată mărginește cartierele de locuințe pentru a creea o barieră vizuală și fonică. Aceste zone pot fi de asemenea amenajate pentru promenadă/coridor velo, dacă lățimea o permite.
☑️ Având în vedere traversarea liniilor de cale ferată prin mijlocul zonei construite, este importantă facilitarea conexiunilor pietonale și velo peste calea ferată, acolo unde liniile de cale ferată reprezintă o barieră în mobilitatea nemotorizată și limitează conexiunile spre puncte de atracție din oraș. Acolo unde există deja pasarele (ex. Pasarela Blașcovici - gară), este importantă asigurarea accesibilității și pentru persoane cu mobilitate redusă prin instalarea unor lifturi.

https://www.facebook.com/arfromania/







Powered by API/PUM imgur uploader

Quest

Guvernul are pe ordinea de zi a ședinței de astăzi aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru investiţia "Realizare conexiune feroviară cu Aeroportul Internațional Traian Vuia Timișoara", lucrare de utilitate publică de interes național. (valoarea totală a investiției 423.464.000 lei și trebuie realizată în 2 ani de zile)

În cadrul proiectului vor fi construiți 5 km noi de CF, linie simplă, care vor face legătură cu aeroportul din Giarmata Vii, aflată pe ruta Timișoara – Radna, modernizarea altor 5,2 km de CF existenți, electrificarea a 10,2 km de CF, construirea de peroane noi pentru stațiile care vor fi la aeroport, Giarmata Vii și în zona Iulius Mall și a 5 podețe. 
Finanțarea obiectivului de investiții se va realiza din fonduri nerambursabile venite prin PNRR, de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și din veniturile proprii ale Companiei Naţionale de Căi Ferate ,,C.F.R." – S.A.

https://www.pressalert.ro/2023/01/aprobare-pentru-o-investitie-strategica-cale-ferata-din-timisoara-pana-la-aeroportul-traian-vuia-cati-bani-se-vor-aloca-pentru-investitia-ministerului-transporturilor/
Common sense will get you far !

iuli

Quote from: Quest on January 18, 2023, 02:25:51 PMÎn cadrul proiectului vor fi construiți 5 km noi de CF, linie simplă, care vor face legătură cu aeroportul din Giarmata Vii, aflată pe ruta Timișoara – Radna, modernizarea altor 5,2 km de CF existenți, electrificarea a 10,2 km de CF, construirea de peroane noi pentru stațiile care vor fi la aeroport, Giarmata Vii și în zona Iulius Mall și a 5 podețe.


Eu nu inteleg cum pot cere finantare pentru statia de la mall pe doua proiecte. Parca e inclusa si statia si in proiectul de modernizare Arad - Caransebes.
-------------------

Watch my roadtrips
MyBlog

Vlad94

Stația de la Iulius Mall mă depășește :lol: Mai bine finanțau o stație în zona Pieței 700.
Deci zice așa:
5.2km modernizați
5km noi
10.2km electrificați
Asta înseamnă că se va realiza un traseu între Remetea și Giarmata Vii folosind linia aeroportului (care văd că a fost reparată)







Powered by API/PUM imgur uploader

ianos_cristian82

Quote from: ianos_cristian82 on February 14, 2023, 01:18:18 PMhttps://www.tion.ro/stirile-judetului-timis/a-inceput-organizarea-santierului-pentru-modernizarea-garii-de-nord-din-timisoara-1680622/
Gara Timișoara Nord este gara principală a orașului, fiind și cea mai mare din regiunea de vest a României. Prima clădire a gării a fost inaugurată încă din 1897, fiind construită după proiectul arhitectului maghiar Ferenc Pfaff.

Despre reabilitarea Gării de Nord din Timișoara se vorbește de foarte mulți ani, dar până acum nu s-au văzut rezultate. CFR a scos la licitație în 2020 ,,reabilitarea fațadei, reparații platforme, iluminat, acces intrări în clădirea de călători stația CF Timișoara Nord și reparații acces peron linia 1+acces tunel pietonal". În noiembrie 2020, a fost semnat contractul cu asocierea Constructim SA – Bauerhof Agrobanat SRL – Longhersin SRL – Lăstun SR, la un preț de 20,9 milioane de lei, cu TVA, echivalentul a aproximativ 4,29 milioane de euro.

