Piața auto second hand în România

Started by Ionut, October 02, 2012, 10:51:31 AM

Previous topic - Next topic

0 Members and 1 Guest are viewing this topic.

voicul

Aplicația RAR va oferi și istoricul de daune al mașinilor înmatriculate în România

Aplicația Istoric Vehicul a Registrului Auto Român (RAR) va oferi începând de astăzi și date despre daunele vehiculelor înmatriculate în România, însă aceste informații vor fi oferite contra cost, informează instituția.

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/aplicatia-rar-va-oferi-si-istoricul-de-daune-al-masinilor-inmatriculate-in-romania-1302242

Marius

Registrul Auto Român oferă clienților săi, începând de astăzi, date despre daunele vehiculelor înmatriculate în România. Mai exact, în doar câteva minute, puteţi afla informaţii despre majoritatea vehiculelor pentru care au fost înregistrate oficial, la societățile de asigurări, avarii produse pe teritoriul României.

Acest lucru este posibil prin intermediul aplicaţiei Istoric Vehicul, disponibilă pe site-ul oficial al instituţiei, www.rarom.ro.

voicul

#287
Apropo de RAR si oferirea raportului de daune. Daca masina are atunci apare pe site, daca nu are, nu apare pe site. Deci teoretic nu trebuie sa dai banii pe raport, pentru ca nu iei masini cu daune.
Ce este interesant: masinile cu preturile mai mici pe care le salvasem si care nu se vand cu lunile (e una de 1 an jumate la vanzare),  ce sa vezi: au daune!  :lol:
Mai mult: am gasit masini cu daune nementionate in anunt, la reprezentate MARI si foarte MARI.

Si preturile o sa tot scada:

JohannDB

Acest "raportor/pârâcios de daune"  :D :D , cât este (de) legat de site-ul oficial nemțesc (de exemplu, că și celui oficial îi scapă multe) ?? Și cât este bazat numai pe ceea ce apare în "brief" (Fahrzeugbrief).... Că la "Haendler"-ii de prin Germania, full de turci, ruși și alte nații, s-a cam stricat realitatea unor hârtii.....  Întrebarea pare aiurea, dar realitatea pe piața este alta..... conform concluziei colegului """ ce sa vezi: au daune! """ (după mult timp fără daune) !!
   Ca notă de subsol.... Să vezi, numai, câte tir-uri pleacă de prin parcările din proximitatea portului Bremerhaven, din garajele/depozitele de mașini, cu mașini....bușite/lovite/alte defecte, etc.... Și-s mașini "de marcă".... La sfârșit de săptămână, mai ales vinerea și apoi sâmbăta dimineața, se venea cu stivuitoarele cu turisme/dube "pe gheare" și se urcau mașinile pe tir.... Stăteam în acele parcări la weekend, așteptând intrarea-n port lunea, la prima oră și vedeam lucrurile astea.

voicul

Daunele de la RAR sunt doar de la asiguratorii din RO.
Pe de alta parte daca te uiti dupa masini cumparate din RO (eu asa fac) totul e OK: ai si km garantati ai si istoricul de daune.


Valentin

E si normal ca RAR-ul sa ofere detalii despre baza lor de date, care tine pana la urma de Romania.. Majoritatea statelor au "rar"-ul lor si ofera detaliile astea.. Daca vrei sa cumperi din alta tara poti sa cauti pe "rar"-ul lor sau alte site-uri cum ar fi CarVertical, etc. Banuiesc ca site-urile astea au acces la bazele de date (contra cost sau nu) din diferite tari.. dar chiar si asa, la masini mai vechi s-ar putea sa dea in chix.
Oricum, poti sa fi tu cel mai bun mecanic sau ce vrei tu, ca nu exista si e imposibil sa ai 100% sanse sa afli adevarul despre toate masinile. Pana la urma iti asumi riscul asta cand iti cumperi ceva de la un necunoscut..

rota

sau poti sa-ti cumperi soft Audatex, care inglobeaza toate bazele de date din Europa. Ei chiar au grija de baza lor de date, fac update-uri in fiecare joi  :lol: :lol:

stangabriel

Raspuns pentru @Cristi5:

Si eu ma gandeam la o varianta Rabla - (Minus) de incurajare a vanzarilor masinilor second hand ca varianta verde.

Insa cineva trebuie sa le verifice si sa-si asume o raspundere , un fel de garantie.

O masina second intretinuta cu norma de poluare  Euro 5 sau 6  este mult mai verde decat una noua, din punct de vedere al amprentei de CO2.

Am un apropiat care si-a cumparat o masina mica , cu multe dotari, second hand cu rulaj de 900 km, 3 luni vechime, cu peste 30 % mai putin din pretul initial. Asta doar pentru ca primul proprietar s-a grabit si nu a luat in considerare ca si cheltuiala personala tichetul Rabla si reducerile obtinute ca si client fidel acelei marci.

gruiarew

Vin și eu cu o chestie pățită zilele astea. De ceva vreme caut un W123 și ieri dau de unul pe olx, din poze părea interiorul impecabil.