În 2021, PMT a emis autorizația de construire (AC) pentru CFR, iar lucrările trebuiau să înceapă. CFR însă a cerut în februarie 2022 modificarea soluției tehnice de la Gara de Nord, iar lucrările au fost amânate din nou pentru că era necesară o nouă AC.

În vara anului trecut, Sorin Grindeanu, Ministrul Transporturilor, anunța cu încredere că lucrările de modernizare ale Gării de Nord vor demara la mijlocul lunii iunie.

,,În sfârșit s-a primit aprobarea, nu e prea târziu niciodată, după şase-şapte luni, astfel încât undeva în jurul datei de 15-20 iunie se va preda amplasamentul şi vor începe lucrările", spunea Sorin Grindeanu în iunie 2022.

Abia în februarie 2023, liderul asocierii care a câștigat licitația, Constructim, transmite că a început organizarea șantierului.

,,CONSTRUCTIM S.A. a început, săptămâna aceasta, organizarea de șantier pentru reabilitarea Gării de Nord din Timișoara, una din cele mai importante «porți» de intrare în oraș. La aproape 18 ani de la prima încercare de modernizare a acesteia, lucrările au primit «undă verde»", spun reprezentanții Constructim.

Autorizația de construire are o valabilitate de 36 de luni, însă constructorul estimează că lucrările vor fi gata până în august 2024.

ianos_cristian82

#53
Astazi am fost in trecere pe la gara Timisoara Nord si au inceput lucrarile de reabilitare a gari.Au fost inchise pasajele de trecere dintre linii.


https://i.imgur.com/KeryB2e.jpeg

Aici avem o placa comemorativa a gari Timisoara Nord:


mircea


Vlad94

Am recitit SF-ul realizat de Metroul pentru Timișoara-Voiteg/Reșița ca să mă asigur. Îl găsiți aici:
https://forum.peundemerg.ro/index.php?topic=1320.270
Deștepții de proiectanți de la Metroul și-au bătut joc de Timișoara prin acest SF.
1. Nu au prevăzut o stație de călători în zona Shopping City, lângă pasajul peste calea ferată, deși este loc suficient.
2. Au păstrat clădirea Gării de Sud pe aceelași amplasament, o locație departe de absolut orice și nu va utilă nimănui.
3. Nu s-a propus dublarea liniei între podul peste Bega și Gara de Sud (nici 2 kilometri)
4. Pasajele peste strada Banatul și Ardealul vor rămâne cu linie simplă.
5. Nu s-a gândit nimeni să facă o stație în Chișoda, lângă cimitir.
Dacă rămânem cu aceste soluții, putem zice pa transportului feroviar metropolitan, fiindcă o astfel de finanțare pe această linie nu vom mai vedea. Sper ca cei din PMT să fie atenți, deoarece ne vom trezi cu un nou episod ca pe M100, unde se gândesc soluții după ce s-a terminat proiectarea.
Parcă suntem blestemați să nu ne dezvoltăm ca oraș!

tom_sawyer

Astăzi, 9 august 2023, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii anunţă deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de elaborare a următorului proiect de act normativ:

Hotărâre de Guvern privind aprobarea declanşării procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată, aprobarea listei imobilelor proprietate publică a statului și a listei imobilelor proprietate publică a unităților administrativ–teritoriale, situate pe amplasamentul care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional "Realizare conexiune feroviară cu Aeroportul Internațional Traian Vuia Timișoara", aflate pe raza unităților administrativ-teritoriale: Timișoara, Dumbrăvița și Ghiroda - județul Timiș


MT

Archi

Am fost curios sa vad planurile asa ca am intrat descarcat arhiva de pe SEAP si dupa lupte lupte grele cautand printre firmituri am gasit ce voiam.

https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100172329
























Powered by API/PUM imgur uploader

TibiV

@Archi
multumim!

"Pe vremuri" am facut sute de zile "de teren" ("rangul" meu pe forum a fost dobandit cu mult efort "pe teren"), dar "scotocitul" m-a depasit mereu...
Mama proștilor este mereu gravidă... :)

nitz

Inteleg eu bine din planuri ca ramane de fapt o cale ferata simpla, cu exceptia bucatii scurte de racord final catre aeroport?