Pun mâna pe telefon și sun. Omul foarte, foarte ok, parcă ne știam de o viață. Mi-a povestit ce are, ce n-are mașina, problemele ce le-a avut, ce a rezolvat, cum, ce mai trebuie rezolvat, pe unde a fost cu ea ce service-uri să ocolesc etc, etc. Cred ca am povestit cam 30 de minute cu omul. Totul foarte ok. La un moment dat îi spun că vin s-o văd și dacă-i totul în regulă vreau s-o iau, doar să nu ma pună pe drum 600km aiurea. Îmi dă omul adresa pot să merg s-o văd când vreau, nu-i deranj, doar că... n-o dă... M-am blocat. Cum dracu n-o dai, ce-am povestit 30 minute la telefon? Dacă n-o dai de ce ai pus anunțul? Cică să scape de gura nevestei. Am pățit-o și pe asta :)
'You can't cheat an honest man. Find somebody who wants something for nothing, then give him nothing for something.'' -- A Hater's Synthesis

TibiV

Mama proștilor este mereu gravidă... :)

adiarc

"Eficienta" cnair...claimuri de sute de milioane de lei,puse pe tava constructorilor pentru proiecte inexistente ( LD2 sect E ; LD 3 ; A10 )

DESFIINTATI compania Antiinfrastructura

voicul

La fiecare mașină nouă cumpărată în România au fost vândute alte trei second-hand

Numărul mașinilor rulate înmatriculate în România a continuat să îl depășească pe cel al autoturismelor noi, iar în primele 11 luni din 2020 pentru fiecare mașină nouă cumpărată în România au fost vândute alte trei second-hand, arată statisticile Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA).

Astfel, în primele 11 luni ale anului 2020 au fost vândute în România 110.337 de autoturisme noi, în scădere cu 25,3% față de aceeași perioadă din 2019. În același timp, au fost înmatriculate 347.321 de autoturisme rulate, în scădere cu 15% comparativ cu 2019.

La nivelul lunii noiembrie, în România au fost înmatriculate 13.253 de autoturisme noi, în creștere cu 1,2% față de noiembrie 2019. Totodată, au fost înmatriculate 34.172 de autoturisme rulate, în scădere cu 9,2% față de luna noiembrie din anul precedent.

O creștere semnificativă s-a înregistrat pe piața moto în 2020. În luna noiembrie au fost vândute 504 motociclete, mopede și ATV-uri, ceea ce înseamnă o creștere de 70,8% față de noiembrie 2019. La nivelul primelor 11 luni din an, piața moto a crescut cu 26,7%.

stangabriel

https://economie.hotnews.ro/stiri-auto-24450306-vest-europenii-cumpara-tot-mai-multe-masini-vechi-pentru-evita-transportul-public-analiza.htm

Indirect afecteaza si confirma trendul din aceasta perioada.

"Vest - europenii cumpără în număr tot mai mare mașini vechi, chiar și produse acum mai mult de 20 de ani, totul pentru a evita călătoriile cu transportul public, considerate riscante din cauza pandemiei, arată o analiză a Reuters făcută împreună cu companii de analiză și dealeri auto din mai multe țări. Efectele sunt grave pentru mediu, dar și pentru companiile de transport public care în unele țări au nevoie de ajutor financiar pentru a rezista, în condițiile în care numărul de călători s-a prăbușit. Evident că și prețul mașinilor vechi a crescut."

voicul

De unde le-au gasit de acum 20 de ani? A exportat Romania masini spre V?  :)

-----

In primele 11 luni ale anului 2020 au fost vândute în România 110.337 de autoturisme noi și 347.321 de autoturisme rulate, arată statisticile Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA).

În acest interval, cele mai vândute mașini noi au fost Dacia (34.577), Renault (8.849), Skoda (8.628) Volkswagen (8.454) și Hyundai (6.296).

În ceea ce privește mașinile second hand, cele mai vândute mărci în primele 11 luni au fost Volkswagen (86.489), BMW (35.090), Audi (34.816), Ford (26.056) și Opel (25.374).

Toate mărcile noi, cât și cele second-hand, au înregistrat scăderi de volume în primele 11 luni ale anului. Per total, comparativ cu intervalul ianuarie-noiembrie din 2019, vânzările de mașini noi au scăzut cu 25,3%, iar cele de mașini rulate cu 15%.


https://www.digi24.ro/stiri/economie/cele-mai-vandute-masini-noi-si-second-hand-in-romania-1410820

voicul

Intrebare - la SH intra si o masina cumparata anul trecut (deci imatriculata deja), dar care isi schimba proprietarul anul acesta?


În primele trei luni din 2021, la fiecare mașină nouă cumpărată s-au vândut cinci second hand

În intervalul ianuarie-martie 2021, în România s-au vândut peste 122.000 de autoturisme noi și rulate, în scădere cu 10,3% față de numărul celor vândute în același interval din 2020, arată un comunicat al Asociației Importatorilor și Producătorilor de Automobile (APIA). Cu toate acestea, în luna martie, vânzările cumulate (noi și second-hand) au crescut cu 19,3% față de aceeași lună din 2020.

Dintre cele 122.061 de autoturisme, 20.762 au fost noi, iar 101.299 au fost second-hand. A existat o scădere atât în privința unităților noi vândute (-25,8%) în primele trei luni față de aceeași perioadă din 2020, cât și în privința unităților second-hand (-6,3%).

Cele mai vândute mărci noi în primele trei luni au fost Dacia (3.830 unități), Ford (1.915 unități), Toyota (1.882 unități), Hyundai (1.844 unități) și Skoda (1.767 unități).

Cele mai vândute mărci second-hand în primele trei luni au fost Volkswagen (24.863 unități), Audi (10.051 unități), BMW (9.898 unități), Ford (7.333 unități) și Opel (6.814 unități).

https://www.digi24.ro/stiri/economie/in-primele-trei-luni-din-2021-la-fiecare-masina-noua-cumparata-s-au-vandut-cinci-second-hand-1481133